ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5268/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5268/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

19412 din 16 august 2002 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul B.I. a

chemat în judecată pe pârâții A.P.A.P.S., SC B.P. Timișoara, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța,

să se constate că în mod abuziv s-a naționalizat, în temeiul Legii nr. 1191948,

imobilul înscris în C.F. 1586 Bîrlad, respectiv casa de la nr. 728 și anexele

acesteia, inclusiv terenul în suprafață de 2.324 mp, cât și imobilul înscris în

C.F. 915 Bîrlad, să se constate că în mod abuziv au trecut în administrarea SC

B.P. S.A. supraedificatele ce nu fac parte din masa propriu-zisă, să se dispună

restituirea în natură a acelor construcții care reprezintă case de locuit și terenul

aferent, urmând ca statul să despăgubească în condițiile legii societatea

comercială pârâtă, să se dispună restabilirea situației de carte funciară,

astfel încât să fie înlăturate măsurile abuzive.

În măsura în care restituirea în

natură a imobilelor naționalizate abuziv nu mai este posibilă, să fie obligat

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor sau pârâta SC B.P. SA

Timișoara să-i plătească suma reprezentând contravaloarea imobilelor la

valoarea de circulație stabilită de către expert.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este unicul succesor al soților B.I. și B.S., foști proprietari

asupra imobilelor înscrise în C.F. 1586 Bîrlad și 915 Bîrlad și a susținut

următoarele:

Imobilul înscris în C.F. Bîrlad, cu

nr. top 507 și 508, casa nr. 582 și teren în suprafață de 2.324 mp și moară cu

abur s-a naționalizat în baza deciziei Ministerului Comerțului și Alimentației

nr. 1418/1948 și în virtutea Legii nr. 119/1948.

Înscrierea dreptului de proprietate

s-a făcut în favoarea societății comerciale de stat care, prin transformări

succesive a ajuns SC B.P. S.A. Timișoara.

Construcțiile nu au fost distruse

așa cum se menționează în C.F. sub B10 la data de 30.07.1928, în realitate

fiind doar renovate.

Ambele cărți funciare au fost

sistate prin încheierea nr. 15289/1998 și transpuse în C.F. 3043 Bîrlad.

Prin cererea de extindere a

acțiunii, reclamantul a solicitat instanței de fond să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC H.H. SRL și SC

B.P. S.A. Timișoara, având ca obiect terenul înscris în C.F. 3043 Bîrlad,

întrucât această operațiune s-a făcut cu fraudarea legii.

Instanța a respins excepția de

necompetență materială a Judecătoriei Timișoara, invocată de A.P.A.P.S. în

întâmpinare, față de dispozițiile art. 31 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, precum

și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceeași pârâtă.

Totodată, instanța, din oficiu, a

invocat excepția de inadmisibilitate a capetelor de cerere având ca obiect

restituirea imobilului sau acordarea de despăgubiri, respectiv a capetelor de

cerere 1, 3 și 5, acestea fiind admise și, prin urmare, capetele de cerere

menționate au fost respinse ca inadmisibile.

Prin sentința civilă nr. 926 din 5

februarie 2003, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea formulată de

reclamantul B.I. împotriva pârâtului A.P.A.P.S. prin D.G.F.P. Timiș și SC A.

SRL Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 1160 din 15 septembrie 2003 a Tribunalului Timiș

a fost respins apelul formulat de reclamantul B.I. împotriva sentinței civile

nr. 926 din 5 februarie 2003 a Judecătoriei Timișoara, decizie ce a fost

menținută prin respingerea recursului declarat de reclamant (decizia civilă nr.

821 R din 17 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara).

Pentru a se pronunța astfel,

instanțele au reținut, în esență, următoarele:

Capetele de cerere 1, 3 și 5 sunt

inadmisibile, deoarece modalitatea de restituire a imobilului în litigiu intră

sub incidența Legii nr. 10/2001.

Cu privire la legalitatea dobândirii

proprietății asupra imobilului în litigiu, de către SC B.P. S.A., Tribunalul

Timiș a reținut că această transmitere s-a realizat conform Legii nr. 15/1990,

H.G. nr. 1353/1990 și H.G. nr. 834/1991, la acel moment neexistând nici un fel

de impediment legal cu privire la transferul de proprietate.

În cadrul procesului de privatizare,

s-a procedat la transmiterea dreptului de proprietate către o altă societate

comercială, respectiv SC A. SRL Timișoara, transformată ulterior în SC H.H.

SRL, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul transmiterii.

În aceste condiții, nu se poate

reține că actele de transmitere sunt lovite de nulitate.

