ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1738/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 750 din 9

noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. 17174/2005, a

fost respinsă cererea de revizuire a sentinței civile nr. 269 din 11 iulie 2001, a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. 6627/2004, formulată de reclamanta P.M., în

contradictoriu cu Casa de Asigurări a Avocaților din România.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii

întemeiate pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât acest motiv de revizuire

se întemeiază pe împrejurări care au alterat procesul de stabilire a adevărului

de către instanță, dar cererea nu dovedește existența cumulativă a condițiilor

legale.

Astfel, a constatat instanța că

„actul nou” invocat de revizuientă este o adresă emisă de pârâtă către

filialele sale, solicitând acestora să anexeze la dosarele de pensii, atât

veniturile realizate pe primii 5 ani, întrucât pentru această perioadă se

aplică dispozițiile H.G. nr. 565/1996, cât și veniturile la zi.

A apreciat instanța, pe baza

probelor, că reclamanta a cunoscut conținutul acestui înscris, ambele

adeverințe de venituri prevăzute în acea adresă fiindu-i solicitate la

întocmirea dosarului de pensie.

A considerat instanța că înscrisul

invocat drept „act nou” nu are caracter determinant la darea unei hotărâri,

întrucât sentința supusă revizuirii a stabilit, pe baza interpretării

dispozițiilor legale în materie, că modalitatea de calcul a pensiei prevăzută

de dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 565/1997 nu este aplicabilă avocaților,

deci nici reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat în termen recursul de față, revizuienta, cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii, recurenta

susține că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 322 C. proc. civ., considerând că actul nou nu îndeplinește condițiile cumulative ale textului, deși

recurenta nu a cunoscut existența actului nou prin care pârâta a adoptat modul

de calcul al H.G. nr. 565/1996.

Arată recurenta că actul nou invocat

nu a fost trimis celor care solicitau înscrierea la pensie, ci filialei

Maramureș a Casei de Asigurări a Avocaților din România și conținea, atașate,

modelele celor două adeverințe-tip, fără ca adeverința de venit pentru primii 5

ani să cuprindă mențiunea că în această variantă se va aplica H.G. nr. 565/1996.

Arată recurenta că la soluționarea

acțiunii în fond nu a avut posibilitatea să ceară pârâtei, actele în baza

cărora a întocmit dosarul de pensie, întrucât nu știa prin ce act propriu, Casa

de Asigurări a Avocaților București a adoptat modul de calcul al pensiei

prevăzut de H.G. nr. 565/1996, pe baza normei de recomandare din art. 6 al

acestei hotărâri.

Susține recurenta că a descoperit

acest act, ulterior soluționării irevocabile a cererii și este evident că

pârâta a reținut acest act, întrucât a negat în mod constant că ar fi aplicat

norma de recomandare din art. 6 al H.G. nr. 565/1996.

Critică recurenta, aprecierea

instanței că actul nou n-ar fi determinat în soluționarea cauzei, deși chiar

pârâta a recunoscut că a adoptat aplicarea calculului prevăzut de H.G. nr. 565/1996,

iar această modalitate de calcul pe baza primilor 5 ani există la dosarul de

pensionare.

Recursul nu se fondează.

În fapt, prin decizia de pensionare nr.

28 din 4 martie 1998, reclamanta a fost pensionată pentru limită de vârstă, cu

drept de a continua activitatea de avocat. Baza de calcul a pensiei a fost:

„ultimii 5 ani din cei 10 ani anteriori pensionării”.

Prin acțiunea în contencios de față,

reclamanta a contestat baza de calcul folosită de Casa de Asigurări a

Avocaților din România, cerând aplicarea bazei de calcul „primii 5 ani din cei

10 anteriori pensionării”, aptă, în concepția reclamantei, de a-i asigura o

pensie mai mare decât cea stabilită conform primului criteriu.

Interesul material concret al

reclamantei, de a pretinde calcularea pensiei după cel de-al doilea criteriu,

era acela că H.G. nr. 565/1996, prin dispozițiile art. 1, prevedea măsuri de protecție

socială privind pensiile de asigurări sociale de stat și militare, numai

pensiilor din categoriile respective, pe baza veniturilor din primii 5 ani

lucrați consecutiv din ultimii 10 ani de activitate.

Deși această hotărâre vizează numai

pensiile de asigurări sociale de stat și militare, nefiind, deci, aplicabilă

altor sisteme de asigurări sociale, printre care și sistemului de pensii al

avocaților, art. 5 (iar nu 6, cum pretinde reclamanta) din hotărâre, recomandă

celorlalte sisteme de asigurări sociale și pensii să aplice măsurile de

protecție socială prevăzute în hotărâre.

În anul 1997, Casa de Asigurări a

Avocaților din România a decis să aplice dispozițiile H.G. nr. 565/1996, scop

în care a trimis filialelor sale, adresa nr. 2205 din 10 octombrie 1997,

invocată drept act nou în revizuire de către recurentă.

Această adresă îndrumă filialele să

înmâneze solicitanților la pensionare, ambele tipuri de adeverințe: cu

veniturile pentru primii 5 ani și cu veniturile la zi, cu precizarea că pentru

primii 5 ani se aplică dispozițiile H.G. nr. 565/1996.

Fără îndoială că acest act a fost

făcut public în mediul său de interes și aplicare chiar de către pârâta Casa de

Asigurări a Avocaților din România și de către filiale, iar recurenta a

cunoscut ambele variante de adeverință de venit pentru baza de calcul a

pensiei.

Dar, din motive de ordin

economic-financiar, Casa de Asigurări a Avocaților din România a renunțat

ulterior la aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 565/1996, decizia sa fiind luată

în ședința Consiliului de conducere al Casei din 27 ianuarie 1998, comunicând

această hotărâre și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Această măsură a fost anterioară

pensionării recurentei, astfel încât baza de calcul a pensiei nu a mai fost

dată de veniturile primilor 5 ani din ultimii 10 ani lucrați.

Instanța de fond, respingând

acțiunea reclamantei, a reținut singurul aspect esențial în cauză: problema

juridică a aplicării sau nu a H.G. nr. 565/1996 la sistemul de pensii al

avocaților și a constatat, în mod corect, că ea nu se aplică.

De vreme ce Casa de Asigurări a

Avocaților din România a aplicat o vreme acest act normativ pe baza unei

recomandări conținute în el, de bună seamă că ea putea reveni asupra deciziei

sale, norma de aplicare nefiind imperativă, ci de recomandare.

Dacă măsura luată de Casa de Asigurări

a Avocaților din România a fost sau nu corectă și oportună față de membrii săi

cotizanți, nu interesează în cauza de față, cert este, însă, că adresa Casei,

prin care se instituia inițial aplicarea H.G. nr. 565/1996, nu are nici o

relevanță juridică în cauză, nu are rol determinant, astfel cum în mod corect a

stabilit instanța de fond în revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.M.

împotriva sentinței civile nr. 750 din 9 noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 mai 2006.