ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4877/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 59/P/2004

al P.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, inculpatul B.M.C. a fost trimis în

judecată, pentru săvârșirea, în concurs real a infracțiunii de „luare de mită”,

prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 1 lit. a) și c)

și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor publice, prevăzută de art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 248 C. pen.

În fapt, prin actul de

sesizare al instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în calitate de

inspector vamal în cadrul Punctului de Frontieră Borș, în noaptea de 2

decembrie 2004, a pretins și primit de la denunțătorul M.D.A., suma de 100 Euro

și bunuri în valoare de 151 Euro, pentru a nu efectua controlul asupra

bunurilor introduse de acesta în țară și a nu percepe taxele vamale aferente

acestor bunuri, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 290.073.966 lei.

Prin sentința penală nr. 376/P/2005,

Tribunalul Bihor a dispus, în baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat

la art. 1 lit. a) și c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, condamnarea

inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 2

ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.; în baza art. 17

lit. d) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 74

lit. a) și art. 76 C. pen., condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 luni

închisoare; în baza art. 33 lit. a) și art. 34, 35 C. pen., aplicarea pedepsei

celei mai grele de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. și

interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen., după executarea pedepsei principale; în baza art. 255 alin. (5) C.

pen., s-a dispus restituirea în favoarea numitului M.D.A. a folosului material

al infracțiunii de luare de mită; s-a constatat că prejudiciul cauzat A.N.A.F. –

A.N.V., a fost reparat integral, în conformitate cu dispozițiile art. 165 alin.

(1) din Legea nr. 141/1997; s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator

dispusă prin ordonanța procurorului la data de 15 decembrie 2004; s-a dispus

radierea mențiunii efectuate în C.F. privind instituirea sechestrului

asigurator și notarea inscripției ipotecare asupra imobilului înscris în A.I. 1,

aflat în proprietatea inculpatului B.M.C., înscris sub B 17; s-a respins

cererea P.N.A. privind publicarea hotărârii de condamnare după rămânerea

definitivă într-un ziar local, iar în baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a

fost obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Prin decizia penală nr. 77/A/2006,

Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis

apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 376 din 5 decembrie

2005 a Tribunalului Bihor, pe care a desființat-o în sensul că: în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus

achitarea inculpatului pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa, a

înlăturării obligării de a restitui denunțătorului folosul material al infracțiunii,

restul dispozițiilor sentinței apelate fiind menținute.

Pentru a pronunța achitarea,

instanța de control judiciar a reținut, în esență, că din nici o probă

existentă la dosar, nu rezultă, cu certitudine și fără putință de tăgadă, că

inculpatul ar fi pretins și primit sau acceptat de la martorul M.D.A. suma de

100 Euro, un pulovăr și un parfum, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile sale de

serviciu, că în mod greșit, tribunalul a reținut vinovăția acestuia,

considerent, față de care, sub acest aspect, sentința va fi desființată, în

sensul că se va înlătura pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și

64 C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen., pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului B.M.C. și în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., îl va achita pe

acesta de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 254

alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 1 lit. a) și c) și art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la cea de-a doua

infracțiune reținută în sarcina inculpatului, respectiv cea de abuz în serviciu

contra intereselor publice, se reține că, potrivit textului de lege, aceasta

constă în fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act, ori îl îndeplinește defectuos și

prin aceasta creează o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau al

unei instituții de stat ori al unei unități din cele la care se referă art. 145

sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Or, astfel cum s-a arătat,

inculpatul, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, a exercitat

activitatea de control vamal la compartimentele de mărfuri și bagaje ale

microbuzului introdus în țară, prin sondaj și cum, atât potrivit susținerilor

sale, cât și ale colegilor săi, precum și ale martorilor E. și M., astfel cum

s-a arătat mai sus, neavând nici o suspiciune privind existența unor mărfuri

care să depășească valoarea legală, a dat liber microbuzului să plece.

Împrejurarea că cei doi

martori, M. și E., au ascuns bunurile printre lucrurile lor personale se deduce

și din faptul că inițial au declarat că au știut în momentul în care le-au

cumpărat din Italia că acestea sunt furate.

