ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1079/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1079/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1310 din 28

iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5719/2005, Tribunalul Timiș a respins, ca

nefondată, acțiunea reclamanților M.A.D.(prin reprezentantul legal M.C.), M.A.,

M.B. și M.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Sacalaz.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a

constatat că imobilul în litigiu a aparținut numitului M.V., fiind preluat de

la acesta prin expropriere de către Statul Român (extras C.F. 300 Beregsăul

Mic).

Potrivit certificatelor de

moștenitor depuse la dosar, după decesul lui M.S. au rămas în calitate de

moștenitori ai acestuia M.D., M.I. și M.B.

Prin notificările adresate

Prefecturii județului Timiș, la 4 iulie 2001 și 10 iulie 2001, numiții D.M.,

M.D., M.B. și M.I. au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul situat în

Beregsăul Mic, învederând că urmare a transformărilor făcute la imobilul

proprietatea antecesorului lor, acesta este în prezent folosit drept biserică

ortodoxă, aparținând Parohiei Ortodoxe Române, și casă parohială, fapt rezultat

și din memoriul tehnic depus la dosar, și din conținutul extrasului de carte

funciară.

Din conținutul aceluiași extras de

carte funciară, rezultă că după exproprierea imobilului acesta a fost atribuit

în folosința veșnică a Gospodăriei Agricole Colective „Luptătorul” din

Beregsăul Mic, pentru ca apoi să fie conferit un drept de folosință veșnică

asupra acestuia în favoarea Parohiei Ortodoxe Române.

Urmare a notificărilor depuse la

Prefectura Timiș, sub nr. 5735 din 10 iulie 2001, s-a emis de către Primarul

comunei Sacalaz dispoziția nr. 2374 din 21 aprilie 2005, astfel cum a fost

modificată prin dispoziția nr. 442 din 30 mai 2005, prin care s-a aprobat

acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. 300,

nr.top. 442 – 443 Beregsăul Mic, cu nr. de conscriere 268, în suprafață de 719

mp, către notificatorii M.A., M.A.D.(în calitate de moștenitori ai defunctului

D.M.), M.D., M.I. și M.B.

Pentru a emite aceste dispoziții,

Primarul comunei Sacalaz a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art.

9 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Deși contestatorii au apreciat că în

mod neîntemeiat intimatul nu a dispus restituirea în natură a imobilului,

susținerile acestora au fost apreciate ca nefondate, câtă vreme solicitarea

contestatorilor era în sensul de a li se acorda despăgubiri bănești, menționând

în mod expres că nu doresc restituirea în natură a imobilului, iar prin

dispozițiile emise intimatul nu a făcut decât să se pronunțe în limitele

cererii formulate de către notificatori.

În ce privește caracterul pretins

abuziv al hotărârilor adoptate de către Consiliul local Sacalaz, emise cu

încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, s-a constatat că aceste hotărâri

trebuiau să fi fost contestate pe cale distinctă, în procedura contenciosului

administrativ și câtă vreme nu au fost desființate, se presupune că acestea au

caracter legal.

Referitor la critica privind

nespecificarea în dispozițiile contestate a valorii despăgubirilor și a

contravalorii acestora, s-a constatat că este neîntemeiată, deoarece

contravaloarea despăgubirilor se va stabili conform art. 11 alin. (5), (6), (7)

din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a constatat că nu era

obligatorie și nici necesară consemnarea negocierilor purtate între părți

privind acordarea în compensație de teren intravilan în comuna Sacalaz, iar

acordarea despăgubirilor pentru suprafața de 719 mp, s-a făcut în mod corect,

câtă vreme prin notificarea formulată notificatorii au solicitat despăgubiri

doar pentru această suprafață de teren și nu pentru suprafața de 1845 mp.

În ce privește temeiul de drept pe

care intimatul și-a întemeiat dispozițiile contestate, respectiv art. 8 din

Legea nr. 10/2001, s-a constatat că acest text de lege nu este incident în

cauză, imobilul neaparținând cultelor religioase sau minorităților naționale

anterior preluării, ci a avut destinația de locuință.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel, în termen legal, toți reclamanții, criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate, iar prin decizia civilă nr. 108 din 23 martie

