ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1325/2007

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 310 din 28 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul

Prahova în dosarul nr. 5322/42/2006 s-a dispus condamnarea inculpatului Ș.D.E.,

la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209

alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. h) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C.

pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a

executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința

penală nr. 3504 din 30 noiembrie 2004 a Judecătoriei Ploiești

și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în

cauză, urmând ca inculpatul să execute, în total pedeapsa de 7 ani

și 6 luni închisoare.

Au fost interzise drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe durata și în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și conform

art. 88 C. pen., a fost dedusă perioada reținerii și

arestării preventive, de la 6 februarie 2006 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-a dispus confiscarea fierăstrăului tip bomfaier folosit de

inculpat la săvârșirea faptei.

Prin aceeași

sentință, s-a dispus condamnarea inculpatului M.A.C., la o

pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 și

209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. h) C. pen., cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. c).

Au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe

durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen.,

a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada reținerii din 6 februarie

2006.

A obligat inculpații,

în solidar, la plata sumei de 1.267 lei către partea civilă SC R. SA

Ploiești.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt

următoarele:

În seara zilei de 5

februarie 2006, în jurul orelor 19,30, pe baza unei înțelegerii prealabile

inculpații Ș.D.E. și M.A.C., s-au deplasat pe câmpul dintre

Centura de Vest și Cartierul Mitică Apostol aparținând

municipiului Ploiești și cu ajutorul unui fierăstrău au

tăiat 35 m cablu telefonic ce se află montat între doi stâlpi,

cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.267 lei.

La scurt timp după

comiterea faptei au fost surprinși de organele de poliție.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel inculpații Ș.D.E. și M.A.C.

Prin decizia penală nr.

323 din 1 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

în dosarul nr. 5322/42/2006, s-a dispus admiterea apelului declarat de

inculpatul Ș.D.E. desființând hotărârea atacată sub

aspectul individualizării judiciare a pedepsei.

Rejudecând cauza în aceste

limite, a reținut în favoarea inculpatului Ș.D.E. circumstanțele

judiciare atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., reducând pedeapsa de la

4 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

Au fost menținute

dispozițiile privind revocarea beneficiului suspendării

executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 3504/2004 a Judecătoriei Ploiești,

urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

A fost menținută

starea de arest a inculpatului și dedusă perioada arestului preventiv

de la 6 februarie 2006 la zi.

Au fost menținute

restul dispozițiilor.

Prin aceeași decizie a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.A.C.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că la

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului Ș.D.E. s-a

dat o interpretare excesivă prevăzută art. 52 și 72 C. pen.,

scopul pedepsei se poate realiza și prin aplicarea unui cuantum sub

minimul special prevăzut de lege, impunându-se așadar admiterea

apelului în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea

sentinței, în parte, în latură penală, reținerea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. și

reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege conform art. 76 lit.

c) și art. 80 C. pen.

În ceea ce privește

apelul inculpatului M.A.C. se reține că pedeapsa stabilită de 2

ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate,

este proporțională cu pericolul social concret al faptei

săvârșite, astfel că nu se justifică schimbarea

modalității de executare, așa cum s-a cerut, întrucât s-ar creea

ideea în rândul comunității că faptele grave nu sunt

sancționate corespunzător, încurajându-se astfel și alte

persoane să comită fapte asemănătoare.

Împotriva ambelor hotărâri

a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.A.C., care a invocat cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10 și pct. 14 C.

proc. pen.

Apărătorul

recurentului inculpat a solicitat casarea ambelor hotărâri și

trimiterea cauzei la instanța competentă, respectiv Judecătoria

Ploiești.

În subsidiar a solicitat

schimbarea modalității de executare a pedepsei în sensul

aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privesc normele

de competență, se constată că în mod legal cauza a fost

soluționată în primă instanță de Tribunalul Prahova.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 27 alin. (1) C. proc. pen., anterior modificării

survenite prin Legea nr. 356/2006, tribunalul judecă în primă

instanță, pe lângă alte infracțiuni și

infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)

raportat la art. 209 alin. (3) și (4) C. pen.

Cum în cauză

instanța a fost investită și s-a pronunțat pe fond,

anterior modificărilor legislative survenite prin Legea nr. 356/2006,

hotărârea primei instanțe fiind pronunțată la data de 28

iunie 2006, nu se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei la

Judecătoria Ploiești.

Din analiza probelor

administrate în cauză, rezultă că instanțele au

reținut corect starea de fapt și a stabilit vinovăția

inculpatului, pe baza unor juste aprecieri a probelor administrate în

cauză, dând faptei comise de acesta o încadrare juridică

corespunzătoare.

De asemenea, instanța

de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât

și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale de

individualizare.

Potrivit art. 52 C. pen.,

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare

a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o

finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și

judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală

săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizată în așa

fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării

legii penale și să evite pe viitor săvârșirea de fapte penale.

Înalta Curte, constată

că ambele instanțe, de fond și apel, au avut în vedere, în mod

firesc, nu numai consecința materială directă a

infracțiunii de furt săvârșită de inculpat, dar mai ales

pericolul concret al acesteia, respectiv consecințele produse prin

tăierea cablului telefonic.

Prejudiciul relativ mic

cauzat prin fapta inculpatului, nu este decât un element singular, care trebuie

analizat prin prisma celorlalte elemente de natură a contura gradul de

pericol social concret al faptei comise.

Având în vedere aspectele

relevate anterior, instanțele de fond și apel au apreciat corect

că se impune o sancțiune privativă de libertate, reținând

în sarcina inculpatului circumstanțe judiciare atenuante, păstrând o

justă proporție între gravitatea faptei, consecințele acestuia

și durata în timp necesară procesului educațional de

resocializare a inculpatului.

Față de cele

menționate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.A.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

M.A.C. împotriva deciziei penale nr. 323 din 1 noiembrie 2006 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 martie 2007.