ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 769/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei

civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița,

secția civilă, la 30 iunie 2004, reclamantul T.H.M. a chemat în judecată pe

pârâtul C.O.S.T. pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

plata unei despăgubiri în valoare de 30 miliarde lei să interzică C.O.S.T.

folosirea, fără acordul reclamantului, a tehnologiei pentru care acesta are

brevet de invenție, confiscarea sumei de 150 miliarde lei reprezentând

veniturile obținute de C.O.S.T. din vânzarea oțelului elaborat conform

tehnologiei brevetate de reclamant și 50 milioane lei daune morale.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că la

19 iulie 2000 reclamantul a depus la managerul C.O.S.T. adresa nr. 18810 prin

care îl informa că a elaborat o tehnologie privind decarburarea și degazarea

oțelurilor inoxidabile în vid pe care a dat-o spre studiu Consiliului

Tehnico-Economic al C.O.S.T.

Deși pârâta a comunicat reclamantului că nu este interesată

de aplicarea tehnologiei propuse de acesta, ulterior și-a modificat tehnologia,

înlocuind-o cu cea prezentată de reclamant.

La 13 iulie 2004 pârâta a formulat cerere reconvențională

prin care a solicitat obligarea reclamantului la 10 miliarde lei cu titlu de

despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 336 din 23 martie 2005 Tribunalul

Dâmbovița, secția civilă, a respins ambele cereri ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, pe

care Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, l-a anulat ca netimbrat, prin

decizia civilă nr. 924 din 23 iunie 2005.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că apelantul nu a

achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, deși a fost citat cu

această mențiune.

Decizia instanței de apel a fost recurată de către apelant,

critica privind următoarele aspecte:

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost greșit

apreciată de către instanță, cu încălcarea prevederilor art. 92 alin. (1) C.

proc. civ.

Recurentul locuiește într-un imobil care are intrarea

asigurată de ușă cu interfon. Agentul procedural nu a putut să intre și să

afișeze citația pe ușa locuinței recurentului, pentru că acesta nu era acasă.

Dacă agentul a apelat la o persoană din imobil care să-i deschidă ușa, atunci

aceasta trebuia să primească citația, iar în caz de refuz să se consemneze în

procesul-verbal. Numai în aceste condiții, citația putea fi afișată pe ușa

locuinței recurentului.

Instanța de apel nu a cenzurat toată această situație și nu

a stabilit faptul că, deși agentul procedural s-a aflat în fața unei clădiri cu

mai multe apartamente, nu a efectuat procedura de citare în condițiile cerute

de art. 92 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Procedându-se astfel, recurentului i-a fost încălcat dreptul

de apărare. Taxa de timbru era modică, astfel încât nu s-ar fi pus problema

neachitării ei.

Cu ocazia dezbaterilor în fond, în dezvoltarea aceluiași

motiv de recurs, recurentul a arătat că hotărârea instanței de apel este

nelegală și pentru că nu s-a ținut cont de faptul că de la data la care a

primit citația și până la termenul la care s-a soluționat apelul nu trecuseră

15 zile, așa cum impune art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

Analizând decizia instanței de apel, prin prisma motivelor de

casare invocate prin cererea de recurs și dezvoltate ulterior, Curtea a

apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Situațiile cu care se poate confrunta agentul procedural cu

ocazia înmânării citației sunt enunțate în art. 92 C. proc. civ.

Conform art. 92 alin. (3) C. proc. civ., dacă cel citat nu

se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse

din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care

locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie,

sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în

mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri,

administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește;

persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul

certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele

urmate.

Textul enunțat stabilește două ipoteze:

mai multe apartamente, fără să fi fost indicată camera sau apartamentul în care

locuiește cel citat.

În speță, este incidentă prima ipoteză, pentru că numărul

apartamentului ocupat de către recurent a fost menționat în cuprinsul citației

(fila 6 dosar 5258/2005 al Curții de Apel Ploiești, secția civilă).

Art. 92 alin. (3) C. proc. civ. arată și cum trebuie să

procedeze agentul procedural în acest caz: înmânează citația unei persoane din

familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu cel citat, sau

care, în mod obișnuit, primește corespondența.

Numai dacă persoana din familie sau care locuiește cu cel

citat ori îi primește în mod obișnuit corespondența refuză să primească

citația, trebuie făcută această mențiune. În speță, agentul procedural nu a

întâlnit o asemenea persoană.

Potrivit art. 92 alin. (4) C. proc. civ., dacă persoanele

arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de

primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei

arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa

citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie, dacă nu are indicația

apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de

asemenea proces-verbal despre toate acestea.

Ca atare, dacă agentul procedural nu găsește nici o persoană

la locuința celui citat, așa cum s-a întâmplat în speță- are obligația să

afișeze citația pe ușa locuinței celui citat și să încheie despre aceasta

proces-verbal, lucru care s-a și petrecut în cauză.

Doar dacă nu ar fi fost indicat numărul apartamentului,

citația trebuia înmânată administratorului, portarului, ori celui ce în mod

obișnuit îl înlocuiește.

Nu a putut fi primită nici argumentația privitoare la

nerespectarea termenului de înmânare a citației, prevăzut de art. 114

1

alin. (3) teza I C. proc. civ.

Potrivit acestui text, primul termen de judecată va fi

astfel stabilit încât de la data primirii citației pârâtul să aibă la dispoziție

cel puțin 15 zile pentru a-și pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel

puțin 5 zile.

În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a proteja

interesele părții cu legitimare procesuală pasivă, căreia i-a pus la

dispoziție, numai pentru primul termen de judecată, o perioadă de timp mai mare

de la primirea citației, în care să-și poată pregăti apărarea.

Prevederea menționată nu-și găsește aplicare în speță, de

vreme ce I.C. a avut calitatea de apelant în procesul în care citația i-a fost

comunicată la 13 iunie 2005, termenul fiind la 23 iunie 2005.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu

întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat cu

consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.H.M.

împotriva deciziei civile nr. 924 din 23 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.