ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 690/2010, t ribunalul Covasna a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții R.T.Z. și M.D. împotriva pârâtei SC T.S. SA. În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamanții sunt titularii brevetului de invenție eliberat de O.S.I.M., valabil cu începere de la 30 ianuarie 2001 până la 30 ianuarie 2021, având ca obiect un arzător cu jeturi multiple. Prin cererea formulată în cauză, s-a solicitat constatarea folosirii invenție brevetate de O.S.I.M de către SC T.S. SA, plata de daune pentru folosirea fără drept a invenției și obligarea pârâtei la încetarea folosinței brevetului de invenție, așa cum a fost precizată, reclamanții susținând că invenția brevetată a condus la o scădere semnificativă a consumului de gaz metan al SC T.S.
SA prin raportare la producția de plăci de teracotă produse. Societatea pârâtă nu a recunoscut la interogatoriu că ar fi folosit acel tip de arzător brevetat, iar din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă ca aceeași societate pârâtă ar fi mărturisit pe cale extrajudiciară, adică înainte de începerea litigiului, faptul că a uzat ori uzează de acel arzător. Din piesele dosarului mai rezultă că pentru SC B. SA Sfântu Gheorghe, actuala SC T.S. SA, a fost proiectat în anul 1996 de către SC R. RA Mediaș - C.C.I.T. Mediaș un arzător cu jeturi pentru cuptor micro-tunel.
Pe baza tuturor probelor administrate, inclusiv a depozițiilor martorilor audiați, tribunalul a constatat că, în mod cert, în cadrul societății pârâte s-a montat un arzător care a contribuit la scăderea consumului de gaz metan în ceea ce privește producția cahlelor de teracotă, dar nu se cunoaște care a fost economia realizată în mod exact asupra consumului de gaz metan, fiind incert dacă acest arzător este chiar cel brevetat de către reclamanți ori este vorba de un arzător conceput, proiectat și executat în cadrul unei întreprinderi din municipiul Mediaș și în privință căruia reclamantul R.T.Z. a contribuit doar la montarea lui.
S-a apreciat că, și dacă s-ar admite că arzătorul utilizat de pârâtă a fost cel brevetat de reclamanți, pentru ca pretențiile acestora să fie probate era nevoie de o expertiză tehnică, realizată de un expert absolut neutru, care să determine consumul specific de gaz metan pentru uscarea și arderea unei unități echivalente (cahle de teracotă) după montarea arzătorului brevetat raportat la producția anilor 2001, 2002 și 2003. Prin urmare, calculele reclamanților nu pot fi privite ca exacte, deoarece nimeni nu poate fi atât expert, cât și parte, în propria-i pricină.
Expertiza tehnică era o probă indispensabilă cauzei atât pentru că putea lămuri tipul de arzător utilizat de pârâtă între anii 2001-2003, cu alte cuvinte dacă era chiar cel brevetat de reclamanți, cât și pentru că putea determina în mod științific dacă de pe urma utilizării arzătorului brevetat s-a înregistrat sau nu o economie a consumului de gaz metan și care este expresia valorică a unei asemenea economii, în funcție de care se puteau stabili eventualele beneficii care se cuvin inventatorilor. În consecință, pentru că sarcina probei cu expertiza mai sus menționată revenea reclamanților pe temeiul art. 1169 C. civ.
și pentru că o atare expertiză nu s-a putut efectua chiar și cu prețul repunerii cauzei pe rol, s-a apreciat că pretențiile reclamanților nu sunt dovedite nici sub aspectul folosirii de către societatea pârâtă a arzătorului brevetat și nici cu privire la avantajele pecuniare obținute prin economia de gaz metan în procesul de producție, drept pentru care acțiunea, așa cum a fost precizată, a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 87/AP/2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței menționate, care a fost schimbată în tot, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost precizată, al obligării pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 2.413.828 lei cu titlu de despăgubiri pentru folosirea fără drept a invenției.
