ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1079/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1310 din 28 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5719/2005, Tribunalul Timiș a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților M.A.D.(prin reprezentantul legal M.C.), M.A., M.B. și M.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Sacalaz. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că imobilul în litigiu a aparținut numitului M.V., fiind preluat de la acesta prin expropriere de către Statul Român (extras C.F. 300 Beregsăul Mic). Potrivit certificatelor de moștenitor depuse la dosar, după decesul lui M.S. au rămas în calitate de moștenitori ai acestuia M.D., M.I. și M.B. Prin notificările adresate Prefecturii județului Timiș, la 4 iulie 2001 și 10 iulie 2001, numiții D.M., M.D., M.B.

și M.I. au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Beregsăul Mic, învederând că urmare a transformărilor făcute la imobilul proprietatea antecesorului lor, acesta este în prezent folosit drept biserică ortodoxă, aparținând Parohiei Ortodoxe Române, și casă parohială, fapt rezultat și din memoriul tehnic depus la dosar, și din conținutul extrasului de carte funciară. Din conținutul aceluiași extras de carte funciară, rezultă că după exproprierea imobilului acesta a fost atribuit în folosința veșnică a Gospodăriei Agricole Colective „Luptătorul” din Beregsăul Mic, pentru ca apoi să fie conferit un drept de folosință veșnică asupra acestuia în favoarea Parohiei Ortodoxe Române.

Urmare a notificărilor depuse la Prefectura Timiș, sub nr. 5735 din 10 iulie 2001, s-a emis de către Primarul comunei Sacalaz dispoziția nr. 2374 din 21 aprilie 2005, astfel cum a fost modificată prin dispoziția nr. 442 din 30 mai 2005, prin care s-a aprobat acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. 300, nr.top. 442 – 443 Beregsăul Mic, cu nr. de conscriere 268, în suprafață de 719 mp, către notificatorii M.A., M.A.D.(în calitate de moștenitori ai defunctului D.M.), M.D., M.I. și M.B. Pentru a emite aceste dispoziții, Primarul comunei Sacalaz a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. 9 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Deși contestatorii au apreciat că în mod neîntemeiat intimatul nu a dispus restituirea în natură a imobilului, susținerile acestora au fost apreciate ca nefondate, câtă vreme solicitarea contestatorilor era în sensul de a li se acorda despăgubiri bănești, menționând în mod expres că nu doresc restituirea în natură a imobilului, iar prin dispozițiile emise intimatul nu a făcut decât să se pronunțe în limitele cererii formulate de către notificatori. În ce privește caracterul pretins abuziv al hotărârilor adoptate de către Consiliul local Sacalaz, emise cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, s-a constatat că aceste hotărâri trebuiau să fi fost contestate pe cale distinctă, în procedura contenciosului administrativ și câtă vreme nu au fost desființate, se presupune că acestea au caracter legal.

Referitor la critica privind nespecificarea în dispozițiile contestate a valorii despăgubirilor și a contravalorii acestora, s-a constatat că este neîntemeiată, deoarece contravaloarea despăgubirilor se va stabili conform art. 11 alin. (5), (6), (7) din Legea nr. 10/2001. De asemenea, s-a constatat că nu era obligatorie și nici necesară consemnarea negocierilor purtate între părți privind acordarea în compensație de teren intravilan în comuna Sacalaz, iar acordarea despăgubirilor pentru suprafața de 719 mp, s-a făcut în mod corect, câtă vreme prin notificarea formulată notificatorii au solicitat despăgubiri doar pentru această suprafață de teren și nu pentru suprafața de 1845 mp.

În ce privește temeiul de drept pe care intimatul și-a întemeiat dispozițiile contestate, respectiv art. 8 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că acest text de lege nu este incident în cauză, imobilul neaparținând cultelor religioase sau minorităților naționale anterior preluării, ci a avut destinația de locuință. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, toți reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, iar prin decizia civilă nr. 108 din 23 martie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul, a schimbat sentința primei instanțe și în consecință, a admis acțiunea reclamanților, a dispus anularea Dispoziției nr. 374 din 21 aprilie 2005 și a Dispoziției nr. 442 din 30 mai 2005 emise de Primarul comunei Sacalaz și l-a obligat pe acesta să emită o nouă dispoziție motivată, care să conțină oferta concretă de despăgubire prin echivalent corespunzătoare valorii de piață a imobilului din C.F.

