ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1020/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 decembrie 2005, reclamantul S.T. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 12.084 din 16 august 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 290/CA/2005 - PI din 31 octombrie 2005, a respins acțiunea, reținând că, deși recurentul a făcut dovada refugiului familiei sale din localitatea Calațea, în localitatea Beiuș, nu a dovedit și motivația etnică a schimbării domiciliului, ambele localități aflându-se, în perioada menționată de reclamant, în administrarea autorităților române.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul, solicitând modificarea sentinței atacate și pe fond, admiterea acțiunii. În motivele de recurs depuse în scris la dosar, recurentul a susținut că sentința instanței de fond este lipsită de temei legal, deoarece nu a ținut seama de probele administrate în cauză, reținând o situație de fapt contrar acestora. Recursul este fondat și urmează fi admis, pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Dovada acestor împrejurări se poate face, conform art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora cu declarații de martor. Întrucât înscrisurile oficiale lipsesc, așa cum rezultă din răspunsurile primite de la autorități și depuse în dosarul de fond, recurentul a făcut dovada cu declarațiile autentificate ale martorilor G.P. și F.N., atât a refugiului său, împreună cu familia, cât și a persecuției etnice care l-a provocat. Martorii au relatat împrejurările și motivele refugiului familiei S., în perioada septembrie 1940 - septembrie 1944, din satul Calațea, în localitatea Roșia Beiuș, precizând că au cunoscut direct faptele relatate, întrucât au fost refugiați în aceiași localitate, ca și familia recurentului, G.P.

fiind, pentru aceste motive, beneficiar al Legii nr. 189/2000. Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 și 314 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs și va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantul S.T., obligând, totodată, pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, beneficiul drepturilor solicitate, conform Legii nr. 189/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.T. împotriva sentinței nr. 290/CA/2005 - PI din 31 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și pe fond, admite acțiunea. Anulează hotărârea nr. 12084 din 16 august 2005 a Casei Județene de Pensii Bihor. Obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - septembrie 1944, începând cu data de 1 iulie 2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.