ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 142/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la 25 februarie 2005, SC A. SA Cauceu, județul Bihor, a declarat

recurs împotriva sentinței nr. 59 din 21 februarie 2005, pronunțată de Curtea

de Apel Oradea, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului s-a susținut

că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale active,

întrucât reclamantei nu îi este opozabil actul atacat emis de Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, act ce nu a lezat-o în nici un drept.

Recurenta a mai susținut și faptul

că în mod greșit s-a respins și excepția de tardivitate a introducerii acțiunii

în contencios administrativ, excepție invocată de Ministerul Agriculturii și

susținută de recurentă.

Cât privește fondul cauzei,

recurenta a susținut că instanța de judecată nu a analizat și nu a ținut cont

de actele depuse de recurentă la dosarul cauzei, cu privire la deținerea

imobilului, certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat în cauză

fiind un act administrativ emis în conformitate cu prevederile H.G. nr.

834/1991.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 59 din 21 februarie 2005,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei K.I. împotriva pârâților SC A. SA

Cauceu, județul Bihor și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale.

S-a anulat certificatul de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenului seria M.07 nr. 2803, emis de

pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și s-a dispus

radierea încheierii făcute în C.F. nr. 1227 Oradea și sistarea acestei cărți

funciare.

S-au respins excepțiile lipsei

calității procesuale active a reclamantei și a tardivității introducerii

acțiunii.

S-a respins acțiunea, pentru

anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului

seria M.07 nr. 2800 și radierea înscrierii făcute în C.F. nedefinitiv 1226 Oradea.

S-a obligat pârâta SC A. SA Cauceu

să plătească reclamantei, 11.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că prin

acțiune, reclamanta K.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC A. SA Cauceu, solicitând

anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului

seria M.07 nr. 2800 și seria M.07 nr. 2803, radierea înscrierilor din C.F. nr.

1226 și nr. 1227 Oradea, de sub nr. 3,2 și restabilirea situației anterioare de

carte funciară, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

precizat că antecesorii ei sunt proprietarii imobilului situat în Oradea,

constând în casă și teren aferent, în suprafață de 24.657 mp, înscris în C.F.

nr. 1155 Oradea.

Reclamanta a mai menționat că în

anul 1968, imobilul a fost trecut în proprietatea statului, cu titlu de

prescripție, iar, ulterior, ea a depus cerere în baza Legii nr. 10/2000, pentru

restituirea imobilului în natură. Reclamanta a contestat certificatele de

atestare a dreptului de proprietate eliberate SC A. SA Cauceu, deoarece această

societate nu a folosit niciodată acest imobil.

Instanța de fond s-a pronunțat în

sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei,

cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului seria M.07 nr. 2803, reclamanta fiind succesoarea proprietarilor

tabulari din C.F. nr. 1155 Oradea, iar pe de altă parte, acest act

administrativ este în măsură să vatăme dreptul de proprietate al reclamantei.

Sub acest aspect, s-a făcut

precizarea de instanța de fond că Legea nr. 10/2000 reglementează restituirea

imobilelor trecute în proprietatea statului, indiferent cu ce titlu, dar

reglementează distinct modalitatea de reparare, în funcție de faptul dacă

imobilul a fost sau nu trecut în proprietatea unei societăți comerciale.

Astfel, drepturile reclamantei la restituire diferă în funcție de situația

juridică a imobilului, altele fiind drepturile ei dacă imobilul se află sau nu,

în patrimoniul unei societăți comerciale.

Cât privește excepția tardivității

introducerii acțiunii, instanța de fond a respins-o, având în vedere art. 27,

36 și 37 din Legea nr. 7/1996, reținând că înscrierea dreptului de proprietate

în C.F., chiar opozabilă terților, nu are nici un efect asupra curgerii

termenului de prescripție sau de decădere cu privire la atacarea actului care a

stat la baza înscrierii. Mai mult, a menționat instanța de fond în motivarea

hotărârii atacate în cauză, momentul de la care curge termenul de prescripție

sau de decădere este cel prevăzut în Decretul nr. 167/1998, și respectiv art. 5

din Legea nr. 29/1990.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a

reținut că imobilul înscris în C.F. nr. 1155 Oradea nr. top 6555, 6556/a și nr.

6557/a, este proprietatea tabulară a lui G.A. și B.L., antecesorii reclamantei.

S-a constatat că din nici un act depus de pârâtă la autoritatea emitentă a

actului administrativ contestat în cauză, nu rezultă că antecesorul recurentei

în cauză, respectiv I.A.S. Cauaceu, ar fi primit dreptul de administrare asupra

acestui imobil, astfel încât certificatul nr. 2803 s-a emis fără ca recurenta

în cauză să fi avut în administrație construcția pentru care s-a solicitat

atestarea dreptului de proprietate pentru terenul aferent.

Verificându-se actele cauzei, în

raport cu motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că sentința atacată în cauză este legală, temeinică, astfel

încât în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

Susținerile că excepțiile invocate

au fost greșit respinse, reiterate cu ocazia recursului de față, sunt

neîntemeiate.

Intimata-reclamantă în cauză, K.I.

are calitate procesuală activă, dovedindu-se că este succesoarea autorilor săi

ce au un drept de proprietate asupra imobilului cuprins în actul administrativ

contestat, astfel încât nu se poate susține că nu este vătămată în dreptul ei

prevăzut de lege. S-a și făcut dovada că intimata a cerut restituirea

imobilului în natură, potrivit Legii nr. 10/2000.

Cât privește susținerea că cererea

de chemare în judecată este tardivă, în mod corect a fost respinsă excepția,

termenul de chemare în judecată prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990

curgând pentru reclamantă, de la data de la care a luat cunoștință de actul

contestat.

Cât privește fondul cauzei,

constatându-se că imobilul în litigiu (în cauză s-a efectuat și expertiza

tehnică ce a constatat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate

seria M.07 nr. 2803/2002 a cuprins și terenul ce a aparținut antecesorilor

reclamantei), a fost inclus în mod nelegal în actul administrativ atacat de

reclamantă, în mod corect instanța de fond a admis sub acest aspect, cererea de

chemare în judecată.

Așa fiind, reținându-se că recurenta

nu a produs alte acte de natură a determina schimbarea situației de fapt

constatată corect de instanța de fond, sentința atacată fiind legală și

temeinică, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.

SA Cauceu, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 59 din 21 februarie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2006.