Beregsăul Mic nr.top. 442 – 443, preluat de stat prin expropriere de la M.V., autorul în drepturi al reclamanților, care se va stabilit potrivit standardelor internaționale de evaluare, astfel cum prevede Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu, așa cum rezultă din C.F. 300 Beregsăul Mic nr.top. 442-443, in extenso, a constituit proprietatea autorului în drepturi al reclamanților, numitul M.V., fiindu-i preluat de stat, în anul 1960, cu titlu de expropriere. În consecință, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, soluționarea solicitării reclamanților, trebuie să aibă în vedere această situație astfel cum este reglementată de Legea nr. 10/2001, invocată ca temei al cererii.

Din probele dosarului, rezultă că anterior notificării, în anul 1999, imobilului în litigiu, care la data exproprierii avea destinația de locuință, i-a fost dată destinația de lăcaș de cult pentru creștinii ortodocși, fiind transformat parțial în lăcaș de cult, parțial în locuință parohială și nu s-a dovedit că reclamanții formulaseră cerere de restituire a imobilului, în baza Legii nr. 112/1995, în natură sau prin echivalent, așa cum susțin aceștia. În temeiul Legii nr. 10/2001, moștenitorii lui M.V., decedat la 9 aprilie 1996, au formulat notificare adresată Prefecturii Timiș, prin care au solicitat, în mod expres, despăgubiri bănești de 524 milioane lei, astfel că dreptul de opțiune al persoanelor îndreptățite asupra măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, s-a manifestat prin această notificare.

Ulterior, după decesul notificatorului D.M., fiul său minor M.A.D., reprezentat de mama sa, M.C., și-a schimbat opțiunea, solicitând prin mai multe cereri restituirea în natură a imobilului, solicitare căreia i s-au raliat toți ceilalți reclamanți, care prin precizarea de acțiune, fila 68 dosar fond, au solicitat anularea celor două dispoziții emise de Primarul Localității Sacalaz, sub nr. 374 din 21 aprilie 2005 și nr. 442 din 30 mai 2005, și retrocedarea imobilului în natură. În raport de opțiunea inițială a reclamanților, în ședința din 18 octombrie 2004, Consiliul Local Sacalaz a hotărât restituirea prin echivalent a sumei de 22.258 Euro și a suprafeței de teren intravilan de 3.179 mp, situată în localitatea Sacalaz, hotărâre comunicată reclamanților la 1 noiembrie 2004, și în raport de care, la data de 29 noiembrie 2004, M.A.C., soția defunctului D.M.

și reprezentanta legală a fiului ei, reclamantul M.A.D., și-a precizat din nou opțiunea solicitând, în principal, să se stabilească în mod corect și echitabil despăgubirile ce li se cuvin, iar, în caz contrar, să se dispună restituirea în natură a imobilului. S-a apreciat că această precizare de opțiune este, de altfel, singura posibil de valorificat în cauză, întrucât, dată fiind situația imobilului, restituirea sa în natură, potrivit actualei sale destinații, care nu se încadrează în nici una din categoriile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată nu se poate dispune.

Totodată, s-a constatat că deși reclamanții au solicitat doar anularea dispozițiilor Primarului comunei Sacalaz, pentru a se dispune apoi obligarea lui la retrocedarea imobilului și cum există imposibilitatea restituirii imobilului în natură, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, trebuie să oblige pârâtul la stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent. S-a concluzionat că, imobilului în cauză nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată care reglementează situația imobilelor expropriate, imposibil de restituit în natură și în privința cărora măsurile reparatorii trebuie stabilite prin echivalent, potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Pentru că identitatea imobilului la data exproprierii a fost clar evidențiată în C.F., ca fiind compus din casă și teren în suprafață de 799 mp, și pentru că prin cele două dispoziții emise de Primarul comunei Sacalaz, deși legale în privința respingerii cererii reclamanților de restituire a imobilului în natură, nu s-a stabilit valoarea despăgubirilor ce se cuvin acestora, instanța de apel a constatat că se impune anularea celor două dispoziții și emiterea unei noi dispoziții, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care să propună în concret măsurile reparatorii prin echivalent corespunzătoare actualelor criterii valorice la care face referire Legea nr. 10/2001, republicată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâtul criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., încadrarea în drept a motivelor de recurs fiind făcută de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs formulat de reclamanții M.A.D., reprezentat de mama sa, M.C., M.A., M.B. și M.I. au arătat că, în mod nelegal, instanța de apel nu a dispus retrocedarea imobilului din Beregsăul Mic cu C.F. 300, cu o suprafață de teren de 1845 mp, și de asemenea, nu a dispus obligarea primăriei Sacalaz la emiterea dispoziției de retrocedare, legalizând în acest fel naționalizarea imobilului a doua oară și încălcând dreptul de proprietate consfințit de Constituția României. În mod greșit s-a constatat că regimul juridic al imobilului în cauză este supus art. 11 alin. (2), (5), (6), (7), (9) din Legea nr. 10/2001, deoarece acestea nu a fost niciodată demolat sau transformat, în sensul că nu a devenit unul nou în raport de cel precedent.

Imobilului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, deoarece la acesta s-au efectuat numai lucrări de întreținere curente. În mod abuziv, prin Hotărârea Consiliului Local Sacalaz nr. 46 din 25 iunie 1999, s-a dat în folosință veșnică, în favoarea Parohiei Ortodoxe Roman, imobilul în litigiu, în condițiile în care potrivit Legii nr. 69/1991 primăriile puteau da în folosință gratuită, pe durată de timp limitată, imobilele care erau în patrimoniul lor. De asemenea s-a arătat că greșit a reținut instanța de apel că notificatorii au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, acordarea de măsuri reparatorii, din moment ce ele nu s-au primit niciodată și sub nici o formă.

În concluzie, reclamanții au arătat că, nelegal, instanța de apel a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deși, în realitate, imobilul în litigiu, cu suprafața de 1845 mp, poate fi restituit în natură, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată, solicitând și evacuarea Bisericii Ortodoxe Române din imobil. Prin recursul său, Instituția Primarul comunei Sacalaz a arătat că la soluționarea notificării reclamanților s-au respectat întocmai dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că prin hotărârea Consiliului local Sacalaz, cu unanimitate de voturi, s-a stabilit restituirea în echivalent a sumei de 22.282 Euro și a suprafeței de teren intravilan de 3179 mp, în localitatea Sacalaz, pentru imobilul în litigiu.

Imobilul în litigiu se află sub incidența prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale…”, astfel că nu este posibilă retrocedarea în natură a acestui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001. În ce privește suprafața de teren a cărei restituire o solicită reclamanții, se arată că s-a emis dispoziția pentru suprafața indicată prin notificarea depusă prin biroul executorului judecătoresc, dar ulterior, reclamanții au depus un extras de carte funciară (în 2002) prin care se rectifică suprafața parcelei de la 719 mp la 1845 mp.

Examinând decizia civilă în raport de motivele de recurs formulate de reclamanți, instanța constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente: Imobilul în litigiu a fost proprietatea numitului M.V., fiind preluat de la acesta, de stat, prin expropriere, în anul 1960, iar la data exproprierii acesta avea destinație de locuință. Moștenitorii autorului M.V. erau M.S. și D.M. După decesul lui M.S. au rămas în calitate de moștenitori M.D., M.I. și M.B., iar după decesul lui D.M. au rămas ca moștenitori pe M.A. și M.A.D. Ulterior exproprierii, imobilul a fost atribuit, inițial, în folosință veșnică Gospodăriei Agricole Colective „Luptătorul” din Beregsăul Mic, iar apoi, în anul 1999, Bisericii Ortodoxe Române.

