ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7254/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7254/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3/ MF din

29 octombrie 2004 a Tribunalului Galați s-a admis contestația la executare

formulată de petenta contestatoare SC I.N.B.R., în consecință:

S-a constatat prescrisă executarea

silită a dispoziției civile din sentința penală nr. 2 din 4 octombrie 1991 a

Tribunalului Galați (secția MF) vizând suma de 67.596.334 lei.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate în cauză să rămână în

sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință

prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe

rolul Tribunalului Galați la nr. 1051/P/2003, contestatoarea SC I.N.R.S., cu

sediul ales în Galați, a contestat dispoziția civilă de obligare la plata

despăgubirilor civile în sumă de 67.596.334 lei către C.N.R.N. Galați,

stabilită prin sentința penală nr. 2 din 4 octombrie 1991 a Tribunalului

Galați.

În motivarea contestației la

executare, contestatoarea a precizat că în cauza penală în care s-a pronunțat

sentința penală 2/1991 a avut calitatea de parte responsabilă civilmente, fiind

obligată în solidar cu inculpatul G.P.A. la plata despăgubirilor civile,

inculpatul angajat al său fiind autorul gravului accident fluvial produs pe

Dunăre la data de 8 septembrie 1989, soldat, printre altele, cu scufundarea navei

M.

S-a mai arătat în contestație că

sentința penală sus indicată a rămas definitivă la 19 mai 1993 prin decizia

penală nr. 840 a Curții Supreme de Justiție, iar dreptul de a cere executarea

dispozițiilor civile ale hotărârii s-a prescris deoarece de la data rămânerii

definitive au trecut mai mult de 3 ani.

Prin sentința penală nr. 292 din 30

mai 2003, Tribunalul Galați a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Galați, motivat de faptul că, contestația nu privește

latura penală a cauzei, în cauză fiind competentă pentru soluționare doar

instanța civilă.

Prin sentința penală nr. 10 MF din 7

noiembrie 2003 Judecătoria Galați, în dosarul 5/MF/2003, a declinat la rândul

său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați,

apreciind că potrivit dispozițiilor legale această instanță trebuie să

soluționeze contestația.

S-a constatat inițial conflictul de

competență între Judecătoria Galați și Tribunalul Galați și conform art. 43 C.

proc. pen., Judecătoria Galați a sesizat Curtea de Apel Galați, pentru

soluționarea conflictului de competență.

Prin sentința penală nr. 1/ MF din

29 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galați s-a pronunțat în conflictul de

competență, în sensul că a stabilit cu caracter definitiv că cererea de contestație

la executare formulată de I.N.B. trebuie soluționată de Tribunalul Galați, secția

maritimă și fluvială.

În rejudecare, pe rolul Tribunalului

Galați cauza a fost înregistrată la nr. 1/ MF din 16 februarie 2004.

Analizând considerentele invocate de

contestatoarea I.N.B., prin prisma probelor existente la dosar și a

dispozițiilor legale, s-a apreciat că cererea este fondată deoarece:

Sentința penală nr. 2/1991 a

Tribunalului Galați a rămas definitivă la data de 19 mai 1993 prin decizia

penală nr. 840 a Curții Supreme de Justiție.

Partea civilă N. Galați putea să

pună în executare latura civilă a cauzei în termen de maxim 3 ani.

Prin sentința penală nr. 2/1991

I.N.B., contestatoare în cauză, a fost obligată la plata sumei de 67.596.334

lei, despăgubiri civile către N. Galați, intimată în prezenta cauză.

Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958

și art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cerere executarea silită se prescrie în

termen de 3 ani.

Dispozițiile procedural civile reglementează

și instituția perimării executării, constatându-se în faptul că, creditorul a

lăsat să treacă 6 luni de la îndeplinirea oricărui act de executare fără să

efectueze alte acte de urmărire (art. 389 C. proc. civ. și art. 16 alineat

ultim din Decretul nr. 167/1958).

Din probele existente la dosar s-a

apreciat că rezultă faptul că intimata creditoare N. Galați a început

executarea sentinței penale 2/1991 în termenul legal de 3 ani, dar nu a mai

depus nici o diligență, stăruință pentru a executa dispoziția civilă a

hotărârii ce o privea.

