ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2552/2007

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 21 octombrie 2004,

contestatoarea P.E.M.R., născută S., prin mandatar M.H., a solicitat, în

contradictoriu cu intimații SC F. SA și Statul Român prin A.V.A.S., anularea

deciziei nr. 70 din 8 septembrie 2004, emisă de intimata A.V.A.S.

În motivarea acțiunii,

contestatoarea a arătat că, prin înscrisurile depuse a dovedit dreptul de

proprietate al autorilor săi, nefiind respectate prevederile art. 23 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 553 din 3

iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis

contestația formulată de reclamanta P.E.M.R. în contradictoriu cu intimații

Statul Român prin A.V.A.S. și SC F. SA; s-a anulat decizia nr. 70 din 8

septembrie 2004, emisă de A.V.A.S.; a fost obligată intimata să acorde

contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent pentru acțiunile deținute de

autorii săi la SC F. SA, respectiv S.G.A., 920 de acțiuni, reprezentând 19,44%

din capitalul social.

În motivarea acestei sentințe,

instanța de fond, a reținut, că petenta este fiica lui S.G., devenită S. și

moștenitoarea acestora, astfel cum rezultă din certificatele de moștenitor nr.

820 din 29 iunie 1989 emis de Notariatul de Stat Vâlcea și nr. 37/2005, emis de

B.N.P. S.N. (filele nr. 16 și 136 dosar fond).

Este de asemenea, moștenitoare a

defunctei sale mătuși K.M., astfel cum rezultă din certificatul de calitate de

moștenitor nr. 181 din 11 decembrie 1997 (fila 20 dosar fond).

Autorii contestatoarei, S.G.A. și K.M.,

au avut calitatea de acționari la fabrica de încălțăminte de lux SC F. SA

Timișoara, astfel cum rezultă din certificatul nr. C 1137 din 10 noiembrie

1998, emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului Timiș, potrivit căruia în

anul 1946, K.M. avea un nr. de 1994 acțiuni reprezentând 19,44% din valoarea

nominală a acțiunilor și S.G.A. avea un nr. de 920 de acțiuni, reprezentând

9,20% din valoarea acțiunilor.

În baza adresei nr. 19597 din 19

iunie 1946, emisă de Ministerul Industriei și Comerțului, cele 1944 de acțiuni

care au aparținut lui K.M. au fost predate către Administrația Întreprinderilor

și Bunurilor Sovietice de pe lângă „Reprezentanta Comercială URSS în România”.

Motivul obligației de predare

rezultă din același certificat (f. 72 dosar), în care se menționează că K.M. a

fost cetățeană cehoslovacă până la ocuparea statului cehoslovac de către

Germania și din această cauză de forță majoră în anul 1940, comisarul de

românizare a trecut-o în registrul de acționari ca cetățeană germană.

Față de această modalitate prin care

autoarea contestatoarei a pierdut posesia și proprietatea acțiunilor, în lipsa

oricărei voințe intime de a-și înstrăina acțiunile, preluarea lor nu poate fi

calificată decât ca fiind abuzivă în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001,

chiar dacă aceasta nu a survenit în baza Legii nr. 119/1948, ci mai înainte de

adoptarea acestei legi.

În ceea ce-l privește pe celălalt

autor al contestatoarei S.G.A., acesta a fost înscris în tabelul cu acționarii

firmei și în anul 1947, astfel cum rezultă din certificatul menționat cât și

din certificatul S-1760 din 3 martie 1947.

În raport ce cele expuse, instanța

de fond a reținut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a

contestatoarei.

Referitor la bunurile mobiliare și

imobiliare pe care autorii contestatoarei le-au avut la SC F. SA, instanța de

fond a apreciat că acestea au format patrimoniul societății comerciale,

distinct de cel al acționarilor săi.

Cum legiuitorul a înțeles să rezolve

distinct situația acțiunilor deținute la societățile naționalizate în baza Legii

nr. 119/1948, devin aplicabile dispozițiile legii speciale, măsurile

reparatorii urmând a fi stabilite în conformitate cu prevederile art. 32 din

Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel contestatoarea P.E.M.R., intimatele A.V.A.S. și SC F. SA.

Apelanta-contestatoare a susținut că

instanța de fond, nu a determinat cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin,

impunându-se luarea în calcul a valorii din patrimoniul fabricii, adică

bunurile mobile și imobile.

Intimata A.V.A.S. a criticat sentința

întrucât prima instanță a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. și principiul disponibilității.

Dezvoltând acest motiv, a susținut,

că notificarea a fost respinsă întrucât contestatoarea nu a dovedit că la

momentul naționalizării autorii aveau calitatea de acționari ai persoanei

juridice naționalizate conform Legii nr. 119/1948.

