ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3457/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 300 din 21

noiembrie 2000, Tribunalul Satu Mare a condamnat pe inculpatul C.N.M.M., la 4

ani închisoare, pentru infracțiunea trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art.

64 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 257 alin.

(2) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a sumei de 700 mărci

germane sau echivalentul în lei.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În anul 1999, tânărul S.I.C. a susținut 4 examene pentru a

intra în posesia unui carnet de conducere auto categoria B, însă nu a fost

admis întrucât nu a întrunit punctajul necesar la proba teoretică. Cunoscând

acest fapt, P.G., vecin cu familia tânărului, la sfârșitul lunii octombrie a

anului 1999, i-a spus mamei acestuia că a cunoscut pe un anume C.N. care, în

oraș, se exprima în sensul că are cunoscuți la Poliția județului Satu Mare,

atât la Serviciul Pașapoarte, cât și la Serviciul Rutier, astfel putând ajuta

pe cei interesați să obțină mai ușor și mai repede pașapoarte și carnete de

conducere auto.

P.G., însoțit de inculpat, s-a deplasat la domiciliul

familiei tânărului, aici C.N.M.M. relatând că prin intervențiile pe care le va face

pe lângă un ofițer de poliție, îl poate ajuta pe fiul lor, contra unei sume de

bani în mărci germane, să obțină carnet.

Mama tânărului, S.I. a fost de acord cu cele ce ceruse

inculpatul, astfel că în trei tranșe, ea i-a dat 700 mărci, lucru cunoscut și

de S.E.

Pentru a le întări convingerea că va realiza intervenția,

inculpatul a lăsat familiei S., un act „nr. 21” susținut a conține răspunsurile

corecte de la 1-24 din chestionarul ce urma a fi completat de S.I.C.

În luna ianuarie 2000, la un nou examen, S.I.C. a fost din

nou respins, actul dat de inculpat nefiindu-i de folos.

S-a mai reținut că inculpatul s-a sustras de la urmărirea

penală și de la cercetarea judecătorească, el fiind dat în urmărire generală

prin Ordinul I.G.P. nr. 82825/2000.

Împotriva sentinței inculpatul a

declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 70 din 15 martie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat.

Nemulțumit și de hotărârea pronunțată

în apel, inculpatul a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele

prevăzute de art. 385

9

pct. 5 și pct. 12 C. proc. pen., respectiv

judecata a avut loc în lipsa inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit

legii și nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Recursul declarat nu este fondat.

Astfel cum a reținut instanța,

inculpatul s-a sustras cercetării penale și judecătorești, el fiind dat în

urmărire generală încă din luna iulie 2000. În același sens la dosar există

adresa nr. 1090201 din 12 septembrie 2000 a Ministerului de Interne – S.E.I.P. Satu

Mare – Biroul Pașapoarte.

Inculpatul, pe parcursul urmăririi

penale și al cercetării judecătorești, a fost citat la adresa de domiciliu

indicată în cazierul judiciar și a fost căutat în vederea aducerii la îndeplinire

a mandatului de aducere, la adresa numitei A.I., fosta sa prietenă, cu care a locuit

până în luna martie 2000.

Potrivit art. 177 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul se citează la adresa unde locuiește. Alin. (2) al acestui text,

prevede că dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal, ..

inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul

indicat, ceea ce nu este cazul în cauză.

Ca atare, exercitându-și rolul

activ, instanța a respectat dispozițiile procesual penale privind citarea

inculpatului, lipsa acestuia de la judecată fiindu-i imputabilă.

Pe de altă parte, materialul probator

administrat în ambele faze ale procesului penal, a conturat situația de fapt și

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, așa

cum prevede art. 257 alin. (1) C. pen.

Inculpatul, direct, a pretins și

primit cele 700 mărci germane de la S.I. căreia i-a promis că prin influența pe

care o are, poate obține pentru fiul ei, promovarea examenului pentru carnet de

conducere auto.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza dispozițiilor art. 192 C.

proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuielile

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N.M.M.

împotriva deciziei penale nr. 70/ A din 15 martie 2001 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurent la plata sumei de 220 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2006.