ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3266/2006

HOTĂRÂRE
04.10.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3266/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7

aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1810/2006 al Tribunalului Cluj, secția

litigii de muncă, de asigurări sociale și contencios administrativ, s-a dispus

sesizarea Curții de Apel Cluj, în vederea soluționării excepției de

nelegalitate a H.G. nr. 969/2002, excepție invocată de SC A. SRL Cluj Napoca.

În motivarea excepției de

nelegalitate, s-a susținut că imobilul individualizat în Anexa nr. 1 a H.G. nr. 969/2002 este proprietatea SC A. SRL, al cărei drept a fost încălcat prin trecerea

bunului în domeniul public al județului Cluj.

Prin cererile de intervenție

accesorii formulate de intervenienții R.A. A. Cluj Napoca și Ministerul

Administrației și Internelor, s-a solicitat respingerea excepției de

nelegalitate, ca nefondată, motivându-se că actul administrativ atacat nu

vatămă reclamantei un drept real imobiliar.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr.

276 din 21 iunie 2006, prin care a admis cererile de intervenție accesorii

formulate în interesul pârâtului Guvernul României și a respins excepția de

nelegalitate, obligând reclamanta să plătească intervenientei R.A. A. Cluj

Napoca, suma de 1.785 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărând astfel, instanța de

fond a reținut că de actul administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată

pe cale de excepție, nu depinde soluționarea litigiului pe fond.

În acest sens, s-a avut în

vedere că dosarul în care s-a invocat excepția de nelegalitate, are ca obiect

acțiunea în rectificare formulată de județul Cluj, pentru înlăturarea

neconcordanței dintre starea tabulară și situația juridică reală a unui imobil

compus din suprafața de 8.344,83mp și platformă betonată cu construcții,

înscris ca fiind proprietatea tabulară a SC A. SRL, în baza încheierii nr. 7.417/2001.

Faptul că, ulterior

înscrierii de carte funciară, contestată în procedura judiciară de drept comun,

a fost adoptat un act administrativ cu privire la același imobil, a fost

considerat de instanța de fond ca nefiind în măsură să determine

nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC A. SRL,

întrucât valabilitatea înscrierii se cercetează și se stabilește în raport cu

actul juridic în baza căruia s-a efectuat înscrierea.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs, reclamanta SC A. SRL și a solicitat casarea hotărârii în

baza art. 304 pct. 6 și 9 și art. 304

1

Recurenta a susținut că

hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece s-a reținut

eronat obiectul dosarului de fond ca fiind acțiune în rectificare de carte

funciară, fără a se avea în vedere că, prin decizia civilă nr. 2.471/A din 10

decembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a stabilit cu autoritate de lucru judecat,

că obiectul principal al acțiunii formulate de județul Cluj este revendicarea

imobiliară, iar cererile privind rectificarea de carte funciară și intabularea

dreptului de proprietate al județului, au caracter subsidiar.

Din acest motiv, recurenta a

arătat că judecarea fondului pricinii depinde de soluționarea excepției de

nelegalitate invocată și a solicitat, în principal, trimiterea cauzei, spre

rejudecare, precizând că se impune rejudecarea la o altă instanță, având în

vedere influența pe care o au relațiile legate de nevoile de transport aerian

ale majorității magistraților din cadrul Curții de Apel Cluj, cu personalul

R.A. A.I. Cluj Napoca.

Prin cel de-al doilea motiv

de recurs, au fost reiterate considerentele pentru care a fost invocată

excepția de nelegalitate a poziție nr. 762 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 969/2002 și s-a arătat că prin acest act administrativ s-a atestat nelegal dreptul de

proprietate al județului Cluj asupra construcțiilor cumpărate de reclamantă,

conform contractului nr. 700/1999, încheiat cu SC A.U. SA Timișoara.

Recurenta a criticat și

soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată către intervenienta

R.A. A.I. Cluj-Napoca, arătând că această obligație este lipsită de temei

legal, cu atât mai mult, cu cât era inadmisibilă cererea de intervenție.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat,

pentru următoarele considerente, care le vor substitui în mod corespunzător pe

cele din hotărârea atacată.

H.G. nr. 969/2002, a cărei

nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție de SC A. SRL, în baza art. 4

din Legea nr. 554/2004, reprezintă un act administrativ individual, deoarece

are ca obiect atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj.

Acest act administrativ

individual a fost publicat în M. Of. nr. 684 bis/17.09.2002, anterior datei de

7 ianuarie 2005, la care a intrat în vigoare Legea nr. 554/2004, astfel încât

nelegalitatea sa nu poate fi invocată și cercetată pe baza excepției

reglementată în art. 4 din legea respectivă.

Pentru considerentele

expuse, soluția de respingere a excepției de nelegalitate va fi menținută ca

legală și temeinică, fără a se mai impune analizarea celorlalte critici aduse

acestei soluții de către recurentă, întrucât excepția pe care a invocat-o poate

fi soluționată direct de instanța sesizată cu fondul pricinii, în conformitate

cu principiile generale de drept și nu în procedura specială aplicabilă după

data adoptării și publicării actului administrativ contestat pe cale incidentă.

Recurenta a criticat

neîntemeiat și soluția de admitere a cererii de intervenție formulată de R.A. A.I.

Cluj-Napoca și de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

1785 RON. Prin admiterea cererii de intervenție accesorie, instanța de fond a

aplicat corect prevederile art. 49 C. proc. civ., iar cheltuielile de judecată

au fost stabilite și acordate în conformitate cu art. 274 C. proc. civ.

În consecință, nefiind motive

de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

prezentul recurs.

Respinge recursul declarat

de SC A. SRL Cluj Napoca împotriva sentinței civile nr. 276 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: După un prim ciclu procesual, prin sentința nr. 831 din 28 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formu
ÎCCJ 2006-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8552/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin plângerea formulată, contestatorul B.S., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a solicitat desființarea Dispoziției nr. 1107 din 9
ÎCCJ 2007-06-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3108/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 16702/2005, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Tribunalul Cluj, secția litigii de muncă, a
ÎCCJ 2010-08-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2010
tele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a legii și care nu mai pot fi atacate pe calea acțiunii directe. Această obligație este evidentă, atunci când din economia textului nu rezultă cu claritate voin
ÎCCJ 2011-02-02
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 587/2011
temeiat greșit pe concluziile expertizei contabile și a admis în parte acțiunea, deși conform evidențelor fiscale, în contul sumei de 461.384 lei, reclamanta a plătit numai suma de 167.161 lei și nu suma de 263.701 lei. În recurs recurenta
Sursă