ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3668/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,

sub nr. 4807 din 12 iulie 2005, reclamanta L.E. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC U.T.

SA Timișoara (fostă SC S. SA), anularea în parte a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 08 nr. 0238 din 7 februarie

2005, emis de fostul Minister al Turismului, în favoarea SC S. SA, în limita

suprafeței de 644 mp, proprietatea antecesorului său, care în mod eronat a fost

inclusă în suprafața de 9548,70 mp, cu privire la care s-a atestat proprietatea

societății menționate, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de

judecată.

Reclamanta a susținut că în

calitate de fiică, este succesoarea în drepturi a defunctului K.B.,

proprietarul terenului în cauză, înscris în cartea funciară ca proprietar

tabular, deși în anul 1978, prin Decretul de expropriere nr. 492, terenurile

din Zona Liliacului - Deva au fost expropriate.

Curtea de Apel Alba Iulia,

secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 304

din 9 decembrie 2005, a admis excepția tardivității introducerii acțiunii în

contencios administrativ invocată de ambii pârâți și, în consecință, a respins

acțiunea reclamantei L.E., ca tardiv formulată.

În motivarea soluției s-a

reținut că, întrucât certificatul seria M 08 nr. 0238, de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor, a fost emis la data de 7 februarie 1995,

acțiunea a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut în Legea nr. 554/2004,

iar reclamanta nu poate susține că nu a cunoscut cuprinderea suprafeței în

litigiu, în certificatul contestat, față de înscrierea antecesorului său în

cartea funciară, întrucât în cartea sa funciară a fost notat la data de 19

martie 2002, litigiul între reclamantă și Primăria municipiului Deva.

Împotriva acestei hotărâri

în termen legal a declarat recurs, reclamanta L.E., criticându-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și susținând că nici una dintre apărările pe care

le-a formulat față de excepția invocată, în mod greșit, au fost respinse de

instanța de fond.

Astfel, recurenta-reclamantă

a susținut că antecesorul său a fost înscris în cartea funciară, menționată cu

nr. 4985 din anul 1957, mult anterior emiterii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0238, în favoarea SC S. SA.

S-a mai arătat că

înregistrarea inițială în C.F. nr. 4985 nu a fost sistată și în condițiile în

care intimații nu au întabulat dreptul lor în aceeași carte funciară, în mod

obiectiv nu avea cum să ia cunoștință de existența certificatului emis.

În fine, recurenta a mai

susținut că afirmația instanței de fond referitoare la înscrierea în cartea

funciară a dosarului nr. 465/2002, ceea ce ar demonstra luarea la cunoștință

despre întinderea suprafeței din certificatul de atestare a proprietății, este

complet eronată, întrucât în acel dosar certificatul de atestare în litigiu

nici nu a fost măcar amintit.

Înalta Curte, examinând

actele și lucrările dosarului, prin prisma prevederilor legale incidente, în

raport cu criticile recurentei, dar și cu înscrisurile suplimentare depuse în

recurs, apreciază că recursul de față este fondat și urmează a fi admis în

limitele și pentru cele în continuare arătate.

Înalta Curte apreciază că

admiterea excepției de tardivitate a introducerii acțiunii invocată de

pârâții-intimați s-a făcut pe baza și în urma administrării unui material

probator incomplet.

În raport cu susținerile

contradictorii ale părților, cu împrejurarea necontestată, a înscrierilor

diferite în cartea funciară, se apreciază că instanța era datoare, potrivit

art. 129 alin. (4) și (5), să ceară explicații suplimentare și să pună în

dezbaterea părților, orice împrejurare de natură a stabili cu corectitudine

data la care a luat cunoștință efectiv recurenta-reclamantă, despre existența

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, incluzând suprafața și

delimitarea acesteia.

În acest sens este de

observat că instanța de fond nu a motivat cum anume a luat cunoștință recurenta

despre existența certificatului de atestare emis în favoarea SC S. SA în cadrul

procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 465/2002, respectiva acțiune fiind

constatată perimată la 23 iunie 2003, și purtându-se numai între

recurenta-reclamantă și pârâta Primăria municipiului Deva. De altfel și

neclaritatea acestei înscrieri, în C.F. nr. 4985, sub nr. 3775, față de actele

depuse în recurs, ce atestă existența dosarului cu nr. 465/2002, la Judecătoria

Deva, denotă împrejurarea că instanța de fond greșit a apreciat că reclamanta a

luat cunoștință la acea dată, de existența certificatului de atestare în

discuție.

Este adevărat că potrivit

art. 11 alin. (2), așa cum a reținut instanța de fond, cererea, în cazul

actului administrativ unilateral, poate fi introdusă nu mai târziu de 1 an de

la data emiterii acestuia, dar, totodată, conform art. 7 alin. (3), terțul față

de actul administrativ individual poate exercita recursul administrativ

prealabil din momentul luării la cunoștință a existenței actului vătămător, în

limita termenului prevăzut.

Rezultă astfel că în ceea ce

îi privește pe terți, data luării la cunoștință despre existența unui act ce nu

le este comunicat, este important a fi determinată și cu atât mai mult în cauza

de față, în care există două cărți funciare pentru aceeași pretinsă suprafață

de teren, respectiv C.F. nr. 3606 și C.F. nr. 985.

Pentru a nu lipsi părțile de

dublul grad de jurisdicție și pentru clarificarea tuturor aspectelor de fapt și

de drept, atât în ceea ce privește excepțiile invocate, cât și fondul

litigiului, după caz, Înalta Curte va dispune casarea sentinței atacate, cu

trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de fond, în urma suplimentării materialului probator în sensul arătat,

va reexamina și se va pronunța asupra excepțiilor invocate și în măsura în care

se va dovedi posibil, desigur, și asupra fondului cauzei.

Cu ocazia rejudecării,

instanței de fond urmează să valorifice și conținutul înscrisurilor noi depuse

cu ocazia judecării recursului, incluzând fără limitare, sentința civilă nr.

117/2005 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.

245 din 15 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, prin care Primăria municipiului Deva și Prefectura

județului Hunedoara au fost obligate să îi restituie recurentei în natură o

suprafață de 644 mp, conform unei lucrări de expertiză și să stabilească în ce

mod o astfel de hotărâre poate avea sau nu legătură cu acțiunea de față și cu

drepturile de proprietate ale ambelor părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

L.E. împotriva sentinței civile nr. 304 din 9 decembrie 2005 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 30 octombrie 2006.