ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1071/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ, înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 372/CA/F din 19

septembrie 2005, reclamanta T.O.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Covasna, anularea hotărârii nr. 1614 din 30 august

2005, emisă de pârâtă și recunoașterea pentru reclamantă, a calității de

beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 140/F din 22 noiembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamanta T.O.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Covasna și în consecință, a anulat hotărârea nr. 1614 din 30 august 2005,

emisă de pârâtă. A obligat pârâta, să-i emită reclamantei, o nouă hotărâre,

prin care să-i constate acesteia, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu data de 2 iunie

2005.

În motivarea soluției s-a reținut că

după Dictatul de la Viena din 1940, tatăl reclamantei, cetățean român de

origine maghiară, a prevenit locuitorii de etnie română din Estelnic, județul

Covasna, asupra unui atac din partea unor etnici maghiari, motiv pentru care

tatăl reclamantei, împreună cu familia sa, a fost nevoit să părăsească

localitatea Estelnic, județul Covasna, stabilindu-se împreună cu familia, în

orașul Sfântu Gheorghe.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, criticând-o pentru

nelegalitate, susținând, în esență, că instanța a confundat două stări de fapt,

respectiv persecuția etnică, cu persecuția politică, reclamanta nefăcând dovada

că ar fi suferit persecuții din motive etnice, așa cum prevede Legea nr. 189/2000.

Examinând sentința atacată, în

raport cu motivul de recurs, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Din declarațiile martorilor B.A. și G.R.,

rezultă că tatăl reclamantei, care era funcționar la Primăria din Estelnic, raionul Târgu Secuiesc, a intervenit în favoarea cetățenilor de etnie

română, pentru a-i împiedica pe unii maghiari să-i atace pe români și să le

distrugă bunurile și biserica, astfel cum intenționau. Aceeași martori au

arătat că N.A., tatăl reclamantei, împreună cu familia (inclusiv reclamanta,

atunci în vârstă de 13 ani) a fost nevoit să fugă noaptea din localitatea

Estelnic, pentru a scăpa de furia maghiarilor și să se refugieze la Târgu Secuiesc, apoi în orașul Sfântu Gheorghe.

Martorii au precizat și că toate

bunurile și casa familiei reclamantei au fost distruse, imediat după plecarea

în refugiu.

Așadar, refugiul a fost consecința

unor persecuții întemeiate pe motive etnice, iar nu politice, chiar dacă

persecuțiile au fost provocate de persoane aparținând aceleiași etnii cu

familia reclamantei, iar strămutarea s-a produs într-o altă localitate, decât

cea de domiciliu.

În consecință, soluția pronunțată de

instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmează să

fie respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Covasna împotriva Sentinței nr. 140/F din 22 noiembrie 2005, a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2006.