Faptul că inculpatul i-a

plătit martorului M. pentru cele două bunuri suma de 7.500.000 lei nu are

relevanță, câtă vreme acesta a declarat constant, pe tot parcursul procesului,

că aceasta este valoarea lor pe piață.

Împotriva acestei din urmă

decizii, în termenul legal, a declarat recurs, invocând motivul prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 17

1

și 18 C. proc. pen., Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial

Oradea.

S-a susținut, pe de o parte,

că hotărârea instanței de apel este rezultatul unei greșite aplicări a legii

procesual penale, în materia suportării cheltuielilor judiciare iar, pe de altă

parte, că hotărârea este, de asemenea, rezultatul unei erori de fapt grave,

soluția de achitare a inculpatului, contrastând flagrant, cu ansamblul

probatoriului administrat în cauză.

Parchetul a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea soluției

instanței de fond.

Recursul este fondat.

Susținerea instanței de

control judiciar potrivit căreia „instanța de fond și-a motivat hotărârea, în

mare parte, pe baza probelor administrate de parchet, pe care le-a coroborat cu

declarațiile martorilor audiați în instanță, deși veridică, nu poate fi

interpretată, în sensul nelegalității acelei hotărâri. Dimpotrivă, în măsura în

care ea reflectă o analiză de substanță, a probelor dosarului, și, în fapt,

aceasta este, ea trebuia menținută, fiind perfect legală și demonstrând

temeinicia învinuirilor aduse inculpatului B.M.C.

Numai printr-o gravă eroare

de fapt, instanța de apel l-a putut achita pe inculpat pentru faptele ce i se

impută, deși acestea sunt confirmate de întreg probatoriul readministrat în

faza de judecată.

Astfel, referitor la

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 17

lit. d) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., aprecierea

instanței în sensul că inculpatul, în limitele atribuțiilor de serviciu, a

procedat la efectuarea prin sondaj a controlului bunurilor, neavând nici o

suspiciune privind existența unor mărfuri care să depășească valoarea legală,

nu-și găsește suport în realitatea lucrurilor. Este ilogic a admite că o

persoană care putea introduce în țară, prin scutire de taxe vamale, bunuri a

căror valoare nu putea depăși suma de 175 Euro, ar fi putut să-i ofere, spre

vânzare, inculpatului bunuri în valoare de 151 Euro, păstrând pentru sine numai

bunuri în valoare de 25 Euro.

Tot așa, pare ilogic, ca un

lucrător vamal care are obligația legală, ca la intrarea în tură să cunoască

paritatea leu/euro, să achiziționeze bunuri la o valoare mai mare decât cea

înscrisă pe etichetă.

Împrejurarea că în microbuz

se afla un bagaj voluminos, împrejurare relevată de martori, atât la urmărirea

penală, cât și la instanța de judecată, ar fi impus și ea un control amănunțit

și nu prin sondaj, așa cum se încearcă a se acredita ideea, de către instanța

de control judiciar.

Nici în cazul infracțiunii

de luare de mită, instanța de apel nu a dat interpretarea corectă a probelor.

În fapt s-a bazat numai pe susținerile inculpatului, fără a le cenzura sub

aspectul coroborării lor cu celelalte probe din dosar și, fără nici o

explicație a faptului că deși inculpatul pretinde că a plătit bunurile ce i se

impută ca fiind luate ca mită, asupra denunțătorului, n-au fost găsiți banii

pretins plătiți.

În raport cu cele arătate,

Curtea va trebui să privească recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, împotriva deciziei

penale nr. 77/ A din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, ca fondat și să-l admită, ca atare, în baza art. 285

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casând decizia penală atacată și, rejudecând, să

mențină sentința penală nr. 376 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Bihor.

Văzând și reglementarea

plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul

Teritorial Oradea, împotriva deciziei penale nr. 77/ A din 18 aprilie 2006 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală

atacată și rejudecând, menține sentința penală nr. 376 din 5 decembrie 2005 a

Tribunalului Bihor.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 august 2006.