ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1942/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ, reclamantul O.E. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Mediului

și Gospodăririi Apelor București, solicitând anularea Ordinului Ministerului

Mediului nr. 306 din 12 aprilie 2005, precum și suspendarea executării acestui

ordin, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că măsura contestată a fost luată cu nerespectarea termenului prevăzut

de art. 73 din Legea nr. 188/1999, respectiv după cele 30 de zile de la constatarea

pagubei, Ordinul nr. 306 fiind emis la data de 12 aprilie 2005, cu toate că

existența pagubei era cunoscută din data de 9 aprilie 2003.

Reclamantul a invocat prescripția,

în ce privește emiterea ordinului de imputare, termenul de 3 ani prevăzut de art.

72 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în raport cu data producerii pagubei,

respectiv 1 iulie 2001, fiind împlinit la 1 iulie 2004.

Reclamantul a mai arătat că nimeni

nu poate fi sancționat de două ori, pentru aceeași faptă, iar pe fondul cauzei

a opinat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale,

neexistând fapta ilicită, raport de cauzalitate sau nevinovăție.

Prin sentința nr. 138/F din 15

noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

a fost respinsă acțiunea în contencios formulată de reclamantul O.E.,

menținându-se ordinul atacat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a înlăturat, ca neîntemeiate, criticile invocate de reclamant, ca și

chestiuni prealabile, iar pe fond a reținut, în esență, că din probatoriul

administrat rezultă că reclamantul s-a aflat în culpă, datorită:

- emiterii deciziei de disponibilizare

nr. 50 și nr. 54, pe numele a doi angajați, reintegrați ulterior, cărora li s-a

achitat la data de 17 martie 2005, suma de 160.442.591 lei.

- emiterii deciziei, anterior

răspunsului negativ sau afirmativ al Administrației Naționale a Finanțelor

Publice, cu privire la posturile vacante de funcționari publici.

- solicitării cu întârziere de către

reclamant, a sprijinului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și

ulterior emiterii deciziilor respective, deși data limită a efectuării

restructurării era la 24 februarie 2002.

Împotriva sentinței civile sus

menționate a formulat recurs în termenul legal, reclamantul O.E., prin care s-a

solicitat admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate, în

sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată, cu obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

A învederat recurentul că hotărârea

luată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea și

interpretarea eronată a legii, în primul rând datorită faptului că s-au

încălcat prevederile art. 73 din Legea nr. 188/1999, referitoare la termenul de

emitere a dispoziției de imputare, de 30 zile de la constatarea pagubei.

În cauză, s-a arătat, din adresa nr.

25685 din 9 aprilie 2003, a antecesorului intimatului Ministerul Apelor și

Protecției Mediului rezultă că această instituție cunoștea de executarea celor

două hotărâri judecătorești și de plata sumei de 160.442.591 lei, astfel că

dispoziția de imputare s-a emis peste termenul de 30 zile de la data când s-a

constatat paguba.

S-a apreciat de către recurent, că

hotărârea este nelegală, și pentru motivul că în mod greșit s-a considerat că

nu sunt incidente în cauză prevederile art. 72 alin. (3) din Legea nr. 188/1999,

atâta vreme, cât data producerii pagubei se localizează în intervalul 7

februarie 2001 - 1 iulie 2001, iar dispoziția de imputare s-a emis la 12

aprilie 2005. De asemenea, reclamantul a precizat că nu s-a ținut cont, de

către prima instanță, de principiul general al răspunderii, potrivit cu care

nimeni nu poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă, fiind dovedit

în cauză că prin dispoziția de imputare nr. 20 din 15 aprilie 2003, emisă de

Inspectoratul de Protecție a Mediului Sfântu Gheorghe, anulată prin hotărâre

judecătorească definitivă, i s-a imputat aceeași sumă și pe același temei.

Pe fondul recursului, reclamantul a

arătat că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile

delictuale a reclamantului, respectiv fapta ilicită, raportul de cauzalitate și

vinovăția.

Recursul este fondat.

Angajarea răspunderii civile a

reclamantului, în calitatea sa de funcționar public, se pune în legătură cu un

prejudiciu în sumă de 160.442.591 lei, creat urmare a rămânerii definitive și

irevocabile a două hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 145/F din 31

iulie 2001, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3670 din 28 noiembrie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, respectiv sentința civilă nr.

147/F din 31 iulie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3082 din 18

octombrie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ), în dosarele care au avut ca obiect, acțiunile promovate de

numiții M.L. și C.I.O., privind anularea dispozițiilor de desfacere a

contractelor de muncă și prin care s-a dispus, pe lângă anularea dispozițiilor

atacate, reintegrarea reclamanților pe posturile avute anterior și obligarea

Inspectoratului de Protecție a Mediului Covasna, la plata unor despăgubiri,

începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrare,

precum și la cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 73 alin.

(1) din actul normativ precizat, repararea pagubelor aduse autorității sau

instanței publice, în situațiile prevăzute de art. 72 lit. a) și b), se dispune

prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice, a unui

ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la

constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui ordin de plată, iar în

situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii

judecătorești definitive și irevocabile.

În cauză, de punerea în executare a

celor două hotărâri judecătorești sus menționate, precum și de achitarea

efectivă a sumei de 160.442.591 lei, antecesorul intimatei, respectiv

Ministerul Apelor și Protecției Mediului a luat cunoștință, urmare a adresei nr.

1341 din 25 aprilie 2003, a Inspectoratului pentru Protecția Mediului Covasna,

înregistrată sub nr. 25554/PM din 25 martie 2003, iar emiterea ordinului de

imputare a avut loc la 12 aprilie 2005, cu nerespectarea termenului de 30 de

zile de la constatarea pagubei prevăzut de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,

privind Statutul funcționarilor publici.

În aceste condiții, se reține că în

mod greșit prima instanță a considerat că organul emitent a luat efectiv la

cunoștință de producerea pagubei, la 17 martie 2005 și că ordinul atacat a fost

emis în termenul legal, urmând a se dispune, fără a se mai examina celelalte

motive de recurs ale reclamantului, admiterea recursului formulat de

reclamantul O.E. împotriva sentinței civile nr. 138/F din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ și modificarea în tot

a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării

Ordinului nr. 306 din 12 aprilie 2005, al Ministerului Mediului și Gospodăririi

Apelor și a obligării intimatului, la plata în favoarea reclamantului, a sumei

de 1510 lei (RON), cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de O.E.

împotriva sentinței nr. 138/F din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și

pe fond, admite acțiunea reclamantului O.E.

Dispune anularea Ordinului

Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor nr. 306 din 12 aprilie 2005.

Obligă intimatul la plata în

favoarea reclamantului, a sumei de 1510 (RON) lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 mai 2006.