ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7584/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7584/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 1500 din 15 februarie

2004, reclamantul M.I.F. a chemat în judecată pe pârâții Primarul

municipiului Cluj-Napoca și Consiliul local Cluj-Napoca, solicitând

desființarea dispoziției nr. 14 din 6 ianuarie 2004 emisă de

primar și obligarea la restituirea în natură a cotei de ½ din

apartamentele 6 și 7 aflate în imobilul situat în Cluj-Napoca, cu

intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.

În motivele de fapt ale cererii s-a

arătat că în mod greșit a fost respinsă solicitarea de

restituire a cotei de 7/5 parte din imobil (admițându-se pentru cota de

1/12, în loc de ½), în condițiile în care reclamantul a făcut dovada

calității de moștenitor de pe urma titularului dreptului de

proprietate.

În cauză, a fost formulată

cerere de intervenție în interes propriu de către SC „L & S” SRL

care a solicitat să se constate faptul că, începând cu anul 1991, a

adus o serie de îmbunătățiri imobilului, pe bază de

autorizație de construire, îmbunătățiri a căror

valoare se ridică la suma de 9.742 dolari SUA. S-a solicitat de asemenea,

ca în baza art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, să se aprecieze că

imobilul a devenit unul nou în raport cu cel preluat și ca atare, se cuvin

doar măsuri reparatorii prin echivalent.

Aceeași societate a formulat ulterior,

cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Primarul

municipiului Cluj-Napoca, solicitând respingerea contestației ca

neîntemeiată.

Prin sentința nr. 2148 din 27

octombrie 2004, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte

contestația, în sensul că a dispus restituirea către reclamant a

cotei de 5/12 din apartamentele 6 și 7 aflate în imobilul situat în

Cluj-Napoca. A fost respinsă cererea pentru intabularea dreptului de

proprietate și de asemenea, respinsă contestația îndreptată

împotriva Consiliului Local Cluj-Napoca.

Prin dispozitivul aceleiași

sentințe au fost respinse cererea de intervenție accesorie și

cererea de intervenție în interes propriu formulate de SC „L & S” SRL.

Pentru pronunțarea acestei

soluții, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada

dreptului de proprietate și pentru cota de 5/12 din imobil (alături

de cota de 1/12 a cărei restituire s-a dispus deja).

Faptul că actele doveditoare au

fost depuse cu întârziere nu constituia un impediment în calea rezolvării

favorabile a cererii, având în vedere că, potrivit Normelor metodologice

cuprinse în H.G. nr. 498/2003 nu se poate trece la soluționarea

notificării în lipsa actelor esențiale decât dacă

petiționarul declară că nu mai are alte acte prin care

să-și justifice pretențiile.

Solicitarea de intabulare a

dreptului de proprietate a fost respinsă cu motivarea că această

operațiune se poate realiza în baza hotărârii

judecătorești, fără să fie necesară o

dispoziție a instanței în acest sens.

Contestația îndreptată împotriva

Consiliului local Cluj-Napoca a fost respinsă reținându-se că

acesta nu are atribuțiuni în legătură cu aplicarea Legii nr.

10/2001, iar respingerea cererii de intervenție accesorie s-a făcut

pentru considerentele avute în vedere la admiterea contestației.

Împotriva sentinței au declarat

apel Primarul municipiului Cluj-Napoca și intervenienta SC „L & S” SRL

(aceasta din urmă exercitând calea de atac și împotriva încheierii de

ședință din 30 aprilie 2004).

1) Primarul municipiului Cluj-Napoca

a criticat sentința pentru neluarea în considerare a

tardivității formulării contestației, arătându-se

că a fost depășit termenul de 30 zile de la comunicarea

dispoziției, atunci când a fost exercitată calea de atac. S-a mai

susținut că imobilul în întregul său a fost împărțit

în 7 apartamente și că în administrarea municipalității se

mai află doar apartamentele 6 și 7, restul fiind înstrăinate

conform Legii nr. 112/1995.

În privința actelor pe care

reclamantul și-a sprijinit notificarea, acestea au fost depuse cu

nesocotirea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 adică, peste

termenul legal.

2) Societatea apelantă a

susținut caracterul nelegal al sentinței prin aceea că nici în

considerente și nici în dispozitiv nu face referire la cererea de

intervenție în interes propriu și nici nu motivează respingerea

ei.

S-a arătat că prima

instanță nu s-a pronunțat deloc asupra cererii, ceea ce impune

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe fondul pricinii, s-a invocat

încălcarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, raportat la

termenul de decădere ce trebuia aplicat reclamantului.

