Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1996/2006

HOTĂRÂRE
22.02.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1996/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci reclamantele S.I., S.M. și M.S. au chemat în judecată pârâții Prefectura Județului Galați, Inspectoratul Școlar Galați și Primăria Municipiului Tecuci pentru a se dispune retrocedarea imobilului-grădiniță, situat în Tecuci, obligarea pârâților să construiască o grădiniță europeană și obligarea Inspectoratului Școlar la plata chiriei aferente imobilului. Judecătoria Tecuci, prin sentința civilă nr. 1040 din 17 iunie 2003 a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați potrivit art. 8 și art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 12 din 12 ianuarie 2004, Tribunalul Galați a respins acțiunea reclamantelor, cu toate capetele de cerere, ca nefondată, reținând în esență că atât timp cât în imobilul în litigiu funcționează o grădiniță, restituirea în natură a acestuia nu este posibilă potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantele putând beneficia doar de despăgubiri. Cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâților la edificarea unei grădinițe europene, a fost respins datorită caracterului său accesoriu și faptului că pentru asemenea obiective există o procedură specială de aprobare a efectuării construcției și alocării fondurilor, iar luarea unei asemenea decizii nu permite intervenția instanței de judecată.

În condițiile în care restituirea imobilului în natură nu este posibilă, nici cererea de obligare a pârâtului Inspectoratul Județean Galați la plata unei chirii nu poate fi primită. Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele care au insistat în cererea de retrocedare în natură a imobilului sau a terenului aferent. Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 877 A din 7 iunie 2004 a respins apelul ca nefondat reținând, ca și instanța de fond, că în situația imobilelor ocupate de unități bugetare de învățământ foștilor proprietari li se acordă doar măsuri reparatorii prin echivalent. Reclamantele au formulat recurs prin care au învederat că este posibilă restituirea în natură a imobilului în care funcționează grădinița împreună cu terenul aferent, în suprafață de 50 ari.

În motivarea recursului se mai arată că o parte a terenului aferent imobilului este liberă, cealaltă fiind ocupată de o stație de autobuz și de curtea școlii învecinate. Recurentele nu au indicat expres temeiul juridic al recursului, însă criticile formulate pot fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Recursul este fondat pentru motivele ce succed. Din analiza lucrărilor dosarului s-a constatat că recurentele, prin notificarea înaintată Primăriei Orașului Tecuci au solicitat restituirea în natură a unui imobil în care funcționează o grădiniță și a terenului aferent acestuia, în suprafață de aproximativ 1000 mp. Întrucât imobilul este ocupat de o grădiniță de copii, Primăria Tecuci a înaintat dosarul Prefecturii Galați, pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în temeiul art. 16 alin. (1) și art. 36 alin. (2) din Legea 10/2001.

În cauză, unitatea deținătoare a imobilului nu a făcut oferta de restituire prin echivalent, așa cum prevede art. 24 din Legea 10/2001. Pe parcursul soluționării litigiului în fond și apel nu s-au efectuat probe pentru individualizarea imobilului, s-a depus doar o adresă a Primăriei Tecuci, la fila 48 a dosarului de fond, prin care se atestă că imobilul, proprietatea doamnei S.T., a trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 88 din 8 decembrie 1957 conform Decretului nr. 111/1951, iar în prezent este folosit în interes public, în încăperile acestuia funcționând Grădinița nr. 10 și nr. 1 din Tecuci. Potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat de Legea nr. 247/2005 este posibilă restituirea în natură a imobilului, cu obligația de a i se menține actuala destinație timp de 5 ani.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 și art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelului, ocazie cu care se va putea administra și proba cu expertiză tehnică, pentru individualizarea imobilului revendicat.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele S.I., M.S. și S.M. împotriva deciziei nr. 877 A din 7 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 22 februarie 2006, în ședința publică.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2011
ă nr. 8296 din 18 decembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantelor, a casat decizia civilă nr. 417/A din 08 noiembrie 2007 a Curții de Apel Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cu o
ÎCCJ 2010-01-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 329/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1806 din 6 noiembrie 2006 s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului R.A.M.S. - în contradictoriu cu primarul Municipiului T
ÎCCJ 2013-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4583/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 715/C/2003 pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, reclamantul C.N.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al Municipiului Tecuc
ÎCCJ 2008-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5619/2008
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr. 55 din 7 martie 2006, a respins ca nefondată contestația petentei C.R. în contradictoriu c
ÎCCJ 2013-10-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4471/2013
ului Galați în sensul că a admis acțiunea, a anulat în parte Dispoziția nr. 3339 din 20 septembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Tecuci și a dispus restituirea în natură reclamantelor în cotă de 1/1 a imobilului situat în Tecuci, comp
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă