ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 498/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 109 din 17 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2116/A/2004, a respins acțiunea reclamantului G.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, pentru anularea Ordinului nr. 536 din 23 iunie 1997, prin care s-au aprobat Normele de igienă și recomandările privind mediul de viață al populației, constatându-se că a fost formulată tardiv, fiind înregistrată numai la data de 1 noiembrie 2004, după împlinirea termenului prevăzut de art. 5 alin. (2) și (5) din Legea nr. 29/1990. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că excepția de tardivitate invocată de pârât este întemeiată, deoarece acțiunea a fost formulată după expirarea celor 30 zile de la data publicării ordinului atacat în M. Of.

nr. 140/3.07.1997 și a termenului limită prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 - 3 iulie 1998. S-a apreciat că apărarea reclamantului, în sensul că acțiunea a fost introdusă în termen, raportat la data finalizării litigiilor pe care le-a avut cu Direcția de Sănătate Publică Dolj și Consiliul Local Craiova, este lipsită de relevanță, deoarece nu s-a dovedit că depășirea termenului s-a datorat unor împrejurări mai presus de voința sa, astfel încât nu este în drept să beneficieze de prevederile legale cu privire la repunerea în termenul de sesizare a instanței de contencios administrativ, impunându-se admiterea excepției tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâți.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul G.E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, motivat de faptul că s-a reținut în mod greșit tardivitatea introducerii acțiunii prin raportare la data publicării actului administrativ normativ atacat, și nu la momentul când a avut loc vătămarea drepturilor și intereselor sale, definit, ca atare, prin art. 1 al Legii nr. 29/1990. În opinia recurentului, exprimată prin scriptele depuse ulterior la dosar, chiar și în regimul Legii nr. 29/1990, termenul trebuie calculat, în cazul atacării actelor normative, nu de la momentul intrării în vigoare, ci din acela când au intrat în conflict cu interesele legitime ale unei persoane, de natură să-i aducă o vătămare a drepturilor subiective recunoscute de lege, problema tardivității fiind eliminată din procedura de contestare a acestora la această dată, prin adoptarea Legii nr. 554/2004.

S-a apreciat că soluția primei instanțe este greșită, și pe fond, aspectele învederate neputând fi analizate, însă, de către instanța de control judiciar, în considerarea dispozițiilor art. 312 pct. 3 și 5 și art. 313 C. proc. civ., raportat la modalitatea în care a fost soluționat procesul, respectiv fără a se intra în cercetarea fondului. Analizând actele și lucrările dosarului, susținerile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează. Excepția de tardivitate a acțiunii a fost corect admisă de către instanța de fond, întrucât acțiunea a fost formulată la mult timp după împlinirea termenului limită de 1 an prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990.

Potrivit acestui text de lege, introducerea cererii la instanță nu se va putea face, în toate cazurile, mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cerere. Procedura și termenele instituite prin art. 5, pentru exercitarea recursului grațios și a acțiunii în contencios administrativ sunt aplicabile și în situația atacării unui act normativ, soluția legislativă privind imprescriptibilitatea unor astfel de acțiuni consacrată pentru prima dată prin Legea nr. 554/2004, neputând fi reținută în speță, în considerarea dispozițiilor exprese ale art. 27, potrivit cărora cauzele aflate pe rolul instanțelor, la data intrării ei în vigoare, vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței.

Evident, dispoziția privind curgerea termenului de la data comunicării actului administrativ atacat este aplicabilă numai în cazul actelor administrative cu caracter individual care se comunică părților față de care produc efecte juridice. Actele administrative cu caracter normativ sunt aduse la cunoștința celor interesați, prin publicare, termenul începând să curgă de la această dată. Termenul prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, este un termen de decădere, iar prin art. 1 al respectivei legi nu este definit momentul de la care acesta începe să curgă, cum pretinde reclamantul-recurent. În speță, ordinul atacat a fost publicat în M. Of. nr. 140/3.07.1997, iar acțiunea a fost formulată numai la data de 1 noiembrie 2004, fără a se invoca și dovedi existența unor împrejurări de natura celor prevăzute de art. 103 C. proc.

civ., care să justifice eventuala repunere în termen. Prin urmare, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.E. împotriva sentinței civile nr. 109 din 17 martie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2006.