ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3668/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 4807 din 12 iulie 2005, reclamanta L.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC U.T. SA Timișoara (fostă SC S. SA), anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 08 nr. 0238 din 7 februarie 2005, emis de fostul Minister al Turismului, în favoarea SC S. SA, în limita suprafeței de 644 mp, proprietatea antecesorului său, care în mod eronat a fost inclusă în suprafața de 9548,70 mp, cu privire la care s-a atestat proprietatea societății menționate, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a susținut că în calitate de fiică, este succesoarea în drepturi a defunctului K.B., proprietarul terenului în cauză, înscris în cartea funciară ca proprietar tabular, deși în anul 1978, prin Decretul de expropriere nr. 492, terenurile din Zona Liliacului - Deva au fost expropriate. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 304 din 9 decembrie 2005, a admis excepția tardivității introducerii acțiunii în contencios administrativ invocată de ambii pârâți și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei L.E., ca tardiv formulată.

În motivarea soluției s-a reținut că, întrucât certificatul seria M 08 nr. 0238, de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, a fost emis la data de 7 februarie 1995, acțiunea a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut în Legea nr. 554/2004, iar reclamanta nu poate susține că nu a cunoscut cuprinderea suprafeței în litigiu, în certificatul contestat, față de înscrierea antecesorului său în cartea funciară, întrucât în cartea sa funciară a fost notat la data de 19 martie 2002, litigiul între reclamantă și Primăria municipiului Deva. Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs, reclamanta L.E., criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că nici una dintre apărările pe care le-a formulat față de excepția invocată, în mod greșit, au fost respinse de instanța de fond.

Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că antecesorul său a fost înscris în cartea funciară, menționată cu nr. 4985 din anul 1957, mult anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0238, în favoarea SC S. SA. S-a mai arătat că înregistrarea inițială în C.F. nr. 4985 nu a fost sistată și în condițiile în care intimații nu au întabulat dreptul lor în aceeași carte funciară, în mod obiectiv nu avea cum să ia cunoștință de existența certificatului emis. În fine, recurenta a mai susținut că afirmația instanței de fond referitoare la înscrierea în cartea funciară a dosarului nr. 465/2002, ceea ce ar demonstra luarea la cunoștință despre întinderea suprafeței din certificatul de atestare a proprietății, este complet eronată, întrucât în acel dosar certificatul de atestare în litigiu nici nu a fost măcar amintit.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma prevederilor legale incidente, în raport cu criticile recurentei, dar și cu înscrisurile suplimentare depuse în recurs, apreciază că recursul de față este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru cele în continuare arătate. Înalta Curte apreciază că admiterea excepției de tardivitate a introducerii acțiunii invocată de pârâții-intimați s-a făcut pe baza și în urma administrării unui material probator incomplet.

În raport cu susținerile contradictorii ale părților, cu împrejurarea necontestată, a înscrierilor diferite în cartea funciară, se apreciază că instanța era datoare, potrivit art. 129 alin. (4) și (5), să ceară explicații suplimentare și să pună în dezbaterea părților, orice împrejurare de natură a stabili cu corectitudine data la care a luat cunoștință efectiv recurenta-reclamantă, despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate, incluzând suprafața și delimitarea acesteia. În acest sens este de observat că instanța de fond nu a motivat cum anume a luat cunoștință recurenta despre existența certificatului de atestare emis în favoarea SC S. SA în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 465/2002, respectiva acțiune fiind constatată perimată la 23 iunie 2003, și purtându-se numai între recurenta-reclamantă și pârâta Primăria municipiului Deva.

De altfel și neclaritatea acestei înscrieri, în C.F. nr. 4985, sub nr. 3775, față de actele depuse în recurs, ce atestă existența dosarului cu nr. 465/2002, la Judecătoria Deva, denotă împrejurarea că instanța de fond greșit a apreciat că reclamanta a luat cunoștință la acea dată, de existența certificatului de atestare în discuție. Este adevărat că potrivit art. 11 alin. (2), așa cum a reținut instanța de fond, cererea, în cazul actului administrativ unilateral, poate fi introdusă nu mai târziu de 1 an de la data emiterii acestuia, dar, totodată, conform art. 7 alin. (3), terțul față de actul administrativ individual poate exercita recursul administrativ prealabil din momentul luării la cunoștință a existenței actului vătămător, în limita termenului prevăzut.

Rezultă astfel că în ceea ce îi privește pe terți, data luării la cunoștință despre existența unui act ce nu le este comunicat, este important a fi determinată și cu atât mai mult în cauza de față, în care există două cărți funciare pentru aceeași pretinsă suprafață de teren, respectiv C.F. nr. 3606 și C.F. nr. 985. Pentru a nu lipsi părțile de dublul grad de jurisdicție și pentru clarificarea tuturor aspectelor de fapt și de drept, atât în ceea ce privește excepțiile invocate, cât și fondul litigiului, după caz, Înalta Curte va dispune casarea sentinței atacate, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond, în urma suplimentării materialului probator în sensul arătat, va reexamina și se va pronunța asupra excepțiilor invocate și în măsura în care se va dovedi posibil, desigur, și asupra fondului cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanței de fond urmează să valorifice și conținutul înscrisurilor noi depuse cu ocazia judecării recursului, incluzând fără limitare, sentința civilă nr. 117/2005 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 245 din 15 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin care Primăria municipiului Deva și Prefectura județului Hunedoara au fost obligate să îi restituie recurentei în natură o suprafață de 644 mp, conform unei lucrări de expertiză și să stabilească în ce mod o astfel de hotărâre poate avea sau nu legătură cu acțiunea de față și cu drepturile de proprietate ale ambelor părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de L.E. împotriva sentinței civile nr. 304 din 9 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 octombrie 2006.