Referitor la încheierea de

ședință din 30 aprilie 2004, prin care s-a respins cererea de

intervenție în interes propriu, s-a susținut că aceasta este

nelegală întrucât măsura nu este motivată, ceea ce înseamnă

nesocotirea dispozițiilor art. 268 alin. (4) C. proc. civ., cu referire la

art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Ambele apeluri au fost respinse ca

nefondate prin decizia nr. 273/A/2005 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

În considerentele deciziei s-a

reținut caracterul nefondat al criticii privitoare la tardivitatea

formulării contestației, în condițiile în care, dispoziția

fiind emisă la 6 ianuarie 2004, a fost atacată în instanță

la 30 ianuarie 2004.

Referitor la termenul înăuntrul

căruia au fost depuse actele doveditoare, s-a apreciat că

reglementarea acestui aspect prin dispozițiile art. 22 din Legea nr.

10/2001 instituie un termen de recomandare (prelungit de altfel, prin mai multe

Ordonanțe de urgență ale Guvernului) și că oricum, unitatea

deținătoare trebuia, în măsura în care aprecia necesar, să

comunice persoanei îndreptățite faptul că emiterea deciziei de

restituire este condiționată de depunerea unor probe.

Or, din actele dosarului nu a

rezultat că i s-ar fi solicitat în scris reclamantului depunerea unor acte

necesare pentru fundamentarea și în vederea emiterii deciziei.

În privința apelului declarat

de SC „L & S” SRL s-a constatat că respingerea cererii de

intervenție accesorie a acesteia a fost impusă de soluția

dată contestației.

Susținerea referitoare la

nepronunțarea instanței asupra intervenției principale a fost

găsită neîntemeiată, față de mențiunea

respingerii acestei cereri, ce se regăsește în dispozitivul hotărârii.

Pe același aspect, s-a mai

reținut că intervenienta a depus în dosarul instanței de fond

copia unei cereri de chemare în judecată îndreptată împotriva

Consiliului local Cluj-Napoca (ce face obiectul unui alt dosar), prin care s-a

arătat că, deși a solicitat în termen legal cumpărarea

spațiului în litigiu, i s-a comunicat faptul că acesta a fost

revendicat în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs apelanții-pârâți.

1) Primarul municipiului Cluj-Napoca

a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Soluționarea excepției

de tardivitate în exercitarea contestației s-a făcut în mod

greșit în raport de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr.

10/2001, având în vedere că inițial a fost chemat în judecată

Municipiul Cluj-Napoca și abia ulterior, la 8 octombrie 2004, cererea a

fost precizată ca fiind îndreptată împotriva Primarului municipiului

Cluj-Napoca;

- Deși Municipiul Cluj-Napoca a

fost parte în proces, dispozitivul hotărârii atacate nu stabilește în

nici un fel cu privire la acest pârât;

- Pe aspectul fondului cauzei, s-a

susținut că dispoziția atacată este legală, în

condițiile în care intimatul-reclamant nu a depus actele doveditoare

înăuntrul termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001; de

altfel, certificatul de calitate de moștenitor de pe urma fostului

proprietar C.V. a fost eliberat abia la 20 august 2003, deci după

împlinirea termenului legal.

De aceea, instanța de apel a

reținut în mod greșit faptul că reclamantului nu i s-ar fi

solicitat să depună actele doveditoare în susținerea

notificării, mai ales că printr-o adresă din 21 august 2002 (nr.

48350) i–a cerut acest lucru.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2) Recurenta SC „L & S” SRL a

criticat soluția sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat

următoarele:

- Decizia conține motive

contradictorii și străine de natura pricinii cu privire la

soluția dată cererii de intervenție în interes propriu, prin

omiterea pronunțării asupra acesteia și a motivării soluției.

Prin respingerea apelului intervenientei a fost consfințită privarea

acesteia de asigurarea respectării principiului celor două grade de

jurisdicție (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

- Referitor la fondul litigiului,

s-a invocat caracterul nelegal al hotărârii sub aspectul

încălcării dispozițiilor privind termenul înăuntrul

căruia puteau fi depuse actele doveditoare ale calității de

persoană îndreptățită. Diligențele reclamantului în ce

privește completarea dosarului notificării au fost efectuate cu

întârziere (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Intimatul-reclamant a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate,

întrucât instanțele au apreciat corect asupra depunerii contestației

în termen, ca și asupra posibilității completării actelor

doveditoare; pe de altă parte, motivarea respingerii cererii de

intervenție în interes propriu în cadrul sentinței nu era

necesară, de vreme ce instanța se pronunțase deja asupra cererii

printr-o încheiere.

Examinând criticile formulate prin

intermediul celor două recursuri, Curtea constată următoarele:

municipiului Cluj-Napoca se bazează pe critici de nelegalitate care nu pot

fi primite.

