ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7584/2006

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 1500 din 15 februarie 2004, reclamantul M.I.F. a chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Consiliul local Cluj-Napoca, solicitând desființarea dispoziției nr. 14 din 6 ianuarie 2004 emisă de primar și obligarea la restituirea în natură a cotei de ½ din apartamentele 6 și 7 aflate în imobilul situat în Cluj-Napoca, cu intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară. În motivele de fapt ale cererii s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă solicitarea de restituire a cotei de 7/5 parte din imobil (admițându-se pentru cota de 1/12, în loc de ½), în condițiile în care reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma titularului dreptului de proprietate.

În cauză, a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu de către SC „L & S” SRL care a solicitat să se constate faptul că, începând cu anul 1991, a adus o serie de îmbunătățiri imobilului, pe bază de autorizație de construire, îmbunătățiri a căror valoare se ridică la suma de 9.742 dolari SUA. S-a solicitat de asemenea, ca în baza art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, să se aprecieze că imobilul a devenit unul nou în raport cu cel preluat și ca atare, se cuvin doar măsuri reparatorii prin echivalent. Aceeași societate a formulat ulterior, cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 2148 din 27 octombrie 2004, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte contestația, în sensul că a dispus restituirea către reclamant a cotei de 5/12 din apartamentele 6 și 7 aflate în imobilul situat în Cluj-Napoca. A fost respinsă cererea pentru intabularea dreptului de proprietate și de asemenea, respinsă contestația îndreptată împotriva Consiliului Local Cluj-Napoca. Prin dispozitivul aceleiași sentințe au fost respinse cererea de intervenție accesorie și cererea de intervenție în interes propriu formulate de SC „L & S” SRL. Pentru pronunțarea acestei soluții, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate și pentru cota de 5/12 din imobil (alături de cota de 1/12 a cărei restituire s-a dispus deja).

Faptul că actele doveditoare au fost depuse cu întârziere nu constituia un impediment în calea rezolvării favorabile a cererii, având în vedere că, potrivit Normelor metodologice cuprinse în H.G. nr. 498/2003 nu se poate trece la soluționarea notificării în lipsa actelor esențiale decât dacă petiționarul declară că nu mai are alte acte prin care să-și justifice pretențiile. Solicitarea de intabulare a dreptului de proprietate a fost respinsă cu motivarea că această operațiune se poate realiza în baza hotărârii judecătorești, fără să fie necesară o dispoziție a instanței în acest sens. Contestația îndreptată împotriva Consiliului local Cluj-Napoca a fost respinsă reținându-se că acesta nu are atribuțiuni în legătură cu aplicarea Legii nr. 10/2001, iar respingerea cererii de intervenție accesorie s-a făcut pentru considerentele avute în vedere la admiterea contestației.

Împotriva sentinței au declarat apel Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienta SC „L & S” SRL (aceasta din urmă exercitând calea de atac și împotriva încheierii de ședință din 30 aprilie 2004). 1) Primarul municipiului Cluj-Napoca a criticat sentința pentru neluarea în considerare a tardivității formulării contestației, arătându-se că a fost depășit termenul de 30 zile de la comunicarea dispoziției, atunci când a fost exercitată calea de atac. S-a mai susținut că imobilul în întregul său a fost împărțit în 7 apartamente și că în administrarea municipalității se mai află doar apartamentele 6 și 7, restul fiind înstrăinate conform Legii nr. 112/1995. În privința actelor pe care reclamantul și-a sprijinit notificarea, acestea au fost depuse cu nesocotirea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 adică, peste termenul legal.

2) Societatea apelantă a susținut caracterul nelegal al sentinței prin aceea că nici în considerente și nici în dispozitiv nu face referire la cererea de intervenție în interes propriu și nici nu motivează respingerea ei. S-a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat deloc asupra cererii, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare. Pe fondul pricinii, s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, raportat la termenul de decădere ce trebuia aplicat reclamantului. Referitor la încheierea de ședință din 30 aprilie 2004, prin care s-a respins cererea de intervenție în interes propriu, s-a susținut că aceasta este nelegală întrucât măsura nu este motivată, ceea ce înseamnă nesocotirea dispozițiilor art. 268 alin. (4) C. proc.

civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Ambele apeluri au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 273/A/2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. În considerentele deciziei s-a reținut caracterul nefondat al criticii privitoare la tardivitatea formulării contestației, în condițiile în care, dispoziția fiind emisă la 6 ianuarie 2004, a fost atacată în instanță la 30 ianuarie 2004. Referitor la termenul înăuntrul căruia au fost depuse actele doveditoare, s-a apreciat că reglementarea acestui aspect prin dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 instituie un termen de recomandare (prelungit de altfel, prin mai multe Ordonanțe de urgență ale Guvernului) și că oricum, unitatea deținătoare trebuia, în măsura în care aprecia necesar, să comunice persoanei îndreptățite faptul că emiterea deciziei de restituire este condiționată de depunerea unor probe.

