ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4147/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8213/

COM din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului Constanța, secția comercială, a fost

respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC B.E. SRL Constanța prin care

solicitase obligarea pârâților municipiul Constanța și Consiliul Local al

Municipiului Constanța la vânzarea terenului în suprafață de 15.000 mp. aferent

Taberei T. din Constanța - Mamaia, prin negociere, la prețul ce se va stabili

potrivit criteriilor legale.

În esență, s-a reținut în

argumentarea acestei soluții că societatea reclamantă nu este o societate

comercială supusă privatizării, așa încât, nu-i sunt aplicabile dispozițiile art.

32

1

alin. (3) din O.U.G. 88/1997 și art. 137 din Normele

metodologice pentru punerea sa în aplicare, aceste dispoziții legale nefiind

modificate sau abrogate prin Legea nr. 137/2002.

De asemenea, acestei

societăți nu i se pot aplica nici dispozițiile art. 111 din Normele

metodologice, deoarece obligația vânzării prin negociere directă incumba

pârâților doar față de societatea aflată în proces de privatizare, societate

care a înstrăinat activul către reclamantă, nu și față de reclamantă.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost soluționat în complet de

divergență, prin decizia civilă nr. 115/ COM din 28 aprilie 2005 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, în sensul admiterii sale, cu majoritate de voturi,

schimbării în tot a sentinței și admiterii acțiunii reclamantei, cu obligarea

pârâților la înstrăinarea terenului aferent activului Tabăra T. Mamaia, prin

negociere directă, la prețul cuprins între 22,42 dolari S.U.A. – 25,22 dolari S.U.A.

inclusiv TVA, preț stabilit prin expertiză.

Opinia separată minoritară a

fost în sensul respingerii apelului ca nefondat.

În argumentarea opiniei

majoritare s-a reținut că reclamanta a cumpărat e la SC M. SA activul situat în

Stațiunea Mamaia, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1667 din 12 aprilie

2001, vânzătoarea transmițându-i reclamantei doar un drept de folosință asupra

terenului pe care era amplasată tabăra, conform contractului de închiriere nr. 1666

din 12 aprilie 2001.

În temeiul acestor contracte

SC M. SA și-a asumat obligația de a vinde și terenul aferent, la cererea

cumpărătoarei, prin negociere la valoarea de circulație, după ce va obține

certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în baza H.G. nr.

834/1991, obligație neonorată ulterior, această societate chiar refuzând să

obțină acest certificat.

Instanța de apel a reținut că

prin H.G. nr. 577/2002 s-au abrogat vechile Norme metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 88/1997 aprobate prin H.G. nr. 450/1999, așa încât, potrivit art. 111 alin.

(2) din noile norme s-a prevăzut expres că terenul aferent activelor și a cărei

situație juridică se clarifică după data vânzării activului, va fi vândut

cumpărătorului activului prin negociere directă, cu excepția terenurilor care

sunt proprietate publică a statului sau a unei unități administrativ

teritoriale, condiții îndeplinite în speța de față.

În argumentarea opiniei

minoritare se reține că instanța de fond a reținut corect că reclamanta nu este

o societate comercială supusă privatizării, așa încât nu-i sunt aplicabile

dispozițiile art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997 și nici cele cuprinse

în art. 105 - 111 și art. 137 din Normele metodologice aprobate prin HG

577/2002, norme legale corect interpretate de instanța de fond.

Nemulțumiți de această

decizie pârâții municipiul Constanța, prin primar, și Consiliul Local al

Municipiului Constanța au declarat recurs solicitând modificarea ei pentru

netemeinicie și nelegalitate și respingerea apelului ca nefondat, invocând

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticii

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenții consideră

că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, atunci când s-a

pronunțat și asupra prețului cu care terenul urma să fie vândut reclamantei,

nici un moment reclamanta nesolicitând acest lucru, ci făcând referire doar la

„criteriile legale”.

Mai mult, acest preț nici nu

mai este de actualitate, având în vedere că a trecut mai mult de un an de la

data efectuării expertizei la fond iar prețurile au crescut de atunci la 45 dolari

S.U.A/mp.

În dezvoltarea criticilor

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții,

însușindu-și întru totul motivarea opiniei separate, critică decizia din apel

care a apreciat greșit că reclamanta ar fi o societate în curs de privatizare,

deoarece aceasta nu are nici o legătură cu acest proces de privatizare, ea

fiind o societate înființată în 1992 de persoane fizice private, neavând nici o

legătură cu statul sau o autoritate publică sau provenind din divizarea unei

alte societăți comerciale sau alte operațiuni juridice care să aibă vreo legătură

cu procesul de privatizare.

