ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 829/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 9442/2003, reclamantul N.G. a contestat hotărârea nr. 8270 din 15 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada august 1940 - 6 martie 1945. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că după Dictatul de la Viena din 1940, tatăl său, cetățean român de origine maghiară, a prevenit locuitorii de etnie română din Estelnic, județul Covasna, că urmează să fie atacați de unii etnici maghiari, însă din această cauză la rândul său, fiind amenințat cu moartea, pentru ajutorul dat românilor, a fost nevoit să părăsească localitatea Estelnic, stabilindu-se împreună cu familia, în orașul Sfântu Gheorghe.

Prin sentința civilă nr. 231 din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.G., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș. A anulat hotărârea nr. 8270 din 15 octombrie 2003 și a obligat pârâta să emită hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că refugiul a fost consecința unor persecuții întemeiate pe motivele etnice, chiar dacă persecuțiile au fost provocate de persoane aparținând aceleiași etnii, cu reclamantul, precum și că strămutarea s-a produs într-o altă localitate, decât cea de domiciliu.

Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș, care a motivat, în esență, că reclamantul nu dovedește calitatea de persoană strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, întrucât nu face dovada refugiului, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar martorii nu au calitatea de beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Recursul este nefondat. Conform declarațiilor martorilor, tatăl reclamantului a intervenit în favoarea cetățenilor de etnie română, pentru a-i împiedica pe unii maghiari să-i atace pe români, să le distrugă bunurile și biserica, astfel cum intenționau. Aceeași martori au arătat că tatăl reclamantului, N.G.Z., împreună cu familia (inclusiv reclamantul, atunci în vârstă de 10 ani), a fost nevoit să fugă noaptea, din localitatea Estelnic, pentru a scăpa de furia maghiarilor și să se refugieze în orașul Sfântu Gheorghe.

Martorii au precizat că toate bunurile și casa familiei reclamantului au fost distruse imediat după refugiu. Așadar, refugiul a fost consecința unor persecuții întemeiate pe motive etnice, chiar dacă persecuțiile au fost provocate de persoane aparținând aceleiași etnii, cu reclamantul, iar strămutarea s-a produs într-o altă localitate, decât cea de domiciliu. Susținerea recurentei, în sensul că declarațiile martorilor nu pot fi primite, întrucât martorii nu sunt, la rândul lor, beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, aceasta nu poate fi primită, întrucât această cerință nu se regăsește în art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002 (de aprobare a Normelor metodologice pentru aplicarea O.G.

nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, potrivit căruia în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarații de martori. Așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, perioada pentru care reclamantul beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, este cea prevăzută de actul normativ sus-menționat, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș, împotriva sentinței civile nr. 231 din 6 aprilie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.