2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul, a schimbat sentința primei

instanțe și în consecință, a admis acțiunea reclamanților, a dispus anularea

Dispoziției nr. 374 din 21 aprilie 2005 și a Dispoziției nr. 442 din 30 mai

2005 emise de Primarul comunei Sacalaz și l-a obligat pe acesta să emită o nouă

dispoziție motivată, care să conțină oferta concretă de despăgubire prin

echivalent corespunzătoare valorii de piață a imobilului din C.F. Beregsăul Mic

nr.top. 442 – 443, preluat de stat prin expropriere de la M.V., autorul în

drepturi al reclamanților, care se va stabilit potrivit standardelor

internaționale de evaluare, astfel cum prevede Legea nr. 10/2001, modificată și

completată prin Legea nr. 247/2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat că imobilul în litigiu, așa cum rezultă din C.F. 300 Beregsăul

Mic nr.top. 442-443, in extenso, a constituit proprietatea autorului în

drepturi al reclamanților, numitul M.V., fiindu-i preluat de stat, în anul

1960, cu titlu de expropriere.

În consecință, așa cum în mod corect

a reținut instanța de fond, soluționarea solicitării reclamanților, trebuie să

aibă în vedere această situație astfel cum este reglementată de Legea nr.

10/2001, invocată ca temei al cererii.

Din probele dosarului, rezultă că

anterior notificării, în anul 1999, imobilului în litigiu, care la data

exproprierii avea destinația de locuință, i-a fost dată destinația de lăcaș de

cult pentru creștinii ortodocși, fiind transformat parțial în lăcaș de cult,

parțial în locuință parohială și nu s-a dovedit că reclamanții formulaseră

cerere de restituire a imobilului, în baza Legii nr. 112/1995, în natură sau

prin echivalent, așa cum susțin aceștia.

În temeiul Legii nr. 10/2001,

moștenitorii lui M.V., decedat la 9 aprilie 1996, au formulat notificare

adresată Prefecturii Timiș, prin care au solicitat, în mod expres, despăgubiri

bănești de 524 milioane lei, astfel că dreptul de opțiune al persoanelor

îndreptățite asupra măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, s-a

manifestat prin această notificare.

Ulterior, după decesul

notificatorului D.M., fiul său minor M.A.D., reprezentat de mama sa, M.C., și-a

schimbat opțiunea, solicitând prin mai multe cereri restituirea în natură a

imobilului, solicitare căreia i s-au raliat toți ceilalți reclamanți, care prin

precizarea de acțiune, fila 68 dosar fond, au solicitat anularea celor două

dispoziții emise de Primarul Localității Sacalaz, sub nr. 374 din 21 aprilie

2005 și nr. 442 din 30 mai 2005, și retrocedarea imobilului în natură.

În raport de opțiunea inițială a

reclamanților, în ședința din 18 octombrie 2004, Consiliul Local Sacalaz a

hotărât restituirea prin echivalent a sumei de 22.258 Euro și a suprafeței de

teren intravilan de 3.179 mp, situată în localitatea Sacalaz, hotărâre

comunicată reclamanților la 1 noiembrie 2004, și în raport de care, la data de

29 noiembrie 2004, M.A.C., soția defunctului D.M. și reprezentanta legală a

fiului ei, reclamantul M.A.D., și-a precizat din nou opțiunea solicitând, în

principal, să se stabilească în mod corect și echitabil despăgubirile ce li se

cuvin, iar, în caz contrar, să se dispună restituirea în natură a imobilului.

S-a apreciat că această precizare de

opțiune este, de altfel, singura posibil de valorificat în cauză, întrucât,

dată fiind situația imobilului, restituirea sa în natură, potrivit actualei

sale destinații, care nu se încadrează în nici una din categoriile prevăzute de

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată nu se poate dispune.

Totodată, s-a constatat că deși reclamanții

au solicitat doar anularea dispozițiilor Primarului comunei Sacalaz, pentru a

se dispune apoi obligarea lui la retrocedarea imobilului și cum există

imposibilitatea restituirii imobilului în natură, în raport de dispozițiile

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, trebuie să oblige pârâtul la

stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent.

S-a concluzionat că, imobilului în

cauză nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (6) din Legea nr.

10/2001, republicată care reglementează situația imobilelor expropriate,

imposibil de restituit în natură și în privința cărora măsurile reparatorii

trebuie stabilite prin echivalent, potrivit valorii de piață de la data

soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de

evaluare.

