ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 498/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, prin

sentința nr. 109 din 17 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2116/A/2004, a

respins acțiunea reclamantului G.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Sănătății, pentru anularea Ordinului nr. 536 din 23 iunie 1997, prin care s-au

aprobat Normele de igienă și recomandările privind mediul de viață al

populației, constatându-se că a fost formulată tardiv, fiind înregistrată numai

la data de 1 noiembrie 2004, după împlinirea termenului prevăzut de art. 5

alin. (2) și (5) din Legea nr. 29/1990.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut că excepția de tardivitate invocată de pârât este

întemeiată, deoarece acțiunea a fost formulată după expirarea celor 30 zile de

la data publicării ordinului atacat în M. Of. nr. 140/3.07.1997 și a termenului

limită prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 - 3 iulie 1998.

S-a apreciat că apărarea

reclamantului, în sensul că acțiunea a fost introdusă în termen, raportat la

data finalizării litigiilor pe care le-a avut cu Direcția de Sănătate Publică

Dolj și Consiliul Local Craiova, este lipsită de relevanță, deoarece nu s-a

dovedit că depășirea termenului s-a datorat unor împrejurări mai presus de

voința sa, astfel încât nu este în drept să beneficieze de prevederile legale

cu privire la repunerea în termenul de sesizare a instanței de contencios

administrativ, impunându-se admiterea excepției tardivității introducerii

acțiunii invocată de pârâți.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul G.E., criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate, motivat de faptul că s-a reținut în mod greșit

tardivitatea introducerii acțiunii prin raportare la data publicării actului

administrativ normativ atacat, și nu la momentul când a avut loc vătămarea

drepturilor și intereselor sale, definit, ca atare, prin art. 1 al Legii nr.

29/1990.

În opinia recurentului, exprimată

prin scriptele depuse ulterior la dosar, chiar și în regimul Legii nr. 29/1990,

termenul trebuie calculat, în cazul atacării actelor normative, nu de la

momentul intrării în vigoare, ci din acela când au intrat în conflict cu

interesele legitime ale unei persoane, de natură să-i aducă o vătămare a

drepturilor subiective recunoscute de lege, problema tardivității fiind eliminată

din procedura de contestare a acestora la această dată, prin adoptarea Legii

nr. 554/2004.

S-a apreciat că soluția primei

instanțe este greșită, și pe fond, aspectele învederate neputând fi analizate,

însă, de către instanța de control judiciar, în considerarea dispozițiilor art.

312 pct. 3 și 5 și art. 313 C. proc. civ., raportat la modalitatea în care a

fost soluționat procesul, respectiv fără a se intra în cercetarea fondului.

Analizând actele și lucrările

dosarului, susținerile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele,

conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Excepția de tardivitate a acțiunii a

fost corect admisă de către instanța de fond, întrucât acțiunea a fost

formulată la mult timp după împlinirea termenului limită de 1 an prevăzut de

art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990.

Potrivit acestui text de lege,

introducerea cererii la instanță nu se va putea face, în toate cazurile, mai

târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se

cerere.

Procedura și termenele instituite

prin art. 5, pentru exercitarea recursului grațios și a acțiunii în contencios

administrativ sunt aplicabile și în situația atacării unui act normativ,

soluția legislativă privind imprescriptibilitatea unor astfel de acțiuni

consacrată pentru prima dată prin Legea nr. 554/2004, neputând fi reținută în

speță, în considerarea dispozițiilor exprese ale art. 27, potrivit cărora

cauzele aflate pe rolul instanțelor, la data intrării ei în vigoare, vor

continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării

instanței.

Evident, dispoziția privind curgerea

termenului de la data comunicării actului administrativ atacat este aplicabilă

numai în cazul actelor administrative cu caracter individual care se comunică

părților față de care produc efecte juridice. Actele administrative cu caracter

normativ sunt aduse la cunoștința celor interesați, prin publicare, termenul

începând să curgă de la această dată.

Termenul prevăzut de art. 5 alin.

(5) din Legea nr. 29/1990, este un termen de decădere, iar prin art. 1 al

respectivei legi nu este definit momentul de la care acesta începe să curgă,

cum pretinde reclamantul-recurent.

În speță, ordinul atacat a fost

publicat în M. Of. nr. 140/3.07.1997, iar acțiunea a fost formulată numai la

data de 1 noiembrie 2004, fără a se invoca și dovedi existența unor împrejurări

de natura celor prevăzute de art. 103 C. proc. civ., care să justifice

eventuala repunere în termen.

Prin urmare, în temeiul art. 312

pct. 1 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.E.

împotriva sentinței civile nr. 109 din 17 martie 2005 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2006.