ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 829/2005

HOTĂRÂRE
11.02.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 829/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 9442/2003, reclamantul N.G. a contestat hotărârea nr. 8270

din 15 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș,

solicitând acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada august 1940 - 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că după Dictatul de la Viena din 1940, tatăl său, cetățean român de origine maghiară, a prevenit locuitorii de etnie română din Estelnic,

județul Covasna, că urmează să fie atacați de unii etnici maghiari, însă din

această cauză la rândul său, fiind amenințat cu moartea, pentru ajutorul dat românilor,

a fost nevoit să părăsească localitatea Estelnic, stabilindu-se împreună cu

familia, în orașul Sfântu Gheorghe.

Prin sentința civilă nr. 231

din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.G.,

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș. A anulat hotărârea nr. 8270

din 15 octombrie 2003 și a obligat pârâta să emită hotărâre prin care să-i

recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că refugiul a fost consecința unor

persecuții întemeiate pe motivele etnice, chiar dacă persecuțiile au fost

provocate de persoane aparținând aceleiași etnii, cu reclamantul, precum și că

strămutarea s-a produs într-o altă localitate, decât cea de domiciliu.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș, care a

motivat, în esență, că reclamantul nu dovedește calitatea de persoană

strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, întrucât nu face dovada

refugiului, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar martorii nu

au calitatea de beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Conform declarațiilor

martorilor, tatăl reclamantului a intervenit în favoarea cetățenilor de etnie

română, pentru a-i împiedica pe unii maghiari să-i atace pe români, să le

distrugă bunurile și biserica, astfel cum intenționau.

Aceeași martori au arătat că

tatăl reclamantului, N.G.Z., împreună cu familia (inclusiv reclamantul, atunci

în vârstă de 10 ani), a fost nevoit să fugă noaptea, din localitatea Estelnic,

pentru a scăpa de furia maghiarilor și să se refugieze în orașul Sfântu

Gheorghe.

Martorii au precizat că

toate bunurile și casa familiei reclamantului au fost distruse imediat după

refugiu.

Așadar, refugiul a fost

consecința unor persecuții întemeiate pe motive etnice, chiar dacă persecuțiile

au fost provocate de persoane aparținând aceleiași etnii, cu reclamantul, iar

strămutarea s-a produs într-o altă localitate, decât cea de domiciliu.

Susținerea recurentei, în

sensul că declarațiile martorilor nu pot fi primite, întrucât martorii nu sunt,

la rândul lor, beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, aceasta nu poate

fi primită, întrucât această cerință nu se regăsește în art. 4 alin. (2) din H.G.

nr. 127/2002 (de aprobare a Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999,

aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, potrivit căruia în lipsa

actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarații de

martori.

Așa cum rezultă din

considerentele sentinței recurate, perioada pentru care reclamantul beneficiază

de dispozițiile Legii nr. 189/2000, este cea prevăzută de actul normativ sus-menționat,

respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Față de cele ce preced, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Timiș, împotriva sentinței civile nr. 231 din 6

aprilie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2135/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta O.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea ho
ÎCCJ 2004-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8849/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 66/P.I din 3 februarie 2004, a admis acțiunea formula
ÎCCJ 2005-02-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1021/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 133 din 5 ianuarie 2004, la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta M.V. a contestat hotărârea nr. 8490 din 5 decembrie 20
ÎCCJ 2004-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1790/2004
Având în vedere raportul prezentat, potrivit art. 308 C. proc. civ., procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, constatând că recursul este admisibil în principiu, cauza rămânând în pronunțare; Asupra recursului de față; Din
ÎCCJ 2005-03-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1321/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul C.O. a solicitat anularea hotărârii n
Sursă