Pentru că identitatea imobilului la

data exproprierii a fost clar evidențiată în C.F., ca fiind compus din casă și

teren în suprafață de 799 mp, și pentru că prin cele două dispoziții emise de

Primarul comunei Sacalaz, deși legale în privința respingerii cererii

reclamanților de restituire a imobilului în natură, nu s-a stabilit valoarea

despăgubirilor ce se cuvin acestora, instanța de apel a constatat că se impune

anularea celor două dispoziții și emiterea unei noi dispoziții, potrivit art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care să propună în concret măsurile

reparatorii prin echivalent corespunzătoare actualelor criterii valorice la

care face referire Legea nr. 10/2001, republicată.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții și pârâtul criticând-o pentru nelegalitate,

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încadrarea în drept a motivelor de

recurs fiind făcută de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

formulat de reclamanții M.A.D., reprezentat de mama sa, M.C., M.A., M.B. și

M.I. au arătat că, în mod nelegal, instanța de apel nu a dispus retrocedarea

imobilului din Beregsăul Mic cu C.F. 300, cu o suprafață de teren de 1845 mp,

și de asemenea, nu a dispus obligarea primăriei Sacalaz la emiterea dispoziției

de retrocedare, legalizând în acest fel naționalizarea imobilului a doua oară

și încălcând dreptul de proprietate consfințit de Constituția României.

În mod greșit s-a constatat că

regimul juridic al imobilului în cauză este supus art. 11 alin. (2), (5), (6),

(7), (9) din Legea nr. 10/2001, deoarece acestea nu a fost niciodată demolat

sau transformat, în sensul că nu a devenit unul nou în raport de cel precedent.

Imobilului nu-i sunt aplicabile

dispozițiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, deoarece la acesta s-au efectuat

numai lucrări de întreținere curente.

În mod abuziv, prin Hotărârea

Consiliului Local Sacalaz nr. 46 din 25 iunie 1999, s-a dat în folosință

veșnică, în favoarea Parohiei Ortodoxe Roman, imobilul în litigiu, în condițiile

în care potrivit Legii nr. 69/1991 primăriile puteau da în folosință gratuită,

pe durată de timp limitată, imobilele care erau în patrimoniul lor.

De asemenea s-a arătat că greșit a

reținut instanța de apel că notificatorii au solicitat în temeiul Legii nr.

10/2001, pentru imobilul în litigiu, acordarea de măsuri reparatorii, din

moment ce ele nu s-au primit niciodată și sub nici o formă.

În concluzie, reclamanții au arătat

că, nelegal, instanța de apel a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deși, în realitate, imobilul în

litigiu, cu suprafața de 1845 mp, poate fi restituit în natură, conform art. 16

din Legea nr. 10/2001, modificată, solicitând și evacuarea Bisericii Ortodoxe

Române din imobil.

Prin recursul său, Instituția

Primarul comunei Sacalaz a arătat că la soluționarea notificării reclamanților

s-au respectat întocmai dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în

sensul că prin hotărârea Consiliului local Sacalaz, cu unanimitate de voturi,

s-a stabilit restituirea în echivalent a sumei de 22.282 Euro și a suprafeței

de teren intravilan de 3179 mp, în localitatea Sacalaz, pentru imobilul în

litigiu.

Imobilul în litigiu se află sub

incidența prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia

„regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau

comunităților minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane

juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale…”, astfel că nu este posibilă

retrocedarea în natură a acestui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001.

În ce privește suprafața de teren a

cărei restituire o solicită reclamanții, se arată că s-a emis dispoziția pentru

suprafața indicată prin notificarea depusă prin biroul executorului

judecătoresc, dar ulterior, reclamanții au depus un extras de carte funciară

(în 2002) prin care se rectifică suprafața parcelei de la 719 mp la 1845 mp.

Examinând decizia civilă în raport

de motivele de recurs formulate de reclamanți, instanța constată recursul

întemeiat pentru următoarele considerente:

Imobilul în litigiu a fost

proprietatea numitului M.V., fiind preluat de la acesta, de stat, prin

expropriere, în anul 1960, iar la data exproprierii acesta avea destinație de

locuință.

Moștenitorii autorului M.V. erau

M.S. și D.M. După decesul lui M.S. au rămas în calitate de moștenitori M.D.,

M.I. și M.B., iar după decesul lui D.M. au rămas ca moștenitori pe M.A. și

M.A.D.

Ulterior exproprierii, imobilul a

fost atribuit, inițial, în folosință veșnică Gospodăriei Agricole Colective

„Luptătorul” din Beregsăul Mic, iar apoi, în anul 1999, Bisericii Ortodoxe

Române.

După apariția Legii nr. 10/2001,

notificatorii D.M., M.D., M.B. și M.I. au notificat Prefecturii Timiș acordarea

de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, iar după decesul lui D.M.,

moștenitorul său M.A.D., prin reprezentantul său legal, mama sa M.C., a

solicitat restituirea imobilului în natură, solicitare căreia i s-au raliat

toți ceilalți notificatori, prin cererile ulterioare formulate de aceștia.

