ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5268/2008

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 19412 din 16 august 2002 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâții A.P.A.P.S., SC B.P. Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că în mod abuziv s-a naționalizat, în temeiul Legii nr. 1191948, imobilul înscris în C.F. 1586 Bîrlad, respectiv casa de la nr. 728 și anexele acesteia, inclusiv terenul în suprafață de 2.324 mp, cât și imobilul înscris în C.F. 915 Bîrlad, să se constate că în mod abuziv au trecut în administrarea SC B.P. S.A.

supraedificatele ce nu fac parte din masa propriu-zisă, să se dispună restituirea în natură a acelor construcții care reprezintă case de locuit și terenul aferent, urmând ca statul să despăgubească în condițiile legii societatea comercială pârâtă, să se dispună restabilirea situației de carte funciară, astfel încât să fie înlăturate măsurile abuzive. În măsura în care restituirea în natură a imobilelor naționalizate abuziv nu mai este posibilă, să fie obligat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor sau pârâta SC B.P. SA Timișoara să-i plătească suma reprezentând contravaloarea imobilelor la valoarea de circulație stabilită de către expert. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este unicul succesor al soților B.I.

și B.S., foști proprietari asupra imobilelor înscrise în C.F. 1586 Bîrlad și 915 Bîrlad și a susținut următoarele: Imobilul înscris în C.F. Bîrlad, cu nr. top 507 și 508, casa nr. 582 și teren în suprafață de 2.324 mp și moară cu abur s-a naționalizat în baza deciziei Ministerului Comerțului și Alimentației nr. 1418/1948 și în virtutea Legii nr. 119/1948. Înscrierea dreptului de proprietate s-a făcut în favoarea societății comerciale de stat care, prin transformări succesive a ajuns SC B.P. S.A. Timișoara. Construcțiile nu au fost distruse așa cum se menționează în C.F. sub B10 la data de 30.07.1928, în realitate fiind doar renovate. Ambele cărți funciare au fost sistate prin încheierea nr. 15289/1998 și transpuse în C.F.

3043 Bîrlad. Prin cererea de extindere a acțiunii, reclamantul a solicitat instanței de fond să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC H.H. SRL și SC B.P. S.A. Timișoara, având ca obiect terenul înscris în C.F. 3043 Bîrlad, întrucât această operațiune s-a făcut cu fraudarea legii. Instanța a respins excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara, invocată de A.P.A.P.S. în întâmpinare, față de dispozițiile art. 31 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceeași pârâtă. Totodată, instanța, din oficiu, a invocat excepția de inadmisibilitate a capetelor de cerere având ca obiect restituirea imobilului sau acordarea de despăgubiri, respectiv a capetelor de cerere 1, 3 și 5, acestea fiind admise și, prin urmare, capetele de cerere menționate au fost respinse ca inadmisibile.

Prin sentința civilă nr. 926 din 5 februarie 2003, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtului A.P.A.P.S. prin D.G.F.P. Timiș și SC A. SRL Timișoara. Prin decizia civilă nr. 1160 din 15 septembrie 2003 a Tribunalului Timiș a fost respins apelul formulat de reclamantul B.I. împotriva sentinței civile nr. 926 din 5 februarie 2003 a Judecătoriei Timișoara, decizie ce a fost menținută prin respingerea recursului declarat de reclamant (decizia civilă nr. 821 R din 17 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara). Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, următoarele: Capetele de cerere 1, 3 și 5 sunt inadmisibile, deoarece modalitatea de restituire a imobilului în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Cu privire la legalitatea dobândirii proprietății asupra imobilului în litigiu, de către SC B.P. S.A., Tribunalul Timiș a reținut că această transmitere s-a realizat conform Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 1353/1990 și H.G. nr. 834/1991, la acel moment neexistând nici un fel de impediment legal cu privire la transferul de proprietate. În cadrul procesului de privatizare, s-a procedat la transmiterea dreptului de proprietate către o altă societate comercială, respectiv SC A. SRL Timișoara, transformată ulterior în SC H.H. SRL, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul transmiterii. În aceste condiții, nu se poate reține că actele de transmitere sunt lovite de nulitate. Prin decizia civilă nr. 2430 din 28 septembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara a admis contestația în anulare formulată de B.I.

