ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3210/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București , sub dosar nr. 4041/2/2006, reclamanta Autoritatea pentru Străini a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.H., prelungirea duratei de luare în custodie publică a acestuia pe o perioadă de 5 luni. La termenul de judecată din 17 aprilie 2006, pârâtul a invocat, verbal, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002. Prin sentința civilă nr. 896 din 17 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de neconstituționalitate invocată ca inadmisibilă, soluționând și fondul cauzei, prin admiterea acțiunii formulată de Autoritatea pentru Străini.

Împotriva soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.H. În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esență, că în mod greșit a respins instanța de fond cererea de sesizare a Curții Constituționale. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât face referiri la excepția de nelegalitate a deciziei de returnare, precum și a celei de interdicție de intrare în România, acte administrative de care depinde soluționarea cauzei, aceste excepții fiind admisibile în condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Mai arată recurentul-pârât, că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții legale care a stat la baza instituirii interdicției de intrare în țară este și ea admisibilă, având legătură cu soluționarea cauzei.

Recursul este nefondat. Analizând actele dosarului, Curtea reține că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea pentru Străini îl constituie prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâtului pe o perioadă de 5 luni. Temeiul de drept al acestei cereri este art. 93 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2002 privind regimul străinilor în România. Raționamentul juridic făcut de recurentul-pârât pe baza analogiei dintre excepția de nelegalitate și excepția de neconstituționalitate nu poate fi primit, cele două noțiuni având regim juridic și reglementări diferite. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 o condiție de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate este aceea ca dispoziția din lege sau dintr-o ordonanță asupra căreia s-a invocat excepția, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În speță, art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 vorbește despre luarea măsurii interdicției de a intra în țară, aspect ce nu face obiectul prezentei cauze. În aceste condiții, în mod legal și temeinic Curtea de Apel București a constatat că textul legal privitor la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, nu are incidență în soluționarea cauzei, respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.H. împotriva sentinței civile nr. 896 din 17 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.