ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 898/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10 septembrie 2003, în dosarul

nr. 6735/2003, al Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, reclamanta C. Săliștea de Sus a chemat în judecată Guvernul

României, solicitând instanței, anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în ceea

ce privește Anexa nr. 59 pozițiile nr. crt. 14 - Magazin alimentar nr. 2 Pod și

nr. crt. 15 - Magazin alimentar nr. 3 Buleni.

În motivarea acțiunii a arătat că imobilele cuprinse în

hotărârea de guvern contestată sunt proprietatea cooperativei, nu sunt

proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, deoarece prin

natura lor nu sunt de uz sau interes public în sensul dispozițiilor legale,

astfel că în mod neîntemeiat au fost incluse în inventarul bunurilor care

aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, acest inventar

fiind ulterior aprobat prin H.G. nr. 934/2002.

Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea depusă la dosar,

a invocat excepția tardivității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată.

La 22 octombrie 2003, Ministerul Administrației și

Internelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul

României, invocând pe cale de excepție neîndeplinirea procedurii prealabile,

lipsa calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1264 din 22 octombrie 2003, Curtea

de Apel Cluj a respins, ca tardivă, acțiunea reclamantei. Această sentință a

fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2708 din

21 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5807/2003, iar cauza a fost trimisă,

spre rejudecare, pentru considerentul că nu s-a făcut dovada că reclamanta a

luat cunoștință de actul administrativ atacat la o altă dată, decât cea pe care

a invocat-o și în raport cu care s-a adresat cu reclamație administrativă,

Guvernului României.

În urma rejudecării cauzei, prin sentința civilă nr. 476 din

7 iulie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâtul Guvernul

României referitoare la lipsa parcurgerii procedurii prealabile și lipsa

calității procesuale active a reclamantei, a respins cererea de intervenție

accesorie formulată de Ministerul Administrației și Internelor și a admis

acțiunea formulată de reclamanta C. Săliștea de Sus, dispunând anularea

parțială a H.G. nr. 934/2002, în privința nr. crt. 14 - magazin alimentar nr. 2

Pod și nr. crt. 15 - magazin alimentar nr. 2 Buleni, cuprinse în Anexa nr. 59 a hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a

reținut că reclamanta are calitate procesuală activă în sensul art. 1 din Legea

nr. 29/1990, deoarece există identitate între cooperativă și titulara dreptului

de proprietate a cărui vătămare se invocă prin cererea de chemare în judecată.

A mai reținut instanța de fond că excepțiile tardivității și a lipsei

îndeplinirii procedurii prealabile sunt neîntemeiate în raport cu actele

dosarului și față de aspectul că acestea au fost analizate prin decizia Înaltei

curți de Casație și Justiție.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Cluj a apreciat că bunurile

imobile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor ce aparțin

domeniului public, întrucât nu se încadrează în nici una dintre categoriile

bunurilor enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998, iar reclamanta a făcut dovada că este titulara dreptului de proprietate

privată asupra bunurilor în litigiu.

De asemenea, în motivarea soluției, instanța de fond a mai

reținut că reclamanta s-a comportat ca un adevărat proprietar, iar această

calitate a fost recunoscută de autoritatea administrativă locală prin acceptarea

declarației de impunere și prin încasarea impozitului pe clădiri, pârâtul

nefăcând dovada că unitatea administrativ-teritorială locală, comuna Săliștea

de Sus a dobândit dreptul de proprietate publică asupra imobilelor, în

condițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998. Având în vedere argumentele de mai

sus, instanța de fond a concluzionat că reclamanta a făcut dovada vătămării

unui drept al său, recunoscut de lege, prin emiterea hotărârii de guvern.

legal, pârâtul Guvernul României care, fără a-și sistematiza și structura

criticile pe vreunul din motivele de recurs enumerate la art. 304 ori art. 304

1

C. proc. civ., a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

Astfel, susține recurentul, hotărârea atacată a fost

adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind Normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Legii nr. 213/1998,

privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia, hotărârea de

atestare a domeniului public având la bază hotărârile Consiliilor locale ale

unităților administrativ-teritoriale ale județului Maramureș.

A mai susținut că hotărârea atacată nu are efect constitutiv

de drept de proprietate, ci de atestare a regimului juridic al bunurilor care

aparțin unităților administrativ-teritoriale din județul Maramureș, astfel că

dreptul de proprietate al reclamantei nu a fost vătămat.

Recursul este nefondat.

Așa cum rezultă din prezentarea sintetică a criticilor

formulate de recurent, principala susținere a recurentului este aceea că H.G. nr.

934/2002 nu a vătămat dreptul de proprietate pe care intimata-reclamantă îl are

asupra imobilelor de la pozițiile nr. 14 (magazin alimentar nr. 2 Pod) și nr. 15

(magazin alimentar nr. 3 Buleni), ceea ce este lipsit de temei legal.

Astfel, atestarea apartenenței unui bun la domeniul public

al unei unități administrativ-teritoriale are ca primă consecință conferirea

pentru acel bun, a regimului juridic de proprietate publică, cu toate

consecințele juridice care decurg din acest statut și, ca o a doua consecință,

negarea dreptului de proprietate al intimatei-reclamante asupra bunurilor

mobile respective.

Or, așa cum și instanța de fond a reținut în mod corect,

intimata-reclamantă a făcut pe deplin dovada dreptului său de proprietate

asupra celor două magazine pe care le-a construit din fonduri proprii pe

terenuri pe care le-a primit de la autoritățile competente, în folosință

gratuită pe durata construcțiilor.

În concluzie, este lipsită de suport faptic și de temei

legal, susținerea recurentului, cum că hotărârea atacată nu ar fi produs efecte

vătămătoare și că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990,

a contenciosului administrativ, în vigoare la data nașterii litigiului.

În ceea ce privește a doua susținere, împrejurarea că

Guvernul a adoptat hotărârea atacată cu respectarea normelor de tehnică

legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, aceasta nu poate avea semnificația

juridică pretinsă de recurent - legalitatea acestui act administrativ, din

moment ce s-a dovedit în mod neechivoc faptul că, prin el, a fost vătămat

dreptul de proprietate al intimatei-reclamante.

În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul

Guvernului va fi respins ca nefondat.

formulat recurs și Ministerul Administrației și Internelor,

intervenient în interesul Guvernului, pe care, însă, nu l-a timbrat, astfel că

va fi anulat în condițiile Legii nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 476 din data de 7 iulie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Anulează, ca netimbrat, recursul

declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr.

476 din data de 7 iulie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 martie 2006.