ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1079/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 8 noiembrie

2005, în considerarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a

contenciosului administrativ, Curtea de Apel Cluj a fost sesizată în vederea

soluționării excepției de nelegalitate parțială a Hotărârii Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 219 din 19 iunie 2002 și a Decretului nr.

604/2005 (M. Of. nr. 494/10.07.2002), invocată de reclamanta V.N., prin curator

Ș.G.

În susținerea excepției, reclamanta

a arătat că, prin sentința nr. 315 din 19 aprilie 2004, a Tribunalului Cluj,

s-a admis în parte acțiunea pe care a formulat-o, respectiv s-a constatat

nulitatea relativă a actului de demisie din funcția de judecător, restul

petitelor fiind respinse, cu reținerea că reintegrarea în muncă nu este posibilă

prin prisma prevederilor art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2002; că

procedura de numire în funcție, dar și întocmirea dosarului de pensie urmează

reguli speciale.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 33

din 20 ianuarie 2006, a admis cererea formulată de reclamanta V.N., prin

curator Ș.G., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii,

Președintele României - Administrația Prezidențială, Ministerul Justiției, Curtea

de Apel Cluj și Tribunalul Cluj și pe cale de consecință, a constatat

nelegalitatea parțială a Hotărârii nr. 219 din 19 iunie 2002 și a Decretului

nr. 604/2002, privind eliberarea din funcție, prin demisie, a reclamantei.

În motivarea soluției s-a reținut că

actele de încetare din funcție prin demisie sunt nelegale, întrucât au fost

emise cu neobservarea lipsei voinței reclamantei și cu încălcarea prevederilor

Legii nr. 92/2002, în condițiile în care erau aplicabile prevederile art. 92

lit. f), coroborat cu art. 46 din actul normativ menționat, și nu art. 92 lit.

a).

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Administrația Prezidențială, prin care s-a solicitat

admiterea căii de atac și casarea în întregime a hotărârii atacate,

învederându-se că prin constatarea nelegalității, chiar și parțiale, a unui

decret emis de Președintele României, instanța de fond și-a depășit

atribuțiile, intrând în materie constituțională.

S-a precizat că, potrivit

prevederilor art. 94 lit. c), art. 125 alin. (1) și (2) și art. 134 alin. (1)

din Constituția României, Președintele României numește și revocă din funcție

pe magistrați, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii și că în

aceste condiții, decretul prezidențial nu poate excede limitelor propunerii și

nu se poate referi decât în mod exclusiv la acesta. De aceea, doar aparența

juridică instituită de propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, este

opozabilă Președintelui României, iar în cazul în care instanța judecătorească

desființează această aparență, singurul parcurs constituțional posibil este

acela de a dispune formularea unei noi propuneri către șeful statului care,

luând act de noua propunere și de motivația sa, este în drept să emită un nou

decret, prin care revocă decretul întemeiat pe propunerea desființată și

consacră situația juridică ce emană din noua propunere.

Recursul este fondat.

Potrivit prevederilor art. 36 lit.

a) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii propune Președintelui României, numirea

și eliberarea din funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor

stagiari.

Anterior, sub imperiul Legii nr.

92/1992, pentru organizarea judecătorească, Consiliul Superior al Magistraturii

avea, de asemenea, atribuția de a dispune, la propunerea ministrului justiției,

cu privire la promovarea, transferarea, suspendarea din funcție a

judecătorilor, precum și la încetarea funcției acestora [art. 88 alin. (1) lit.

d)], fiind stabilită obligația în sarcina acestui organ al puterii judiciare,

de a comunica, în toate cazurile în care încetează calitatea de magistrat, cu

excepția stagiarilor, hotărârea sau actul care determina încetarea acestei

calități, Președintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare

din funcție.

Numirea și eliberarea din funcție a

judecătorilor și procurorilor, de către Președintele României, se face, așadar,

prin decret, care se bucură de deplină legalitate, atâta timp, cât nu excede

limitelor propunerii înaintate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

În cauză, emiterea Decretului

prezidențial nr. 604/2002, prin care, printre altele, s-a dispus potrivit

Anexei nr. 1 pct. A, eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Cluj,

începând cu data de 1 mai 2002, a intimatei V.N., s-a făcut în condiții legale,

în temeiul Hotărârii nr. 219 din 19 iunie 2002 a Consiliului Superior al

Magistraturii, prin care s-a dispus încetarea funcției magistratului în cauză,

începând cu data menționată mai sus, ca urmare a demisiei, conform prevederilor

art. 92 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 92/1992.

Decretul prezidențial, prin care

intimata a fost eliberată din funcția de magistrat, urmare a demisiei, este,

însă, revocabil, dacă propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, care a

stat la baza acestuia, este reformulată, în sensul schimbării temeiului juridic

al încetării funcției de magistrat, din demisie, în neîndeplinirea condiției

prevăzute de art. 46 lit. e) din Legea nr. 92/1992 (inaptitudine, din punct de

vedere medial și psihologic, pentru exercitarea funcției), într-o asemenea

situație Președintele României fiind în drept, luând act de noua propunere și

de motivația sa, să emită un nou decret.

Așa fiind, cum în mod greșit s-a

constatat de către instanța de fond, nelegalitatea parțială a Decretului

Președintelui României nr. 604/2002, cât privește eliberarea din funcție, prin

demisie, a reclamantei V.N., urmează a se admite recursul declarat de

Administrația Prezidențială și a se dispune modificarea în parte a sentinței civile

nr. 33 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii excepției de

nelegalitate parțială a decretului prezidențial atacat, cu menținerea

celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Administrația Prezidențială împotriva sentinței civile nr. 33 din 20 ianuarie

2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte sentința atacată,

în sensul că respinge excepția de nelegalitate parțială a Decretului nr.

604/2002, emis de Președintele României.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2006.