Premergător analizei pretențiilor deduse judecății, este necesară stabilirea normelor legale incidente în cauză, curtea având în vedere legislația specială, respectiv prevederile Legilor nr. 64/1991 și nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare. Prin Decizia nr. 2223/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de pârâta SC T.S. SA împotriva deciziei menționate, ce a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a apreciat că, fundamentându-și soluția referitoare la calculul despăgubirilor bănești pe raportul de expertiză întocmit de un expert având specializarea proprietate industrială, instanța de apel a nesocotit normele referitoare la specializarea experților, respectiv prevederile art. 14 din Ordonanța nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară și Nomenclatorul specializărilor, aprobat prin Ordinul nr. 199/2010 al ministrului justiției. Acest din urmă act normativ evidențiază distinct, la poz. 26 specializarea „Drepturi bănești cuvenite inventatorilor”, iar la poz. 84 „Proprietate intelectuală (2) - Proprietate industrială”, cu subdiviziunile brevete de invenție, mărci și indicații geografice, desene și modele industriale, topografii de circuite integrate.
În speță, întocmirea raportului de expertiză, atât în partea acestuia referitoare la elementele brevetului de invenție și soluția tehnică oferită de acesta, cât și la partea economică a aplicării acestuia, din punct de vedere al drepturilor cuvenite inventatorilor, s-a făcut de un singur expert, specialist în proprietate industrială. Aceasta, în condițiile în care încheierea din 5 octombrie 2010 de încuviințare a probatoriului, a vizat, de o manieră generală, ca obiectiv al expertizei, „elucidarea aspectelor legate de arzătoarele folosite de intimată raportat la brevetul de invenție”, sens în care s-a dispus efectuarea unei adrese la Biroul local de expertize pentru desemnarea unui expert cu specialitatea proprietate industrială.
Ulterior, obiectivele au fost dezvoltate și precizate, în sensul că, pe lângă obiectivele legate strict de brevetul de invenție și folosirea arzătoarelor de către intimată, aspecte care cădeau în competența expertului de proprietate industrială, a fost menționat și calculul despăgubirilor pentru perioada pretențiilor, 2001 - 2003. Deși intimata a contestat, prin obiecțiunile formulate, efectuarea calculului privind eventualele economii de către un expert în proprietate industrială, ca depășind specializarea sa, instanța nu a dat rezolvare acestui aspect. Dimpotrivă, audiind expertul cu privire la obiecțiunile părților, instanța a consemnat, în ce privește modalitatea de calcul, că „a fost corectat calculul făcut de inginer M.” S-a considerat că toate aceste aspecte, legate de specializarea expertului și nerespectarea dispozițiilor legale în materie, atrag nulitatea actului procedural (raportul de expertiză) și în sensul art. 304 pct. 5 C. proc.
civ., soluția de casare a hotărârii întemeiate pe acest act. Instanța de casare a apreciat că nelegalitatea hotărârii decurge și din depășirea limitelor învestirii și acordarea de despăgubiri peste petitul cererii. Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată a constat în pretenția de despăgubiri pentru folosirea invenției, reprezentate de „diferența dintre consumul pe unitate de produs realizat de unitatea pârâtă anterior aplicării invenției și cel realizat în urma aplicării acesteia”. Nesocotind aceste limite ale învestirii, instanța de apel a acordat despăgubirile stabilite de către expert cu luarea în considerare a „valorii producției totale a unității în perioada 2001 - 2003, actualizată în anul 2011, cu un factor de actualizare mediu de 12% pe an”.
Expertiza a prezentat două variante de calcul - una, raportată la obiectul pretențiilor reclamanților și o alta pe care expertul, substituindu-se părților, a considerat-o mai adecvată, reținând ca reper valoarea totală a producției unității pe intervalul 2001 - 2003. Validând această variantă a raportului de expertiză, cu motivarea că „a fost stabilită categoric, pe baza unor calcule aprofundate, de expert”, instanța a încălcat principiul disponibilității care guvernează procesul civil. În speță, nu este vorba, cum pretind intimații-reclamanți, despre o simplă majorare a cuantumului pretențiilor, ci de un alt conținut al pretenției și astfel, de modificarea obiectului cererii de chemare în judecată în apel.
