ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1461/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 7 iulie 2005,

reclamanta SC P.I. SRL Oradea a chemat în judecată pe pârâtul C.N.C. București

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că filmele

comercializate nu fac parte din categoria filmelor cinematografice în sensul

Legii cinematografiei nr. 630/2002 și ca urmare exploatarea acestor filme nu

este reglementat și nu intră sub incidența legii cinematografiei.

Prin sentința comercială nr.

155 din 2 mai 2000, Tribunalul Bihor a respins acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată.

Curtea de Apel Oradea, prin

decizia civilă nr. 113 din 3 octombrie 2006, a respins apelul reclamantei,

menținând în totalitate hotărârea instanței de fond.

Împotriva acestor din urmă

hotărâri judecătorești, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esență,

admiterea acțiunii sala așa cum a fost formulată, invocând în principal

dispozițiile art. 304 punct 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a făcut

o greșită aplicare a Legii cinematografiei nr. 630/2002, cât timp domeniul

activității sale se referă exclusiv la materiale erotice și filme video

pornografice.

Recursul este nefondat

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea probatoriilor

administrate în cauză, în raport cu criticile pe care reclamanta le reiterează

prin recursul său, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la

casarea sau modificarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt îndeplinite niciuna

dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, este de reținut,

în primul rând, că deși reclamanta a cerut prin acțiune să se constate că

filmele pe care le comercializează nu fac parte din categoria filmelor

cinematografice, prin cererea sa din apel a solicitat să se constate că avea

dreptul de a nu se înscrie în Registrul Cinematografiei și de a-și comercializa

filmele fără respectarea Legii nr. 630/2002, situație în care s-a încercat

modificarea obiectului chemării în judecată, cu încălcarea dispozițiilor art. 294

C. proc. civ.

Pe de altă parte având în

vedere dispozițiile H.G. nr. 418/2003, conform cărora Registrul Cinematografiei

constituie instrumentul unitar de evidență pentru persoanele fizice și juridice

care desfășoară activități în domeniul cinematografiei, corect instanța de apel

a reținut că termenul de activitate în domeniul cinematografiei este definit în

sens larg și se referă la activitățile specifice de producție și prestări

servicii comerciale de reproducere și multiplicare de filme cinematografice pe

orice fel de suport.

Astfel că solicitarea

reclamantei ca filmele pe care le comercializează să nu fie încadrate în

categoria celor cinematografice, a fost corect înlăturată de instanțe, care au

avut în vedere și dispozițiile Legii nr. 328/2006, conform cărora distribuirea

de filme reprezintă activitatea de prezentare prin proiecții către public a

unui film în cinematografe sau alte spații definite ca atare, a unor casete

video sau DVD, precum și importul și exportul de filme.

Cum, în raport de art. 7 și

8 din H.G. nr. 418/2003, reclamanta avea obligația clasificării fiecărui film

și modalitatea de clasificare a filmelor comercializate, ceea ce a și obținut

pentru 169 de filme din categoria XXX (filme interzise comunicării prin

proiecție publică), corect instanța a reținut că în această situație

funcționează și obligația de a se înregistra în Registrul Cinematografiei,

pentru a se realiza și protecția publicului pentru această categorie de filme.

În consecință, recursul

reclamantei se privește, ca nefondat, și va fi respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC P.I. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 113/C/2006 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 aprilie 2007.