În acest sens recurenții

apreciază că instanța de apel au aplicat greșit dispozițiile O.U.G. nr.

88/1997, reclamanta neîncadrându-se în sfera de aplicare a acestui act

normativ, reglementată în art. 2, așa încât nici dispozițiile art. 111 și art. 137

din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 577/2002 nu sunt incidente în

cauză și nu pot constitui temei al acțiunii reclamantei.

În final recurenții critică

aprecierea de către instanța de apel a obligativității lor de a vinde terenul

aferent activului, apreciere rezultată din interpretarea eronată a

dispozițiilor art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997, dispoziții care creează

cadrul legal pentru a se proceda la vânzare doar în funcție de opțiunea

proprietarului terenului, fiind așadar o obligație facultativă și nu

imperativă.

Prin întâmpinare intimata

reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este întemeiat

urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:

Reclamanta a investit

instanța cu cerere pentru obligarea pârâților la vânzarea terenului în

suprafață de 15.000 mp. aferent activului Tabăra T. din Constanța - Mamaia, prin

negociere directă, la prețul ce se va stabili potrivit criteriilor legale.

Chiar dacă la fond s-a

efectuat o expertiză tehnică de evaluare a prețului, stabilirea prețului de

către instanța de apel și limitarea lui, cu mențiunea că el cuprinde și TVA-ul,

probează pronunțarea asupra a ceea ce nu s-a cerut și, implicit, limitarea

negocierilor ce ar urma să aibă loc între părți pe acest aspect.

Procedând astfel, instanța a

pronunțat o soluție nelegală, motiv pentru care curtea apreciază critica

recurenților întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., ca fiind

întemeiată.

Cât privește obligația

pârâților de a vinde terenul aferent activului, curtea apreciază că instanța de

apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a legii, respectiv a dispozițiilor

O.U.G. nr. 88/1997 și implicit a Normelor metodologice pentru punerea sa în

aplicare aprobate prin H.G. nr. 577/2002, norme legale pe care reclamanta nu le

poate invoca, ea nefiind o societate comercială supusă privatizării la care

statul sau o autoritate a administrației publice locale să fie acționar

majoritar.

Reclamanta, societate

comercială cu capital privat, a dobândit activul Tabăra T. Mamaia la 12 aprilie

2001 de la SC M. SA, societate cu capital de stat la acel moment și care

dobândise proprietatea asupra activului în temeiul Legii nr. 15/1990 și H,G.

Nr. 1041/1990 (conform art. 5 din contractul de vânzare cumpărare nr. 1667 din 12

aprilie 2001).

Împrejurarea că vânzătoarea

și-a asumat obligația (art. 4.1 din contract) să vândă cumpărătoarei și terenul

aferent activului conform O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 450/1999, prin

negociere, la valoarea de circulație, după obținerea de către vânzătoare a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenului emis conform

H.G. nr. 834/1991 nu este opozabilă pârâților, terți față de acest contract și

nici de natură să extindă sfera de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997

și față de alte societăți comerciale care nu se încadrează în procesul de

privatizare.

În atare situație este de prisos

a se mai analiza dacă dispozițiile art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997

și ale art. 111 și art. 137 din Normele metodologice au fost sau nu corect

interpretate, câtă vreme ele nu se aplică în speță.

Societatea comercială care

ar fi putut invoca dispozițiile acestor acte normative speciale privind

privatizarea este SC M. SA și nicidecum reclamanta, societate în care niciodată

statul sau o autoritate a administrației publice nu a fost asociat, ea fiind o

societate cu răspundere limitată privată.

În consecință curtea

apreciază ca întemeiate și criticile recurenților argumentate pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Întrucât din dezvoltarea

criticilor nu rezultă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C.

proc. civ., invocate de recurenți, curtea urmează să admită recursul pârâților

și în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 6 și 9 C.

proc. civ., să modifice decizia din apel în sensul respingerii apelului

reclamantei ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art.

274 C. proc. civ., Curtea, având în vedere cererea scrisă de recurs, va obliga

intimata pârâtă la 203,65 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând

taxele de timbru și onorariul avocatului ales, dovedite în dosar.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul pârâților municipiul

Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța declarat împotriva

deciziei nr. 115/ COM din 28 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal pe care o

modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC B.E. SRL Mamaia

împotriva sentinței civile nr. 8213 din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului

Constanța.

Obligă intimata reclamantă

SC B.E. SRL Mamaia la plata sumei de 203,65 RON cheltuieli de judecată către

pârâții municipiul Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2006.