ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1081/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.A. A.P.P.S., sucursala A.I.F.I. București a solicitat prin acțiune obligarea pârâtei SC M.B.T. SA la plata sumei de 1.769.769.958 lei chirii, utilități și penalități de întârziere precum și evacuarea pârâtei din spațiul deținut în București Str.Ion Câmpineanu nr. 20. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 1829 din 23 septembrie 2005, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 34.432.398 lei chirie, 29.339.472 lei contravaloare servicii și penalități de întârziere conform art. 6 din contractul de locațiune și prestări servicii nr. 255 din 19 februarie 1998. Capătul de cerere prin care s-a solicitat evacuarea din spațiul deținut la adresa mai sus menționată a fost respins.

Sentința primei instanțe a fost apelată de reclamantă care a contestat cuantumul sumelor admise precum și respingerea capătului de cerere privind evacuarea. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 508 din 27 octombrie 2006, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 25.101 lei chirie precum și la plata penalităților de întârziere. S-a dispus prin aceeași decizie și evacuarea pârâtei din spațiul deținut în str. Câmpineanu. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, prin actul adițional nr. 221 din 7 mai 2001 la contractul nr. 255 din 19 februarie 1998, a fost majorat cuantumul chiriei și că i se cuvine reclamantei și diferența solicitată . Instanța de apel a mai reținut că de la data de 31 decembrie 2003, pârâta nu mai deținea titlu locativ și că în mod greșit prima instanță nu a dispus și evacuarea acesteia din spațiu.

Împotriva deciziei nr. 508 din 27 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs, reclamanta R.A. A.P.P.S., sucursala A.Î.F.I. și pârâta SC M.B.T. SA. 1. Prin recursul său, reclamanta a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pentru a susține nelegalitatea deciziei instanței de apel care prin interpretarea greșită a actului dedus judecății nu s-a pronunțat și asupra solicitării din acțiune în legătură cu plata utilităților de care a beneficiat pârâta în baza contractului de locațiune și prestări servicii. Recurenta reclamantă a mai susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și de vreme ce în contract s-a stipulat clauza penală, plata cu întârziere a utilităților atrage și plata de penalități.

- Recursul reclamantei recurente este nefondat.

Prima critică vizează schimbarea înțelesului actului juridic dedus judecății prin interpretarea greșită a acestuia, critică ce nu va fi reținută întrucât din analiza deciziei pronunțată în apel rezultă cu evidență că s-a avut în vedere convenția părților, respectiv contractul de locațiune și prestări servicii nr. 255 din 19 februarie 1998 precum și actul adițional la acesta (nr. 221 din 7 mai 2001), în temeiul căruia instanța de apel a apreciat că pârâta intimată datorează chiria pentru perioada februarie-decembrie 2003 precum și contravaloarea serviciilor pentru perioada mai-decembrie 2003 cu penalități de întârziere, conform art. 5 și 6 din contractul nr. 255 din 19 februarie 1998. Rezultă, așadar, că instanța de apel a dat efecte clauzelor contractului prin soluția pronunțată tocmai pentru că a avut în vedere faptul că între părți a intervenit o convenție prin care s-a stipulat obligația de plată a utilităților supusă clauzei penale în ipoteza în care nu se respectă termenele scadente.

Prin urmare, critica privind interpretarea greșită a actului dedus judecății este străină actelor dosarului și soluției pronunțată de Curtea de Apel. În realitate critica privind acest motiv vizează o sumă neacordată, în opinia recurentei cu acest titlu, critică ce nu se încadrează în motivul invocat, întrucât în recurs nu pot fi aduse spre analiză motive de netemeinicie în condițiile în care recurenta a avut la dispoziție o cale de atac devolutivă prin care putea să pună în discuție și aceste aspecte. Se observă de altfel din motivele de apel că reclamanta a făcut critici generale fără să prezinte un mod de calcul care să justifice susținerea că pe lângă suma reținută de instanța de apel mai era datorată și suma de 8.485,35 Ron.

În consecință, față de caracterul extraordinar al căii de atac a recursului și de faptul că motivul invocat indică în realitate aspecte de netemeinicie, critica va fi respinsă. Prin cel de al doilea motiv s-a pus în discuție, invocându-se art. 304 alin. (9) C. proc. civ., nesocotirea art. 969 C. civ., prin aceea că nu s-au dat efecte clauzei de plată a utilităților, susținere care, de asemenea, nu poate fi reținută pe de o parte pentru că nu s-a arătat în ce constă această încălcare câtă vreme s-au dat efecte clauzei privind plata penalităților, iar pe de altă parte pentru că limitele convenției nu au fost nici restrânse nici depășite. De altfel acest motiv nici nu a fost dezvoltat ci a fost invocat pentru a susține același punct de vedere referitor la cuantumul utilităților care a fost dezvoltat mai sus.

În consecință nici această critică nu poate fi reținută întrucât nu a pus în discuție nelegalitatea așa cum apare stipulată în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluția nefiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, cum s-a afirmat. Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins. 2. Recurenta pârâtă SC M.B.T. SA a declarat recurs împotriva aceleiași decizii prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a contesta ca temeiul acordării sumelor la care a fost obligată precum și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Motivul invocat nu poate fi examinat întrucât recurenta pârâtă nu a respectat prevederile art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 302 1 pct. 2 C. proc.

civ., care obligă partea care a declanșat o cale de atac să achite anticipat taxa judiciară de timbru și să atașeze dovada plății la cererea astfel formulată. În speță, recurenta pârâtă nu a achitat anticipat taxa de timbru și timbrul judiciar, plata nefiind făcută nici până la primul termen de judecată deși a fost citată cu această mențiune. Fiind nesocotită această obligație, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului și a aplicat sancțiunea anulării acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995 cu modificările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. A.P.P.S., sucursala A.Î.F.I. București împotriva deciziei nr. 508 din 27 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M.B.T. SA Brașov, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2007.A