ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 454/2006

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 25 iunie

2003, reclamanta A.O.R. Sibiu a chemat în judecată Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului și SC C. SA Sibiu, solicitând să se constate

nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria M.08 nr. 0559 din 2 iunie 1997, prin care s-a recunoscut în favoarea SC

C. SA, dreptul de proprietate asupra 439 mp teren aferent hotelului B.

Prin sentința civilă nr. 2012 din 26

noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea și a anulat actul contestat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC

C. SA.

Prin decizia civilă nr. 2003 din 25

martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ, a admis recursurile și a modificat sentința atacată, în sensul

respingerii acțiunii reclamantei, ca fiind tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut că sesizarea instanței de contencios administrativ s-a făcut

cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de dispozițiile art. 5 alin. ultim din

Legea nr. 29/1990.

A.O.R. Sibiu a formulat împotriva

acestei ultime hotărâri, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuienta a

susținut că, deși a învederat instanței, ilegalitatea actului administrativ

dedus judecății, pe considerentul că acesta a fost emis în baza unor

înscrisuri, false, rezultat al unor fapte infracționale, instanța nu le-a

acordat importanță și s-a limitat la constatarea tardivității acțiunii, în

raport cu dispozițiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.

Revizuienta a mai susținut că,

întrucât prin hotărârea instanței de recurs se confirmă un act administrativ

emis în baza unor înscrisuri false, ea însăși apare ca fiind dată în temeiul

acestora, situație în care prin aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a

II-a C. proc. civ., apreciază că pe cale incidentală se poate constata

existența sau nu a falsului.

Cererea de revizuire astfel

formulată, urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

322 pct. 4

3

C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. 1

pct. 55 din Legea nr. 219/2005, „se poate cere revizuirea unei hotărâri, dacă

un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost

condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă

hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma

judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru

exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență în acea cauză”.

Cum dispozițiile Codului de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, conform art. 725

1

alin.

(1), fără a se mai distinge între procesele pornite anterior sau după intrarea

lui în vigoare și cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze,

urmează a fi analizat în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 4

3

C.

proc. civ., astfel cum au fost modificate.

În atare situație, având în vedere

că hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire, a soluționat litigiul

dintre părți, pe cale de excepție, fără a mai antama fondul, precum și faptul

că înscrisurile invocate ca fiind false, nu numai că nu au fost declarate ca

atare, dar ele au legătură direct cu modul în care a fost emis certificatul de

atestare ce face obiectul acțiunii și nicidecum cu rezolvarea excepției de

tardivitate a acțiunii, în mod evident rezultă că nu se face dovada întrunirii

cerințelor art. 322 pct. 4

3

C. proc. civ., motiv pentru care cererea

de revizuire urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de A.O.R. Sibiu împotriva deciziei nr. 2003 din 25 martie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.