ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8057/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: M.M., M.Ș., M.C. și I.M., în calitate de moștenitori ai defunctului M.I., au solicitat C.N.L. SA Târgu Jiu, pe cale de notificare formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură (și/sau măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești) a terenurilor preluate din proprietatea autorului lor situate astfel: - în punctele „Cureaua Melineasca” și „Florești-Pământul Roșu” de pe raza comunelor Mateești și Berbești în suprafață de cca 16 ha; - în punctul „La Râpa Roșie” din comuna Mateești, fără indicarea suprafeței; - în punctele „Fântâna Mare”, „La ulm”, „La Codițoiu”, „Torpile”, „În curături”, „În Ponor”, „La gura torpilelor” și „La taraie” din comuna Berbești, în suprafață totală de cca 11,65 ha.

C.N.L.O. a emis dispoziția nr.224 nedatată, prin care a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât terenurile au regimul juridic reglementat prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, fiind solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997. Notificatorii au atacat în justiție dispoziția de mai sus solicitând anularea acesteia, constatarea calității lor de persoane îndreptățite la beneficiul Legii nr. 10/2001 și obligarea unității deținătoare la restituirea/acordarea de despăgubiri pentru terenurile cerute prin notificare.

În acest scop au susținut că, în raport cu faptul că terenurile sunt deținute de emitenta dispoziției atacate cu destinația industrială de halde de depozitare a sterilului rezultat din activitatea minieră, nu erau aplicabile nici prevederile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 republicată și nici cele din art. 34 al Legii nr. 1/2000, astfel că greșit s-a reținut incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în realitate operând prevederile art. 2 și ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Contestația astfel motivată a fost respinsă prin sentința civilă nr. 651 din 21 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, iar apelul declarat de către contestatori a fost respins prin decizia civilă nr. 37/A din 8 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Instanțele au reținut ca stare de fapt rezultată din probe administrate că: - terenurile în litigiu au avut destinație agricolă sau silvică, sunt situate în extravilanul localităților și au intrat în patrimoniul cooperativei agricole de producție prin înscrierea proprietarilor acestora autori ai contestatorilor; - parte din terenuri s-au aflat în patrimoniul cooperativei, fiind retrocedate în natură contestatorilor la cererea acestora în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, așa cum rezultă din adeverința de reconstituire nr. 932/1996 privind terenuri în suprafață de 4,56 ha; - alte terenuri au ieșit din patrimoniul C.A.P. fie pe calea unor schimburi de terenuri făcute cu D.S. Vâlcea, Consiliul local Berbești și E.M.

Berbești, fie prin exproprieri în anii 1982, 1985 și 1987; - pentru toate terenurile contestatorii au formulat cereri de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991, care au fost soluționate fie prin restituirea în natură, fie prin acordare de despăgubiri, validați fiind astfel prin Hotărârea nr. 3347/2002 a Comisiei județene Vâlcea pentru aplicarea legilor fondului funciar, modificată parțial prin sentința civilă nr. 5038/2004 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea. În raport cu asemenea stare de fapt, instanțele au constatat că toate terenurile au regimul juridic reglementat prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, fiind cerute potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997, cereri rezolvate în procedura instituită de aceste acte normative, astfel încât nu fac obiectul Legii nr.10/2001 potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din aceasta.

Ca motiv de apel, contestatorii au invocat și faptul că dispoziția emisă de C.N.L.O. nu a respectat sentința civilă nr. 107 din 4 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, prin care a fost obligată să emită decizie sau dispoziție motivată potrivit art. 20 și urm. din Legea nr. 10/2001. Instanța de apel a hotărât că acest motiv de apel este nefondat față de conținutul hotărârii judecătorești invocate. Contestatorii au declarat recurs invocând și dezvoltând următoarele cazuri de casare: - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