Or, din actele dosarului nu a rezultat că i s-ar fi solicitat în scris reclamantului depunerea unor acte necesare pentru fundamentarea și în vederea emiterii deciziei. În privința apelului declarat de SC „L & S” SRL s-a constatat că respingerea cererii de intervenție accesorie a acesteia a fost impusă de soluția dată contestației. Susținerea referitoare la nepronunțarea instanței asupra intervenției principale a fost găsită neîntemeiată, față de mențiunea respingerii acestei cereri, ce se regăsește în dispozitivul hotărârii. Pe același aspect, s-a mai reținut că intervenienta a depus în dosarul instanței de fond copia unei cereri de chemare în judecată îndreptată împotriva Consiliului local Cluj-Napoca (ce face obiectul unui alt dosar), prin care s-a arătat că, deși a solicitat în termen legal cumpărarea spațiului în litigiu, i s-a comunicat faptul că acesta a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții-pârâți. 1) Primarul municipiului Cluj-Napoca a formulat critici sub următoarele aspecte: - Soluționarea excepției de tardivitate în exercitarea contestației s-a făcut în mod greșit în raport de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că inițial a fost chemat în judecată Municipiul Cluj-Napoca și abia ulterior, la 8 octombrie 2004, cererea a fost precizată ca fiind îndreptată împotriva Primarului municipiului Cluj-Napoca; - Deși Municipiul Cluj-Napoca a fost parte în proces, dispozitivul hotărârii atacate nu stabilește în nici un fel cu privire la acest pârât; - Pe aspectul fondului cauzei, s-a susținut că dispoziția atacată este legală, în condițiile în care intimatul-reclamant nu a depus actele doveditoare înăuntrul termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001; de altfel, certificatul de calitate de moștenitor de pe urma fostului proprietar C.V.

a fost eliberat abia la 20 august 2003, deci după împlinirea termenului legal. De aceea, instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că reclamantului nu i s-ar fi solicitat să depună actele doveditoare în susținerea notificării, mai ales că printr-o adresă din 21 august 2002 (nr. 48350) i–a cerut acest lucru. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2) Recurenta SC „L & S” SRL a criticat soluția sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat următoarele: - Decizia conține motive contradictorii și străine de natura pricinii cu privire la soluția dată cererii de intervenție în interes propriu, prin omiterea pronunțării asupra acesteia și a motivării soluției.

Prin respingerea apelului intervenientei a fost consfințită privarea acesteia de asigurarea respectării principiului celor două grade de jurisdicție (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). - Referitor la fondul litigiului, s-a invocat caracterul nelegal al hotărârii sub aspectul încălcării dispozițiilor privind termenul înăuntrul căruia puteau fi depuse actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită. Diligențele reclamantului în ce privește completarea dosarului notificării au fost efectuate cu întârziere (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate, întrucât instanțele au apreciat corect asupra depunerii contestației în termen, ca și asupra posibilității completării actelor doveditoare; pe de altă parte, motivarea respingerii cererii de intervenție în interes propriu în cadrul sentinței nu era necesară, de vreme ce instanța se pronunțase deja asupra cererii printr-o încheiere. Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, Curtea constată următoarele: 1. Recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca se bazează pe critici de nelegalitate care nu pot fi primite. Astfel, referitor la contestarea dispoziției Primarului, aceasta s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

În condițiile în care emiterea dispoziției s-a realizat la 6 ianuarie 2004, atacarea acesteia în instanță, la 11 februarie 2004, apare în mod evident ca fiind făcută înăuntrul termenului de 30 zile reglementat de textul menționat anterior. Ceea ce este relevant în aprecierea asupra termenului înăuntrul căruia a fost exercitată calea de atac, este momentul la care aceasta a fost înregistrată pe rolul instanței. Obiectul cererii reclamantului a constat, de la data învestirii instanței, în contestarea dispoziției entității învestite cu soluționarea notificării. De aceea, este lipsită de relevanță (sub aspectul criticat), împrejurarea că inițial cadrul procesual a fost indicat prin referire la Municipiul Cluj-Napoca (reprezentat de primar) în raport de care să se asigure contradictorialitate.