A mai arătat că actele doveditoare

depuse în faza administrativă nu au fost de natură să formeze convingerea

pertinenței solicitărilor contestatoarei, nu a respectat termenul limită pentru

depunerea actelor și nici nu a dovedit calitatea de acționari a autorilor săi.

Prin apelul formulat, intimata SC F.

SA a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât nu aceasta a emis

actul contestat.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 292 din 3 iulie 2006 a

respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta P.E.M.R. și de intimații

A.V.A.S., respectiv SC F. SA Timișoara.

Cu privire la

apelul reclamantei, Curtea a reținut că solicitările acesteia au fost integral

admise, anulându-se în integralitatea ei decizia nr. 70 din 8 septembrie 2004

emisă de A.V.A.S.

Referitor la

bunurile mobile și imobile deținute de autorii reclamantei, Curtea, a apreciat

că acestea au format patrimoniul societății, astfel încât nu pot fi solicitate,

iar cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent urmând a fi ulterior

determinat, instanța neputând să se raporteze la aprecierile și calculele

făcute de către reclamanta-apelantă.

Cât privește

apelul declarat de A.V.A.S., instanța a reținut, că reclamanta a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, iar

referitor la termenul pentru depunerea actelor doveditoare prevăzut de art. 22

din Legea nr. 10/2001, nu este unul de decădere, cum corect a stabilit și prima

instanță.

Prin

încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 7 octombrie 2006,

instanța de fond, a admis cererea formulată de reclamanta P.E.M.R. prin

mandatar M.H., de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 553 din 3

iunie 2006, în sensul că intimata A.V.A.S. a fost obligată să acorde

contestatoarei măsuri reparatorii și nu SC F. SA Timișoara.

Pentru aceste

considerente a respins ca nefondat apelul declarat de SC F. SA Timișoara.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanta P.E.M.R. și intimata pârâtă A.V.A.S.

În motivarea

recursului declarat reclamanta P.E.M.R. a susținut că hotărârile date în primă

instanță și în apel sunt nelegale, întrucât au lăsat nesoluționat capătul de

cerere privind acordarea de despăgubiri bănești, având ca bază de calcul

bilanțul contabil din 11 iunie 1949 (data naționalizării societăților

comerciale) sumă reactualizată.

Recurenta A.V.A.S.

a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin

care să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 70/2004 și revendicarea

tuturor drepturilor mobiliare și imobiliare, deținute de autorii săi.

Față de

obiectul acțiunii instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., cât și principiul disponibilității, obligând-o să acorde

reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru acțiunile deținute de

autorii săi la SC F. SA Timișoara.

Printr-un alt

motiv, recurenta a susținut că reclamanta nu și-a dovedit calitatea de

acționari a antecesorilor la momentul naționalizării fabricii, astfel că în mod

greșit ambele instanțe au reținut calitatea acesteia de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii.

Examinând

criticile formulate în raport cu aspectele de nelegalitate prevăzute în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că ambele recursuri sunt nefondate

pentru considerentele ce succed.

Potrivit art.

32 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată urmare a

modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 persoanele arătate la art. 3 alin.

(1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv.

Recalcularea

valorii acțiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanț

contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca

Națională a României prin Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001, publicat în M.Of.,

Partea I, nr. 229 din 4 mai 2001, a indicelui inflației stabilit de Institutul

Național de Statistică și a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea

patrimoniului societăților pe acțiuni, și, în cazul în care bilanțul este

anterior acesteia.

Prin urmare,

metodologia de recalculare a valorii acțiunilor, de către intimata A.V.A.S.,

urmează a fi ulterior determinată cum corect a reținut ambele instanțe, astfel

încât recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.

Referitor la

motivul de recurs vizând încălcarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. și a principiului disponibilității invocat de către recurenta-pârâtă A.V.A.S.

Prin acțiunea

introductivă reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 70 din 8 septembrie 2004

emisă de pârâta A.V.A.S. și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

bănesc (f.4 dosar fond), astfel încât critica recurentei sub acest aspect este

nefondată.

Critica

formulată prin cel de al doilea motiv, referitoare la calitatea de acționari a

antecesorilor reclamantei la momentul naționalizării este de asemenea

nefondată.

Calitatea de

acționari reprezintă o situație de fapt, corect stabilită de prima instanță,

iar nu de drept.

Recurenta nu

a făcut dovada, pe bază de înscrisuri noi, că antecesorii reclamantei nu au

avut calitatea de acționari, ci a solicitat să se constate acest fapt printr-o

nouă interpretare a probelor administrate.

Or, instanța

de recurs, nu poate reevalua probatoriul pentru a se ajunge la o altă concluzie

pe situația de fapt, astfel cum se pretinde prin acest motiv, calea de atac

fiind limitată la motivele de nelegalitate.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

declarate de reclamanta P.E.M.R. și de A.V.A.S., urmează a fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de P.E.M.R.

și de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 292 din 3 iulie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.