S-a reținut că, creditoarea N.

Galați, fiind absolut interesată de recuperarea celor circa 67 milioane lei,

trebuia să stăruie în executare prin cereri, adrese, astfel încât executarea

silită începută la 21 martie 1995 să nu se perime.

S-a mai arătat că, după luna martie

1995, creditoarea nu a mai stăruit în executare în termen de maxim 6 luni

astfel că, raportat la art. 389 C. proc. civ., executarea începută era

perimată.

Pe de altă parte, s-a constatat în

mod evident că după începerea executării, martie 1995, după perimarea cererii

de executare, septembrie 1995, creditoarea N. Galați, nu a mai formulat în

maxim 3 ani de zile o altă cerere de executare, astfel că în ceea ce privește

executarea sumei de 67.596.334 lei a intervenit prescripția executării.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a formulat apel intimata N. Galați, cauza fiind înregistrată

inițial pe rolul Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială

sub nr. 11/C+MF/2005.

Prin încheierea din 20 aprilie  2005

s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției Comerciale, Maritime și

Fluviale a Curții de Apel Galați și s-a dispus înaintarea acestei cauze spre

competentă soluționare la Secția Penală a Curții de Apel Galați fiind

înregistrată pe rolul acestei secții sub nr. 684/P/2005.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2005

pronunțată în dosarul sus-menționat s-a admis excepția necompetenței materiale

a Curții de Apel Galați de a soluționa apelul formulat de N. SA Galați

împotriva sentinței penale nr. 3/ MF din 29 octombrie 2004 pronunțată de

Tribunalul Galați în dosarul nr. 1/MF/2004, excepție invocată de instanță din

oficiu.

S-a dispus scoaterea cauzei de pe

rolul Secției Penale a Curții de Apel Galați și trimiterea la Secția Comercială, Maritimă și Fluvială a Curții de Apel Galați.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

acestei secții sub nr. 2845/2005, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2006 s-a

dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției comerciale, maritime și fluviale a

Curții de Apel Galați și trecerea acesteia spre competentă soluționare la Secția comercială, maritimă și fluvială a Curții de Apel Galați, complet specializat în

materie penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

acestei secții sub nr. 3/C+MF/P/2006.

Ca motive de apel s-au invocat

următoarele:

Apelanta intimată a precizat că, din

punctul său de vedere, contestația la executare nu este susceptibilă de apel,

avându-se în vedere că legea civilă și procedura civilă prevăd o singură cale

de atac, care este recursul, motiv pentru care a solicitat ca această cale de atac

să fie calificată drept recurs.

S-a mai invocat, totodată,

necompetența materială a Tribunalului Galați de a soluționa această contestație

la executare a laturii civile.

S-a arătat că această contestație se

referă la o sumă la care au fost obligați atât intimatul cât și partea

responsabilă civilmente prin sentința penală nr. 2/1991, definitivă în anul

1993 la Curtea Supremă de Justiție, cu titlu de despăgubiri civile către

apelanta contestatoare.

S-a mai precizat că în anul 1995 N.

Galați a făcut o cerere de executor prin care a solicitat începerea procedurii

de recunoaștere și încuviințare a executării silite a hotărârii penale, cerere

pe care a  adresat-o Ministerului de Justiție din România care, la rândul său,

a început toate demersurile privind această cerere cu Ministerul Justiției din

Bulgaria, cerere care a întrerupt cursul prescripției.

Totodată, în anul 1997, în

intervalul termenului de prescripție, N. a formulat o cerere de chemare în

judecată privind reevaluarea prejudiciului din latura civilă a cauzei penale,

acest proces terminându-se în anul 2001, obținându-se o hotărâre definitivă ce

a fost investită.

Ca o concluzie, s-a solicitat să se rețină

că instanța de executare a laturii civile din sentința penală este la acest moment

instanța bulgară; deci, orice excepție privind prescripția acestei executări nu

poate fi invocată decât în fața instanței de executare, care este instanța

bulgară.