Astfel, referitor la contestarea

dispoziției Primarului, aceasta s-a făcut cu respectarea termenului

prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

În condițiile în care emiterea

dispoziției s-a realizat la 6 ianuarie 2004, atacarea acesteia în

instanță, la 11 februarie 2004, apare în mod evident ca fiind

făcută înăuntrul termenului de 30 zile reglementat de textul

menționat anterior.

Ceea ce este relevant în aprecierea

asupra termenului înăuntrul căruia a fost exercitată calea de

atac, este momentul la care aceasta a fost înregistrată pe rolul

instanței.

Obiectul cererii reclamantului a

constat, de la data învestirii instanței, în contestarea dispoziției

entității învestite cu soluționarea notificării.

De aceea, este lipsită de

relevanță (sub aspectul criticat), împrejurarea că inițial

cadrul procesual a fost indicat prin referire la Municipiul Cluj-Napoca

(reprezentat de primar) în raport de care să se asigure

contradictorialitate.

Faptul că ulterior (respectiv,

la 8 octombrie 2004) s-a precizat și solicitat ca judecata să se

desfășoare în contradictoriu cu Primarul (nu în calitate de

reprezentant, ci de emitent al dispoziției atacate), nu este de

natură să deplaseze momentul de la care să se considere

exercitată contestația.

Calea de atac fusese declarată

în termen, precizarea ulterioară a cadrului procesual nefiind în măsură

să influențeze data exercitării acesteia.

Susținerea că Municipiul

Cluj-Napoca ar fi fost parte în proces și că în mod greșit nu

este menționat în dispozitivul celor două hotărâri, este

eronată.

Pe de o parte, precizarea cadrului

procesual de către contestator a avut drept consecință

desfășurarea judecății în contradictoriu cu Primarul

municipiului Cluj-Napoca (în calitate de emitent al dispoziției atacate)

și nu cu Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar, astfel cum se

indicase inițial.

De aceea, în raport de precizarea

cadrului procesual, judecata nemaidesfășurându-se în contradictoriu

cu Municipiul Cluj-Napoca, nici hotărârea nu se putea pronunța

împotriva acestuia.

Pe de altă parte, chiar în

ipoteza în care hotărârea n-ar fi fost pronunțată împotriva

uneia din părțile procesului, consecința ar fi fost aceea a

inopozabilității efectelor hotărârii față de aceasta.

Ca atare, interes pentru formularea

criticii pe acest aspect ar fi avut reclamantul (care, obținând o

hotărâre favorabilă se vede pus în imposibilitate de a o executa

față de cel chemat în judecată) sau însăși partea

omisă din dispozitiv care ar fi fost lipsită de efectele

tranșării litigiului și deci, a lichidării pretențiilor

îndreptate împotriva sa.

Or, critica unui alt pârât, împotriva

căruia a fost pronunțată hotărârea, pe aspectul

menționat, este lipsită de orice fundament.

- Referitor la depunerea actelor

doveditoare ale calității de persoană

îndreptățită (respectiv, a certificatului de moștenitor de

pe urma unuia dintre moștenitorii tabulari) peste termenul prevăzut

de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (în reglementarea existentă la data

soluționării notificării), aceasta nu atrage nelegalitatea

soluției.

Chiar dacă în considerentele

deciziei se reține în mod greșit, cu trimitere la normele cuprinse în

H.G. nr. 498/2003, că unitatea deținătoare nu și-ar fi

îndeplinit obligația de a încunoștința persoana

îndreptățită asupra actelor pe care trebuie să le

depună în completare, soluția instanței este corectă din

punct de vedere al naturii normei și termenului, stabilite de legiuitor.

Astfel, instituirea unui termen

pentru atașarea la notificare a actelor doveditoare, a fost avută în

vedere pentru faza procedurii prealabile, cu scopul asigurării

celerității în rezolvarea notificărilor.

Depășindu-se această

fază prealabilă și declanșându-se procedura judiciară,

normele care guvernează desfășurarea judecății sunt

cele procedurale de drept comun.

Aceasta înseamnă posibilitatea

administrării probatoriului în mod nemijlocit, în fața instanței

de judecată [conform art. 169 alin. (1) C. proc. civ.].

A nu permite părții

să propună și să administreze în faza de judecată

și alte dovezi decât cele aflate în dosarul anexat notificării, ar

însemna ca accesul la justiție al acesteia să fie pur formal și

să fie lipsită de dreptul la un proces echitabil (consecința

fiind a încălcării art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului și a libertăților fundamentale).

De aceea, luând în considerare

certificatul de calitate de moștenitor, care justifică dreptul reclamantului

la a obține restituirea în natură și a cotei de 5/12 din imobil,

astfel cum se solicitase prin notificare, instanțele au procedat corect.

