ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 527/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 40 din 11 aprilie 2003 Primarul comunei Ștefan cel Mare, județul Bacău, a respins cererea formulată prin notificarea nr. 227 din 13 august 2001 de numita N.E., în calitate de moștenitoare legală a defunctei C.M.C., întrucât nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau actele din care să rezulte preluarea abuzivă de către stat (naționalizare, rechiziționare sau expropriere). La data de 14 mai 2003 reclamanta N.E. a contestat dispoziția emisă de pârâtul Primarul comunei Ștefan cel Mare, județul Bacău, solicitând restituirea unui imobil situat în comuna Ștefan cel Mare care a fost preluat abuziv.

Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 652 din 3 decembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.E., a anulat dispoziția emisă de pârâtul Primarul comunei Ștefan cel Mare, județul Bacău, pe care l-a obligat să emită o dispoziție privind restituirea către reclamantă a terenului în suprafață de 1148,28 mp și a construcției situată pe acest teren, în suprafață de 154,228 mp, imobile situate în comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău, la punctul numit „La han” și identificate conform schiței anexe nr. 1 la expertiza topo – cadastrală efectuată de expert T.M. A fost obligat pârâtul la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut și motivat că prin notificarea nr. 227 din 10 august 2001 (fila 29 dosar de fond), reclamanta, în calitate de moștenitoare (fiică) a defunctei C.M.C., a solicitat restituirea imobilului situat în comuna Ștefan cel Mare, sat Negoiești (Gîrbovana), cunoscut sub denumirea de han, aflat în administrarea Primăriei Comunei Ștefan cel Mare și trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 83/1949. Tribunalul a reținut că susținerile reclamantei sunt dovedite cu certificatul nr. 1217 din 25 noiembrie 1946 a fostei Comisii județene de îndrumare a aplicării reformei agrare din județul Bacău, procesul-verbal din 19 martie 1949 a fostei Comisii județene Bacău pentru aplicarea Decretului-lege nr. 83/1949, cu declarații de martori și expertizele tehnice efectuate în cauză.

Din aceste dovezi prima instanță a tras concluzia că autoarea reclamantei, C.M.C., a deținut în comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău, la punctul numit „La han”, o construcție cu această denumire, care se află pe o suprafață de 1 ha teren, ce făcea parte dintr-o suprafață mai mare, de 50 ha, ce inițial a rămas în proprietatea autoarei reclamantei dar care, ulterior, prin aplicarea Decretului nr. 83/1949, a fost preluată de către stat. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 549 din 21 aprilie 2004, a admis apelul declarat de Primăria comunei Ștefan cel Mare, județul Bacău, a schimbat în tot sentința Tribunalului Bacău și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei N.E.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat că reclamanta a depus procesul-verbal încheiat la 19 martie 1949 (fila 20 dosar de fond) din care rezultă că s-a preluat în proprietatea statului, de la autoarea reclamantei, suprafața de 50,67 ha teren și un conac, compus din mai multe clădiri, nefiind însă evidențiată și clădirea în litigiu. În certificatul nr. 1217 din 25 noiembrie 1946 al Comisiei de îndrumare a reformei agrare din județul Bacău au fost evidențiate, pe amplasamente, cele 50 ha, inclusiv terenul denumit „La han”, în suprafață de 1 ha, însă nu se face nici o referire la construcția ce se cere restituită. În scopul identificării corecte a clădirii, expertul tehnic A.P.

a arătat că sunt necesare acte care să ateste existența clădirii, ori identificarea acesteia prin declarația unui martor nu poate constitui dovada dreptului de proprietate în sensul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 22.1-22.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003. A mai reținut instanța de apel din conținutul notificării aflată la fila 29 (dosar de fond), precum și din acțiune că reclamanta a solicitat doar restituirea construcției, nu și a terenului aferent, cum greșit s-a dispus de prima instanță.

Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta N.E., care a invocat următoarele critici: s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcției cu certificatul nr. 1217 din 25 noiembrie 1946 și procesul-verbal din 19 martie 1949; prin notificarea nr. 227 din 10 august 2001 nu a fost solicitată și suprafața de 1 ha la punctul numit „La han”, deoarece atare solicitare a făcut obiectul Legii nr. 169/1997 prin cererea înregistrată la Primăria Ștefan cel Mare sub nr. 29 din 8 ianuarie 1998; prin expertiza tehnică s-a identificat construcția, care este cea solicitată, fapt dovedit și cu declarații de martori. Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Textul mai sus citat promovează câteva din cele mai importante forme de manifestare a principiului rolului activ al judecătorului și a principiului adevărului.

Aceste principii implică preocuparea și obligația judecătorului de a pune, din oficiu, în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegarea cauzei, chiar dacă acestea nu sunt menționate în acțiune sau întâmpinare, de a ordona, chiar din oficiu, probele pe care le socotește necesare, precum și dreptul de a cere părților explicații, orale sau în scris, cu privire la situația de fapt și la motivarea în drept, pe care părțile o invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor. Cercetând actele și lucrările dosarului, se constată că în cauză instanțele au nesocotit aceste principii. Astfel, din dispoziția nr. 40 din 11 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Ștefan cel Mare, județul Bacău (fila 3 dosar de fond) rezultă că această instituție a fost sesizată de reclamantă cu notificarea nr. 227 din 13 august 2001 înaintată prin executor judecătoresc.

Or, actul de la fila 29 dosar de fond, la care fac referire instanțele, nu este notificarea din data de 13 august 2001, ci o cerere adresată Primăriei Ștefan cel Mare de către reclamantă, prin mandatar, la data de 10 august 2001. Este necesară depunerea acestei notificări, precum și a întregului dosar administrativ întocmit de Primăria comunei Ștefan cel Mare pentru a se putea stabili întinderea dreptului solicitat de reclamantă conform Legii nr. 10/2001. Deasemenea, prin cererea introductivă de instanță reclamanta a cerut retrocedarea „unui imobil în comuna Ștefan cel Mare” fără a arăta ori detaila elementele de identificare ale acestuia, precum și din ce este compus bunul solicitat, lipsuri și omisiuni ce nu au fost înlăturate nicăieri în cursul procesului.

Era de datoria instanțelor să ceară reclamantei explicații scrise cu privire la elementele de identificare ale imobilului, situarea bunului, componența lui, vecinătățile, actul de dobândire în proprietate de către autoare, actul prin care a fost preluat de la aceasta, cine deține în prezent bunul și cu ce destinație, etc. Neînlăturarea acestor lipsuri din cererea de chemare în judecată, pe care instanțele erau obligate să le observe, a creat dificultăți și asupra întocmirii rapoartelor de expertiză tehnică, neexistând certitudinea că nemișcătorul a fost exact identificat, cât timp însăși reclamanta nu a indicat elementele de individualizare ale bunului.

Precizarea acestor elemente era cu atât mai necesară cu cât prin Ordinul nr. 169 din 10 mai 2001 a Prefecturii județului Bacău (filele 29-30 dosar de recurs), reclamantei i-au fost retrocedate în comuna Ștefan cel Mare mai multe construcții (inclusiv conacul și anexele acestuia), precum și terenuri, astfel că nu este clar în proces ce clădiri și terenuri sunt revendicate și dacă sunt altele decât acelea restituite prin amintitul ordin. Reclamanta a revendicat în prezentul proces o serie de bunuri pe care nu le-a dobândit în nume propriu, ci în calitate de moștenitoare a defunctei C.M.C.

Este de neadmis să se purceadă la soluționarea cauzei, fără a se pune în vedere reclamantei, care la instanțele anterioare nu a fost beneficiara unei apărări sau reprezentări calificate, să depună la dosar certificatul de deces al autoarei și certificatul de naștere al petentei, pentru a se face măcar dovada filiațiunii, dacă se socotește, în lipsa certificatului de moștenitor sau a calității de moștenitor, că prin notificare a operat o repunere în termenul de acceptare a succesiunii. Întrucât în cauză împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, în baza art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea hotărârilor și reluarea judecății la prima instanță în scopul înlăturării amintitelor omisiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta N.E. împotriva deciziei civile nr. 549 din 21 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 652 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Bacău și trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2007.