ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1264/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4149 din 14

septembrie 1999 pronunțată în dosarul nr. 3958/1999 Tribunalul București, secția

comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.I.R., împotriva

pârâtelor SC C.E.T.C. SRL și SC P.S.I. SRL și a dispus anularea contractului de

novație prin schimbarea de debitor, autentificat la 30 mai 1997.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut următoarele:

Contractul de novațiune încheiat de

reclamantă cu pârâta SC C.E.T.C. SRL și autentificat la 30 mai 1997, prin care,

pârâta a cesionat datoria pe care o avea către pârâta SC P.S.I. SRL.

Prin acest contract pârâta SC C.E.T.C.

SRL se obliga să transmită și să mențină garanțiile care girau obligația sa

către bancă.

Instanța de apel din probele

administrate a reținut însă că în mod fraudulos, această pârâtă înstrăinase

bunurile gajate la 20 mai 1997, deci înaintea încheierii contractului de

novațiune, fapt ce atrage nulitatea acestuia.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal au introdus apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

În esență apelanta susține că

vânzarea bunurilor ce garantau datoria s-a făcut cu consimțământul reclamantei,

astfel că la încheierea contractului de novațiune, nu s-a folosit nici o metodă

dolosivă, care să fi viciat consimțământul acesteia.

S-a criticat sentința și sub

aspectul greșit în care instanța a considerat contractul de novațiune de

debitor ca fiind un contract de novațiune de gaj.

Analizând actele și lucrările

cauzei, Curtea, prin decizia nr. 588 pronunțată la 31 martie 2000 în dosarul nr.

3776/1999, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente de

fapt și de drept.

Din interpretarea contractului de

novațiune rezultă că s-au menținut garanțiile din contractul de împrumut și nicidecum

nu s-a avut în vedere numai datoria din contractul de împrumut, așa cum

nefondat, susține apelanta.

Instanța de apel a apreciat că

însăși apelanta pârâtă a recunoscut faptul că a vândut bunurile pârâtei

intimate SC P.S.I. SRL, înainte de încheierea contractului, precizând că nu a

primit prețul pentru acestea, fapt ce nu are consecințe pentru reclamanta

intimată, care a fost astfel prejudiciată.

Împotriva acestei decizii în termen

legal au introdus recurs pârâții R.M., R.C., B.M.C., continuatori juridici ai

pârâtei intimate SC C.E.T.C. SRL, invocându-se motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta susține că instanța de apel a confirmat greșit starea de fapt și

interpretarea dată contractului de novațiune.

Astfel, recurenta susține că

instanțele au făcut o gravă confuzie cu privire la natura contractului încheiat

cu reclamanta intimată, situație în care au reținut că novațiunea a privit atât

contractul de credit cât și contractul de garanție imobiliară.

În realitate, novațiunea a primit

doar contractul de credit încheiat la 31 mai 1995.

La vânzarea bunurilor gajate către

pârâta intimată SC P.S.I. SRL, s-a convenit, ca prețul bunurilor să fie plătit

direct reclamantei intimate în contul datoriei.

Recurenta susține că procedându-se

în acest mod, nu s-a urmărit prejudicierea reclamantei intimate și nici vicierea

consimțământului acesteia la încheierea contractului.

Criticile sunt nefondate,

neîntemeindu-se pe dispozițiile legale invocate.

Așa cum corect a reținut instanța de

apel, confirmând soluția pronunțată la fond, între reclamantă și pârâta

recurentă s-a încheiat un contract de novațiune, prin care aceasta din urmă în

calitate de debitor cedent își cesiona datoria în valoare de 127.000 dolari

S.U.A. către intimata pârâtă SC P.S.I. SRL, care a consimțit să o preia ca

debitor cesionar.

Contrar susținerilor reclamantei,

făcute în tot ciclu procesual, din contractul încheiat sub formă autentică

rezultă că aceasta în calitate de debitor cedent, a transmis și garanțiile

constituite pentru obligația sa de plată a creditului.

Dar, așa cum judicios s-a stabilit

în raport de probatoriul administrat, bunurile care formau obiectul acestor

garanții au fost revândute la 20 mai 1997, înainte de încheierea contractului

de novațiune, fiind evidentă manopera dolosivă de care a uzat recurenta, astfel

că acesta nu a încheiat contractul cu bună credință.

De aici, a rezultat în mod

fundamentat concluzia, că prin această manoperă dolosivă întrebuințată de

recurenta pârâtă cu prilejul încheierii actului respectiv, consimțământul

pârâtei reclamante a fost viciat.

Ori, pentru a fi valabil,

consimțământul trebuie să întrunească anumite condiții, printre care și aceea

potrivit căreia să nu fie alterat de vreun viciu.

Cum acțiunea dolosivă, a căzut

asupra unui element determinant al contractului de novațiune, aceasta a

determinat sancțiunea nulității relative asupra acestuia, așa cum corect au

reținut ambele instanțe.

Așa fiind pentru cele ce preced, în

baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâții R.M., R.C., B.M.C. și SC C.E.T.C. SRL, împotriva deciziei nr. 988 din

31 martie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 martie 2006.