ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8057/2006

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

M.M., M.Ș., M.C.

și I.M., în calitate de moștenitori ai defunctului M.I., au solicitat

C.N.L. SA Târgu Jiu, pe cale de notificare formulată în temeiul art. 21

din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură (și/sau măsuri reparatorii

prin echivalent constând în despăgubiri bănești) a terenurilor

preluate din proprietatea autorului lor situate astfel:

- în punctele „Cureaua

Melineasca” și „Florești-Pământul Roșu” de pe raza

comunelor Mateești și Berbești în suprafață de cca 16

ha;

- în punctul „La Râpa

Roșie” din comuna Mateești, fără indicarea suprafeței;

- în punctele „Fântâna

Mare”, „La ulm”, „La Codițoiu”, „Torpile”, „În curături”, „În Ponor”,

„La gura torpilelor” și „La taraie” din comuna Berbești, în

suprafață totală de cca 11,65 ha.

C.N.L.O. a emis

dispoziția nr.224 nedatată, prin care a respins cererea obiect al

notificării cu motivarea că sunt incidente dispozițiile art. 8

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât terenurile au regimul juridic

reglementat prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, fiind solicitate

potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997.

Notificatorii au atacat în

justiție dispoziția de mai sus solicitând anularea acesteia,

constatarea calității lor de persoane îndreptățite la

beneficiul Legii nr. 10/2001 și obligarea unității

deținătoare la restituirea/acordarea de despăgubiri pentru

terenurile cerute prin notificare.

În acest scop au

susținut că, în raport cu faptul că terenurile sunt

deținute de emitenta dispoziției atacate cu destinația

industrială de halde de depozitare a sterilului rezultat din activitatea

minieră, nu erau aplicabile nici prevederile art. 36 alin. (5) din Legea

nr. 18/1991 republicată și nici cele din art. 34 al Legii nr. 1/2000,

astfel că greșit s-a reținut incidența dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 10/2001, în realitate operând prevederile art. 2 și

ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Contestația astfel

motivată a fost respinsă prin sentința civilă nr. 651 din

21 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția

civilă, iar apelul declarat de către contestatori a fost respins prin

decizia civilă nr. 37/A din 8 martie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Instanțele au

reținut ca stare de fapt rezultată din probe administrate că:

- terenurile în litigiu au

avut destinație agricolă sau silvică, sunt situate în

extravilanul localităților și au intrat în patrimoniul

cooperativei agricole de producție prin înscrierea proprietarilor acestora

autori ai contestatorilor;

- parte din terenuri s-au

aflat în patrimoniul cooperativei, fiind retrocedate în natură

contestatorilor la cererea acestora în conformitate cu prevederile Legii nr.

18/1991, așa cum rezultă din adeverința de reconstituire nr.

932/1996 privind terenuri în suprafață de 4,56 ha;

- alte terenuri au

ieșit din patrimoniul C.A.P. fie pe calea unor schimburi de terenuri

făcute cu D.S. Vâlcea, Consiliul local Berbești și E.M.

Berbești, fie prin exproprieri în anii 1982, 1985 și 1987;

- pentru toate terenurile

contestatorii au formulat cereri de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991,

care au fost soluționate fie prin restituirea în natură, fie prin

acordare de despăgubiri, validați fiind astfel prin Hotărârea

nr. 3347/2002 a Comisiei județene Vâlcea pentru aplicarea legilor fondului

funciar, modificată parțial prin sentința civilă nr.

5038/2004 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea.

În raport cu asemenea stare

de fapt, instanțele au constatat că toate terenurile au regimul

juridic reglementat prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, fiind

cerute potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997, cereri rezolvate

în procedura instituită de aceste acte normative, astfel încât nu fac

obiectul Legii nr.10/2001 potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din

aceasta.

Ca motiv de apel, contestatorii

au invocat și faptul că dispoziția emisă de C.N.L.O. nu a

respectat sentința civilă nr. 107 din 4 martie 2003

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, prin care a fost obligată

să emită decizie sau dispoziție motivată potrivit art. 20

și urm. din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a

hotărât că acest motiv de apel este nefondat față de

conținutul hotărârii judecătorești invocate.