Schimbarea opțiunii reclamanților,

în sensul că au solicitat restituirea în natură a imobilului, a avut loc

anterior emiterii deciziilor contestate, fiind determinată, în opinia acestora,

de neacordarea despăgubirilor bănești solicitate prin notificare.

Aceasta este situația de fapt ce a

fost deplin stabilită de instanțele de fond și apel, însă acestea nu au făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, la aceste împrejurări de

fapt.

Astfel, imobilul a fost preluat de

stat de la antecesorul reclamanților, M.V., prin expropriere, în anul 1960.

Deși reclamanții prin notificarea

adresată Prefecturii Timiș au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul în

litigiu situat în satul Beregsăul Mic, ce a aparținut autorului M.V., în temeiul

Legii nr. 10/2001, prin acest act normativ, atât în forma inițială cât și

urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2001, nu se acordă despăgubiri

bănești, ca dovadă că notificarea a fost transmisă Primăriei Sacalaz pentru

soluționare.

Imobilul preluat de la autorul M.V.,

nu a fost demolat, nu i s-au adus transformări în sensul că poate fi vorba de

un imobil nou, potrivit art. 19 alin. (1), din legea nr. 10/2001, ci s-a făcut

dovadă că s-au executat doar lucrări de întreținere curente, iar în prezent

este transmis în folosință veșnică Bisericii Ortodoxe Române, fiind folosit ca

lăcaș de cult și casă parohială, nefiind astfel vorba de o transmisiune a

dreptului de proprietate, cu respectarea dispozițiilor legale.

În această situație, devin incidente

dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data

emiterii dispozițiilor contestate, potrivit cărora „imobilele expropriate și

ale căror construcții nu au fost demolate se pot restitui integral în natură

persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea

dispozițiilor legale”.

Așa fiind, în raport de dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilului înscris în C.F.

nr. 300 Beregsăul Mic, nr.top. 442-443, se poate face în natură către moștenitorii

fostului proprietar, M.V.

Pe de altă parte, potrivit art. 7

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „dacă restituirea în natură este posibilă,

persoanele îndreptățite nu pot opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent

decât în cazurile expres prevăzute de lege” și deci recurenții-reclamanți, în

situația dată, nu puteau opta pentru măsuri reparatorii în echivalent.

În ceea ce privește cererea

formulată de recurenții-reclamanți, direct în recurs, privind evacuarea

Bisericii Ortodoxe române din imobilul în litigiu, este inadmisibilă, în raport

de dispozițiile art. 316 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 294

c.pr.civilă, potrivit cărora în apel, respectiv recurs, nu se pot formula

cereri noi, sancțiunea fiind aceea a neprimirii și analizării sale.

Pentru considerentele mai sus

expuse, instanța constată că recursul declarat de reclamanți este întemeiat,

urmând a fi admis și potrivit art. 314 C. proc. civ., va casa decizia recurată,

în parte, respectiv în ceea ce privește obligarea Primarului comunei Sacalaz să

emită o nouă dispoziție motivată care să conțină oferta concretă de despăgubire

prin echivalent corespunzătoare valorii de piață a imobilului din C.F.

Beregsăul Mic nr.top. 442-443, și va dispune restituirea în natură, către

reclamanți, a imobilului înscris în C.F. Beregsăul Mic nr.top. 442-443.

În ceea ce privește recursul

declarat de instituția Primarului comunei Sacalaz, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin criticile formulate

pârâtul a susținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „regimul juridic al imobilelor care au

aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale,

preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte

normative speciale”.

Or, așa cum rezultă din conținutul

acestui text de lege, acesta vizează reglementarea regimului juridic al

imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților

minorităților naționale la data preluării de către stat, prin legi speciale,

ceea ce le exclude de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Numai că, imobilul în litigiu la

data preluării de către stat, prin expropriere, în anul 1960, era în proprietatea

unei persoane fizice și avea destinația de locuință, respectiv a antecesorului

reclamanților M.V., situație în care regimul juridic al acestuia este pe deplin

supus dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, instanța, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea

recursului declarat de instituția Primarului comunei Sacalaz.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții M.A.D., reprezentat de mama sa, M.C., M.A., M.I. și M.B. împotriva

deciziei civile nr. 108 din 23 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, pe care

o casează în parte.

Dispune restituirea în natură către

reclamanți, a imobilului înscris în C.F. Beregsăul Mic nr.top. 442-443.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Respinge recursul declarat de

pârâtul Instituția Primarului comunei Sacalaz.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie

2007.