Pentru considerentele arătate,

recursul Primarului municipiului Cluj-Napoca a fost constatat nefondat, urmând

a fi respins în consecință.

declarat de intervenienta SC „L & S” SRL, acesta este întemeiat în sensul

următoarelor considerente:

- Răspunzând criticii

referitoare la nepronunțarea tribunalului asupra cererii de

intervenție principală și la nemotivarea soluției,

instanța de apel aduce într-adevăr, așa cum susține

recurenta, motive străine de natura pricinii.

Astfel, fiind învestită cu

apelul împotriva încheierii prin care, respingându-se cererea de

intervenție principală, soluția nu a fost motivată, ca

și cu apelul împotriva sentinței prin care, reluându-se soluția

dată intervenției principale, s-a menținut nemotivarea

măsurii, instanța de apel apreciază asupra caracterului

neîntemeiat al criticii cu referire la o cerere depusă de

intervenientă la dosar.

Respectiva cerere (filele 35-37,

fond), care constituia obiect al altui dosar privea, așa cum rezultă

de altfel din chiar considerentele deciziei, alte pretenții decât cele

care făceau obiectul intervenției principale.

Or, a stabili caracterul nefondat al

acestei critici prin trimitere la o cerere ce viza alte pretenții decât

cele care se dezbăteau în proces înseamnă într-adevăr, a aduce

considerente străine de natura pricinii (ceea ce atrage incidența

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Instanța de apel trebuia

să observe că încheierea prin care tribunalul a respins cererea de

intervenție principală (fila 201, fond) este nemotivată și

în plus, din conținutul ei nu rezultă dacă prima instanță

s-a pronunțat asupra respingerii intervenției ca inadmisibilă

(pentru neîntrunirea cerințelor de admisibilitate în principiu) sau asupra

respingerii pe fondul pretențiilor formulate de intervenientă.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât

reluând prin sentință soluția dată intervenției

principale (contrar susținerii recurentei, mențiunea apare în

dispozitivul sentinței), instanța se mulțumește doar

să o enunțe, fără să motiveze în vreun fel.

Conform art. 268 alin. (4) C. proc.

civ., orice dispoziție luată de instanță va fi

motivată, iar potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea

(categorie căreia i se subsumează și încheierea) va cuprinde

„motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Din reglementarea textului procedural

rezultă că motivarea soluției, indiferent că este

cuprinsă în încheiere interlocutorie sau în hotărârea de dezinvestire

a instanței, este obligatorie.

În caz contrar, actele procedurale

ale instanței ar fi discreționare, fără posibilitatea

pentru parte de a cunoaște motivele pentru care i-au fost respinse

cererile și fără posibilitatea instanței de control

judiciar de a le cenzura.

În speță, se

regăsește această situație, modalitatea de pronunțare

asupra intervenției principale nepermițând părții să

cunoască motivul respingerii cererii sale, iar instanței de control

judiciar să verifice legalitatea soluției.

Drept urmare, actele procedurale

respective (încheierea din 30 aprilie 2004 și sentința, în partea

referitoare la rezolvarea intervenției principale) îndeplinite cu

neobservarea formelor legale, adică, a cerinței motivării în

fapt și în drept, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., sunt lovite de

nulitate, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Vătămarea pricinuită

părții, căreia i s-a încălcat astfel, dreptul la

apărare și la judecată efectivă, nu poate fi

înlăturată decât prin desființarea încheierii și a

sentinței pe aspectul intervenției principale și reluării

judecății de la discutarea admisibilității în principiu a

cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC „L & S”

SRL.

Pe acest aspect, recursul va fi

admis, casată în parte decizia atacată și urmare a admiterii

apelului declarat de intervenientă, desființată în parte

sentința primei instanțe, ca și încheierea din 30 aprilie 2004,

a acesteia, cu trimiterea cauzei pentru judecarea cererii de intervenție

în interes propriu, în condițiile art. 52 și urm. C. proc. civ.

- În ce privește critica de

fond adusă hotărârii de către SC „L & S” SRL, din

poziția de intervenientă accesorie, referitoare la termenul de

depunere a actelor doveditoare, ea va fi respinsă pentru aceleași

argumente arătate în recursul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca

(în favoarea căruia s-a intervenit în proces).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC „L

& S” SRL împotriva deciziei civile nr. 273/A din 11 martie 2005 a

Curții de Apel Cluj.

Casează în parte decizia

civilă nr. 273/A din 11 martie 2005 a Curții de Apel Cluj.

Admite apelul declarat de

intervenienta SC „L & S” SRL.

Desființează în parte

sentința civilă nr. 2148 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Cluj,

precum și încheierea de ședință din 30 aprilie 2004

dată de Tribunalul Cluj.

Trimite cauza pentru judecarea

cererii de intervenție în interes propriu la Tribunalul Cluj.

Menține restul

dispozițiilor deciziei, sentinței și încheierii.

Respinge recursul declarat de Primarul municipiului

Cluj-Napoca împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2006.