ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3210/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București

, sub dosar nr. 4041/2/2006, reclamanta Autoritatea pentru

Străini a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.H., prelungirea duratei de

luare în custodie publică a acestuia pe o perioadă de 5 luni.

La termenul de judecată din

17 aprilie 2006, pârâtul a invocat, verbal, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002.

Prin sentința civilă nr. 896

din 17 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de neconstituționalitate invocată

ca inadmisibilă, soluționând și fondul cauzei, prin admiterea acțiunii

formulată de Autoritatea pentru Străini.

Împotriva soluției de

respingere a excepției de neconstituționalitate a declarat recurs, în termen

legal, pârâtul M.H.

În motivarea recursului,

recurentul-pârât a arătat, în esență, că în mod greșit a respins instanța de

fond cererea de sesizare a Curții Constituționale. În dezvoltarea acestui motiv

de recurs, recurentul-pârât face referiri la excepția de nelegalitate a

deciziei de returnare, precum și a celei de interdicție de intrare în România,

acte administrative de care depinde soluționarea cauzei, aceste excepții fiind

admisibile în condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Mai arată

recurentul-pârât, că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții legale

care a stat la baza instituirii interdicției de intrare în țară este și ea

admisibilă, având legătură cu soluționarea cauzei.

Recursul este nefondat.

Analizând actele dosarului,

Curtea reține că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de

reclamanta Autoritatea pentru Străini îl constituie prelungirea duratei de

luare în custodie publică a pârâtului pe o perioadă de 5 luni. Temeiul de drept

al acestei cereri este art. 93 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2002 privind regimul

străinilor în România.

Raționamentul juridic făcut

de recurentul-pârât pe baza analogiei dintre excepția de nelegalitate și

excepția de neconstituționalitate nu poate fi primit, cele două noțiuni având

regim juridic și reglementări diferite.

Conform art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 o condiție de admisibilitate a excepției de

neconstituționalitate este aceea ca dispoziția din lege sau dintr-o ordonanță

asupra căreia s-a invocat excepția, să aibă legătură cu soluționarea cauzei. În

speță, art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 vorbește despre luarea

măsurii interdicției de a intra în țară, aspect ce nu face obiectul prezentei

cauze.

În aceste condiții, în mod

legal și temeinic Curtea de Apel București a constatat că textul legal privitor

la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, nu are incidență în

soluționarea cauzei, respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.H. împotriva sentinței civile nr. 896 din 17 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.