ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 385/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 8

martie 2005, reclamantul S.Y.D., cetățean chinez, a solicitat anularea deciziei

de interdicție de intrare în România, nr. 124532 din 8 februarie 2005 sau

reducerea perioadei stabilite de un an.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

reclamantul este asociat unic la SC Z.C. SRL, viza de afaceri i-a fost

prelungită până la sfârșitul anului 2002, a stat aproximativ 9 luni fără viză, după care a solicitat statutul de refugiat, cerere ce i-a fost respinsă. A mai

precizat că s-a căsătorit la data de 19 martie 2004, are un copil născut la 22

august 2004, cetățean român și la data de 21 octombrie 2004 s-a adresat

Autorității pentru Străini, cu o cerere în care arăta că, de îndată ce va

deține pașaport valabil, va solicita să plece de bunăvoie din România, ceea ce

a și făcut în luna februarie 2005.

Prin sentința civilă nr. 602/2005,

acțiunea a fost respinsă ca tardivă, nefiind respectat termenul de 3 zile

prevăzut de dispozițiile art. 86

1

din O.U.G. nr. 194/2002,

modificată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen, reclamantul, arătând că la data de 8 februarie 2005

i s-a eliberat dispoziția atacată, ce era redactată în limba engleză, pe care

nu o cunoaște, a fost condus la avion de personalul Autorității pentru Străini

și a plecat în China, iar conținutul actului l-a aflat în avion, când s-a

întâlnit cu soția sa. De aceea, nu a putut formula contestație, decât atunci

când soția sa s-a reîntors în România, la 6 martie 2005.

Verificând cauza, în funcție de

motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică.

Autoritatea pentru Străini, prin

adresa nr. 124532 din 8 februarie 2005, a luat măsura returnării și a interdicției de intrare în România pentru recurent.

Conform art. 86

1

din

O.U.G. nr. 194/2002, modificată prin Legea nr. 482/2004, măsura putea fi

contestată în termen de 3 zile de la data comunicării.

Or, recurentul a formulat tardiv

contestația, la data de 8 martie 2005. Nici cererea de repunere în termen nu

putea fi admisă, nefiind întrunite cerințele art. 103 C. proc. civ. Recurentul nu a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa pentru a

formula contestație, întrucât avea posibilitatea să o expedieze prin scrisoare

recomandată.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.Y.

împotriva sentinței civile nr. 602 din 1 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.