Faptul că ulterior (respectiv, la 8 octombrie 2004) s-a precizat și solicitat ca judecata să se desfășoare în contradictoriu cu Primarul (nu în calitate de reprezentant, ci de emitent al dispoziției atacate), nu este de natură să deplaseze momentul de la care să se considere exercitată contestația. Calea de atac fusese declarată în termen, precizarea ulterioară a cadrului procesual nefiind în măsură să influențeze data exercitării acesteia. Susținerea că Municipiul Cluj-Napoca ar fi fost parte în proces și că în mod greșit nu este menționat în dispozitivul celor două hotărâri, este eronată. Pe de o parte, precizarea cadrului procesual de către contestator a avut drept consecință desfășurarea judecății în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca (în calitate de emitent al dispoziției atacate) și nu cu Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar, astfel cum se indicase inițial.

De aceea, în raport de precizarea cadrului procesual, judecata nemaidesfășurându-se în contradictoriu cu Municipiul Cluj-Napoca, nici hotărârea nu se putea pronunța împotriva acestuia. Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care hotărârea n-ar fi fost pronunțată împotriva uneia din părțile procesului, consecința ar fi fost aceea a inopozabilității efectelor hotărârii față de aceasta. Ca atare, interes pentru formularea criticii pe acest aspect ar fi avut reclamantul (care, obținând o hotărâre favorabilă se vede pus în imposibilitate de a o executa față de cel chemat în judecată) sau însăși partea omisă din dispozitiv care ar fi fost lipsită de efectele tranșării litigiului și deci, a lichidării pretențiilor îndreptate împotriva sa.

Or, critica unui alt pârât, împotriva căruia a fost pronunțată hotărârea, pe aspectul menționat, este lipsită de orice fundament. - Referitor la depunerea actelor doveditoare ale calității de persoană îndreptățită (respectiv, a certificatului de moștenitor de pe urma unuia dintre moștenitorii tabulari) peste termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (în reglementarea existentă la data soluționării notificării), aceasta nu atrage nelegalitatea soluției. Chiar dacă în considerentele deciziei se reține în mod greșit, cu trimitere la normele cuprinse în H.G. nr. 498/2003, că unitatea deținătoare nu și-ar fi îndeplinit obligația de a încunoștința persoana îndreptățită asupra actelor pe care trebuie să le depună în completare, soluția instanței este corectă din punct de vedere al naturii normei și termenului, stabilite de legiuitor.

Astfel, instituirea unui termen pentru atașarea la notificare a actelor doveditoare, a fost avută în vedere pentru faza procedurii prealabile, cu scopul asigurării celerității în rezolvarea notificărilor. Depășindu-se această fază prealabilă și declanșându-se procedura judiciară, normele care guvernează desfășurarea judecății sunt cele procedurale de drept comun. Aceasta înseamnă posibilitatea administrării probatoriului în mod nemijlocit, în fața instanței de judecată [conform art. 169 alin. (1) C. proc. civ.]. A nu permite părții să propună și să administreze în faza de judecată și alte dovezi decât cele aflate în dosarul anexat notificării, ar însemna ca accesul la justiție al acesteia să fie pur formal și să fie lipsită de dreptul la un proces echitabil (consecința fiind a încălcării art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale).

De aceea, luând în considerare certificatul de calitate de moștenitor, care justifică dreptul reclamantului la a obține restituirea în natură și a cotei de 5/12 din imobil, astfel cum se solicitase prin notificare, instanțele au procedat corect. Pentru considerentele arătate, recursul Primarului municipiului Cluj-Napoca a fost constatat nefondat, urmând a fi respins în consecință. 2. În ce privește recursul declarat de intervenienta SC „L & S” SRL, acesta este întemeiat în sensul următoarelor considerente: - Răspunzând criticii referitoare la nepronunțarea tribunalului asupra cererii de intervenție principală și la nemotivarea soluției, instanța de apel aduce într-adevăr, așa cum susține recurenta, motive străine de natura pricinii.

