ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 408/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele

Prin

acțiunea înregistrată la data de 19 aprilie 2010 Ia Tribunalul Caras - Severin

reclamanta W.J. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 25.000

euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri morale,

în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În motivarea acțiunii, a arătat că

împreună cu întreaga familie a fost supusă măsurii administrative cu caracter

politic constând în dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în

localitatea Fetești, jud. Ialomița, în baza deciziei M.A.I. nr. 200/1951, în

perioada 16 septembrie 1954 - 20 decembrie 1955.

Prin sentința civilă nr. 1213 din 22

iunie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 5000 euro sau echivalentul în lei la

data plății, reprezentând despăgubiri morale și la cheltuieli de judecată în

cuantum de 500 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că reclamanta împreună cu întreaga ei familie au fost deportați în

Bărăgan, stabilindu-se domiciliul obligatoriu în localitatea Fetești, județul

Ialomița, măsură luată în baza deciziei M.A.I. nr. 200/1951. întrucât

reclamanta s-a născut în perioada deportării, s-a considerat că se află în

situația prevăzută de dispozițiile art. 3 lit. e) din L.221/2009, fiind

întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr.

221/2009.

Împotriva sentinței civile nr. 1213

din 22 iunie 2010 a Tribunalului Caras - Severin a declarat apel pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.

Caraș-Severin.

În motivarea apelului s-a arătat că

reclamanta și familia acesteia nu au suferit o condamnare, ci au făcut obiectul

unei măsuri administrative cu caracter politic și, prin urmare, nu îndeplinesc

condițiile cerute de Legea nr. 221/2009 pentru a primi despăgubiri morale.

Pe de altă parte, a arătat pârâtul,

drepturile prevăzute și acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990

reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost

persecutate din motive politice.

S-au adus critici și cuantumului

despăgubirilor acordate de prima instanță, nejustificat în raport cu

prejudiciul real suferit.

Prin decizia nr. 175/ A din 9

februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul, a

schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a respins în totalitate

acțiunea civilă.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a examinat hotărârea atacată în raport de e decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale.

Motivul pentru care reclamanta nu are

dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii

sale, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie

2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15

noiembrie 2010.

Curtea Constituțională a reținut că

reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a

fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse

în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.

Din această cauză s-a ajuns la

existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul

acordării de, despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din

motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituțională a ajuns la

această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009

are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990,

diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică

prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr.

118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În fine, Curtea Constituțională a

constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

În conformitate cu art. 147 alin. (1)

din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile

legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la

45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest

interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind

neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform art. 147 alin. (4) din

Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării

deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale

sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.

În cazul de fată, decizia nr. 1358 din

21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761

din 15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să

pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile

Constituției.

Prin urmare, această decizie a Curții

Constituționale a devenit obligatorie pentru instanță.

Nu se poate reține nici că reclamanta

avea, anterior deciziei Curții Constituționale, un „bun

”

în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de

aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Avea doar

posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o

putea pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.

În cazul de față nu s-a pronunțat încă

o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un caracter

devolutiv, instanța fiind îndreptățită să exercite un control complet asupra

temeiniciei și legalității hotărârii atacate.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta

a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În criticile dezvoltate se susține că decizia

Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu poate fi aplicată retroactiv, ci poate

fi aplicată doar acțiunilor introduse după data pronunțării deciziei, respectiv

21 octombrie 2010.

În speță este aplicabilă pe tot

parcursul judecății legea în vigoare la data introducerii acțiunii, când pentru

reclamantă s-a născut un drept în baza acestei legi.

În sensul neretroactivității legii

este și jurisprudența CEDO.

A considera că decizia Curții

Constituționale este aplicabilă ar duce la consecința creării unor situații

discriminatorii pentru persoanele care sunt îndreptățite la despăgubiri în

temeiul Legii nr. 221/2009, în funcție de momentul pronunțării hotărârilor

judecătorești, ceea ce contravine art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prin acordarea de către instanța de

fond a despăgubirilor la valoarea de 5.000 euro pentru reclamantă s-a născut o

speranță legitimă și un bun în sensul art. 1 din Convenție.

Recursul nu este fondat.

Prin deciziile Curții Constituționale nr.

1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În consecință, aceste dispoziții nu

mai produc efecte juridice, ceea ce determină inexistența temeiului juridic

pentru acordarea despăgubirilor.

În acest context se constată ca în mod

corect instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 31 și 147 alin.

(1) și alin. (4) din Constituția României.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1)

din Constituție dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat

cât și în art. 31 se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data

publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor.

Fața de aceste dispoziții, în funcție

de care declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a

Curții Constituționale, produce efecte pentru viitor și erga omnes s-a pus

problema dacă ele se aplică și acțiunilor în curs.

Această problemă de drept a fost

dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte

de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, care a

statuat că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

În speță, la data publicării în M. Of.

Partea I nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010

nu se pronunțase decizia din faza procesuală a apelului, cauza fiind

soluționată definitiv de Curtea de Apel Timișoara la data 9 februarie 2011.

Prin intervenția instanței de contencios

constituțional, ca urmare a sesizării sale cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a realizat un control de constituționalitate a posteriori, dându-se eficientă

unui mecanism normal într-un stat democratic.

Nu se poate spune că acțiunea, fiind

promovată la un moment când era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 s-ar presupune că efectele acestui text de lege se întind pe toată

durata desfășurării procedurii judiciare, deoarece nu suntem în prezența unui

act juridic convențional, ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus

regit actum.

În speță, înainte de definitivarea

litigiului, s-a creat un nou cadru normativ prin declararea

neconstituționalității textului de lege invocat în cererea de chemare în

judecată.

În acest context urmează a se constata

că ne aflăm într-o situație juridică de natură legală, căreia i se aplică legea

nouă și nu într-o situație juridică voluntară, care rămâne supusă, în ceea ce

privește validitatea condițiilor de fond și formă legii în vigoare la data

întocmirii actului juridic care le-a dat naștere, dar și în acest caz numai dacă

situațiile juridice voluntare sunt supuse unor norme supletive.

Așa fiind, față de caracterul

imperativ, de ordine publică al dispozițiilor art. 147 alin. (4) din

Constituție, aplicarea generală și obligatorie a deciziei Curții

Constituționale nu poate fi tăgăduită, deoarece ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu este

posibil față de dispozițiile Constituției României.

Concluzionând, la momentul la care

instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma

juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând în

absența unor dispoziții legale exprese.

Împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite, ceea ce nu este cazul în situația dată.

Neexistând o soluție definitivă,

reclamanta nu are un drept definitiv câștigat, motiv pentru care nu este

titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Constatarea neconstituționalității

textului de lege pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în

judecată nu aduce atingere unui proces echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui

limite au fost determinate cu respectarea preeminenței dreptului, al coerenței

și al stabilității juridice.

Așadar, față de cele reținute,

recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de W.J. împotriva

deciziei civile nr. 175/ A din 9 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 ianuarie 2012.