Contestatorii au declarat

recurs invocând și dezvoltând următoarele cazuri de casare:

- art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. constând în aceea că hotărârea instanței de apel

conține motive străine de natura pricinii decurgând din ignorarea

înscrisului emis de Primăria Berbești sub nr. 7671 din 2 decembrie

2005, raportului de expertiză tehnică judiciară și

procesului-verbal nr. 2983 din 25 aprilie 2001, care atestă că

terenurile sunt deținute de emitenta dispoziției atacate și

că emitenta nu și-a îndeplinit obligația de a preda terenurile

până la data de 31 august 2001 în condițiile prevăzute de art. 3

din Legea nr. 19/1995;

- art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., deoarece instanța de apel nu a analizat fondul pricinii, a apreciat

fără temei asupra incidenței legilor fondului funciar, având

astfel o poziție vădit părtinitoare și nu a sesizat

că, din moment ce nu și-a îndeplinit obligația de a preda

terenurile cu respectarea Legii nr. 19/1995, intimata companie avea

obligația fie de a dispune restituirea în natură întrucât este

deținătoarea terenurilor, fie, în cazul că nu ar fi deținut

terenurile, să direcționeze notificarea la primărie, iar nu să

o respingă; mai mult, instanța de apel ori a ignorat, ori a

interpretat greșit sentința civilă nr. 107/2003 a Tribunalului

Vâlcea, deși aceasta era obligatorie;

- art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. , decizia instanței de apel fiind dată cu aplicarea

greșită a legii, deoarece este dovedit că intimata deține

terenurile, iar nu o comisie locală de fond funciar, neputând fi

„speculată și justificată în același timp” situarea

extravilană a terenurilor ca argument al incidenței legilor fondului

funciar decât prin încălcarea sentinței civile nr. 107/2003 a

Tribunalului Vâlcea și confirmând un act birocratic, cum este anexa nr.

39.

Pentru cele astfel

arătate, contestatorii au cerut admiterea recursului, casarea

hotărârilor date în cauză și, pe fond, admiterea contestației

așa cum a fost formulată.

Recursul nu este fondat.

Situația de fapt a fost

pe deplin lămurită în primă instanță și apel,

nefiind contestată pe calea prezentului recurs.

Potrivit acesteia și

esențial pentru soluționarea legală a cauzei terenurile obiect

al notificării sunt agricole și silvice, situate în extravilanul

localităților Mateești și Berbești din județul

Vâlcea, fiind preluate de stat din patrimoniul cooperativei agricole de

producție din care au făcut parte în urma înscrierii autorilor

contestatorilor, iar nu de la autorii contestatorilor.

Ca urmare, regimul juridic

al terenurilor este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr.

1/2000.

De altfel, în temeiul

acestor acte normative contestatorii au cerut măsuri reparatorii, care

le-au și fost acordate fie prin restituirea în natură, fie prin

validare în vederea acordării de despăgubiri, așa cum corect au

reținut instanțele.

Legea nr. 10/2001 are ca

obiect de reglementare regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât terenurile agricole

și silvice extravilane, exceptând în mod expres prin art. 8 alin. (1)

terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991

și prin Legea nr. 1/2000 solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 și

Legii nr. 169/1997.

Împrejurarea, chiar

reală fiind, că măsurile reparatorii acordate în temeiul actelor

normative din materia fondului funciar nu au fost puse efectiv în aplicare nu

schimbă cu nimic regimul juridic al terenurilor și nici legea aplicabilă

acestuia.

În același sens sunt

lipsite de relevanță atât faptul că terenurile sunt

deținute de unitatea notificată, cât și împrejurarea că,

prin hotărâre judecătorească anterioară, unitatea

deținătoare a fost obligată să soluționeze cererea

contestatorilor obiect al notificării.

Asemenea hotărâre a

dispus numai asupra obligației consecință a notificării,

neavând semnificația dată de contestatori în sensul că s-ar fi

recunoscut calitatea lor de persoane îndreptățite la măsurile

reparatorii prevăzute prin Legea nr. 10/2001.

Cu alte cuvinte, în

executarea acelei hotărâri judecătorești, unitatea

deținătoare putea dispune prin decizia emisă inclusiv în sensul

în care a și procedat, anume de a respinge cererea obiect al

notificării pentru incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

În concluzie,

instanțele au stabilit corect regimul juridic al terenurilor în litigiu

și au aplicat corect legea, fiind nefondate criticile contrare

circumscrise cazurilor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Considerentele

hotărârilor sunt în concordanță astfel cu soluțiile date

cauzei în primă instanță și în apel, nefiind străine

sau contradictorii în sensul sancționat prin art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., ceea ce face nefondat și acest motiv de recurs invocat.

În raport cu toate cele ce

preced, recursul de față va fi respins ca nefondat, conform

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

M.C.M., M.C.C., M.I.M. și M.I.Ș. împotriva deciziei nr. 37/A din 8

martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2006.