ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6592/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6592/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, prin sentința penală nr. 38 din 14 septembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 944/32/2006, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii S.M., S.A., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la 30 iunie 2006, în dosarul nr. 86/P/2006. În motivarea rezoluției s-a arătat că petiționarul S.M., în calitate de reprezentant legal al fiicei sale minore S.A., a formulat plângere împotriva ofițerilor de poliție R.M., S.M.C., G.E.C. și A.F. toți din cadrul Poliției municipiului Bacău, reclamând săvârșirea de către aceștia, a infracțiunilor de purtare abuzivă și cercetare abuzivă, prevăzută de art. 250 și 266 C. pen.
În esență, s-a susținut de petiționar, că ofițerii de poliție nominalizați în plângere, având de soluționat un dosar penal, al cărui obiect îl reprezenta infracțiunea de furt din apartament, reclamată de F.C. și suspectând-o pe minoră de implicare, au adus-o la sediul poliției, supunând-o unor violențe psihice și fizice, încălcându-i drepturile procesuale. Din cercetările efectuate de organul de urmărire penală, s-a reținut că, minora a purtat o primă discuție cu ofițerii de poliție G.E. și S.C. în biroul directorului adjunct G.R. la sediul liceului și invitată la poliție, pentru audiere, aceasta i-a însoțit, fără a fi constrânsă, după ce anterior își sunase părinții, apel nerecepționat.
După o ședere de circa 2 ore la poliție, aici a sosit petiționarul și un apărător, respectiv avocatul N.M., urmare legăturii telefonice luate cu aceștia, și în prezența cărora minora a refuzat să dea vreo declarație privind furtul din locuința familiei F. Reținând că din probatoriul administrat, nu s-a făcut dovada că minora ar fi fost supusă unor acțiuni ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunilor de purtare abuzivă, arestare nelegală și cercetare abuzivă, prevăzute de art. 250 și 266 C. pen., instanța a respins plângerea petiționarilor, ca nefondată, menținând rezoluția. În termen legal, petiționarul S.M., reprezentantul legal al minorei S.A., a declarat recurs, susținând că cercetările sunt incomplete, infracțiunile reclamate în plângere, fiind de natură să aducă atingeri grave demnității sale și fiicei minore.
Verificând sentința penală atacată sub toate aspectele de drept și de fapt, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente: Începerea urmăririi penale presupune existența a două condiții: - un minim de date care permit organului de urmărire penală, să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune; - inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în aplicare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu excepția cazului prevăzut de lit. b 1 ). Dacă oricare din cele două condiții nu este îndeplinită, atunci funcționează instituția neînceperii urmăririi penale. În cauza dedusă judecății, instanța de fond, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc.
pen., a respins plângerea petiționarului, menținând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, câtă vreme din actele premergătoare nu rezultă date care să confirme existența infracțiunilor de purtare abuzivă, arestare nelegală și cercetare abuzivă. Pentru considerentele arătate, recursul petiționarului va fi respins, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar, va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar S.M., în calitate de reprezentant al minorei S.A., împotriva sentinței penale nr. 38 din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.