Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
21 septembrie 2006

Decizia nr. 5438/2006 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva deciziei nr. 520 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 639/ F din 30 mai 2006, pronunțată în dosarul penal nr. 13436/3/2006, Tribunalul București, secția a II–a penală, a respins, ca nefondată, cererea petentului I.C. de întrerupere a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 2008 din 14 iunie 2004 a Judecătoriei Sector 5 București. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că împrejurările invocate de petent, respectiv situația materială precară a familie sale, nu au caracter „special” în sensul art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., de natură a impune întreruperea executării pedepsei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul – petent, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză, apreciind că situația dificilă a familiei sale nu ar constitui o împrejurare cu caracter excepțional.

Prin decizia penală nr. 520/ A din 26 iunie 2006, Curtea de Apel București a respins, apelul declarat de condamnat, reținându-se că instanța de fond a apreciat în mod temeinic faptul că petentul a invocat formal situația familiei sale, dificultățile materiale ale acesteia neavând „caracter special” în sensul art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, a formulat recurs condamnatul care a reiterat cererea de întrerupere a executării pedepsei. Recursul este nefondat, întrucât astfel cum corect au reținut cele două instanțe, situația materială a familiei condamnatului nu are caracter special în sensul art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., de natură a impune întreruperea executării pedepsei.

Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul declarat de condamnatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 520 din 26 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 520 din 26 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 240 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2006.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.