Solicitarea privind despăgubirile în funcție de calculul eficienței economice este diferită de cea constând în valoarea producției totale a unității și ea nu poate fi schimbată în apel, în considerarea conținutului raportului de expertiză, prin însușirea concluziilor acestuia. În felul acesta, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și a încălcat principiul disponibilității, situație care atrage incidența motivului de modificare prev. de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. S-a apreciat că este întemeiată și critica referitoare la nemotivarea hotărârii, care nu răspunde apărărilor pârâtei decât printr-o simplă afirmație, generică, în sensul că acestea „vor fi înlăturate pentru aceleași considerente pentru care a fost admisă acțiunea reclamanților”.
Or, poziția procesuală a fiecărei părți în cadrul litigiului s-a sprijinit pe argumente diferite, neputându-se spune că primindu-se susținerile unei părți au fost respinse, de o manieră implicită, cele ale celeilalte părți, fără ca acestea să mai primească o analiză punctuală. Chiar în condițiile în care s-a constatat că intimata-pârâtă era decăzută din dreptul de a formula întâmpinare, aceasta a păstrat posibilitatea, în condițiile art. 171 C. proc. civ., de a se apăra, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor părții potrivnice. Aceste apărări ale pârâtei, concretizate în mai multe rânduri de obiecțiuni la raportul de expertiză, nu au primit nicio dezlegare punctuală din partea instanței, ceea ce afectează hotărârea deopotrivă de viciul nemotivării în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.
civ. și de încălcarea principiului dreptului de apărare (critica, sub acest din urmă aspect, fiind încadrabilă în dispoz. 304 pct. 5 C. proc. civ., care sancționează și nerespectarea formelor exterioare - în sensul de reguli de bază ale procedurii jurisdicționale). Prin Decizia nr. 859 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamanții R.T.Z. și M.D. împotriva sentinței civile nr. 690 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Covasna, Secția civilă, respingând, în prealabil, excepția nulității raportului de expertiză tehnică în proprietate industrială și a nulității raportului de expertiză contabilă.
Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de stabilire și calcul a dobânzilor, formulată de apelantul M.D., precum și cererea de acordare a drepturilor materiale și morale. A respins cererea de reducere a cuantumului onorariului expertului tehnic C.C. și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de apelantul M.D. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că obiectul învestirii instanței îl constituie pretenția de despăgubiri pentru folosirea invenției, reprezentate de „diferența dintre consumul pe unitate de produs realizat de unitatea pârâtă anterior aplicării invenției și cel realizat în urma aplicării acesteia” pentru perioada 2001 -2003, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu limitele învestirii instanței, cu respectarea principiului disponibilității.
În raport de dispozițiile deciziei de casare, Curtea de apel a ordonat efectuarea a două expertize, pentru a stabili în principal dacă pârâta a folosit obiectul invenției și, față de aceasta, dreptul la despăgubiri al reclamanților, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, iar, în al doilea rând, să analizeze aplicabilitatea art. 5 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, cu privire la îndeplinirea obligației de informare, art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, respectiv dacă a existat acordul inventatorilor pentru folosirea invenției.
Raportul de expertiză tehnică judiciară din 20 februarie 2013, întocmit în cauză de expert tehnic C.C., specialitatea proprietate intelectuală - proprietate industrială, stabilește că, din punctul de vedere al elementelor constructive principale, arzătorul cu jeturi multiple, obiect al brevetului de invenție, are elemente constructive similare cu arzătorul pentru cuptoare microtunel omologat, executat conform desen tehnic (același ca și desenul tehnic) și prezintă același principiu referitor la necesitatea răcirii cu aer a corpului interior. Deosebirile esențiale constau, însă, în construcția tubului exterior de protecție, ceea ce determină soluții tehnice diferite pentru evacuarea aerului de răcire și generează efecte tehnice diferite, respectiv definirea rolului spiralei metalice dintre cele două tuburi.
Astfel, la arzătorul omologat, soluția constructivă adoptată pentru tubul de protecție exterior constă într-un cilindru prevăzut în partea opusă aducțiunii de aer de răcire cu un stuț lateral, înclinat (poziția 14 - desen, planșa 1), aerul fiind evacuat liber în cuptor. Brevetul de invenție renunță la soluția de evacuare a aerului prin stuț și adoptă niște orificii (14) executate longitudinal pe peretele tubului exterior (10) pentru evacuarea aerului de răcire, evacuarea aerului fiind obturată de izolația de fibră ceramică (6), ce înfășoară corpul exterior (10), conform fig. 3, brevet de invenție (pag. 101 -102 din anexă).
