ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10167/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 ianuarie 2005 reclamantul P.L. a chemat în judecată pe pârâtul A.D.M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la plata sumei de 1.100.000.000 lei, privind dreptul de retenție asupra imobilului din București. Fiind astfel investit, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 185 din 7 martie 2005, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamant. Prin decizia nr. 136 din 10 aprilie 2006 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanții P.L. și L.P., a desființat sentința civilă nr. 185 din 7 martie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a respins excepția autorității de lucru judecat și a trimis cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul București.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul A.D.M. La termenul de judecată de la 8 decembrie 2006, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de ordine publică privind necompetența materială a Curții de Apel București de a soluționa apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului în raport de modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005. Asupra excepției invocate se constată următoarele: Legea nr. 219 din 5 iulie 2005 a modificat dispozițiile din Codul de procedură civilă referitoare la competența instanțelor judecătorești, reinstituind principiul ierarhiei acestora în soluționarea căilor de atac, în sensul că judecarea apelului și a recursului aparține instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea supusă controlului.

Conform art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 „procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal investite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente potrivit legii”. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că: „ apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale”. Prin sintagma „potrivit prezentei legi” legiuitorul a avut în vedere atât dispozițiile procedurale privind instanța competentă să soluționeze căile de atac dar și dispozițiile de competență materială determinate de valoarea obiectului litigiului.

Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei. În speță, valoarea obiectului litigiului este sub 5 miliarde lei (respectiv 1.100.000.000), așa încât, competența materială de soluționare a apelului aparține tribunalului și nu curții de apel. Este de menționat că potrivit dispozițiilor legale menționate, curțile de apel au competența de a soluționa recursurile în materie civilă numai când valoarea obiectului litigiului este sub 5 miliarde lei, iar Înalta Curte de Casație și Justiție numai când valoarea obiectului litigiului este peste 5 miliarde lei.

Cum, în speță, Curtea de Apel București a soluționat apelul în loc să trimită cererea spre competentă soluționare la Tribunalul București, a pronunțat o hotărâre nelegală, încălcând competența altei instanțe. De altfel, prin decizia nr. 90 din 7 februarie 2006 a Curții Constituționale s-a stabilit că norma procedurală consfințită prin art. II din Legea nr. 219/2005 este constituțională, având caracter tranzitoriu, părțile beneficiind de toate drepturile și garanțiile procedurale menite să le asigure dreptul de apărare și un proces echitabil. Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză va fi admis în baza art. 312 alin. (3), teza a II-a cu referire la art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., se va casa decizia atacată și se va trimite cauza la Tribunalul București pentru soluționarea apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 187 din 7 martie 2005 a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul D.M.A. împotriva deciziei nr. 136 din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru judecarea apelului declarat de reclamanții P.L. și L.P. împotriva sentinței civile 187 din 7 martie 2005 a tribunalului București, secția a IV-a civilă, la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2006.