ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 769/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, la 30 iunie 2004, reclamantul T.H.M. a chemat în judecată pe pârâtul C.O.S.T. pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună plata unei despăgubiri în valoare de 30 miliarde lei să interzică C.O.S.T. folosirea, fără acordul reclamantului, a tehnologiei pentru care acesta are brevet de invenție, confiscarea sumei de 150 miliarde lei reprezentând veniturile obținute de C.O.S.T. din vânzarea oțelului elaborat conform tehnologiei brevetate de reclamant și 50 milioane lei daune morale. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că la 19 iulie 2000 reclamantul a depus la managerul C.O.S.T.

adresa nr. 18810 prin care îl informa că a elaborat o tehnologie privind decarburarea și degazarea oțelurilor inoxidabile în vid pe care a dat-o spre studiu Consiliului Tehnico-Economic al C.O.S.T. Deși pârâta a comunicat reclamantului că nu este interesată de aplicarea tehnologiei propuse de acesta, ulterior și-a modificat tehnologia, înlocuind-o cu cea prezentată de reclamant. La 13 iulie 2004 pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la 10 miliarde lei cu titlu de despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 336 din 23 martie 2005 Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a respins ambele cereri ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, pe care Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, l-a anulat ca netimbrat, prin decizia civilă nr. 924 din 23 iunie 2005. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că apelantul nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, deși a fost citat cu această mențiune. Decizia instanței de apel a fost recurată de către apelant, critica privind următoarele aspecte: Dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost greșit apreciată de către instanță, cu încălcarea prevederilor art. 92 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul locuiește într-un imobil care are intrarea asigurată de ușă cu interfon. Agentul procedural nu a putut să intre și să afișeze citația pe ușa locuinței recurentului, pentru că acesta nu era acasă.

Dacă agentul a apelat la o persoană din imobil care să-i deschidă ușa, atunci aceasta trebuia să primească citația, iar în caz de refuz să se consemneze în procesul-verbal. Numai în aceste condiții, citația putea fi afișată pe ușa locuinței recurentului. Instanța de apel nu a cenzurat toată această situație și nu a stabilit faptul că, deși agentul procedural s-a aflat în fața unei clădiri cu mai multe apartamente, nu a efectuat procedura de citare în condițiile cerute de art. 92 alin. (3) și (4) C. proc. civ. Procedându-se astfel, recurentului i-a fost încălcat dreptul de apărare. Taxa de timbru era modică, astfel încât nu s-ar fi pus problema neachitării ei.

Cu ocazia dezbaterilor în fond, în dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, recurentul a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală și pentru că nu s-a ținut cont de faptul că de la data la care a primit citația și până la termenul la care s-a soluționat apelul nu trecuseră 15 zile, așa cum impune art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ. În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Analizând decizia instanței de apel, prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs și dezvoltate ulterior, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Situațiile cu care se poate confrunta agentul procedural cu ocazia înmânării citației sunt enunțate în art. 92 C. proc.

civ. Conform art. 92 alin. (3) C. proc. civ., dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Textul enunțat stabilește două ipoteze: 1. cel citat nu se găsește la domiciliu; 2. citația trebuie înmânată într-un hotel sau o clădire cu mai multe apartamente, fără să fi fost indicată camera sau apartamentul în care locuiește cel citat.

În speță, este incidentă prima ipoteză, pentru că numărul apartamentului ocupat de către recurent a fost menționat în cuprinsul citației (fila 6 dosar 5258/2005 al Curții de Apel Ploiești, secția civilă). Art. 92 alin. (3) C. proc. civ. arată și cum trebuie să procedeze agentul procedural în acest caz: înmânează citația unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu cel citat, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența. Numai dacă persoana din familie sau care locuiește cu cel citat ori îi primește în mod obișnuit corespondența refuză să primească citația, trebuie făcută această mențiune. În speță, agentul procedural nu a întâlnit o asemenea persoană.

Potrivit art. 92 alin. (4) C. proc. civ., dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie, dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea. Ca atare, dacă agentul procedural nu găsește nici o persoană la locuința celui citat, așa cum s-a întâmplat în speță- are obligația să afișeze citația pe ușa locuinței celui citat și să încheie despre aceasta proces-verbal, lucru care s-a și petrecut în cauză.

Doar dacă nu ar fi fost indicat numărul apartamentului, citația trebuia înmânată administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește. Nu a putut fi primită nici argumentația privitoare la nerespectarea termenului de înmânare a citației, prevăzut de art. 114 1 alin. (3) teza I C. proc. civ. Potrivit acestui text, primul termen de judecată va fi astfel stabilit încât de la data primirii citației pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 15 zile pentru a-și pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puțin 5 zile. În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a proteja interesele părții cu legitimare procesuală pasivă, căreia i-a pus la dispoziție, numai pentru primul termen de judecată, o perioadă de timp mai mare de la primirea citației, în care să-și poată pregăti apărarea.

Prevederea menționată nu-și găsește aplicare în speță, de vreme ce I.C. a avut calitatea de apelant în procesul în care citația i-a fost comunicată la 13 iunie 2005, termenul fiind la 23 iunie 2005. Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.H.M. împotriva deciziei civile nr. 924 din 23 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.