ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 820/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2128 din 22 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în rejudecare, după casare cu trimitere, s-a admis ca fondată acțiunea introdusă de reclamanta SC O.G. SRL împotriva pârâtei A.J.H. și prin urmare a obligat pârâta la plata sumei de 1.322.362.558 lei contravaloare facturi și 606.429.769 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata împotriva pârâtei D.S.P.H. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut, în esență, că potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 2002, reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei combustibil de mai multe categorii și în diferite cantități, iar în derularea acestui contract pârâta a achitat chiar parțial contravaloarea facturilor, rămânând neachitată suma de 1.322.362.558 lei.

Pentru aceste facturi neachitate s-au calculat penalități, potrivit clauzei cuprinse la art. 5 din contract, a căror cuantum a fost stabilit la 605.429.769 lei. Din concluziile expertizei efectuate în cauză s-a reținut că potrivit art. 6 din contract, părțile au prevăzut că recepția produselor se face la sediul cumpărătorului, iar expertul a susținut că pentru efectuarea operațiunii de recepție trebuia întocmit documentul „Notă de recepție și constatare de diferențe” prevăzut în O.M.F. nr. 425/1998, document ce a fost întocmit numai de către filiala Hunedoara a pârâtei. Astfel, s-a stabilit prin expertiză cauza diferențelor existente între cantitățile de combustibil facturate și cele rezultate din foile de parcurs, pe perioada în litigiu, ca fiind neefectuarea de către pârâta A.J.H.

a recepției mărfurilor aprovizionate conform dispozițiilor contractuale și prevederilor legale, împrejurare în raport cu care pârâta nu-și poate invoca propria culpă pentru a putea fi exonerată de răspundere. Apelul declarat de pârâta A.J.H. împotriva sentinței de mai sus, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 70 din 25 martie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. În considerentele acestei decizii instanța de apel a reținut că după casarea cu trimitere, instanța de fond, urmare îndrumărilor date prin decizia de casare a dispus efectuarea unei expertize contabile cu directive fixate de către instanță și de părți, obiecțiunile formulate fiind soluționate de expert, audiindu-se și trei martori, astfel că soluția pronunțată este temeinică și legală, probatoriul administrat fiind corect apreciat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ. Criticile formulate de către pârâtă au fost întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și vizează nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul aplicării greșite a legii la situația de fapt existentă. Recurenta dezvoltă în 4 puncte motivele pentru care a solicitat admiterea cererii și modificarea deciziei pronunțate în apel cât și a sentinței tribunalului, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată. S-a susținut în dezvoltarea criticii de la pct. I că ambele instanțe au reținut greșit situația de fapt a facturilor în litigiu, în sensul că acestea nu au fost acceptate în mod expres, deoarece nu poartă ștampila societății, iar pe de altă parte, semnătura aplicată pe unele facturi nu aparține persoanelor abilitate să angajeze în mod valabil societatea.

Astfel, simpla înregistrare a acestora în contabilitate nu echivalează cu realitatea sumei datorate, cum greșit s-a reținut și în considerarea faptului că refuzul de plată s-a făcut doar în luna decembrie 2003. Motivele invocate la pct. II și III din cerere se referă la ignorarea probelor administrate în cauză și a susținerilor pârâtei recurente, în sensul că explicațiile cu privire la diferențele între cantitățile de combustibil facturate și cele recepționate, precum și cele între cantitățile facturate și cele înscrise în actele de evidență internă ale reclamantei, nu sunt pertinente și nu au nici suport probator, iar neîntocmirea „notei de recepție și constatare diferențe” nu poate fi pusă în seama recurentei, câtă vreme, facturile emise de reclamantă nu au fost însoțite de nici un act care să ateste executarea livrării, singurele documente în care au fost înscrise cantitățile de combustibil livrate fiind foile de parcurs.

Ultima critică formulată de recurentă, privește nesocotirea dispozițiilor în materie de răspundere civilă contractuală, aceasta susținând că reclamanta nu și-a îndeplinit ea însăși obligațiile contractuale pentru a pretinde la rândul ei îndeplinirea obligației corelative. Cu alte cuvinte a arătat că reclamanta a emis facturi cu mult după data livrării și neînsoțite de nici un fel de document, aspect ce nu a fost reținut de instanțele de judecată. La termenul de judecată din data de 28 februarie 2006 intimata-reclamantă SC O.G. SRL Deva a depus un înscris denumit „Convenție”, legalizată notarial la 15 iulie 2005, încheiată între părțile contractante, prin care a fost stabilit modul de plată al sumelor din titlul executoriu, respectiv sentința nr. 2128/CA/2004.

Curtea, examinând recursul declarat de pârâtă, prin prisma criticilor formulate constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Facturile emise de reclamantă au fost semnate de reprezentanții pârâtei și înregistrate în contabilitate, potrivit O.G. nr. 61/2001 și achitate parțial, iar refuzul la plată s-a făcut numai în luna decembrie 2003, după începerea demersurilor de plată efectuate de reclamantă, până la acest moment, pârâta nu a semnalat reclamantei diferența între fișele de consum și foile de parcurs și nici nu a refuzat la primire facturile. În sarcina pârâtei cădea obligația întocmirii de note de recepție și constatare de diferențe, documente pe care nu le-a întocmit, astfel că nu poate să-și invoce propria culpă în apărare.

Cum în cauză s-a efectuat expertiză contabilă, s-au audiat martori, probe examinate corect de instanța de judecată, susținerea pârâtei că s-ar fi ignorat probele nu are acoperire. Mai mult, după casarea cu trimitere au fost respectate îndrumările din decizia de casare, stabilite obiective ale expertizei contabile, formulate obiecțiuni, la care s-a răspuns, astfel că raporturile contractuale dintre părți, întinderea obligațiilor și în ce măsură s-au respectat clauzele convenite, au fost corect evidențiate și apreciate de către instanțe. Prin urmare, criticile formulate nu sunt de natură a conduce la schimbarea soluției pronunțată în apel, astfel că în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

Conform art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta la cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.J.H., împotriva deciziei nr. 70 din 25 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC O.G. SRL Deva. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.