ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1222/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă inițial de reclamantul T.G. și continuată de soția supraviețuitoare, T.E., înregistrată la 28 aprilie 2005, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Ilfov, anularea hotărârii nr. 3095 din 11 martie 2005, emisă de aceasta și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, care atestă faptul că acesta s-a născut în perioada în care părinții săi au fost strămutați din Bulgaria, în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 1490 din 19 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, formulată de T.G. și continuată de soția supraviețuitoare, T.E., a anulat hotărârea nr. 3095 din 11 martie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o să emită altă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, perioada de persecuție etnică, începând cu 19 aprilie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde soției supraviețuitoare, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că reclamanții nu au făcut dovada strămutării părinților defunctului pe perioada prevăzută de lege.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta, începând cu data nașterii sale, 19 aprilie 1944, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Ilfov împotriva sentinței civile nr. 1490 din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2006.