ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 418/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta G.D., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA BUZĂU – PAVILION TEHNIC, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună: 1 - obligarea pârâtei să comunice data la care încetează ipoteca asupra bunurilor care fac obiectul contractului de închiriere nr. 917 din 10 noiembrie 2004, inclusiv o copie a contractului, urmând a se stabili un termen pentru executarea acestei obligații, cu obligarea la plata daunelor cominatorii în cuantum de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligației; 2 - obligarea pârâtei să încheie contractul de vânzare-cumpărare asupra bunurilor care fac obiectul contractului de închiriere pentru suma de 145.000.000 lei ROL, cu obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pe zi de întârziere, calculate până la data îndeplinirii obligațiilor asumate; 3 - instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenție asupra bunurilor ce fac obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare până la îndeplinirea obligațiilor precizate.

Prin sentința nr. 147 din 27 martie 2006, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea în esență că în speță, convenția încheiată este un contract numit și nu mixt astfel cum susține reclamanta și că acea clauză cuprinsă la cap.XII alin. (2) nu împrumută convenției trăsături ale contractului de vânzare-cumpărare. Pe de altă parte, instanța reține că nu poate impune pârâtei încheierea contractului de vânzare-cumpărare întrucât s-ar încălca dispozițiilor art. 948 C. civ. Mai reține totodată ca neîntemeiată și solicitarea reclamantei referitoare la acordarea daunelor cominatorii.

Împotriva sentinței fondului, a declarat apel reclamanta G.D., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece prin contractul încheiat, părțile au convenit ca în momentul în care imobilul ce face obiectul contractului va fi liber de sarcini, să încheie un contract de vânzare-cumpărare la prețul de 145.000.000 lei ROL.

Instanța de apel, analizând criticile aduse sentinței fondului, a constatat că apelul este fondat, astfel încât a admis apelul și pe cale de consecință, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pârâta să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, conform clauzei înscrisă la cap.XII alin. (2) din contractul de închiriere nr. 917 din 10 noiembrie 2004. Cu privire la celelalte capete de cerere formulate de reclamantă, instanța de apel a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect, iar capetele de cerere privind daunele și dreptul de retenție, ca nefondate. În motivarea soluției, Curtea de Apel a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, precum și dispozițiile art. 969 C. civ., respectiv art. 1437 C. civ.

Împotriva deciziei nr. 200 din 27 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs pârâta SC A. SA BUZĂU - PAVILION TEHNIC, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurenta a criticat în dezvoltarea motivului de recurs invocat, soluția pronunțată de instanța de apel, sub aspectul clauzei înscrisă la cap.XII din contractul de închiriere, precum și sub aspectul calificării naturii juridice a contractului. Recurenta apreciază că soluția instanței de apel este nelegală, având în vedere că acea clauză cuprinsă la cap.XII din contract nu reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare și că promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare a terenurilor nu i se pot aplica regulile consensualismului.

Mai susține recurenta că fără consimțământul dat în formă autentică nu se poate naște valabil o promisiune de înstrăinare a unui imobil – teren și pe cale de consecință, nici una din părți nu poate obliga cealaltă parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și nici la plata de daune interese. Pentru motivele invocate, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței fondului, ca fiind temeinică și legală. Recursul este nefondat. Analizând criticile aduse deciziei atacate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține: Recursul, potrivit reglementării din Titlul V, Capitolul I C. proc.

civ., este o cale extraordinară de atac care poate fi promovată numai în condițiile de formă și fond prevăzute procedural. În acest sens, art. 304 alin. (1) C. proc. civ., stabilește că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. În raport de aceste precizări, se constată că prin recursul de față, deși recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea acestuia, reiterează susținerile făcute în fața instanțelor de fond și apel, exprimând chestiuni de fond legate de aprecierea probatoriului administrat în cauză. Față de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că susținerile recurentei se referă la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză, aspecte ce nu se pot încadra în textul de lege menționat care privește aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunțate.

Pe cale de consecință, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA BUZĂU - PAVILION TEHNIC, împotriva deciziei nr. 200 din 27 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta la 150 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2007.