Prin decizia civilă nr. 2430 din 28

septembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara a admis contestația în anulare

formulată de B.I. împotriva deciziei civile nr. 821 R din 17 martie 2005 a

Curții de Apel Timișoara, a anulat această decizie și a fixat termen pentru

judecarea recursului pe fond.

Ca urmare a admiterii cererii de

strămutare formulată de SC H.H. SRL, dosarul a fost înaintate la Curtea de Apel

Oradea.

Prin decizia civilă nr. 721 R din 16

mai 2006, Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de reclamantul B.I.

împotriva deciziei civile nr. 1160/2003 a Tribunalului Timiș, care a fost

modificată în sensul admiterii apelului declarat de B.I. împotriva sentinței

civile nr. 926 din 5 februarie 2003 a Judecătoriei Timișoara, aceasta fiind

anulată, iar cauza, trimisă spre rejudecare la Tribunalul Bihor.

În motivarea deciziei s-a arătat că

instanța competentă se soluționeze cauza este tribunalul, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Reclamantul a investit instanța cu o

acțiune ce are 6 capete de cerere, capetele 3, 5 din acțiune, față de data

promovării acțiunii, 16 august 2002, având ca temei juridic Legea nr. 10/2001,

ale cărei dispoziții atrag competența specială a tribunalului în primă

instanță, iar pentru celelalte aspecte de cerere operând prorogarea legală de

competență potrivit art. 17 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 471 din 15

noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis apelul

declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 542/C din 19 iunie 2007 a

Tribunalului Bihor, pe care a desființat-o și a trimis cauza la Tribunalul

Bihor pentru o nouă judecare.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a reținut, în esență, următoarele:

Tribunalul a pronunțat hotărârea

apelată fără a intra în cercetarea fondului pricinii; dezbaterile date de

instanța de casare aspectelor privind calificarea juridică a acțiunii și

caracterul admisibil al tuturor capetelor de cerere nu au fost respectate de

instanța de trimitere; procedura în fața primei instanțe nu a implicat o

apreciere directă și completă asupra drepturilor cu caracter civil ale

reclamantului în procedura restituirii, situație în care se constată o încălcare

a dreptului de acces la justiție garantat de art. 21 din Constituție, art. 3 C.

civ. și art. 6 alin. (1) al Convenției Europeane pentru Drepturile Omului .

Împotriva deciziei nr. 471 din 15

noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, au declarat recurs

pârâtele SC B.P. SA Timișoara și SC H.H. SRL.

Prin recursul formulat SC B.P. S.A.

Timișoara a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că

în mod nelegal instanța de apel a reținut că tribunalul trebuia să se pronunțe

cu privire la temeinicia tuturor capetelor de cerere din acțiunea

reclamantului, că, în temeiul art. 315 C. proc. civ., tribunalul, ca instanță

de trimitere, a respectat dispozițiile deciziei de casare și ca

inadmisibilitatea acțiunii reclamantului se raportează la nerespectarea

cerințelor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru etapa administrativă a cererii

de revendicare, prealabilă fazei jurisdicționale și obligatorii.

Criticând decizia instanței de apel,

pârâta SC B.P. S.A. Timișoara a mai susținut, în motivele de recurs formulate,

că în mod eronat s-a reținut de către instanța de apel, pe de o parte, că

tribunalul a calificat acțiunea reclamantului ca fiind una de drept comun, iar

pe de altă parte, că aceeași instanță ar fi încălcat dispozițiile art. 6 alin.

(1) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Prin motivele de recurs formulate,

pârâta SC H.H. SRL a invocat, de asemenea, dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele:

Curtea de Apel Oradea a interpretat

în mod eronat considerentele deciziei de casare pronunțate de instanța de

recurs atunci când a reținut că aceasta ar fi stabilit caracterul admisibil al

tuturor capetelor de cerere din acțiunea reclamantului. Instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra admisibilității petitelor acțiunii, ci a stabilit că

instanța de fond urmează să analizeze temeinicia tuturor capetelor de cerere

din acțiunea reclamantului, lucru pe care acesta l-a și făcut.

Având în vedere conduita

reclamantului, respectiv faptul că acesta nu s-a adresat A.P.A.P.S., instituția

publică ce avea competența de a soluționa notificările formulate în baza Legii

nr. 10/2001, în mod corect prima instanță a apreciat ca inadmisibile petitele

1, 3 și 5 ale cererii de chemare în judecată.

Nu a fost îngrădit accesul la

justiție al reclamantului, așa cum a reținut instanța de apel, tocmai datorită

faptului că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii reclamantului.