Pe fondul cauzei, a arătat că

acțiunea este total inadmisibilă pentru că nu se referă la o executare în curs

la o instanță românească.

S-a mai precizat că nu poate fi

reținută prescripția dreptului apelantei N. Galați de a cere executarea silită

atâta vreme cât instanțele au fost investite în toată această perioadă cu

cereri privind latura civilă.

Față de toate acestea, s-a solicitat

admiterea apelului și respingerea ca inadmisibilă a contestației formulate.

Prin decizia penală nr. 4/ A din 3

aprilie 2006 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială

s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de intimata N. SA Galați, cu sediul

în Galați, împotriva sentinței penale 3/ MF din 29 octombrie 2004 a

Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr. 1/MF/2004, apreciindu-se că, în

ceea ce privește competența, nu va fi antamată această problemă, întrucât nu se

mai poate pune în discuție faptul că o asemenea cerere ar fi de competența

instanței civile și, potrivit legii civile să fie soluționată în fond și în

recurs, atâta timp cât s-a statuat cu caracter definitiv prin sentința penală nr.

1/ MF din 29 ianuarie 2004 a Curții de Apel Galați, prin care s-a soluționat

conflictul de competență, faptul că, competența de soluționare a acestei

contestații formulate de Întreprinderea de Navigație Bulgară aparține

Tribunalului Galați, secția maritimă și fluvială. Așadar, împotriva acestei

hotărâri penale a Tribunalului Galați se poate promova apel și recurs, conform

dispozițiilor procedural penale în materie.

Cu privire la susținerea că prin

cererea de executor s-ar fi întrerupt cursul prescripției, s-a apreciat că nu

există decât o cerere de recunoaștere a hotărârii, nici măcar dovada că s-a

recunoscut acea hotărâre și nu există nici un act întrerupător al prescripției.

Nu este nici o dovadă de depunere a

unei cereri de executare însoțită de un titlu executoriu pentru că nu există

nici măcar o cerere de executare în condițiile art. 405

2

alin. (1) C.

proc. civ., și nici unui act de executare. Chiar dacă am considera că cererea

este atât de recunoaștere, cât și de executare, după întrerupere începe să

curgă un nou termen de prescripție care s-a împlinit în martie 1998.

Cererea de actualizare a

pretențiilor ce a făcut obiectul dosarului nr. 6948/1997 a Tribunalului Galați

(sentința civilă nr. 102/2000) nu este o cauză de întrerupere a cursului

prescripției întrucât cauzele de întrerupere a prescripției sunt strict arătate

de art. 405

2

C. proc. civ., și nu se încadrează în acestea. Acea

cerere de reactualizare nu este un act de executare în sensul legii, ci se

solicită acoperirea unui nou prejudiciu ce a curs ulterior, conform art. 20 alin.

(3) C. proc. pen.

Se poate spune că N.-ul are două

titluri executorii: unul fiind reprezentat de hotărârea inițială din anul 2001

și unul reprezentat de hotărârea de reactualizare, acesta din urmă putându-se

pune în executare separat.

Totodată, nu se poate invoca

necompetența instanței române la acest moment, atâta timp cât prin regulatorul

de competență s-a statuat cu caracter definitiv faptul că, competentă să soluționeze

această contestație este Tribunalul Galați, secția maritimă și fluvială, deci

instanța română.

Față de toate acestea, pe fond, s-a

reținut că, în mod corect, Tribunalul Galați a constatat prescrisă executarea

silită a despăgubirilor civile din sentința penală nr. 2/1991 a Tribunalului

Galați, sentință ce a rămas definitivă la data de 19 mai 1993, având în vedere

că după începerea executării, martie 1995, după perimarea cererii de executare,

septembrie 1995, creditoarea N. Galați nu a mai formulat în maxim 3 ani de zile

o altă cerere de executare, astfel că în ceea ce privește executarea sumei de

67.596.334 lei a intervenit prescripția executării.

