ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3884/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința 1855 din 3 noiembrie 2004, Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de P.I. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara privind anularea dispoziției 1554 din 14 iulie 2004 emisă de pârât și cererea de restituire în natură a cotei parte din imobilul situat în Timișoara aflat în proprietatea statului. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că imobilul a fost dobândit de contestator împreună cu frații săi P.A. și C.F. prin succesiune de la autorii lor și că în anul 1980 cota de 5/12 din imobil, proprietatea lui P.C.F. a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului 223/1974, prin decizia 655, în schimbul sumei de 24922 lei.

Prima instanță a mai avut în vedere faptul că notificarea contestatorului pentru restituirea în natură a imobilului a fost respinsă pe motiv că petentul nu și-a probat calitatea de persoană îndreptățită și dreptul de proprietate invocat, iar pe de altă parte, pe considerentul că preluarea nu s-a făcut în mod abuziv, întrucât cota de 5/12 din imobil a trecut cu plată în proprietatea statului, conform prevederilor art. 1.4 lit. B) din H.G. 498/2003. În fine, tribunalul a constatat că, la dosarul administrativ contestatorul nu a depus actele solicitate până la 1 iulie 2003 și nici în cursul procesului nu a probat că este unicul succesor al fratelui său P.C.F., depunând doar acte de stare civilă.

Prin decizia 402 din 22 februarie 2005 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul contestatorului, a schimbat sentința în sensul admiterii contestației, anulării dispoziției 1554 din 14 iulie 2004 a Primarului Municipiului Timișoara și restituirea în natură a cotei de 5/12 parți din imobilul situat în Timișoara, condiționat de restituirea la valoarea actualizată a despăgubirilor în sumă de 24922, acordate în baza deciziei 655 din 9 aprilie 1980. În consecință, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al statului și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra cotei de 5/12 parți din imobilul mai sus menționat. În considerentele deciziei, Curtea de Apel Timișoara a concluzionat că P.I.

a probat cu actele depuse în apel că este persoană îndreptățită la restituirea în natură a cotei de 5/12 din imobil, în calitate de unic succesor al fratelui său C.F., deoarece nici acesta și nici antecesorii săi nu au primit despăgubiri de la statul German. Pe de altă parte, s-a reținut că deși imobilul a trecut cu plată în proprietatea statului, în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 10/2001 preluarea este abuzivă și că art. 1.4 B din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 adoptate prin H.G. 498/2003, modifica nepermis și în mod esențial legea. Pe cale de consecință, instanța de apel, a înlăturat dispozițiunile interpretative de la art. 1.4 B din Normele metodologice, a căror forță obligatorie este inferioară legii și a dispus restituirea în natură a cotei de 5/12 din imobil, anulând dispoziția 1544 din 14 iulie 2004 a primarului Municipiului Timișoara.

În recursul declarat în termen de Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei 402 din 22 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, nemotivat în drept, se arată că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a prevederilor art.1.4 lit. B) din Normele metodologice, care prevăd că preluarea imobilelor cu plată de la cei ce au formulat cereri de plecare definitivă din țară, este valabilă, și reprezintă o preluare cu titlu. Pentru a înlătura incidența art. 1.4 lit. B) din normele interpretative aprobate prin H.G. 498/2003, instanța era datoare să suspende cauza și să facă aplicarea art. 4 din Legea nr. 544/2004 pentru soluționarea excepției de nelegalitate a art. 1.4 lit. B) din normele metodologice.

Cu probele depuse în dosarul administrativ, contestatorul nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, nedepunând în acest sens, printre altele, declarația notarială privitoare la despăgubirile încasate de la statul German și nici cota aferentă din imobilul preluat de stat. Recursul este nefondat. Așa cum a reținut și instanța de apel, cu certificatul de calitate de moștenitor emis la 7 februarie 2005 de Biroul Notarului Public M.L., contestatorul și-a probat calitatea de unic moștenitor al defunctului frate C.F. de la care a fost preluată cota de 5/12 din imobilul în litigiu în baza Decretului 223/1974 iar cu declarația autentică dată în fața notarului public, a dovedit că nici el (contestatorul )și nici antecesorii săi nu au primit despăgubiri de la Statul German.

Argumentarea din motivarea recursului, potrivit căreia termenul de depunerea actelor fiind de decădere, contestatorul nu mai era în măsură să le administreze în instanță, este lipsită de temei legal și trebuie raportată numai la procedura administrativă nu și la aceea din fața instanței. Această viziune decurge nu numai din spiritul și caracterul reparator al acestei legi dar și din conținutul art. 21 pct. 5 din Legea 10/2001 în vigoare la data pronunțării deciziei. Recurentul reproșează instanței de apel faptul că aceasta nu a făcut în cauză aplicarea art. 4 din Legea 544/2004, în legătură cu interpretarea pe care art. 1.4 B din Normele metodologice aprobate prin H.G. 498/2003 o face art. 2 lit. C) din Legea 10/2001.

Această critică este nefondată, deoarece în accepțiunea textului de referință, art. 4 din Legea 544/2004 cercetarea legalității actului administrativ în cadrul procesului, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, nu are un caracter obligatoriu și este condiționată de dependența soluționării pe fond a litigiului de actul administrativ. În speță, recurentul nu a formulat o atare cerere de cercetare a legalității art. 1.4 B din Normele metodologice, nici în apel și nici în recurs, astfel că nu poate invoca o atare critică. Instanța de apel, a considerat pe bună-dreptate că soluționarea litigiului nu depinde de normele de aplicare ale Legii 10/2001, aprobate prin H.G.

498/2003, deoarece normele interpretative fac corp comun cu norma interpretată, respectiv Legea 10/2001 care în aplicarea măsurilor reparatorii instituite în privința imobilelor preluate în temeiul Decretului 223/1974, nu face distincția între imobilele preluate cu și fără acordarea despăgubirilor. Mai mult, principiul constituțional și de drept al ierarhiei forței obligatorii a actelor normative, a făcut de prisos verificarea legalității normelor de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin H.G. 498/2003, potrivit procedurii instituită de art. 4 Legea 544/2004. Față de cele ce preced, criticile formulate de Primarul Municipiului Timișoara fiind neîntemeiate, recursul acestuia va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 402 din 23 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2006.