ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4206/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4206/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 34 din 16 ianuarie 2007, Tribunalul Dolj a respins sesizarea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, în contradictoriu cu intimatul C.C.O., având ca obiect restrângerea dreptului la liberă circulație. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile legale privind restrângerea dreptului la liberă circulație au valabilitate doar până la efectiva integrare, dat fiind că ulterior integrării, toți cetățenii români devin europeni, având astfel toate drepturile acestora conferite prin tratatul de aderare, inclusiv dreptul la liberă circulație.
Art. 52 din Legea nr. 248/2005 arată, în mod neechivoc, că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație durează doar până la data aderării României. În prezent, România este membră a Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007, teritoriul României devenind teritoriul U. E. Prin urmare, sancțiunea restrângerii dreptului cetățeanului român pe teritoriul U. E. poate opera numai până la data de 31 decembrie 2006. Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a fost respins prin decizia civilă nr. 151 din 5 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Instanța de apel a reținut că pârâtul C.C.O. a fost returnat din Italia la data de 16 noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 prevăd, în mod expres, că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație nu poate dura decât până la data aderării României la U. E., după această dată, restrângerea nemaifiind justificată. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Direcția Generală de Pașapoarte, fără a invoca vreo dispoziție din cuprinsul art. 304 C. proc. civ., a arătat că decizia este nelegală, pentru că art. 52 din Legea nr. 248/2005 se interpretează în sensul că, după data aderării, măsura restrângerii dreptului se aplică doar pentru statul din care a fost returnat.
Invocând dispozițiile art. 38 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 și art. 25 și art. 53 din Constituția României, reclamanta a arătat că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate este justificată pentru apărarea ordinii publice. Nu se poate susține, arată reclamanta, că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație încalcă prevederile din Constituție sau alte instrumente juridice internaționale. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., parchetul recurent a arătat, în esență, că prin interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 248/2005, după data aderării la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație se poate dispune numai pentru teritoriul statului de unde a fost returnată persoana.
Criticile formulate de recurente permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate, dar pentru cele ce se vor arăta în continuare. Legea nr. 248/2005 reglementează restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate prin art. 38-45 și 52. Reglementările art. 38-45 se referă la restrângerea dreptului la libertate de circulație pentru teritoriul statului din care s-a dispus returnarea, iar art. 52 se referă la restrângerea dreptului pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Doar art. 52 menționează ca dată limită de aplicare data aderării României la Uniunea Europeană, o dispoziție similară neregăsindu-se în ceea ce privește restrângerea dreptului pe teritoriul țării din care a avut loc returnarea.
În lipsa unei dispoziții similare, chiar și după aderarea României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberate de circulație în străinătate se poate restrânge. Numai că, după data aderării, măsura trebuie să corespundă exigențelor de reglementare ale Uniunii Europene. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, ca urmare a aderării României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Prin urmare, odată cu semnarea actului de aderare, instanțele de judecată au obligația să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, așa cum s-a arătat, are prioritate. Dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. În aplicare acestui articol, a fost adoptată directiva 2004/38/CE a Parlamentului European. Actul normativ menționat este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile și aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză. Soluția este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din directiva 2004/38/CE, iar dispozițiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. Față de aceste considerente, se constată că atât instanța de apel, cât și instanța de fond au făcut o greșită aplicare a legii, atunci când au constatat că după aderarea României la Uniunea Europeană nu se mai poate dispune restrângerea dreptului la libertate de circulație, fără să analizeze fondul cauzei deduse judecății. De aceea, se vor admite recursurile declarate, se vor casa ambele hotărâri pronunțate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare Tribunalului Dolj.
La rejudecare se vor avea în vedere circumstanțele concrete ale cauzei și principiul proporționalității, consacrat de tratat și de art. 27 din directiva 2004/38/CE, în raport de care se va cerceta în fond cererea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursurile declarate de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei civile nr. 151 din 5 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia atacată și sentința nr. 34 din 16 ianuarie 2007 a Tribunalului Dolj, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.