ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 527/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin dispoziția nr. 40 din 11 aprilie 2003 Primarul comunei Ștefan cel

Mare, județul Bacău, a respins cererea formulată prin notificarea nr. 227 din

13 august 2001 de numita N.E., în calitate de moștenitoare legală a defunctei

C.M.C., întrucât nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau

actele din care să rezulte preluarea abuzivă de către stat (naționalizare,

rechiziționare sau expropriere).

La data de 14 mai 2003 reclamanta

N.E. a contestat dispoziția emisă de pârâtul Primarul comunei Ștefan cel Mare,

județul Bacău, solicitând restituirea unui imobil situat în comuna Ștefan cel

Mare care a fost preluat abuziv.

Tribunalul Bacău, secția civilă,

prin sentința nr. 652 din 3 decembrie 2003, a admis acțiunea formulată de

reclamanta N.E., a anulat dispoziția emisă de pârâtul Primarul comunei Ștefan

cel Mare, județul Bacău, pe care l-a obligat să emită o dispoziție privind

restituirea către reclamantă a terenului în suprafață de 1148,28 mp și a

construcției situată pe acest teren, în suprafață de 154,228 mp, imobile

situate în comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău, la punctul numit „La han” și

identificate conform schiței anexe nr. 1 la expertiza topo – cadastrală

efectuată de expert T.M.

A fost obligat pârâtul la 4.000.000

lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut și motivat că prin notificarea nr. 227 din 10 august 2001

(fila 29 dosar de fond), reclamanta, în calitate de moștenitoare (fiică) a

defunctei C.M.C., a solicitat restituirea imobilului situat în comuna Ștefan

cel Mare, sat Negoiești (Gîrbovana), cunoscut sub denumirea de han, aflat în

administrarea Primăriei Comunei Ștefan cel Mare și trecut în proprietatea

statului prin Decretul nr. 83/1949. Tribunalul a reținut că susținerile

reclamantei sunt dovedite cu certificatul nr. 1217 din 25 noiembrie 1946 a

fostei Comisii județene de îndrumare a aplicării reformei agrare din județul

Bacău, procesul-verbal din 19 martie 1949 a fostei Comisii județene Bacău pentru

aplicarea Decretului-lege nr. 83/1949, cu declarații de martori și expertizele

tehnice efectuate în cauză.

Din aceste dovezi prima instanță a

tras concluzia că autoarea reclamantei, C.M.C., a deținut în comuna Ștefan cel

Mare, județul Bacău, la punctul numit „La han”, o construcție cu această

denumire, care se află pe o suprafață de 1 ha teren, ce făcea parte dintr-o

suprafață mai mare, de 50 ha, ce inițial a rămas în proprietatea autoarei

reclamantei dar care, ulterior, prin aplicarea Decretului nr. 83/1949, a fost

preluată de către stat.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

prin decizia nr. 549 din 21 aprilie 2004, a admis apelul declarat de Primăria

comunei Ștefan cel Mare, județul Bacău, a schimbat în tot sentința Tribunalului

Bacău și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei N.E.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a motivat că reclamanta a depus procesul-verbal încheiat la 19 martie 1949

(fila 20 dosar de fond) din care rezultă că s-a preluat în proprietatea

statului, de la autoarea reclamantei, suprafața de 50,67 ha teren și un conac,

compus din mai multe clădiri, nefiind însă evidențiată și clădirea în litigiu.

În certificatul nr. 1217 din 25 noiembrie 1946 al Comisiei de îndrumare a

reformei agrare din județul Bacău au fost evidențiate, pe amplasamente, cele 50

ha, inclusiv terenul denumit „La han”, în suprafață de 1 ha, însă nu se face

nici o referire la construcția ce se cere restituită.

În scopul identificării corecte a

clădirii, expertul tehnic A.P. a arătat că sunt necesare acte care să ateste

existența clădirii, ori identificarea acesteia prin declarația unui martor nu

poate constitui dovada dreptului de proprietate în sensul dispozițiilor art. 22

din Legea nr. 10/2001 și art. 22.1-22.4 din Normele metodologice aprobate prin

H.G. nr. 498/2003. A mai reținut instanța de apel din conținutul notificării

aflată la fila 29 (dosar de fond), precum și din acțiune că reclamanta a

solicitat doar restituirea construcției, nu și a terenului aferent, cum greșit

s-a dispus de prima instanță.

