ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2555/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

47237/3/2005, reclamantul S.I.V. Buzău a chemat în judecată pârâta A.N.T.,

pentru a fi obligată la restituirea în natură a imobilului situat în comuna

Siriu, sat Gura Siriului, fost Lunca Sasu, județul Buzău și la plata de

despăgubiri pentru degradarea imobilului.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că imobilul precizat a fost dobândit de A.I.  Buzău prin donație de la

Ministerul Finanțelor la 7 iulie 1933, că reclamantul este succesor în drept și

în fapt al A.I. Buzău și că imobilul a fost preluat la 18 februarie 2001.

S-a arătat că, prin notificarea

înregistrată sub nr. 843 din 8 noiembrie 2001, reclamantul a solicitat

restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea fiind respinsă

prin Ordinul nr. 679 din 29 noiembrie 2005 de A.N.T., motivată prin modificarea

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, iar invocarea acestor modificări de

către pârâtă este neîntemeiată și nelegală, întrucât legea dispune numai pentru

viitor.

Prin sentința civilă nr. 103 din 24

ianuarie 2006, Tribunalul București a respins cererea ca nefondată, reținând că

aceasta reprezintă atât o contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

în ceea ce privește critica ordinului emis de pârâtă și obligarea acesteia la

restituirea în natură a imobilului, cât și o cerere în pretenții în ceea ce

privește cererea de despăgubiri pentru degradările aduse imobilului.

Tribunalul a constatat că soluția

dată prin ordinul contestat este legală, întrucât trimiterea notificării în baza

Legii nr. 10/2001 a declanșat procedura administrativă reglementată de acest

act normativ, procedură care a fost finalizată prin ordinul contestat, ordin

emis după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2001, care a clarificat domeniul

de aplicare a Legii nr. 10/2001.

S-a reținut că, în mod evident, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, nu se putea emite un ordin care să

încalce dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată.

Nu se poate vorbi nici de o aplicare

retroactivă a legii, pentru că ea nu a fost aplicată unor raporturi juridice

finalizate la data intrării ei în vigoare, ci unor raporturi juridice în curs,

în cadrul acestor raporturi existând dreptul reclamantului de a obține

soluționarea notificării și obligația pârâtei de a o soluționa, soluționare ce

nu se poate realiza decât în temeiul legii în vigoare la momentul soluționării.

Reclamantul a declarat apel

împotriva acestei sentințe.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 569 A din 23 octombrie 2006, a respins apelul ca nefondat,

menținând soluția instanței de fond.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurentul-reclamant a susținut, în

esență, că în mod nelegal instanța de apel a considerat a fi aplicabile

dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 având în vedere faptul că

raportul juridic a luat naștere înainte de apariția Legii nr. 247/2005, iar

principiul neretroactivității legii civile noi reprezintă o regulă juridică în

conformitate cu care legea civilă se aplică numai raporturilor juridice ce au

luat naștere după intrarea ei în vigoare.

Recursul este nefondat.

Așa cum corect a reținut instanța de

apel, conform prevederilor art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor,

ea neavând putere retroactivă.

Dar, acest text instituie două

principii general aplicabile în materia dreptului civil și anume principiul

aplicabilității imediate a legii civile noi și principiul neretroactivității

legii civile noi.

Primul principiu presupune aplicarea

noii legi tuturor situațiilor juridice în desfășurare la momentul intrării sale

în vigoare, iar cel de-al doilea presupune neaplicarea sa unor situații juridice

epuizate deja la momentul intrării sale în vigoare.

Or, așa cum bine s-a reținut în

speță, introducerea notificării de către reclamant a declanșat procedura

administrativă a soluționării sale, ea nefiind finalizată la momentul intrării

în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001.

Astfel, conform primului principiu

enunțat, organul jurisdicțional administrativ era obligat să aplice legea

modificatoare, fiind pasibil, în caz contrar, de sancțiunea nerespectării

legii.

Și tot acest considerent reținut

corect de curtea de apel, respectiv al nefinalizării procedurii de soluționare

a notificării, este pertinent și în legătură cu respectarea celui de-al doilea

principiu, neputându-se afirma că Legea nr. 247/2005 s-ar aplica unor situații

născute și epuizate înainte de intrarea ei în vigoare.

În cazul de față, notificarea este

în curs de soluționare.

Pe cale de consecință, față de

argumentele de mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de S.I.V. Buzău împotriva deciziei nr. 569/A din 23 octombrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.