Un alt aspect de nelegalitate a

hotărârii judecătorești atacate rezidă în faptul că instanța de apel nu a

analizat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și,

respectiv, a lipsei calității procesuale pasive a SC H.H. SRL.

Recursurile sunt nefondate în sensul

considerentelor ce succed:

Admițând recursul declarat de

reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 1160 A din 15 septembrie 2003 a

Tribunalului Timiș, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecare în

primă instanță la Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă

nr. 721/R din 16 mai 2006, a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr.

10/2001, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză în fond este

tribunalul.

Totodată, a mai reținut instanța de

recurs în cuprinsul deciziei de casare că, respingerea ca inadmisibilă de către

instanța de fond și cea de apel a capetelor de cerere 1, 3 și 5, formulate de

reclamant pe considerentul că imobilele revendicate sunt supuse dispozițiilor

speciale ale Legii nr. 10/2001, a cărei procedură nu ar fi fost urmată și

finalizată de reclamant, reprezintă o îngrădire a accesului la justiție a

reclamantului, contrar dispozițiilor constituționale.

Se constată astfel că, prin decizia

sa, instanța de casare a dezlegat problema privind calificarea juridică a

acțiunii, precum și aspectul ce rezidă în stabilirea caracterului admisibil al

capetelor de cerere, care, în cadrul primului ciclu procesual fuseseră

apreciate ca fiind inadmisibile, reținându-se în considerentele deciziei de

casare că, în rejudecare, instanța de fond urmează să analizeze temeinicia tuturor

capetelor de cerere din acțiunea reclamantului.

În conformitate cu dispozițiile art.

315 C. proc. civ., dezlegările date de instanța de casare sunt obligatorii

pentru judecătorii fondului.

Potrivit dispozițiilor art. 315

alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecării fondului.

Soluția consacrată de art. 315 alin.

(1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce

decurg din însăși noțiunea controlului judiciar, dispozițiile citate limitând

însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept

dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.

În speță, instanța de trimitere a

considerat că reclamantul, nemaiconținând procedura specială prevăzută de Legea

nr. 10/2001 (neadresându-se A.P.A.P.S.-ului după primirea răspunsului de la SC

B.P. S.A. Timișoara ) și încercând să revendice imobilele pe calea unei acțiuni

de drept comun, capetele de cerere 1, 3 și 5 sunt inadmisibile.

Pronunțându-se astfel, instanța de

trimitere a contrazis flagrant, absolut și direcționar decizia instanței

superioare, încălcând dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Astfel, așa cum în mod corect s-a

reținut și prin decizia atacată, deoarece, prin decizia Curții de Apel Oradea

s-a rezolvat problema de drept referitoare la calificarea juridică a acțiunii

și la caracterul admisibil al tuturor capetelor de cerere ale acesteia, în

rejudecare, instanța avea obligația să le cerceteze și să le rezolve pe fond,

nu să le respingă pe excepție, ceea ce nu mai putea să facă, câtă vreme

problema de drept a fost rezolvată prin decizia de casare.

Soluționarea procesului de către

tribunal fără a intra în cercetarea fondului este nelegală, în condițiile în

care instanța a refuzat să se pronunțe asupra temeiniciei acțiunii formulate de

reclamant. Astfel fiind, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admițând apelul desființând

hotărârea atacată și trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe.

În acest sens, nu se justifică nici

critica pârâtei SC H.H. SRL, potrivit căreia un aspect al nelegalității

deciziei atacate îl reprezintă acela că instanța de apel nu a analizat

excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și, respectiv, a

lipsei calității procesuale pasive a SC H.H. SRL Astfel, față de prevederile

art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și față de împrejurarea că, în speță, rezolvarea

procesului fără a intra în cercetarea fondului presupune și nesoluționarea

excepțiilor invocate, este legală dispoziția instanței de apel, potrivit

căreia, cu ocazia trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, vor fi

supuse cercetării și excepțiile invocate de SC H.H. SRL în cursul judecății în

primă instanță și reiterat în apel.

Față de împrejurarea că procedura în

fața primei instanțe nu a implicat soluționarea în fond a cauzei, în mod legal

instanța de apel a constatat că această situație reprezintă o încălcare a

dreptului de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituția României,

precum și de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului,

potrivit căruia orice persoană are dreptul al judecarea în mod echitabil, în mod

public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță

independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra

încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Față de considerentele expuse, se

constată ca fiind nejustificate criticile formulate de recurente, critici

subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

astfel că, reținând neincidența acestor dispoziții legale, Înalta Curte va face

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând

recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de pârâtele SC B.P. SA Timișoara și SC H.H. SRL împotriva

deciziei nr. 471/A din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă

mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 29 septembrie 2008.