Împotriva deciziei dată în apel, în

termen legal, a declarat recurs reclamanta N.E., care a invocat următoarele

critici: s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcției cu

certificatul nr. 1217 din 25 noiembrie 1946 și procesul-verbal din 19 martie 1949;

prin notificarea nr. 227 din 10 august 2001 nu a fost solicitată și suprafața

de 1 ha la punctul numit „La han”, deoarece atare solicitare a făcut obiectul

Legii nr. 169/1997 prin cererea înregistrată la Primăria Ștefan cel Mare sub

nr. 29 din 8 ianuarie 1998; prin expertiza tehnică s-a identificat construcția,

care este cea solicitată, fapt dovedit și cu declarații de martori.

Recursul este fondat, în sensul

considerentelor care succed:

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor

pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Textul mai sus citat promovează

câteva din cele mai importante forme de manifestare a principiului rolului

activ al judecătorului și a principiului adevărului. Aceste principii implică

preocuparea și obligația judecătorului de a pune, din oficiu, în dezbaterea

părților orice împrejurări de fapt sau de drept care ar putea conduce la

dezlegarea cauzei, chiar dacă acestea nu sunt menționate în acțiune sau

întâmpinare, de a ordona, chiar din oficiu, probele pe care le socotește

necesare, precum și dreptul de a cere părților explicații, orale sau în scris,

cu privire la situația de fapt și la motivarea în drept, pe care părțile o

invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor.

Cercetând actele și lucrările

dosarului, se constată că în cauză instanțele au nesocotit aceste principii.

Astfel, din dispoziția nr. 40 din 11 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Ștefan

cel Mare, județul Bacău (fila 3 dosar de fond) rezultă că această instituție a

fost sesizată de reclamantă cu notificarea nr. 227 din 13 august 2001 înaintată

prin executor judecătoresc. Or, actul de la fila 29 dosar de fond, la care fac

referire instanțele, nu este notificarea din data de 13 august 2001, ci o

cerere adresată Primăriei Ștefan cel Mare de către reclamantă, prin mandatar,

la data de 10 august 2001. Este necesară depunerea acestei notificări, precum

și a întregului dosar administrativ întocmit de Primăria comunei Ștefan cel

Mare pentru a se putea stabili întinderea dreptului solicitat de reclamantă

conform Legii nr. 10/2001.

Deasemenea, prin cererea

introductivă de instanță reclamanta a cerut retrocedarea „unui imobil în comuna

Ștefan cel Mare” fără a arăta ori detaila elementele de identificare ale

acestuia, precum și din ce este compus bunul solicitat, lipsuri și omisiuni ce

nu au fost înlăturate nicăieri în cursul procesului. Era de datoria instanțelor

să ceară reclamantei explicații scrise cu privire la elementele de identificare

ale imobilului, situarea bunului, componența lui, vecinătățile, actul de

dobândire în proprietate de către autoare, actul prin care a fost preluat de la

aceasta, cine deține în prezent bunul și cu ce destinație, etc.

Neînlăturarea acestor lipsuri din

cererea de chemare în judecată, pe care instanțele erau obligate să le observe,

a creat dificultăți și asupra întocmirii rapoartelor de expertiză tehnică,

neexistând certitudinea că nemișcătorul a fost exact identificat, cât timp

însăși reclamanta nu a indicat elementele de individualizare ale bunului.

Precizarea acestor elemente era cu

atât mai necesară cu cât prin Ordinul nr. 169 din 10 mai 2001 a Prefecturii

județului Bacău (filele 29-30 dosar de recurs), reclamantei i-au fost

retrocedate în comuna Ștefan cel Mare mai multe construcții (inclusiv conacul

și anexele acestuia), precum și terenuri, astfel că nu este clar în proces ce

clădiri și terenuri sunt revendicate și dacă sunt altele decât acelea

restituite prin amintitul ordin.

Reclamanta a revendicat în prezentul

proces o serie de bunuri pe care nu le-a dobândit în nume propriu, ci în

calitate de moștenitoare a defunctei C.M.C. Este de neadmis să se purceadă la

soluționarea cauzei, fără a se pune în vedere reclamantei, care la instanțele

anterioare nu a fost beneficiara unei apărări sau reprezentări calificate, să

depună la dosar certificatul de deces al autoarei și certificatul de naștere al

petentei, pentru a se face măcar dovada filiațiunii, dacă se socotește, în

lipsa certificatului de moștenitor sau a calității de moștenitor, că prin

notificare a operat o repunere în termenul de acceptare a succesiunii.

Întrucât în cauză împrejurările de

fapt nu au fost pe deplin stabilite, în baza art. 314 C. proc. civ., se impune

admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea hotărârilor și reluarea

judecății la prima instanță în scopul înlăturării amintitelor omisiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta N.E. împotriva deciziei civile nr. 549 din 21 aprilie 2004 a Curții

de Apel Bacău, secția civilă.

Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 652 din 3 decembrie 2003

a Tribunalului Bacău și trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie

2007.