Astfel, fiind învestită cu apelul împotriva încheierii prin care, respingându-se cererea de intervenție principală, soluția nu a fost motivată, ca și cu apelul împotriva sentinței prin care, reluându-se soluția dată intervenției principale, s-a menținut nemotivarea măsurii, instanța de apel apreciază asupra caracterului neîntemeiat al criticii cu referire la o cerere depusă de intervenientă la dosar. Respectiva cerere (filele 35-37, fond), care constituia obiect al altui dosar privea, așa cum rezultă de altfel din chiar considerentele deciziei, alte pretenții decât cele care făceau obiectul intervenției principale. Or, a stabili caracterul nefondat al acestei critici prin trimitere la o cerere ce viza alte pretenții decât cele care se dezbăteau în proces înseamnă într-adevăr, a aduce considerente străine de natura pricinii (ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.). Instanța de apel trebuia să observe că încheierea prin care tribunalul a respins cererea de intervenție principală (fila 201, fond) este nemotivată și în plus, din conținutul ei nu rezultă dacă prima instanță s-a pronunțat asupra respingerii intervenției ca inadmisibilă (pentru neîntrunirea cerințelor de admisibilitate în principiu) sau asupra respingerii pe fondul pretențiilor formulate de intervenientă. Aceasta cu atât mai mult, cu cât reluând prin sentință soluția dată intervenției principale (contrar susținerii recurentei, mențiunea apare în dispozitivul sentinței), instanța se mulțumește doar să o enunțe, fără să motiveze în vreun fel. Conform art. 268 alin. (4) C. proc. civ., orice dispoziție luată de instanță va fi motivată, iar potrivit art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., hotărârea (categorie căreia i se subsumează și încheierea) va cuprinde „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Din reglementarea textului procedural rezultă că motivarea soluției, indiferent că este cuprinsă în încheiere interlocutorie sau în hotărârea de dezinvestire a instanței, este obligatorie. În caz contrar, actele procedurale ale instanței ar fi discreționare, fără posibilitatea pentru parte de a cunoaște motivele pentru care i-au fost respinse cererile și fără posibilitatea instanței de control judiciar de a le cenzura. În speță, se regăsește această situație, modalitatea de pronunțare asupra intervenției principale nepermițând părții să cunoască motivul respingerii cererii sale, iar instanței de control judiciar să verifice legalitatea soluției.

Drept urmare, actele procedurale respective (încheierea din 30 aprilie 2004 și sentința, în partea referitoare la rezolvarea intervenției principale) îndeplinite cu neobservarea formelor legale, adică, a cerinței motivării în fapt și în drept, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Vătămarea pricinuită părții, căreia i s-a încălcat astfel, dreptul la apărare și la judecată efectivă, nu poate fi înlăturată decât prin desființarea încheierii și a sentinței pe aspectul intervenției principale și reluării judecății de la discutarea admisibilității în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC „L & S” SRL.

Pe acest aspect, recursul va fi admis, casată în parte decizia atacată și urmare a admiterii apelului declarat de intervenientă, desființată în parte sentința primei instanțe, ca și încheierea din 30 aprilie 2004, a acesteia, cu trimiterea cauzei pentru judecarea cererii de intervenție în interes propriu, în condițiile art. 52 și urm. C. proc. civ. - În ce privește critica de fond adusă hotărârii de către SC „L & S” SRL, din poziția de intervenientă accesorie, referitoare la termenul de depunere a actelor doveditoare, ea va fi respinsă pentru aceleași argumente arătate în recursul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca (în favoarea căruia s-a intervenit în proces).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de SC „L & S” SRL împotriva deciziei civile nr. 273/A din 11 martie 2005 a Curții de Apel Cluj. Casează în parte decizia civilă nr. 273/A din 11 martie 2005 a Curții de Apel Cluj. Admite apelul declarat de intervenienta SC „L & S” SRL. Desființează în parte sentința civilă nr. 2148 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Cluj, precum și încheierea de ședință din 30 aprilie 2004 dată de Tribunalul Cluj. Trimite cauza pentru judecarea cererii de intervenție în interes propriu la Tribunalul Cluj. Menține restul dispozițiilor deciziei, sentinței și încheierii. Respinge recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2006.