Deci, deși creditoarea a început

executarea sentinței în termenul legal de 2 ani, nu a mai depus nici o

diligență pentru a executa dispozițiile civile a hotărârii ce o privea, astfel

că, nestăruind în executare în termen de maxim 6 luni, executarea începută s-a

perimat conform art. 389 C. proc. civ.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs intimata SC N.

SA Galați, reiterând motivele de apel ce au vizat necompetența materială a instanței

penale și solicitând trimiterea cauzei spre competentă soluționare la instanța

civilă. Ulterior, recurenta și-a precizat motivele de recurs în sensul că

cererea de contestație în anulare este lipsită de obiect întrucât nici o

instanță din România nu a încuviințat executarea silită a sentinței penale nr. 2/1991

și nici un executor judecătoresc nu a făcut vreun act de executare, învederând

totodată, prin concluziile scrise depuse la dosar, că instanța de executare

este în Bulgaria.

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazului de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc.

pen., în vigoare la data declarării recursului, Înalta Curte constată că acesta

este întemeiat.

La data de 21 februarie 1995, N. s-a adresat Tribunalului Galați

pentru punerea în executare a sentinței penale nr. 2/1991 a Tribunalului Galați

iar, la data de 21 martie 1995, acest tribunal a transmis Ministerului

Justiției cererea privind acordarea asistenței juridice privind recunoașterea

și executarea în străinătate a unei hotărâri judecătorești. Ulterior, la data

de 31 octombrie 1997, în urma cererii creditoarei, Tribunalul Galați a revenit

la Ministerul Justiției cu o adresă prin care arăta că se stăruie în executare

de către creditoarea N.

Potrivit art. 45 lit. b) din Tratatul încheiat între

Republica Populară Română și Republica Populară Bulgaria privind asistența

juridică în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin Decretul nr. 109/1959,

publicat în B. Of. nr. 11 din 31 martie 1959, în vigoare la data soluționării

prezentei cauze intitulat „Recunoașterea și executarea hotărârilor

patrimoniale”, ambele Părți Contractante recunosc și vor încuviința să se

execute pe teritoriul lor, potrivit dispozițiilor ce urmează, și hotărârile

judecătorești definitive date pe teritoriul celeilalte Părți Contractante în

cauzele penale, privind repararea pagubelor. Totodată, potrivit art. 46 pct. 1

din același Tratat „încuviințarea executării se face la cerere și este de

competența instanțelor Părții Contractante pe teritoriul căreia urmează să se

facă executarea” iar conform art. 48 „1. Procedura încuviințării executării și

executarea se efectuează potrivit legii Părții Contractante pe teritoriul

căreia urmează să fie executată hotărârea.

se va rezolva de instanța care a încuviințat executarea iar cele privitoare la

executare, de către instanța în circumscripția căreia se face executarea”.

În raport de aceste dispoziții, Înalta Curte apreciază că,

pe de o parte, executarea sentinței penale nr. 2/1991 a Tribunalului Galați nu

a fost încă încuviințată, potrivit actelor de la dosar și susținerilor ambelor

părți iar, pe de altă parte, această încuviințare a executării ca și executarea

propriu zisă sunt supuse și se soluționează de către instanțele bulgare, după

legile statului bulgar, pe teritoriul căruia se află debitorii executorii

silite, respectiv inculpatul și partea responsabilă civilmente, contestatoarea

din prezenta cauză. Ca atare, și excepția prescripției dreptului de a cere

executarea silită se poate invoca în fața acestor instanțe, urmând a fi

examinată cu ocazia soluționării cererii de încuviințare a executării care se

află deja pe rolul Tribunalului din Sofia.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., Înalta Curte va admite recursul formulat de intimata SC N. S.A.

Galați, va casa hotărârile atacate și rejudecând va respinge contestația la

executare formulată de petenta SC I.N.B.R., ca inadmisibilă, constatând că

aceasta nu este de competența instanțelor române.

Conform prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de SC N. SA

GALAȚI, împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 3 aprilie 2006 a Curții de Apel

Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

Casează decizia și sentința penală nr.

3/ MF din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Galați și rejudecând în fond:

Respinge contestația la executare

formulată de petenta - contestatoare I.N.B.R., ca inadmisibilă.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

decembrie 2006.