ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 462/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 232/2003,

Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul I.G.D.

împotriva sentinței civile nr. 1112/2002 prin care Tribunalul Municipiului

București a respins acțiunea aceluiași reclamant având ca obiect, anularea

dispoziției nr.186/2001 emisă de Primarul comunei Bragadiru și restituirea

suprafeței de 3300 mp teren.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel a reținut temeinicia și legalitatea primei hotărâri determinat

de faptul că, reclamantul a primit suprafața de teren solicitată și chiar a

fost pus în posesie în temeiul Legii nr. 18/1991.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel, reclamantul a declarat recurs criticând-o pentru faptul de a fi pronunțat

o soluție în contradicție cu starea de fapt reală. Astfel, reclamantul a

precizat că, suprafața de 3300 mp pretinsă, face parte din totalul de 2,30 ha

la care era îndreptățit și care li s-a recunoscut de către Comisia locală de

aplicare a Legii nr. 18/1991. Suprafața de 3300 mp este însă situată în grădina

casei sale și se cuvenea a-i fi atribuită exact pe acest amplasament iar nu sub

forma a două loturi dispersate, situate la distanță față de casă, așa după cum

a procedat Comisia locală de reconstituire a dreptului de proprietar.

Recurentul a criticat aceeași hotărâre

pentru faptul de a fi ignorat împrejurarea că terenul său este ocupat în mod

ilegal de către o persoană fizică și alta juridică, persoane cărora trebuia să

li se atribuie terenul situat la distanță față de casa lui în timp ce terenul

său, trebuia să-i fie retrocedat exact pe vechiul amplasament, atât pentru

faptul că i-a aparținut cât și pentru nevoia respectării întocmai a

dispozițiilor legale.

Examinând recursul reclamantului

prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este nefondat iar hotărârea

instanței de apel este legală și temeinică.

Astfel, în mod corect s-a reținut de

către ambele instanțe, faptul că, întreaga suprafață de 2,30 ha cerută de către

reclamant, i s-a reconstituit conform titlului de proprietar (fila 10 fond)

precum și a procesului-verbal de punere în posesie nr. 33 din 26 februarie 1996

(fila 11 fond) care a fost semnat de către reclamant, în temeiul Legii nr. 18/1991.

Faptul că suprafața de 3300 mp din

totalul celor 2,30 ha a fost atribuită pe un alt amplasament, s-a datorat

împrejurării că pe acest teren au fost ridicate construcții de persoanele

cărora le fusese atribuită această suprafață, anterior anului 1990, așa după

cum recunoaște recurentul însuși, prin acțiunea introductivă cât și prin

motivele de recurs.

Indiferent de situația actuală însă

a acestui teren, față de prevederile art. 8 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, care

nu permit retrocedarea terenurilor ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 pe

calea acțiunilor civile întemeiate pe prevederile acestei legi speciale,

rezultă că, hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul I.G.D. împotriva deciziei nr. 232 A din 17 aprilie 2003

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.