ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3884/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința 1855 din 3 noiembrie

2004, Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de P.I. în

contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara privind anularea dispoziției

1554 din 14 iulie 2004 emisă de pârât și cererea de restituire în natură a

cotei parte din imobilul situat în Timișoara aflat în proprietatea statului.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că imobilul a fost dobândit de contestator împreună cu

frații săi P.A. și C.F. prin succesiune de la autorii lor și că în anul 1980

cota de 5/12 din imobil, proprietatea lui P.C.F. a trecut în proprietatea

statului în temeiul Decretului 223/1974, prin decizia 655, în schimbul sumei de

24922 lei.

Prima instanță a mai avut în vedere

faptul că notificarea contestatorului pentru restituirea în natură a imobilului

a fost respinsă pe motiv că petentul nu și-a probat calitatea de persoană îndreptățită

și dreptul de proprietate invocat, iar pe de altă parte, pe considerentul că

preluarea nu s-a făcut în mod abuziv, întrucât cota de 5/12 din imobil a trecut

cu plată în proprietatea statului, conform prevederilor art. 1.4 lit. B) din H.G.

498/2003.

În fine, tribunalul a constatat că,

la dosarul administrativ contestatorul nu a depus actele solicitate până la 1

iulie 2003 și nici în cursul procesului nu a probat că este unicul succesor al

fratelui său P.C.F., depunând doar acte de stare civilă.

Prin decizia 402 din 22 februarie

2005 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul contestatorului, a schimbat

sentința în sensul admiterii contestației, anulării dispoziției 1554 din 14

iulie 2004 a Primarului Municipiului Timișoara și restituirea în natură a cotei

de 5/12 parți din imobilul situat în Timișoara, condiționat de restituirea la

valoarea actualizată a despăgubirilor în sumă de 24922, acordate în baza

deciziei 655 din 9 aprilie 1980.

În consecință, s-a dispus radierea

dreptului de proprietate al statului și înscrierea dreptului de proprietate al

reclamantului asupra cotei de 5/12 parți din imobilul mai sus menționat.

În considerentele deciziei, Curtea

de Apel Timișoara a concluzionat că P.I. a probat cu actele depuse în apel că

este persoană îndreptățită la restituirea în natură a cotei de 5/12 din imobil,

în calitate de unic succesor al fratelui său C.F., deoarece nici acesta și nici

antecesorii săi nu au primit despăgubiri de la statul German.

Pe de altă parte, s-a reținut că

deși imobilul a trecut cu plată în proprietatea statului, în accepțiunea art. 2

din Legea nr. 10/2001 preluarea este abuzivă și că art. 1.4 B din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 adoptate prin H.G. 498/2003,

modifica nepermis și în mod esențial legea. Pe cale de consecință, instanța de

apel, a înlăturat dispozițiunile interpretative de la art. 1.4 B din Normele

metodologice, a căror forță obligatorie este inferioară legii și a dispus

restituirea în natură a cotei de 5/12 din imobil, anulând dispoziția 1544 din 14

iulie 2004 a primarului Municipiului Timișoara.

În recursul declarat în termen de

Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei 402 din 22 februarie 2005 a

Curții de Apel Timișoara, nemotivat în drept, se arată că instanța de apel a

făcut o greșită interpretare a prevederilor art.1.4 lit. B) din Normele

metodologice, care prevăd că preluarea imobilelor cu plată de la cei ce au

formulat cereri de plecare definitivă din țară, este valabilă, și reprezintă o

preluare cu titlu.

Pentru a înlătura incidența art. 1.4

lit. B) din normele interpretative aprobate prin H.G. 498/2003, instanța era

datoare să suspende cauza și să facă aplicarea art. 4 din Legea nr. 544/2004 pentru

soluționarea excepției de nelegalitate a art. 1.4 lit. B) din normele

metodologice.

Cu probele depuse în dosarul

administrativ, contestatorul nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii, nedepunând în acest sens, printre altele, declarația

notarială privitoare la despăgubirile încasate de la statul German și nici cota

aferentă din imobilul preluat de stat.

Recursul este nefondat.

Așa cum a reținut și instanța de

apel, cu certificatul de calitate de moștenitor emis la 7 februarie 2005 de

Biroul Notarului Public M.L., contestatorul și-a probat calitatea de unic

moștenitor al defunctului frate C.F. de la care a fost preluată cota de 5/12

din imobilul în litigiu în baza Decretului 223/1974 iar cu declarația autentică

dată în fața notarului public, a dovedit că nici el (contestatorul )și nici

antecesorii săi nu au primit despăgubiri de la Statul German.

Argumentarea din motivarea

recursului, potrivit căreia termenul de depunerea actelor fiind de decădere,

contestatorul nu mai era în măsură să le administreze în instanță, este lipsită

de temei legal și trebuie raportată numai la procedura administrativă nu și la

aceea din fața instanței. Această viziune decurge nu numai din spiritul și

caracterul reparator al acestei legi dar și din conținutul art. 21 pct. 5 din

Legea 10/2001 în vigoare la data pronunțării deciziei.

Recurentul reproșează instanței de

apel faptul că aceasta nu a făcut în cauză aplicarea art. 4 din Legea 544/2004,

în legătură cu interpretarea pe care art. 1.4 B din Normele metodologice

aprobate prin H.G. 498/2003 o face art. 2 lit. C) din Legea 10/2001.

Această critică este nefondată,

deoarece în accepțiunea textului de referință, art. 4 din Legea 544/2004

cercetarea legalității actului administrativ în cadrul procesului, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, nu are un caracter obligatoriu

și este condiționată de dependența soluționării pe fond a litigiului de actul

administrativ.

În speță, recurentul nu a formulat o

atare cerere de cercetare a legalității art. 1.4 B din Normele metodologice,

nici în apel și nici în recurs, astfel că nu poate invoca o atare critică.

Instanța de apel, a considerat pe

bună-dreptate că soluționarea litigiului nu depinde de normele de aplicare ale Legii

10/2001, aprobate prin H.G. 498/2003, deoarece normele interpretative fac corp

comun cu norma interpretată, respectiv Legea 10/2001 care în aplicarea

măsurilor reparatorii instituite în privința imobilelor preluate în temeiul

Decretului 223/1974, nu face distincția între imobilele preluate cu și fără

acordarea despăgubirilor.

Mai mult, principiul constituțional

și de drept al ierarhiei forței obligatorii a actelor normative, a făcut de

prisos verificarea legalității normelor de aplicare a Legii 10/2001 aprobate

prin H.G. 498/2003, potrivit procedurii instituită de art. 4 Legea 544/2004.

Față de cele ce preced, criticile

formulate de Primarul Municipiului Timișoara fiind neîntemeiate, recursul

acestuia va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 402

din 23 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2006.