- Dosarul nr.
- 3823/2001
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 7 iulie 2006
Decizia nr. 4372/2006 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 3823/2001 — recurs împotriva sentinței nr. 346/2004 a Tribunalului Arad
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 346 din 23 octombrie 2004 a Tribunalului Arad, în temeiul art. 403 și urm. raportat la art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de revizuire a deciziei penale nr. 1467 din 19 martie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3823/2001, formulată de condamnatul O.M.L., a anulat-o și rejudecând a achitat revizuientul, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. A fost menținută măsura confiscării bancnotei de 100 mărci germane, înlăturând obligarea la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul Arad, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, criticând-o pentru netemeinicie. Prin decizia penală nr. 166/ A din 6 mai 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva sentinței penale nr. 346 din 23 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Arad, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Arad. Revizuientul a declarat recurs împotriva acestei decizii. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 3851 lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, fiind exceptate deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins recursul ca inadmisibil. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul revizuient O.M.L. împotriva deciziei penale nr. 166/ A din 6 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iulie 2006.