constând în aceea că hotărârea instanței de apel conține motive străine de natura pricinii decurgând din ignorarea înscrisului emis de Primăria Berbești sub nr. 7671 din 2 decembrie 2005, raportului de expertiză tehnică judiciară și procesului-verbal nr. 2983 din 25 aprilie 2001, care atestă că terenurile sunt deținute de emitenta dispoziției atacate și că emitenta nu și-a îndeplinit obligația de a preda terenurile până la data de 31 august 2001 în condițiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 19/1995; - art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., deoarece instanța de apel nu a analizat fondul pricinii, a apreciat fără temei asupra incidenței legilor fondului funciar, având astfel o poziție vădit părtinitoare și nu a sesizat că, din moment ce nu și-a îndeplinit obligația de a preda terenurile cu respectarea Legii nr. 19/1995, intimata companie avea obligația fie de a dispune restituirea în natură întrucât este deținătoarea terenurilor, fie, în cazul că nu ar fi deținut terenurile, să direcționeze notificarea la primărie, iar nu să o respingă; mai mult, instanța de apel ori a ignorat, ori a interpretat greșit sentința civilă nr. 107/2003 a Tribunalului Vâlcea, deși aceasta era obligatorie; - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

, decizia instanței de apel fiind dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece este dovedit că intimata deține terenurile, iar nu o comisie locală de fond funciar, neputând fi „speculată și justificată în același timp” situarea extravilană a terenurilor ca argument al incidenței legilor fondului funciar decât prin încălcarea sentinței civile nr. 107/2003 a Tribunalului Vâlcea și confirmând un act birocratic, cum este anexa nr. 39. Pentru cele astfel arătate, contestatorii au cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor date în cauză și, pe fond, admiterea contestației așa cum a fost formulată. Recursul nu este fondat. Situația de fapt a fost pe deplin lămurită în primă instanță și apel, nefiind contestată pe calea prezentului recurs.

Potrivit acesteia și esențial pentru soluționarea legală a cauzei terenurile obiect al notificării sunt agricole și silvice, situate în extravilanul localităților Mateești și Berbești din județul Vâlcea, fiind preluate de stat din patrimoniul cooperativei agricole de producție din care au făcut parte în urma înscrierii autorilor contestatorilor, iar nu de la autorii contestatorilor. Ca urmare, regimul juridic al terenurilor este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000. De altfel, în temeiul acestor acte normative contestatorii au cerut măsuri reparatorii, care le-au și fost acordate fie prin restituirea în natură, fie prin validare în vederea acordării de despăgubiri, așa cum corect au reținut instanțele.

Legea nr. 10/2001 are ca obiect de reglementare regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât terenurile agricole și silvice extravilane, exceptând în mod expres prin art. 8 alin. (1) terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997. Împrejurarea, chiar reală fiind, că măsurile reparatorii acordate în temeiul actelor normative din materia fondului funciar nu au fost puse efectiv în aplicare nu schimbă cu nimic regimul juridic al terenurilor și nici legea aplicabilă acestuia. În același sens sunt lipsite de relevanță atât faptul că terenurile sunt deținute de unitatea notificată, cât și împrejurarea că, prin hotărâre judecătorească anterioară, unitatea deținătoare a fost obligată să soluționeze cererea contestatorilor obiect al notificării.

Asemenea hotărâre a dispus numai asupra obligației consecință a notificării, neavând semnificația dată de contestatori în sensul că s-ar fi recunoscut calitatea lor de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute prin Legea nr. 10/2001. Cu alte cuvinte, în executarea acelei hotărâri judecătorești, unitatea deținătoare putea dispune prin decizia emisă inclusiv în sensul în care a și procedat, anume de a respinge cererea obiect al notificării pentru incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În concluzie, instanțele au stabilit corect regimul juridic al terenurilor în litigiu și au aplicat corect legea, fiind nefondate criticile contrare circumscrise cazurilor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Considerentele hotărârilor sunt în concordanță astfel cu soluțiile date cauzei în primă instanță și în apel, nefiind străine sau contradictorii în sensul sancționat prin art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce face nefondat și acest motiv de recurs invocat. În raport cu toate cele ce preced, recursul de față va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de M.C.M., M.C.C., M.I.M. și M.I.Ș. împotriva deciziei nr. 37/A din 8 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2006.