ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1942/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul O.E. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor București, solicitând anularea Ordinului Ministerului Mediului nr. 306 din 12 aprilie 2005, precum și suspendarea executării acestui ordin, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că măsura contestată a fost luată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 73 din Legea nr. 188/1999, respectiv după cele 30 de zile de la constatarea pagubei, Ordinul nr. 306 fiind emis la data de 12 aprilie 2005, cu toate că existența pagubei era cunoscută din data de 9 aprilie 2003. Reclamantul a invocat prescripția, în ce privește emiterea ordinului de imputare, termenul de 3 ani prevăzut de art. 72 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în raport cu data producerii pagubei, respectiv 1 iulie 2001, fiind împlinit la 1 iulie 2004. Reclamantul a mai arătat că nimeni nu poate fi sancționat de două ori, pentru aceeași faptă, iar pe fondul cauzei a opinat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, neexistând fapta ilicită, raport de cauzalitate sau nevinovăție.

Prin sentința nr. 138/F din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea în contencios formulată de reclamantul O.E., menținându-se ordinul atacat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a înlăturat, ca neîntemeiate, criticile invocate de reclamant, ca și chestiuni prealabile, iar pe fond a reținut, în esență, că din probatoriul administrat rezultă că reclamantul s-a aflat în culpă, datorită: - emiterii deciziei de disponibilizare nr. 50 și nr. 54, pe numele a doi angajați, reintegrați ulterior, cărora li s-a achitat la data de 17 martie 2005, suma de 160.442.591 lei. - emiterii deciziei, anterior răspunsului negativ sau afirmativ al Administrației Naționale a Finanțelor Publice, cu privire la posturile vacante de funcționari publici.

- solicitării cu întârziere de către reclamant, a sprijinului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și ulterior emiterii deciziilor respective, deși data limită a efectuării restructurării era la 24 februarie 2002. Împotriva sentinței civile sus menționate a formulat recurs în termenul legal, reclamantul O.E., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. A învederat recurentul că hotărârea luată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea și interpretarea eronată a legii, în primul rând datorită faptului că s-au încălcat prevederile art. 73 din Legea nr. 188/1999, referitoare la termenul de emitere a dispoziției de imputare, de 30 zile de la constatarea pagubei.

În cauză, s-a arătat, din adresa nr. 25685 din 9 aprilie 2003, a antecesorului intimatului Ministerul Apelor și Protecției Mediului rezultă că această instituție cunoștea de executarea celor două hotărâri judecătorești și de plata sumei de 160.442.591 lei, astfel că dispoziția de imputare s-a emis peste termenul de 30 zile de la data când s-a constatat paguba.

S-a apreciat de către recurent, că hotărârea este nelegală, și pentru motivul că în mod greșit s-a considerat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 72 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, atâta vreme, cât data producerii pagubei se localizează în intervalul 7 februarie 2001 - 1 iulie 2001, iar dispoziția de imputare s-a emis la 12 aprilie 2005. De asemenea, reclamantul a precizat că nu s-a ținut cont, de către prima instanță, de principiul general al răspunderii, potrivit cu care nimeni nu poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă, fiind dovedit în cauză că prin dispoziția de imputare nr. 20 din 15 aprilie 2003, emisă de Inspectoratul de Protecție a Mediului Sfântu Gheorghe, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, i s-a imputat aceeași sumă și pe același temei.

Pe fondul recursului, reclamantul a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a reclamantului, respectiv fapta ilicită, raportul de cauzalitate și vinovăția. Recursul este fondat.

Angajarea răspunderii civile a reclamantului, în calitatea sa de funcționar public, se pune în legătură cu un prejudiciu în sumă de 160.442.591 lei, creat urmare a rămânerii definitive și irevocabile a două hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 145/F din 31 iulie 2001, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3670 din 28 noiembrie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, respectiv sentința civilă nr. 147/F din 31 iulie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3082 din 18 octombrie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ), în dosarele care au avut ca obiect, acțiunile promovate de numiții M.L.

și C.I.O., privind anularea dispozițiilor de desfacere a contractelor de muncă și prin care s-a dispus, pe lângă anularea dispozițiilor atacate, reintegrarea reclamanților pe posturile avute anterior și obligarea Inspectoratului de Protecție a Mediului Covasna, la plata unor despăgubiri, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrare, precum și la cheltuieli de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 73 alin. (1) din actul normativ precizat, repararea pagubelor aduse autorității sau instanței publice, în situațiile prevăzute de art. 72 lit. a) și b), se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice, a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui ordin de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.

În cauză, de punerea în executare a celor două hotărâri judecătorești sus menționate, precum și de achitarea efectivă a sumei de 160.442.591 lei, antecesorul intimatei, respectiv Ministerul Apelor și Protecției Mediului a luat cunoștință, urmare a adresei nr. 1341 din 25 aprilie 2003, a Inspectoratului pentru Protecția Mediului Covasna, înregistrată sub nr. 25554/PM din 25 martie 2003, iar emiterea ordinului de imputare a avut loc la 12 aprilie 2005, cu nerespectarea termenului de 30 de zile de la constatarea pagubei prevăzut de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici. În aceste condiții, se reține că în mod greșit prima instanță a considerat că organul emitent a luat efectiv la cunoștință de producerea pagubei, la 17 martie 2005 și că ordinul atacat a fost emis în termenul legal, urmând a se dispune, fără a se mai examina celelalte motive de recurs ale reclamantului, admiterea recursului formulat de reclamantul O.E.

împotriva sentinței civile nr. 138/F din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării Ordinului nr. 306 din 12 aprilie 2005, al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor și a obligării intimatului, la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 1510 lei (RON), cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de O.E. împotriva sentinței nr. 138/F din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și pe fond, admite acțiunea reclamantului O.E. Dispune anularea Ordinului Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor nr. 306 din 12 aprilie 2005. Obligă intimatul la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 1510 (RON) lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.