împotriva deciziei civile nr. 821 R din 17 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, a anulat această decizie și a fixat termen pentru judecarea recursului pe fond. Ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de SC H.H. SRL, dosarul a fost înaintate la Curtea de Apel Oradea. Prin decizia civilă nr. 721 R din 16 mai 2006, Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 1160/2003 a Tribunalului Timiș, care a fost modificată în sensul admiterii apelului declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 926 din 5 februarie 2003 a Judecătoriei Timișoara, aceasta fiind anulată, iar cauza, trimisă spre rejudecare la Tribunalul Bihor. În motivarea deciziei s-a arătat că instanța competentă se soluționeze cauza este tribunalul, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Reclamantul a investit instanța cu o acțiune ce are 6 capete de cerere, capetele 3, 5 din acțiune, față de data promovării acțiunii, 16 august 2002, având ca temei juridic Legea nr. 10/2001, ale cărei dispoziții atrag competența specială a tribunalului în primă instanță, iar pentru celelalte aspecte de cerere operând prorogarea legală de competență potrivit art. 17 C. proc. civ. Prin decizia nr. 471 din 15 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis apelul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 542/C din 19 iunie 2007 a Tribunalului Bihor, pe care a desființat-o și a trimis cauza la Tribunalul Bihor pentru o nouă judecare.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a reținut, în esență, următoarele: Tribunalul a pronunțat hotărârea apelată fără a intra în cercetarea fondului pricinii; dezbaterile date de instanța de casare aspectelor privind calificarea juridică a acțiunii și caracterul admisibil al tuturor capetelor de cerere nu au fost respectate de instanța de trimitere; procedura în fața primei instanțe nu a implicat o apreciere directă și completă asupra drepturilor cu caracter civil ale reclamantului în procedura restituirii, situație în care se constată o încălcare a dreptului de acces la justiție garantat de art. 21 din Constituție, art. 3 C. civ. și art. 6 alin. (1) al Convenției Europeane pentru Drepturile Omului . Împotriva deciziei nr. 471 din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, au declarat recurs pârâtele SC B.P.

SA Timișoara și SC H.H. SRL. Prin recursul formulat SC B.P. S.A. Timișoara a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că în mod nelegal instanța de apel a reținut că tribunalul trebuia să se pronunțe cu privire la temeinicia tuturor capetelor de cerere din acțiunea reclamantului, că, în temeiul art. 315 C. proc. civ., tribunalul, ca instanță de trimitere, a respectat dispozițiile deciziei de casare și ca inadmisibilitatea acțiunii reclamantului se raportează la nerespectarea cerințelor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru etapa administrativă a cererii de revendicare, prealabilă fazei jurisdicționale și obligatorii. Criticând decizia instanței de apel, pârâta SC B.P.

S.A. Timișoara a mai susținut, în motivele de recurs formulate, că în mod eronat s-a reținut de către instanța de apel, pe de o parte, că tribunalul a calificat acțiunea reclamantului ca fiind una de drept comun, iar pe de altă parte, că aceeași instanță ar fi încălcat dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Prin motivele de recurs formulate, pârâta SC H.H. SRL a invocat, de asemenea, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele: Curtea de Apel Oradea a interpretat în mod eronat considerentele deciziei de casare pronunțate de instanța de recurs atunci când a reținut că aceasta ar fi stabilit caracterul admisibil al tuturor capetelor de cerere din acțiunea reclamantului.

Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra admisibilității petitelor acțiunii, ci a stabilit că instanța de fond urmează să analizeze temeinicia tuturor capetelor de cerere din acțiunea reclamantului, lucru pe care acesta l-a și făcut. Având în vedere conduita reclamantului, respectiv faptul că acesta nu s-a adresat A.P.A.P.S., instituția publică ce avea competența de a soluționa notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, în mod corect prima instanță a apreciat ca inadmisibile petitele 1, 3 și 5 ale cererii de chemare în judecată. Nu a fost îngrădit accesul la justiție al reclamantului, așa cum a reținut instanța de apel, tocmai datorită faptului că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii reclamantului.

