ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău la data de 28 februarie 2002, P.N. a solicitat, în

contradictoriu cu SC R. SA Buzău, obligarea pârâtei la restituirea în natură

sau prin echivalent a suprafeței de 540 mp teren. A arătat că în baza Legii nr.

10/2001 a notificat, la data de 5 martie 2001, Primăria Buzău, care, în loc să

înainteze notificarea unității deținătoare, l-a îndrumat să se adreseze SC R. SA.

Urmare a notificării societății la data de 16 august 2001 s-a emis de către

aceasta decizia nr. 12 din 19 octombrie 2001 prin care reclamantului i s-a

respins cererea cu motivarea că imobilul nu a fost preluat abuziv. A precizat

totodată reclamantul că terenul i-a fost preluat prin Decretul nr. 422/1960

pentru extinderea fabricii C. și că nu a primit despăgubiri.

Prin încheierea din 13 septembrie

2002 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția civilă, în dosarul nr. 1190/2002, s-a

dispus introducerea în cauză a A.P.A.P.S.

Tribunalul Buzău, secția civilă,

prin sentința nr. 234 din 23 aprilie 2003 a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantului în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA Buzău și A.P.A.P.S.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, deși este de necontestat că reclamantul a avut în

proprietate o suprafață de 540 mp teren care a fost expropriată, întrucât din

concluziile expertizelor tehnice efectuate în cauză nu rezultă că respectivul

teren se află în administrarea SC R. SA, cererea este neîntemeiată.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 191 din

18 septembrie 2003, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamant.

Instanța de apel a reținut în esență

că datorită modificărilor constructive intervenite în timp nu este posibilă

restituirea în natură a terenului în litigiu și că nu poate fi obligată nici SC

R. SA la plata contravalorii acestuia, întrucât nu este deținătoarea

imobilului, notificarea nefiind înaintată unității deținătoare, respectiv G.Ș.C.

Buzău.

Împotriva acestei ultime decizii a

declarat recurs reclamantul, arătând că instanța nu și-a manifestat rolul activ

în sensul interpretării actelor dosarului și a rezolvării contradicțiilor. A precizat

astfel că urmare a notificării formulate, Primăria Buzău i-a comunicat că din

evidențe rezultă că terenul este deținut de SC R. SA, iar această societate

comercială, prin decizia emisă nu a menționat faptul că nu deține imobilul

revendicat.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Urmare notificării adresată

Primăriei municipiului Buzău, Comisia de verificare a cererilor formulate în

baza Legii nr. 10/2001 din cadrul acestei instituții i-a comunicat

reclamantului că imobilul revendicat se află în patrimoniul SC R. SA Buzău.

Prin decizia nr. 12 din 19 octombrie

2001, SC R. SA Buzău a respins notificarea formulată de reclamant, cu motivarea

că titlul cu care a fost expropriat terenul este valabil și prin urmare cererea

nu se încadrează în situațiile prevăzute expres de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, nefiind în accepțiunea legii un imobil preluat în mod abuziv de

către stat și că s-au primit despăgubiri.

Ulterior, în cursul desfășurării

procesului la instanța de fond, SC R. SA a precizat că în calitate de

succesoare în drepturi a fabricii C. Buzău a obținut certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului seria MO3 nr. 2178 din 19 iulie 1995

eliberat de Ministerul Industriilor, pentru suprafața de 25611 mp, aferent

incintei G.Ș.C. Buzău, iar în condițiile Legii nr. 84/1995, cu protocolul nr. 11885

din 25 septembrie 1995, acesta a fost predat fără plată G.Ș.C.I. Buzău.

Prin raportul de expertiză tehnică

judiciară întocmit de M.I. s-a concluzionat că „terenul reclamantului P.N. în

suprafață de 540 mp expropriat prin Decretul MAN din 2 noiembrie 1960 conform

tabelului anexa nr. 1, poziția 48, se află în incinta G.Ș.C., incintă ce nu se

învecinează cu strada P.P.”. Totodată, s-a arătat că terenul deținut de

reclamant în str. P.P. nu putea să fie situat în incinta fabricii, perimetrul

acesteia fiind stabilit în anul 1953.

Urmare a depunerii de către

reclamant a unor documentații și schițe privind terenul în litigiu, s-au adus

completări raportului de expertiză și s-a conchis că nu se poate trage concluzia

că parcela 45 din Planul de situație prezentat a aparținut lui P.N.

Prin cel de-al doilea raport de

expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. P.L. s-a arătat că terenul afectat

pentru construcția G.Ș.C. nu se află în apropierea terenului deținut cu acte de

reclamant, amplasamentul terenului găsindu-se în incinta SC R. SA și că acesta

se poate identifica numai prin dimensiuni nu și prin vecinătăți.

Având în vedere faptul

că nu s-a stabilit cu certitudine starea de fapt, în sensul identificării cu

precizie a terenului în litigiu, se impune efectuarea unei noi expertize în

acest sens, prin care să se dovedească fără echivoc că imobilul face parte din

cel transmis fără plată G.Ș.C.I. în baza Legii nr. 84/1995. În funcție de

rezultatele acesteia și în situația în care terenul a fost transmis G.Ș.C.I. se

vor avea în vedere și dispozițiile art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „t

erenurile și clădirile în care își

desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat,

grădinițe, școli generale, primare și gimnaziale, licee, seminarii teologice,

grupuri școlare, școli de arte și meserii și școli postliceale, fac parte din

domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al

sectoarelor municipiului București, și sunt în administrarea consiliilor locale

ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului

București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, prin

delegare către consiliile de administrație ale unităților de învățământ.

Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităților

de învățământ preuniversitar de stat și sunt administrate de acestea. Nu fac

parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al

sectoarelor municipiului București, terenurile și clădirile deținute de

unitățile de învățământ în baza unor contracte de închiriere, concesionare sau

comodat, proprietarii acestora fiind alte persoane fizice sau juridice”.

Pentru cele ce preced,

se va admite recursul, se vor casa ambele hotărâri pronunțate în cauză și se va

trimite cauza pentru rejudecare la tribunal

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul

P.N. împotriva deciziei nr. 191 din 18 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă.

Casează decizia atacată precum și

sentința nr. 234 din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Buzău, secția civilă, și

trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 martie 2006.