ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7687/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1021 din 23 noiembrie 2004 Tribunalul București, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei A.V.A.S., precum și excepția lipsei calității procesuale a contestatorului S.D., împotriva deciziei civile nr. 18 din 8 iulie 2004 emisă de intimata A.V.A.S., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, dispoziția nr. 18 din 8 iulie 2004 atacată de contestator este legală întrucât acesta nu a depus până la data de 1 iulie 2003 actele care să ateste dreptul său de proprietate asupra imobilului și nici actele care să probeze calitatea sa de moștenitor al fostului proprietar și cota succesorală.

S-a mai reținut și faptul că, contestatorul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, neidentificând societatea comercială privatizată deținătoare a imobilului în litigiu, apreciind în mod greșit că obligația identificării ar reveni intimatei. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1506 din 22 noiembrie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de contestatorul S.D., împotriva sentinței civile nr. 1021 din 23 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în faza prealabilă a procedurii necontencioase, contestatorul nu a făcut dovada că autorul P.H.

a avut în proprietate imobilul solicitat. De aceea, nu s-au depus acte de stare civilă sau certificat de moștenitor din care să rezulte raporturile de rudenie, respectiv calitatea de moștenitor față de proprietarul P.H. S-a mai reținut că, actele doveditoare depuse în fața instanței nu pot fi luate în considerare deoarece termenul de depunere a actelor doveditoare stabilit în mod imperativ de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit în mod succesiv sub sancțiunea decăderii. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs contestatorul S.D., criticând-o ca fiind nelegală invocând, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece: Instanța de apel în mod greșit a stabilit că în faza de apel nu se pot depune direct la instanță actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, a contestatorului precum și acte doveditoare a calității de proprietar a autorului P.H. cu privire la imobilul în litigiu, de vreme ce în faza de apel Legea nr. 10/2001 era modificată prin Legea nr. 247/2005, care permitea persoanelor îndreptățite să depună înscrisuri cu care să dovedească atât calitatea de persoană îndreptățită cât și dreptul la retrocedarea proprietății preluate abuziv. Deci, s-a apreciat în mod greșit că instanța nu ar putea face aplicarea art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, pe considerentul că s-ar încălca principiul constituțional al neretroactivității, art. 15 alin. (2) din Constituție.

Recursul este fondat. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării. În raport de dispozițiile textului de lege mai sus enunțat se constată că instanța de apel în mod greșit a reținut că în faza de apel nu se pot depune actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, deoarece termenul de apărare este unul de decădere în sensul că se încalcă dispozițiile art. 22, în formă inițială, din Legea nr. 10/2001.

Cum bine se poate observa, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată erau în vigoare la data de 22 noiembrie 2005 când instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul S.D. și prin urmare, în cauză se impunea aplicarea textului de lege menținut de către instanța de apel, în sensul analizării cauzei pe fond și nu pe excepție cum greșit s-a procedat. Neprocedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea flagrantă a legii. Prin urmare, urmează a se admite recursul declarat de S.D. împotriva deciziei civile nr. 1506 din 22 noiembrie 2005 a Curții de Apel București în sensul casării acesteia. De asemenea, se va admite apelul, se va desființa sentința civilă nr. 1021 din 23 noiembrie 2004 a Tribunalului București și se va trimite cauza la această din urmă instanță pentru rejudecarea pe fond a acțiunii.

În conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ., instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul S.D. împotriva deciziei civile nr. 1506 din 22 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată, admite apelul, desființează sentința civilă nr. 1021 din 23 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite dosarul la această din urmă instanță pentru rejudecarea pe fond a acțiunii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2006.