ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3684/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr.

158/CA din 23 februarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.I.C., formulată în contradictoriu cu

Ministerul Administrației și Internelor, a anulat Ordinul ministrului

administrației și internelor nr. S/II/3631 din 8 noiembrie 2004 și l-a obligat

pe pârât la plata sumei de 10.000.000 lei (ROL), cu titlu de cheltuieli de

judecată către reclamant. Prin sentință, curtea de apel a respins excepția

nulității absolute a actului atacat.

În motivarea sentinței

pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, că prin Ordinul ministrului

administrației și internelor nr. S/II/3631 din 8 noiembrie 2004, subcomisarului

de poliție P.I.C., ofițer specialist I la Compartimentul Dispecerat al

I.J.P.F.N. Tulcea, i-a fost aplicată sancțiunea constând în amânarea promovării

în gradul profesional următor pe o perioadă de 3 ani, fiind reținută în sarcina

sa, fapta de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu,

prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002.

Instanța de fond a respins,

ca nefondată, excepția nulității absolute a actului atacat, întrucât actul a

fost emis cu respectarea art. 59 alin. (9) din Legea nr. 360/2002, referitor la

aplicarea sancțiunii disciplinare

în maximum 60 de

zile de la finalizarea cercetării prealabile, încheiate în speță la data de 17

septembrie 2004, a fost comunicat în scris reclamantului și cuprinde toate

elementele prevăzute de art. 52 din Ordinul ministrului administrației și

internelor nr. 350/2002, privind disciplina și deontologia profesională a

polițiștilor.

În privința

sancțiunii aplicate reclamantului, curtea de apel a reținut că aceasta este nelegală

în raport cu dispozițiile art. 58 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, întrucât,

în urma verificării responsabilităților ce îi reveneau în funcția de adjunct

șef sector și raportat la condițiile angajării răspunderii disciplinare,

reclamantului i-a fost aplicată, în mod incorect, una dintre cele mai grave

sancțiuni, cu urmări îndelungate, nu numai în timp, pe parcursul celor 3 ani,

dar și cu efecte asupra întregii cariere profesionale.

A mai reținut

instanța de fond că sancțiunea este incorectă, întrucât anterior, reclamantului

nu i-a fost aplicată nici o sancțiune disciplinară, a obținut calificativul

„foarte bine” în ultimii 4 ani, a primit salariu de merit și premii în bani

pentru activitatea desfășurată, iar aspectele reținute în sarcina sa, în ceea ce

privește neîndeplinirea sarcinilor și îndatoririlor din fișa postului, nu

corespund realității. Totodată, curtea de apel a mai reținut că reclamantul

și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în privința planificării serviciilor

și că este neîntemeiată și imprecisă acuza ce i se aduce, pentru lipsa de

implicare în cunoașterea personalului, cu atât mai mult, cu cât nici personalul

de specialitate nu a reușit să deceleze în comportamentul numitului B.R., nimic

de natură să conducă la prevenirea evenimentului tragic din data de 20 iunie

2004.

Împotriva

sentinței civile

nr.

158/CA din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art.

299 și urm., precum și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, prin motivele de

recurs formulate, recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de fond

a reținut că reclamantul-intimat și-a îndeplinit sarcinile și îndatoririle de

serviciu, corespunzător funcției pe care o ocupa, câtă vreme atât Raportul de

cercetare prealabilă, cât și încheierea Consiliului Superior de Disciplină au

reținut o serie de aspecte ce demonstrează că sancționarea sa a fost legală.

În plus, în cuprinsul

încheierii Consiliului Superior de Disciplină există și mențiunea privind

recunoașterea vinovăției de către reclamant care, exercitând efectiv

activitatea primului adjunct al șefului Sectorului Sulina și fiind la comanda

acestei structuri, a constatat disfuncții, a stabilit măsuri și termene de

îndeplinire a acestora.

În fine, recurentul a mai

arătat că instanța de fond, preocupată de activitatea anterioară a reclamantului,

a omis să ia în calcul cauzele, gravitatea și consecințele faptelor care

constituie abateri disciplinare și care au generat un mediu necorespunzător, ce

a permis producerea evenimentului grav din ziua de 20 iunie 2004, când, în

timpul serviciului, agentul de poliție B.R., aflat sub influența băuturilor

alcoolice și folosind armamentul din dotare, a rănit grav două persoane, alte

două și-au pierdut viața și au rezultat și importante pagube materiale. Astfel,

s-a solicitat ca în urma admiterii recursului să fie modificată sentința

atacată și menținută sancțiunea aplicată reclamantului-intimat.

Recursul este fondat.

Înalta Curte, examinând

actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale incidente și

prin prisma criticilor recurentului-pârât, reține, contrar celor cuprinse în

hotărârea atacată, că acțiunea reclamantului-intimat este neîntemeiată și se

impune a fi respinsă pe fond, urmare a admiterii recursului de față, pentru

următoarele considerațiuni.

Actele dosarului atestă că

în adevăr, la data de 26 iunie 2004, la S.P.F. Sulina - Compartimentul nave

operative s-a produs un eveniment tragic, soldat cu moartea a două persoane și

rănirea gravă a altor două, majoritatea fiind persoane civile aflate în zonă,

fiind produse și serioase pagube materiale.

La acea dată conducerea era

asigurată de către reclamantul-intimat și Înalta Curte, contrar celor reținute

de instanța de fond, apreciază ca elocvente, în ceea ce privește legalitatea și

temeinicia sancțiunii disciplinare aplicate intimatului-reclamant, mențiunile

din cuprinsul încheierii din 1 noiembrie 2004, prin care Consiliul Superior de

Disciplină al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, vizând

atribuțiunile de serviciu încălcate, aspect recunoscut, de altfel, și de

reclamant și consemnat, ca atare, în respectivul document.

Independent de împrejurarea

că evenimentele tragice produse au avut un caracter imprevizibil și

excepțional, pe fondul unui comportament cu totul ieșit din comun al numitului

B.R., Înalta Curte nu poate să nu rețină totuși că neîndeplinirea unor

atribuțiuni de serviciu de către reclamantul-intimat, cum ar fi, neexecutarea

de verificări privind modul de predare/primire al documentelor, armamentului și

muniției la schimbarea turelor de serviciu, neexecutarea prevenirii

introducerii și consumului de băuturi alcoolice și neluarea măsurilor necesare

privind modul de depozitare a armamentului și muniției, reținute în sarcina

acestuia, au legătură directă cu incidentele produse și au facilitat, chiar

dacă nu într-o măsură determinantă, cele întâmplate.

În acest sens Înalta Curte

apreciază că tocmai ținând cont de toate circumstanțele, atât cele de caz, cât

și cele personale, ale reclamantului-intimat, recurentul a stabilit și aplicat

o sancțiune disciplinară, corespunzătoare, fără a încălca principiul

proporționalității.

În fine, Înalta Curte,

apreciind asupra temeiniciei criticilor recurentului-pârât și, implicit, asupra

legalității sancțiunii disciplinare aplicate, nu poate să nu rețină ca

semnificativ și impactul pe care disfuncționalitățile constatate în activitatea

reclamantului îl au asupra prestigiului instituției în general.

În raport cu toate cele

menționate și apreciind că recursul de față este fondat, Înalta Curte îl va

admite și, conform art. 312 C. proc. civ., va modifica în tot sentința atacată,

urmând a respinge pe fond, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului-intimat, cu

consecința menținerii ordinului și a sancțiunii disciplinare aplicate,

apreciate ca fiind legale și întemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 158/CA

din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și,

în fond, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului P.I.C.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2006.