ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3936/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3936/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.
1675 din 12 iulie 2006, Curtea de Apel București a respins excepția de
nelegalitate a măsurii returnării și măsurii de luare în custodie publică
invocată de pârât și a admis acțiunea reclamantei Autoritatea pentru Străini,
în contradictoriu cu pârâtul V.C., dispunând prelungirea duratei de luare în
custodie publică a pârâtului pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data de
23 iulie 2006.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția de
nelegalitate, că pârâtul nu a probat că s-ar afla în una din situațiile de
interzicere a returnării, prevăzute de art. 89 din O.U.G. nr. 194/2002 sau de
acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României, conform art. 99 din
același act normativ.
Referitor la cererea de
prelungire a duratei măsurii de luare în custodie publică, curtea de apel a
considerat că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de
art. 93 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, subzistând motivele obiective care
au determinat luarea în custodie publică a străinului.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs în termen legal, pârâtul V.C., formulând critici pe care le-a
încadrat în motivele de casare și de modificare prevăzute de art. 304 pct. 2, 5
și 9 C. proc. civ., dar și în prevederile generale ale art. 304
1
C.
proc. civ.
Recurentul susține că
hotărârea atacată este nelegală, întrucât:
nu este semnată de către
judecătorul care a luat parte la judecată;
s-a soluționat greșit
excepția netimbrării acțiunii;
judecătorul nu a
manifestat rol activ cu privire la încuviințarea, administrarea și aprecierea
probelor, conform art. 129 C. proc. civ.;
nu s-a asigurat un
interpret de limbă engleză;
s-a aplicat greșit legea,
în contextul unei greșite rețineri a situației de fapt.
Prin întâmpinarea formulată
la data de 15 septembrie 2006, intimata Autoritatea pentru Străini a solicitat
respingerea recursului ca nefondat. A reiterat motivele pentru care a solicitat
prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică, referitoare la faptul
că, deși a făcut demersurile necesare pe lângă Ambasada Republicii Federale
Nigeria la București, în vederea obținerii unui pașaport sau a unui document
temporar de călătorie pentru recurent, acest lucru nu a fost posibil. S-a
relevat și refuzul recurentului de a colabora cu autoritățile în vederea
stabilirii identității sale.
În recurs nu s-au
administrat probe noi.
Examinând sentința atacată,
prin prisma recursului declarat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și
potrivit art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că este
legală și temeinică, nefiind incident nici un motiv de modificare ori casare a
acesteia.
Astfel, în ceea ce
privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., se constată,
potrivit procesului-verbal întocmit de președintele secției de contencios
administrativ și fiscal, că sentința a fost semnată de acesta în temeiul art.
261 alin. (2) C. proc. civ., întrucât judecătorul cauzei se afla în concediu
legal de odihnă.
Cum minuta hotărârii,
întocmită potrivit art. 258 alin. (1) C. proc. civ. este redactată și semnată
de judecătorul cauzei, rezultă că motivul de casare invocat este vădit
nefondat.
Excepția netimbrării
cererii de chemare în judecată, soluționată în practicaua sentinței atacate, a
fost în mod corect respinsă.
Potrivit art. 93 alin. (1)
din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, luarea în custodie publică este o măsură
de restrângere a libertății de mișcare pe teritoriul Statului român dispusă de
magistrat împotriva străinului care nu a putut fi returnat, în anumite
condiții. Prin urmare, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile impuse de
lege, magistratul are obligația legală de a dispune luarea în custodie publică
a străinului.
Prelungirea măsurii se dispune
la cererea motivată a Autorității pentru Străini, care învestește curtea de
apel competentă teritorial potrivit art. 93 alin. (5) din ordonanță, tot în
baza unei obligații legale.
Rezultă, astfel, că nu
suntem în prezența unei acțiuni sau cereri prin care se valorifică un drept sau
un interes propriu, ci a unei cereri formulate în temeiul unei obligații ce
izvorăște din lege, nefiind incidente prevederile Legii nr. 146/1997 privind
taxele judiciare de timbru.
3 și 5. Potrivit textului
indicat chiar de autorul motivelor de recurs, art. 129 C. proc. civ., părțile
au îndatorirea ca, în condițiile legii, să-și probeze pretențiile și apărările.
Judecătorul, chiar în virtutea rolului său activ, nu poate face investigații de
natura celor solicitate de recurent (de exemplu, se susține de recurent că este
liberian, iar nu nigerian și că dușmănia cu cumnatul său îl expune unor
pericole foarte mari), în cadrul unui proces care are ca obiect prelungirea
măsurii de luare în custodie publică, fiind limitat doar la verificarea
condițiilor legale, prevăzute de art. 93 din O.U.G. nr. 194/2002.
Cum bine a reținut instanța
de fond, recurentul a avut posibilitatea de a-și proba toate susținerile legate
de pericolul la care ar fi supus în caz de întoarcere în țara de origine, în
cadrul procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 102/2000 privind statutul și regimul
refugiaților, dar nu a reușit, fiind respinsă, irevocabil, cererea sa (sentința
civilă nr. 2674 din 28 aprilie 2005 a Judecătoriei sectorului 5).
Rezultă că, în limitele învestirii
sale, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, pe baza înscrisurilor
depuse de ambele părți la dosar, neexistând argumente care să justifice
administrarea interogatoriului intimatei-reclamante ori audierea unor martori
(neindicați).
În fața instanței de
fond, V.C. a fost asistat de avocat, asigurându-i-se, astfel, dreptul la
apărare.
Avocatul a redactat
întâmpinarea și a pus concluzii pe fondul cauzei, susținând activ poziția
clientului său, neindicându-se în recurs dacă faptul neîncuviințării unui
interpret de limbă engleză a vătămat interesele recurentului.
Pentru toate aceste
considerente, constatând că toate motivele invocate sunt nefondate, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de V.C. împotriva sentinței civile nr. 1675 din 12 iulie 2006 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 noiembrie 2006.