ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1264/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4149 din 14 septembrie 1999 pronunțată în dosarul nr. 3958/1999 Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.I.R., împotriva pârâtelor SC C.E.T.C. SRL și SC P.S.I. SRL și a dispus anularea contractului de novație prin schimbarea de debitor, autentificat la 30 mai 1997. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Contractul de novațiune încheiat de reclamantă cu pârâta SC C.E.T.C. SRL și autentificat la 30 mai 1997, prin care, pârâta a cesionat datoria pe care o avea către pârâta SC P.S.I. SRL. Prin acest contract pârâta SC C.E.T.C.

SRL se obliga să transmită și să mențină garanțiile care girau obligația sa către bancă. Instanța de apel din probele administrate a reținut însă că în mod fraudulos, această pârâtă înstrăinase bunurile gajate la 20 mai 1997, deci înaintea încheierii contractului de novațiune, fapt ce atrage nulitatea acestuia. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au introdus apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În esență apelanta susține că vânzarea bunurilor ce garantau datoria s-a făcut cu consimțământul reclamantei, astfel că la încheierea contractului de novațiune, nu s-a folosit nici o metodă dolosivă, care să fi viciat consimțământul acesteia. S-a criticat sentința și sub aspectul greșit în care instanța a considerat contractul de novațiune de debitor ca fiind un contract de novațiune de gaj.

Analizând actele și lucrările cauzei, Curtea, prin decizia nr. 588 pronunțată la 31 martie 2000 în dosarul nr. 3776/1999, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept. Din interpretarea contractului de novațiune rezultă că s-au menținut garanțiile din contractul de împrumut și nicidecum nu s-a avut în vedere numai datoria din contractul de împrumut, așa cum nefondat, susține apelanta. Instanța de apel a apreciat că însăși apelanta pârâtă a recunoscut faptul că a vândut bunurile pârâtei intimate SC P.S.I. SRL, înainte de încheierea contractului, precizând că nu a primit prețul pentru acestea, fapt ce nu are consecințe pentru reclamanta intimată, care a fost astfel prejudiciată.

Împotriva acestei decizii în termen legal au introdus recurs pârâții R.M., R.C., B.M.C., continuatori juridici ai pârâtei intimate SC C.E.T.C. SRL, invocându-se motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că instanța de apel a confirmat greșit starea de fapt și interpretarea dată contractului de novațiune. Astfel, recurenta susține că instanțele au făcut o gravă confuzie cu privire la natura contractului încheiat cu reclamanta intimată, situație în care au reținut că novațiunea a privit atât contractul de credit cât și contractul de garanție imobiliară. În realitate, novațiunea a primit doar contractul de credit încheiat la 31 mai 1995. La vânzarea bunurilor gajate către pârâta intimată SC P.S.I.

SRL, s-a convenit, ca prețul bunurilor să fie plătit direct reclamantei intimate în contul datoriei. Recurenta susține că procedându-se în acest mod, nu s-a urmărit prejudicierea reclamantei intimate și nici vicierea consimțământului acesteia la încheierea contractului. Criticile sunt nefondate, neîntemeindu-se pe dispozițiile legale invocate. Așa cum corect a reținut instanța de apel, confirmând soluția pronunțată la fond, între reclamantă și pârâta recurentă s-a încheiat un contract de novațiune, prin care aceasta din urmă în calitate de debitor cedent își cesiona datoria în valoare de 127.000 dolari S.U.A. către intimata pârâtă SC P.S.I. SRL, care a consimțit să o preia ca debitor cesionar.

Contrar susținerilor reclamantei, făcute în tot ciclu procesual, din contractul încheiat sub formă autentică rezultă că aceasta în calitate de debitor cedent, a transmis și garanțiile constituite pentru obligația sa de plată a creditului. Dar, așa cum judicios s-a stabilit în raport de probatoriul administrat, bunurile care formau obiectul acestor garanții au fost revândute la 20 mai 1997, înainte de încheierea contractului de novațiune, fiind evidentă manopera dolosivă de care a uzat recurenta, astfel că acesta nu a încheiat contractul cu bună credință. De aici, a rezultat în mod fundamentat concluzia, că prin această manoperă dolosivă întrebuințată de recurenta pârâtă cu prilejul încheierii actului respectiv, consimțământul pârâtei reclamante a fost viciat.

Ori, pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să întrunească anumite condiții, printre care și aceea potrivit căreia să nu fie alterat de vreun viciu. Cum acțiunea dolosivă, a căzut asupra unui element determinant al contractului de novațiune, aceasta a determinat sancțiunea nulității relative asupra acestuia, așa cum corect au reținut ambele instanțe. Așa fiind pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții R.M., R.C., B.M.C. și SC C.E.T.C. SRL, împotriva deciziei nr. 988 din 31 martie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 martie 2006.