ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3684/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 158/CA din 23 februarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.I.C., formulată în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, a anulat Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/II/3631 din 8 noiembrie 2004 și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 10.000.000 lei (ROL), cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant. Prin sentință, curtea de apel a respins excepția nulității absolute a actului atacat. În motivarea sentinței pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, că prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/II/3631 din 8 noiembrie 2004, subcomisarului de poliție P.I.C., ofițer specialist I la Compartimentul Dispecerat al I.J.P.F.N.

Tulcea, i-a fost aplicată sancțiunea constând în amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de 3 ani, fiind reținută în sarcina sa, fapta de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002. Instanța de fond a respins, ca nefondată, excepția nulității absolute a actului atacat, întrucât actul a fost emis cu respectarea art. 59 alin. (9) din Legea nr. 360/2002, referitor la aplicarea sancțiunii disciplinare în maximum 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, încheiate în speță la data de 17 septembrie 2004, a fost comunicat în scris reclamantului și cuprinde toate elementele prevăzute de art. 52 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 350/2002, privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor.

În privința sancțiunii aplicate reclamantului, curtea de apel a reținut că aceasta este nelegală în raport cu dispozițiile art. 58 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, întrucât, în urma verificării responsabilităților ce îi reveneau în funcția de adjunct șef sector și raportat la condițiile angajării răspunderii disciplinare, reclamantului i-a fost aplicată, în mod incorect, una dintre cele mai grave sancțiuni, cu urmări îndelungate, nu numai în timp, pe parcursul celor 3 ani, dar și cu efecte asupra întregii cariere profesionale. A mai reținut instanța de fond că sancțiunea este incorectă, întrucât anterior, reclamantului nu i-a fost aplicată nici o sancțiune disciplinară, a obținut calificativul „foarte bine” în ultimii 4 ani, a primit salariu de merit și premii în bani pentru activitatea desfășurată, iar aspectele reținute în sarcina sa, în ceea ce privește neîndeplinirea sarcinilor și îndatoririlor din fișa postului, nu corespund realității.

Totodată, curtea de apel a mai reținut că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în privința planificării serviciilor și că este neîntemeiată și imprecisă acuza ce i se aduce, pentru lipsa de implicare în cunoașterea personalului, cu atât mai mult, cu cât nici personalul de specialitate nu a reușit să deceleze în comportamentul numitului B.R., nimic de natură să conducă la prevenirea evenimentului tragic din data de 20 iunie 2004. Împotriva sentinței civile nr. 158/CA din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 299 și urm., precum și art. 304 1 C. proc.

civ. În esență, prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul-intimat și-a îndeplinit sarcinile și îndatoririle de serviciu, corespunzător funcției pe care o ocupa, câtă vreme atât Raportul de cercetare prealabilă, cât și încheierea Consiliului Superior de Disciplină au reținut o serie de aspecte ce demonstrează că sancționarea sa a fost legală. În plus, în cuprinsul încheierii Consiliului Superior de Disciplină există și mențiunea privind recunoașterea vinovăției de către reclamant care, exercitând efectiv activitatea primului adjunct al șefului Sectorului Sulina și fiind la comanda acestei structuri, a constatat disfuncții, a stabilit măsuri și termene de îndeplinire a acestora.

În fine, recurentul a mai arătat că instanța de fond, preocupată de activitatea anterioară a reclamantului, a omis să ia în calcul cauzele, gravitatea și consecințele faptelor care constituie abateri disciplinare și care au generat un mediu necorespunzător, ce a permis producerea evenimentului grav din ziua de 20 iunie 2004, când, în timpul serviciului, agentul de poliție B.R., aflat sub influența băuturilor alcoolice și folosind armamentul din dotare, a rănit grav două persoane, alte două și-au pierdut viața și au rezultat și importante pagube materiale. Astfel, s-a solicitat ca în urma admiterii recursului să fie modificată sentința atacată și menținută sancțiunea aplicată reclamantului-intimat.

Recursul este fondat. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale incidente și prin prisma criticilor recurentului-pârât, reține, contrar celor cuprinse în hotărârea atacată, că acțiunea reclamantului-intimat este neîntemeiată și se impune a fi respinsă pe fond, urmare a admiterii recursului de față, pentru următoarele considerațiuni. Actele dosarului atestă că în adevăr, la data de 26 iunie 2004, la S.P.F. Sulina - Compartimentul nave operative s-a produs un eveniment tragic, soldat cu moartea a două persoane și rănirea gravă a altor două, majoritatea fiind persoane civile aflate în zonă, fiind produse și serioase pagube materiale.

La acea dată conducerea era asigurată de către reclamantul-intimat și Înalta Curte, contrar celor reținute de instanța de fond, apreciază ca elocvente, în ceea ce privește legalitatea și temeinicia sancțiunii disciplinare aplicate intimatului-reclamant, mențiunile din cuprinsul încheierii din 1 noiembrie 2004, prin care Consiliul Superior de Disciplină al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, vizând atribuțiunile de serviciu încălcate, aspect recunoscut, de altfel, și de reclamant și consemnat, ca atare, în respectivul document.

Independent de împrejurarea că evenimentele tragice produse au avut un caracter imprevizibil și excepțional, pe fondul unui comportament cu totul ieșit din comun al numitului B.R., Înalta Curte nu poate să nu rețină totuși că neîndeplinirea unor atribuțiuni de serviciu de către reclamantul-intimat, cum ar fi, neexecutarea de verificări privind modul de predare/primire al documentelor, armamentului și muniției la schimbarea turelor de serviciu, neexecutarea prevenirii introducerii și consumului de băuturi alcoolice și neluarea măsurilor necesare privind modul de depozitare a armamentului și muniției, reținute în sarcina acestuia, au legătură directă cu incidentele produse și au facilitat, chiar dacă nu într-o măsură determinantă, cele întâmplate.

În acest sens Înalta Curte apreciază că tocmai ținând cont de toate circumstanțele, atât cele de caz, cât și cele personale, ale reclamantului-intimat, recurentul a stabilit și aplicat o sancțiune disciplinară, corespunzătoare, fără a încălca principiul proporționalității. În fine, Înalta Curte, apreciind asupra temeiniciei criticilor recurentului-pârât și, implicit, asupra legalității sancțiunii disciplinare aplicate, nu poate să nu rețină ca semnificativ și impactul pe care disfuncționalitățile constatate în activitatea reclamantului îl au asupra prestigiului instituției în general. În raport cu toate cele menționate și apreciind că recursul de față este fondat, Înalta Curte îl va admite și, conform art. 312 C. proc.

civ., va modifica în tot sentința atacată, urmând a respinge pe fond, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului-intimat, cu consecința menținerii ordinului și a sancțiunii disciplinare aplicate, apreciate ca fiind legale și întemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 158/CA din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și, în fond, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului P.I.C. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2006.