ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6325/2006

Deliberând asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1159 din 3

iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Tulcea a fost respinsă ca nefondată

contestația formulată de A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. împotriva dispoziției nr. 1528

din 16 iulie 2003 emisă de Primarul municipiului Tulcea prin care s-a respins

cererea de restituite a imobilului ce a aparținut cooperativei meșteșugărești

U. din municipiul Tulcea preluat abuziv de stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut din probele administrate că reclamanta a adresa primăriei municipiului

Tulcea notificarea în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 prin care a

solicitat restituirea în natură a imobilului ce a aparținut cooperativei

meșteșugărești U. ce a fost preluat abuziv de stat prin H.C.M. nr. 1594/1959 sau

să se stabilească măsuri reparatorii prin echivalent.

Primarul municipiului Tulcea prin

dispoziția nr. 1528 din 16 iulie 2003 a respins notificarea întrucât reclamanta

nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pretins a fi

restituit și nu a furnizat date pentru identificarea bunului.

Cu probele administrate în fața

instanței, reclamanta nu a dovedit că imobilul situat în Tulcea a fost

proprietatea cooperativei U. la data preluării de către stat. Mai mult

reclamanta nu a individualizat imobilul nici în notificare și nici în

contestație adresată instanței, deși avea această obligație conform art. 21

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Din bilanțul de predare a bunurilor

din data de 31 octombrie 1959 reiese că bunurile deținute de cooperativa

meșteșugărească U. au fost predate către întreprinderea M. Tulcea și nu către

fostul Sfat popular Tulcea.

Pentru considerentele expuse,

tribunalul a respins contestația reclamantei.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

1422/C din 15 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, cu motivarea că nu s-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului

în litigiu care nici nu a fost identificat prin notificare, iar bilanțul de

predare a bunurilor cooperativei U. se referă la mijloace circulante, respectiv

bunuri mobile și nicidecum la imobilul în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta A.N.C.M. criticând-o ca fiind nelegală.

Recurenta susține în esență că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate sau asupra

unui mijloc de probă care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Astfel, se arată că instanța nu s-a

pronunțat asupra „Bilanțului de predare” întocmit la data de 31 octombrie 1959

și la 1 noiembrie 1959 în care erau cuprinse valorile mijloacelor fixe, nu

circulante, preluate de stat. Or, în categoria mijloacelor fixe sunt incluse

clădirile, terenurile și utilajele cooperativei, adică bunurile prevăzute de

art. 6 din Legea nr. 10/2001.

Recurenta menționează că odată cu

transformarea cooperativelor meșteșugărești în întreprinderi ale industriei

locale de stat au fost preluate, fără plată, atât activitățile cât și

patrimoniul acestora în temeiul H.C.M. nr. 1594/1959 și a instrucțiunilor nr.

73524/1959. Această preluare a presupus predarea întregului patrimoniu pe bază

de protocol, predarea arhivelor, asigurarea în continuare a investițiilor din

fondurile proprii ale U.C.E.C.O.M. precum și a plății părților sociale ale cooperativelor.

Mai mult, situația creditelor de

investiții virate la fondul de bază conform instrucțiunilor U.C.E.C.O.M. nr.

73524/1959 atestă că U.C.E.C.O.M. a acordat un credit de investiții de

1.864.877 lei, la nivelul anului 1959, cooperativei U. din Tulcea, sumă ce a

fost destinată cumpărării de clădiri, terenuri și utilaje.

În final, se susține că instanța de

apel nu s-a aplecate suficient asupra probelor existente la dosarul cauzei, așa

încât hotărârea este nelegală.

Recursul declarat este nefondat.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 notificarea adresată de persoana îndreptățită trebuie să cuprinsă,

în mod obligatoriu, elementele de identificare a bunului imobil solicitat

precum și valoarea estimată a acestuia.

De asemenea, conform art. 22 din

aceeași lege, ca anexe la notificare trebuie depuse actele doveditoare ale

dreptului de proprietate asupra bunului imobil.

În mod judicios, analizând

înscrisurile depuse, instanța de apel a constatat că bilanțul de predare din 31

octombrie 1959 și 1 noiembrie 1959 ce se referă la predarea unor bunuri mobile

și a unor construcții, nu fac dovada dreptului de proprietate al

recurentei-reclamante ce a predat întreprinderii M. Tulcea ceea ce deținea în

fapt.

Nedepunerea unor acte prin care s-a

dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui restituire s-a

solicitat și nefurnizarea elementelor de identificare ale imobilului, nici

măcar din punct de vedere cadastral, echivalează cu neîndeplinirea obligațiilor

prevăzute de Legea nr. 10/2001 în sarcina persoanei îndreptățite, respectiv a

recurentei-reclamante.

Din perspectiva celor expuse, se

constată că instanța de apel a analizat toate probele administrate și a

pronunțat o hotărâre legală.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.N.C.M.U.C.E.C.O.M. împotriva deciziei nr. 1422 C din 15 decembrie

2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 iunie

2006.