După apariția Legii nr. 10/2001, notificatorii D.M., M.D., M.B. și M.I. au notificat Prefecturii Timiș acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, iar după decesul lui D.M., moștenitorul său M.A.D., prin reprezentantul său legal, mama sa M.C., a solicitat restituirea imobilului în natură, solicitare căreia i s-au raliat toți ceilalți notificatori, prin cererile ulterioare formulate de aceștia. Schimbarea opțiunii reclamanților, în sensul că au solicitat restituirea în natură a imobilului, a avut loc anterior emiterii deciziilor contestate, fiind determinată, în opinia acestora, de neacordarea despăgubirilor bănești solicitate prin notificare. Aceasta este situația de fapt ce a fost deplin stabilită de instanțele de fond și apel, însă acestea nu au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, la aceste împrejurări de fapt.

Astfel, imobilul a fost preluat de stat de la antecesorul reclamanților, M.V., prin expropriere, în anul 1960. Deși reclamanții prin notificarea adresată Prefecturii Timiș au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu situat în satul Beregsăul Mic, ce a aparținut autorului M.V., în temeiul Legii nr. 10/2001, prin acest act normativ, atât în forma inițială cât și urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2001, nu se acordă despăgubiri bănești, ca dovadă că notificarea a fost transmisă Primăriei Sacalaz pentru soluționare.

Imobilul preluat de la autorul M.V., nu a fost demolat, nu i s-au adus transformări în sensul că poate fi vorba de un imobil nou, potrivit art. 19 alin. (1), din legea nr. 10/2001, ci s-a făcut dovadă că s-au executat doar lucrări de întreținere curente, iar în prezent este transmis în folosință veșnică Bisericii Ortodoxe Române, fiind folosit ca lăcaș de cult și casă parohială, nefiind astfel vorba de o transmisiune a dreptului de proprietate, cu respectarea dispozițiilor legale. În această situație, devin incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispozițiilor contestate, potrivit cărora „imobilele expropriate și ale căror construcții nu au fost demolate se pot restitui integral în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale”.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilului înscris în C.F. nr. 300 Beregsăul Mic, nr.top. 442-443, se poate face în natură către moștenitorii fostului proprietar, M.V. Pe de altă parte, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „dacă restituirea în natură este posibilă, persoanele îndreptățite nu pot opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege” și deci recurenții-reclamanți, în situația dată, nu puteau opta pentru măsuri reparatorii în echivalent. În ceea ce privește cererea formulată de recurenții-reclamanți, direct în recurs, privind evacuarea Bisericii Ortodoxe române din imobilul în litigiu, este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 316 C. proc.

civ., coroborate cu dispozițiile art. 294 c.pr.civilă, potrivit cărora în apel, respectiv recurs, nu se pot formula cereri noi, sancțiunea fiind aceea a neprimirii și analizării sale. Pentru considerentele mai sus expuse, instanța constată că recursul declarat de reclamanți este întemeiat, urmând a fi admis și potrivit art. 314 C. proc. civ., va casa decizia recurată, în parte, respectiv în ceea ce privește obligarea Primarului comunei Sacalaz să emită o nouă dispoziție motivată care să conțină oferta concretă de despăgubire prin echivalent corespunzătoare valorii de piață a imobilului din C.F. Beregsăul Mic nr.top. 442-443, și va dispune restituirea în natură, către reclamanți, a imobilului înscris în C.F.

Beregsăul Mic nr.top. 442-443. În ceea ce privește recursul declarat de instituția Primarului comunei Sacalaz, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel, prin criticile formulate pârâtul a susținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale”. Or, așa cum rezultă din conținutul acestui text de lege, acesta vizează reglementarea regimului juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale la data preluării de către stat, prin legi speciale, ceea ce le exclude de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Numai că, imobilul în litigiu la data preluării de către stat, prin expropriere, în anul 1960, era în proprietatea unei persoane fizice și avea destinația de locuință, respectiv a antecesorului reclamanților M.V., situație în care regimul juridic al acestuia este pe deplin supus dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Așa fiind, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea recursului declarat de instituția Primarului comunei Sacalaz.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții M.A.D., reprezentat de mama sa, M.C., M.A., M.I. și M.B. împotriva deciziei civile nr. 108 din 23 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, pe care o casează în parte. Dispune restituirea în natură către reclamanți, a imobilului înscris în C.F. Beregsăul Mic nr.top. 442-443. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge recursul declarat de pârâtul Instituția Primarului comunei Sacalaz. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2007.