ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 28 februarie 2002, P.N. a solicitat, în contradictoriu cu SC R. SA Buzău, obligarea pârâtei la restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeței de 540 mp teren. A arătat că în baza Legii nr. 10/2001 a notificat, la data de 5 martie 2001, Primăria Buzău, care, în loc să înainteze notificarea unității deținătoare, l-a îndrumat să se adreseze SC R. SA. Urmare a notificării societății la data de 16 august 2001 s-a emis de către aceasta decizia nr. 12 din 19 octombrie 2001 prin care reclamantului i s-a respins cererea cu motivarea că imobilul nu a fost preluat abuziv.

A precizat totodată reclamantul că terenul i-a fost preluat prin Decretul nr. 422/1960 pentru extinderea fabricii C. și că nu a primit despăgubiri. Prin încheierea din 13 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția civilă, în dosarul nr. 1190/2002, s-a dispus introducerea în cauză a A.P.A.P.S. Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința nr. 234 din 23 aprilie 2003 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA Buzău și A.P.A.P.S. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, deși este de necontestat că reclamantul a avut în proprietate o suprafață de 540 mp teren care a fost expropriată, întrucât din concluziile expertizelor tehnice efectuate în cauză nu rezultă că respectivul teren se află în administrarea SC R. SA, cererea este neîntemeiată.

Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 191 din 18 septembrie 2003, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Instanța de apel a reținut în esență că datorită modificărilor constructive intervenite în timp nu este posibilă restituirea în natură a terenului în litigiu și că nu poate fi obligată nici SC R. SA la plata contravalorii acestuia, întrucât nu este deținătoarea imobilului, notificarea nefiind înaintată unității deținătoare, respectiv G.Ș.C. Buzău. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că instanța nu și-a manifestat rolul activ în sensul interpretării actelor dosarului și a rezolvării contradicțiilor.

A precizat astfel că urmare a notificării formulate, Primăria Buzău i-a comunicat că din evidențe rezultă că terenul este deținut de SC R. SA, iar această societate comercială, prin decizia emisă nu a menționat faptul că nu deține imobilul revendicat. Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Urmare notificării adresată Primăriei municipiului Buzău, Comisia de verificare a cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 din cadrul acestei instituții i-a comunicat reclamantului că imobilul revendicat se află în patrimoniul SC R. SA Buzău.

Prin decizia nr. 12 din 19 octombrie 2001, SC R. SA Buzău a respins notificarea formulată de reclamant, cu motivarea că titlul cu care a fost expropriat terenul este valabil și prin urmare cererea nu se încadrează în situațiile prevăzute expres de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind în accepțiunea legii un imobil preluat în mod abuziv de către stat și că s-au primit despăgubiri. Ulterior, în cursul desfășurării procesului la instanța de fond, SC R. SA a precizat că în calitate de succesoare în drepturi a fabricii C. Buzău a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria MO3 nr. 2178 din 19 iulie 1995 eliberat de Ministerul Industriilor, pentru suprafața de 25611 mp, aferent incintei G.Ș.C.

Buzău, iar în condițiile Legii nr. 84/1995, cu protocolul nr. 11885 din 25 septembrie 1995, acesta a fost predat fără plată G.Ș.C.I. Buzău. Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de M.I. s-a concluzionat că „terenul reclamantului P.N. în suprafață de 540 mp expropriat prin Decretul MAN din 2 noiembrie 1960 conform tabelului anexa nr. 1, poziția 48, se află în incinta G.Ș.C., incintă ce nu se învecinează cu strada P.P.”. Totodată, s-a arătat că terenul deținut de reclamant în str. P.P. nu putea să fie situat în incinta fabricii, perimetrul acesteia fiind stabilit în anul 1953. Urmare a depunerii de către reclamant a unor documentații și schițe privind terenul în litigiu, s-au adus completări raportului de expertiză și s-a conchis că nu se poate trage concluzia că parcela 45 din Planul de situație prezentat a aparținut lui P.N.

Prin cel de-al doilea raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. P.L. s-a arătat că terenul afectat pentru construcția G.Ș.C. nu se află în apropierea terenului deținut cu acte de reclamant, amplasamentul terenului găsindu-se în incinta SC R. SA și că acesta se poate identifica numai prin dimensiuni nu și prin vecinătăți. Având în vedere faptul că nu s-a stabilit cu certitudine starea de fapt, în sensul identificării cu precizie a terenului în litigiu, se impune efectuarea unei noi expertize în acest sens, prin care să se dovedească fără echivoc că imobilul face parte din cel transmis fără plată G.Ș.C.I. în baza Legii nr. 84/1995. În funcție de rezultatele acesteia și în situația în care terenul a fost transmis G.Ș.C.I.

se vor avea în vedere și dispozițiile art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „t erenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat, grădinițe, școli generale, primare și gimnaziale, licee, seminarii teologice, grupuri școlare, școli de arte și meserii și școli postliceale, fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului București, și sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, prin delegare către consiliile de administrație ale unităților de învățământ.

Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităților de învățământ preuniversitar de stat și sunt administrate de acestea. Nu fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului București, terenurile și clădirile deținute de unitățile de învățământ în baza unor contracte de închiriere, concesionare sau comodat, proprietarii acestora fiind alte persoane fizice sau juridice”. Pentru cele ce preced, se va admite recursul, se vor casa ambele hotărâri pronunțate în cauză și se va trimite cauza pentru rejudecare la tribunal .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei nr. 191 din 18 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 234 din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Buzău, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2006.