ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5246/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

5563/2005, reclamanta T.E.A. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA,

solicitând să se dispună restituirea în natură, pentru dreaptă posesie și

liberă folosință a terenului situat în București, str. A. f. nr. (fostă B.Ș. f.

nr.), sector 4, în suprafață de 1516,36 mp, situat actualmente în str. Î.T. nr.

46, sector 4, în incinta Grădiniței nr. 261 și în proprietatea pârâtei.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că imobilul a fost proprietatea bunicilor săi, respectiv defuncții preot

P.I.P. și E., conform actului de vânzare-cumpărare nr. 5826/1926, prin care au

cumpărat de la I.A.R. terenul în suprafață de 1827 mp, aflat în comuna

suburbană Șerban Vodă, str. B.Ș. f. nr., actualmente A. f. nr., sector 4.

Ulterior, o parte din teren în

suprafață de 310,64 mp a fost vândută Primăriei București pentru utilitate

publică, respectiv pentru mărirea curții Școlii Primare din comuna Șerban Vodă,

actualmente Grădinița nr. 261 din str. Î.T. nr. 46, sector 4.

S-a arătat că imobilul situat în

str. Î.T. nr. 46, sector 4, compus din teren în suprafață de 3000 mp (ce includ

și terenul de 310,64 mp vândut de bunicii reclamantei), și construcțiile aflate

pe el, a fost atribuit în administrarea Întreprinderii A. .

În anul 1993, pârâta SC A. SA a

obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 0381,

eliberat de Ministerul Industriilor pentru suprafața de teren de 4495 mp, ce

include și terenul în suprafață de 1516,38 mp care face obiectul cauzei de

față.

Reclamanta a mai arătat că terenul

este în prezent liber, iar notificarea pe care a formulat-o nu a fost

soluționată nici până în prezent.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 631 din 12 aprilie 2006, a admis excepția

inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei.

Instanța de fond a reținut că

acțiunea în justiție, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, are un caracter

subsidiar și facultativ, neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii

administrative prevăzute de art. 24 din această lege.

S-a considerat că principalul efect

juridic al notificării constă în investirea persoanei notificate cu obligația

de a o rezolva în condițiile legii, așa încât reclamanta nu poate investi cu

soluționarea aceleiași cereri atât instanța de judecată, cât și organul

administrativ cu activitate jurisdicțională.

Reclamanta a declarat apel împotriva

acestei sentințe, iar Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin

decizia nr. 74 din 6 februarie 2007, a admis apelul, a desființat sentința și a

trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București, reținând, în esență, că,

prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, tribunalul a refuzat soluționarea pe

fond a pricinii, fiind încălcată totodată și obligația judecării pricinii.

Pârâta SC A. SA a declarat recurs

împotriva acestei decizii, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Pârâta a susținut că instanța de apel,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și că hotărârea este

lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În esență, s-a susținut că, prin

decizia recurată, curtea de apel a schimbat obiectul cererii deduse judecății,

apreciind că reclamanta ar fi investit instanța cu o acțiune prin care ar fi

solicitat obligarea pârâtei la soluționarea notificării și că, numai ca urmare

a recalificării acțiunii, instanța ar fi putut ajunge la o altă concluzie decât

aceea a inadmisibilității acțiunii.

Cu alte cuvinte, s-a susținut că

acțiunea reclamantei nu este, așa cum greșit a reținut instanța de apel, o

acțiune prin care să se solicite obligarea societății la soluționarea

notificării și nici contestație împotriva dispoziției emisă în cadrul

procedurii administrative, ci, așa cum este ea întemeiată de reclamantă pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, apare ca inadmisibilă.

Recursul este nefondat.

Reclamanta a adresat pârâtei, în

baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată la Biroul

Executorului Judecătoresc D.I.C. sub nr. 3053/2001 (f. 11 -12 dosar), prin care

a solicitat să i se restituie în natură imobilul situat în București, str. Î.T.

nr. 46, sector 4, din actele depuse la dosarul cauzei nerezultând că

notificarea ar fi fost soluționată până în prezent.

Instanța de apel a reținut în mod

corect că procedura soluționării notificării, prevăzută de art. 21 din Legea

nr. 10/2001 este subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, are caracter

necontencios, dar obligatoriu potrivit art. 109 alin. (4) C. proc. civ., astfel

încât, reiese că, în cazul în care este temporizată, cel vătămat are deschis

accesul la justiție, pentru a fi finalizată.

Altfel, persoana îndreptățită s-ar

afla în situația în care i se refuză soluționarea cererii, dar nu se poate

adresa justiției, deoarece nu s-a emis o dispoziție expresă de respingere a

notificării.

O atare susținere, contrară

principiilor elementare de drept și scopului Legii nr. 10/2001, nu poate fi

primită .

Cum soluția tribunalului, de

respingere a acțiunii ca inadmisibilă este greșită, ea echivalând, practic, cu

refuzul de a soluționa în fond cauza, în mod corect curtea de apel a

desființat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Așa fiind, soluția instanței de apel

este legală, iar criticile exprimate prin recurs sunt neîntemeiate.

În consecință, față de cele mai sus

exprimate, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC A. SA împotriva deciziei nr. 74 din 6 februarie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2007.