Un alt aspect de nelegalitate a hotărârii judecătorești atacate rezidă în faptul că instanța de apel nu a analizat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și, respectiv, a lipsei calității procesuale pasive a SC H.H. SRL. Recursurile sunt nefondate în sensul considerentelor ce succed: Admițând recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 1160 A din 15 septembrie 2003 a Tribunalului Timiș, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecare în primă instanță la Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 721/R din 16 mai 2006, a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză în fond este tribunalul.

Totodată, a mai reținut instanța de recurs în cuprinsul deciziei de casare că, respingerea ca inadmisibilă de către instanța de fond și cea de apel a capetelor de cerere 1, 3 și 5, formulate de reclamant pe considerentul că imobilele revendicate sunt supuse dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, a cărei procedură nu ar fi fost urmată și finalizată de reclamant, reprezintă o îngrădire a accesului la justiție a reclamantului, contrar dispozițiilor constituționale. Se constată astfel că, prin decizia sa, instanța de casare a dezlegat problema privind calificarea juridică a acțiunii, precum și aspectul ce rezidă în stabilirea caracterului admisibil al capetelor de cerere, care, în cadrul primului ciclu procesual fuseseră apreciate ca fiind inadmisibile, reținându-se în considerentele deciziei de casare că, în rejudecare, instanța de fond urmează să analizeze temeinicia tuturor capetelor de cerere din acțiunea reclamantului.

În conformitate cu dispozițiile art. 315 C. proc. civ., dezlegările date de instanța de casare sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecării fondului. Soluția consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurg din însăși noțiunea controlului judiciar, dispozițiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.

În speță, instanța de trimitere a considerat că reclamantul, nemaiconținând procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001 (neadresându-se A.P.A.P.S.-ului după primirea răspunsului de la SC B.P. S.A. Timișoara ) și încercând să revendice imobilele pe calea unei acțiuni de drept comun, capetele de cerere 1, 3 și 5 sunt inadmisibile. Pronunțându-se astfel, instanța de trimitere a contrazis flagrant, absolut și direcționar decizia instanței superioare, încălcând dispozițiile art. 315 C. proc. civ. Astfel, așa cum în mod corect s-a reținut și prin decizia atacată, deoarece, prin decizia Curții de Apel Oradea s-a rezolvat problema de drept referitoare la calificarea juridică a acțiunii și la caracterul admisibil al tuturor capetelor de cerere ale acesteia, în rejudecare, instanța avea obligația să le cerceteze și să le rezolve pe fond, nu să le respingă pe excepție, ceea ce nu mai putea să facă, câtă vreme problema de drept a fost rezolvată prin decizia de casare.

Soluționarea procesului de către tribunal fără a intra în cercetarea fondului este nelegală, în condițiile în care instanța a refuzat să se pronunțe asupra temeiniciei acțiunii formulate de reclamant. Astfel fiind, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admițând apelul desființând hotărârea atacată și trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe. În acest sens, nu se justifică nici critica pârâtei SC H.H. SRL, potrivit căreia un aspect al nelegalității deciziei atacate îl reprezintă acela că instanța de apel nu a analizat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și, respectiv, a lipsei calității procesuale pasive a SC H.H.

SRL Astfel, față de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și față de împrejurarea că, în speță, rezolvarea procesului fără a intra în cercetarea fondului presupune și nesoluționarea excepțiilor invocate, este legală dispoziția instanței de apel, potrivit căreia, cu ocazia trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, vor fi supuse cercetării și excepțiile invocate de SC H.H. SRL în cursul judecății în primă instanță și reiterat în apel.

Față de împrejurarea că procedura în fața primei instanțe nu a implicat soluționarea în fond a cauzei, în mod legal instanța de apel a constatat că această situație reprezintă o încălcare a dreptului de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituția României, precum și de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, potrivit căruia orice persoană are dreptul al judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Față de considerentele expuse, se constată ca fiind nejustificate criticile formulate de recurente, critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel că, reținând neincidența acestor dispoziții legale, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele SC B.P. SA Timișoara și SC H.H. SRL împotriva deciziei nr. 471/A din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2008.