ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3936/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1675 din 12 iulie 2006, Curtea de Apel București a respins excepția de nelegalitate a măsurii returnării și măsurii de luare în custodie publică invocată de pârât și a admis acțiunea reclamantei Autoritatea pentru Străini, în contradictoriu cu pârâtul V.C., dispunând prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâtului pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data de 23 iulie 2006. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția de nelegalitate, că pârâtul nu a probat că s-ar afla în una din situațiile de interzicere a returnării, prevăzute de art. 89 din O.U.G.

nr. 194/2002 sau de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României, conform art. 99 din același act normativ. Referitor la cererea de prelungire a duratei măsurii de luare în custodie publică, curtea de apel a considerat că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 93 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, subzistând motivele obiective care au determinat luarea în custodie publică a străinului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, pârâtul V.C., formulând critici pe care le-a încadrat în motivele de casare și de modificare prevăzute de art. 304 pct. 2, 5 și 9 C. proc. civ., dar și în prevederile generale ale art. 304 1 C. proc. civ.

Recurentul susține că hotărârea atacată este nelegală, întrucât: 1. nu este semnată de către judecătorul care a luat parte la judecată; 2. s-a soluționat greșit excepția netimbrării acțiunii; 3. judecătorul nu a manifestat rol activ cu privire la încuviințarea, administrarea și aprecierea probelor, conform art. 129 C. proc. civ.; 4. nu s-a asigurat un interpret de limbă engleză; 5. s-a aplicat greșit legea, în contextul unei greșite rețineri a situației de fapt. Prin întâmpinarea formulată la data de 15 septembrie 2006, intimata Autoritatea pentru Străini a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A reiterat motivele pentru care a solicitat prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică, referitoare la faptul că, deși a făcut demersurile necesare pe lângă Ambasada Republicii Federale Nigeria la București, în vederea obținerii unui pașaport sau a unui document temporar de călătorie pentru recurent, acest lucru nu a fost posibil.

S-a relevat și refuzul recurentului de a colabora cu autoritățile în vederea stabilirii identității sale. În recurs nu s-au administrat probe noi. Examinând sentința atacată, prin prisma recursului declarat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală și temeinică, nefiind incident nici un motiv de modificare ori casare a acesteia. 1. Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., se constată, potrivit procesului-verbal întocmit de președintele secției de contencios administrativ și fiscal, că sentința a fost semnată de acesta în temeiul art. 261 alin. (2) C. proc. civ., întrucât judecătorul cauzei se afla în concediu legal de odihnă.

Cum minuta hotărârii, întocmită potrivit art. 258 alin. (1) C. proc. civ. este redactată și semnată de judecătorul cauzei, rezultă că motivul de casare invocat este vădit nefondat. 2. Excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, soluționată în practicaua sentinței atacate, a fost în mod corect respinsă. Potrivit art. 93 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, luarea în custodie publică este o măsură de restrângere a libertății de mișcare pe teritoriul Statului român dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi returnat, în anumite condiții. Prin urmare, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, magistratul are obligația legală de a dispune luarea în custodie publică a străinului.

Prelungirea măsurii se dispune la cererea motivată a Autorității pentru Străini, care învestește curtea de apel competentă teritorial potrivit art. 93 alin. (5) din ordonanță, tot în baza unei obligații legale. Rezultă, astfel, că nu suntem în prezența unei acțiuni sau cereri prin care se valorifică un drept sau un interes propriu, ci a unei cereri formulate în temeiul unei obligații ce izvorăște din lege, nefiind incidente prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. 3 și 5. Potrivit textului indicat chiar de autorul motivelor de recurs, art. 129 C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să-și probeze pretențiile și apărările.

Judecătorul, chiar în virtutea rolului său activ, nu poate face investigații de natura celor solicitate de recurent (de exemplu, se susține de recurent că este liberian, iar nu nigerian și că dușmănia cu cumnatul său îl expune unor pericole foarte mari), în cadrul unui proces care are ca obiect prelungirea măsurii de luare în custodie publică, fiind limitat doar la verificarea condițiilor legale, prevăzute de art. 93 din O.U.G. nr. 194/2002. Cum bine a reținut instanța de fond, recurentul a avut posibilitatea de a-și proba toate susținerile legate de pericolul la care ar fi supus în caz de întoarcere în țara de origine, în cadrul procedurii prevăzute de O.U.G.

nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților, dar nu a reușit, fiind respinsă, irevocabil, cererea sa (sentința civilă nr. 2674 din 28 aprilie 2005 a Judecătoriei sectorului 5). Rezultă că, în limitele învestirii sale, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, pe baza înscrisurilor depuse de ambele părți la dosar, neexistând argumente care să justifice administrarea interogatoriului intimatei-reclamante ori audierea unor martori (neindicați). 4. În fața instanței de fond, V.C. a fost asistat de avocat, asigurându-i-se, astfel, dreptul la apărare. Avocatul a redactat întâmpinarea și a pus concluzii pe fondul cauzei, susținând activ poziția clientului său, neindicându-se în recurs dacă faptul neîncuviințării unui interpret de limbă engleză a vătămat interesele recurentului.

Pentru toate aceste considerente, constatând că toate motivele invocate sunt nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.C. împotriva sentinței civile nr. 1675 din 12 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2006.