ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 820/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2128 din 22

septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în rejudecare, după casare

cu trimitere, s-a admis ca fondată acțiunea introdusă de reclamanta SC O.G. SRL

împotriva pârâtei A.J.H. și prin urmare a obligat pârâta la plata sumei de

1.322.362.558 lei contravaloare facturi și 606.429.769 lei penalități de

întârziere, cu cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință s-a luat act de

renunțarea reclamantei la judecata împotriva pârâtei D.S.P.H.

Pentru a se pronunța astfel, s-a

reținut, în esență, că potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 21

ianuarie 2002, reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei combustibil de mai

multe categorii și în diferite cantități, iar în derularea acestui contract

pârâta a achitat chiar parțial contravaloarea facturilor, rămânând neachitată

suma de 1.322.362.558 lei. Pentru aceste facturi neachitate s-au calculat

penalități, potrivit clauzei cuprinse la art. 5 din contract, a căror cuantum a

fost stabilit la 605.429.769 lei. Din concluziile expertizei efectuate în cauză

s-a reținut că potrivit art. 6 din contract, părțile au prevăzut că recepția

produselor se face la sediul cumpărătorului, iar expertul a susținut că pentru

efectuarea operațiunii de recepție trebuia întocmit documentul „Notă de

recepție și constatare de diferențe” prevăzut în O.M.F. nr. 425/1998, document

ce a fost întocmit numai de către filiala Hunedoara a pârâtei.

Astfel, s-a stabilit prin expertiză

cauza diferențelor existente între cantitățile de combustibil facturate și cele

rezultate din foile de parcurs, pe perioada în litigiu, ca fiind neefectuarea

de către pârâta A.J.H. a recepției mărfurilor aprovizionate conform

dispozițiilor contractuale și prevederilor legale, împrejurare în raport cu

care pârâta nu-și poate invoca propria culpă pentru a putea fi exonerată de

răspundere.

Apelul declarat de pârâta A.J.H.

împotriva sentinței de mai sus, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 70

din 25 martie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia.

În considerentele acestei decizii

instanța de apel a reținut că după casarea cu trimitere, instanța de fond,

urmare îndrumărilor date prin decizia de casare a dispus efectuarea unei

expertize contabile cu directive fixate de către instanță și de părți,

obiecțiunile formulate fiind soluționate de expert, audiindu-se și trei

martori, astfel că soluția pronunțată este temeinică și legală, probatoriul

administrat fiind corect apreciat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C.

proc. civ.

Criticile formulate de către pârâtă

au fost întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și

vizează nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul aplicării greșite a legii

la situația de fapt existentă.

Recurenta dezvoltă în 4 puncte

motivele pentru care a solicitat admiterea cererii și modificarea deciziei

pronunțate în apel cât și a sentinței tribunalului, iar pe fond respingerea

cererii de chemare în judecată.

S-a susținut în dezvoltarea criticii

de la pct. I că ambele instanțe au reținut greșit situația de fapt a facturilor

în litigiu, în sensul că acestea nu au fost acceptate în mod expres, deoarece

nu poartă ștampila societății, iar pe de altă parte, semnătura aplicată pe

unele facturi nu aparține persoanelor abilitate să angajeze în mod valabil

societatea. Astfel, simpla înregistrare a acestora în contabilitate nu

echivalează cu realitatea sumei datorate, cum greșit s-a reținut și în

considerarea faptului că refuzul de plată s-a făcut doar în luna decembrie 2003.

Motivele invocate la pct. II și III

din cerere se referă la ignorarea probelor administrate în cauză și a

susținerilor pârâtei recurente, în sensul că explicațiile cu privire la

diferențele între cantitățile de combustibil facturate și cele recepționate, precum

și cele între cantitățile facturate și cele înscrise în actele de evidență

internă ale reclamantei, nu sunt pertinente și nu au nici suport probator, iar

neîntocmirea „notei de recepție și constatare diferențe” nu poate fi pusă în

seama recurentei, câtă vreme, facturile emise de reclamantă nu au fost însoțite

de nici un act care să ateste executarea livrării, singurele documente în care

au fost înscrise cantitățile de combustibil livrate fiind foile de parcurs.

Ultima critică formulată de

recurentă, privește nesocotirea dispozițiilor în materie de răspundere civilă

contractuală, aceasta susținând că reclamanta nu și-a îndeplinit ea însăși

obligațiile contractuale pentru a pretinde la rândul ei îndeplinirea obligației

corelative.

Cu alte cuvinte a arătat că

reclamanta a emis facturi cu mult după data livrării și neînsoțite de nici un

fel de document, aspect ce nu a fost reținut de instanțele de judecată.

La termenul de judecată din data de

28 februarie 2006 intimata-reclamantă SC O.G. SRL Deva a depus un înscris

denumit „Convenție”, legalizată notarial la 15 iulie 2005, încheiată între

părțile contractante, prin care a fost stabilit modul de plată al sumelor din

titlul executoriu, respectiv sentința nr. 2128/CA/2004.

Curtea, examinând recursul declarat

de pârâtă, prin prisma criticilor formulate constată că acesta este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Facturile emise de reclamantă au

fost semnate de reprezentanții pârâtei și înregistrate în contabilitate,

potrivit O.G. nr. 61/2001 și achitate parțial, iar refuzul la plată s-a făcut

numai în luna decembrie 2003, după începerea demersurilor de plată efectuate de

reclamantă, până la acest moment, pârâta nu a semnalat reclamantei diferența

între fișele de consum și foile de parcurs și nici nu a refuzat la primire

facturile.

În sarcina pârâtei cădea obligația

întocmirii de note de recepție și constatare de diferențe, documente pe care nu

le-a întocmit, astfel că nu poate să-și invoce propria culpă în apărare.

Cum în cauză s-a efectuat expertiză

contabilă, s-au audiat martori, probe examinate corect de instanța de judecată,

susținerea pârâtei că s-ar fi ignorat probele nu are acoperire.

Mai mult, după casarea cu trimitere

au fost respectate îndrumările din decizia de casare, stabilite obiective ale

expertizei contabile, formulate obiecțiuni, la care s-a răspuns, astfel că

raporturile contractuale dintre părți, întinderea obligațiilor și în ce măsură

s-au respectat clauzele convenite, au fost corect evidențiate și apreciate de

către instanțe.

Prin urmare, criticile formulate nu

sunt de natură a conduce la schimbarea soluției pronunțată în apel, astfel că

în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi

respins ca nefondat.

Conform art. 274 C. proc. civ. va

obliga recurenta la cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.J.H., împotriva deciziei nr. 70 din 25 martie 2005, pronunțată de Curtea de

Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

3000 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC O.G. SRL Deva.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.