Brevetul de invenție prezintă deficiențe constructive și funcționale, deoarece: - constructiv, nu poate fi construit conform descrierii din brevet; - prezența spiralei metalice în sistemul de răcire din brevetul de invenție, coroborată cu porozitatea nedefinită a izolației din fibră ceramică, poate conduce la o posibilă refulare în admisie a aerului, o răcire inegală și ineficientă; - sistemul de răcire adoptat prin brevet nu asigură un surplus suficient de aer în cuptor pentru crearea unui mediu oxidant necesar arderii complete a eventualelor urme de gaz și pentru arderea cahlelor de teracotă, spre deosebire de arzătorul omologat, care asigură un mediu oxidant puternic. Așadar, prin expertiză s-a stabilit că soluția constructivă descrisă în brevet prezintă deficiențe funcționale, răcirea fiind mult îngreunată, iar din punct de vedere constructiv, sub anumite aspecte, imposibil de realizat în practic.
Expertul a conchis că, având în vedere cele constatate privind construcția arzătoarelor cercetate la sediul SC T.S. SA (proces verbal din 8 noiembrie 2012), cu urme vizibile de exploatare (pag. 15 -17 din anexă - fotografii), în perioada 2001 - 2003 s-au utilizat arzătoarele omologate în 1996 - desen tehnic, același ca și desenul tehnic, adică soluția I. În același sens, este și depoziția martorului B.A. (filele 143, vol. I, dosar Curte), care a învederat că arzătorul pus la dispoziție de pârâtă corespunde ca date tehnice cu documentația de avizare a centrului abilitat de la Mediaș, iar nu desenului din brevetul de invenție. În răspunsul la obiecțiuni se arată că arzătorul din brevetul de invenție nu a fost realizat practic, nefiind identificat, cu ocazia cercetării la fața locului, niciun arzător de genul celui brevetat și niciun desen tehnic în care să fie prezentată soluția din brevet.
Nu au exhibate expertului vreun buletin de constatare și analiza privind parametrii săi de funcționare și care să fi făcut obiectul vreunei proceduri de avizare pentru omologare din partea C.C.I.T.G.M. Mediaș, în condițiile în care, întrucât arzătorul din brevet prezintă o variantă total modificată a sistemului de răcire față de arzătorul modificat în anul 1996, orice modificare adusă arzătorului ar fi trebuit avizată de către proiectant pentru a putea fi utilizată legal de către întreprindere. În privința imposibilității practice de realizare a Brevetului de invenție, reclamantul M.D. a recunoscut fără echivoc greșeala din brevet privitoare la poziționarea spiralei metalice din interior și cea privind obstrucționarea evacuării aerului de către fibra ceramică, recunoaștere inserată în obiecțiunile formulate de apelant la raportul de expertiză tehnică C. În raportul de expertiză parte, întocmit de expert tehnic R.S.F.
(file 68-86, vol. 3, dosar Curte), s-a arătat că este eronată și tendențioasă concluzia expertizei C. privitoare la imposibilitatea practică de realizare a arzătorului din brevetul de invenție, arzătorul fiind construit, modificat de mai multe ori, soluțiile fiind din ce în ce mai bune. Aceasta, întrucât brevetarea nu putea aștepta o ultimă soluție perfectă, însemnările reclamantului apelant R. de pe desenele de execuție demonstrând această realitate, confirmată de martori cu responsabilitate decizională. Instanța de apel a considerat că raționamentul expertului tehnic parte nu poate fi primit, întrucât are în vedere transpunerea în practică, punerea în operă a proiectului I.: martorii la care face referire expertul parte au arătat că o echipă de lucrători, coordonată de apelantul R., a debitat, găurit, sudat, montat elemente tehnice pentru realizarea unui arzător, ceea ce nu înseamnă că executantul devine autorul proiectului.
În privința folosirii obiectului Brevetului de invenție de către SC T.S. SA, expertul parte a învederat că nu se poate practic răspunde la acest obiectiv, întrucât pârâta a distrus sau ascuns toate probele, însă, din punct de vedere istoric, analizând depozițiile de martori, atât cele date în primul ciclu procesual, în fața Curții de Apel Brașov, cât și cele date la I.P.J. Covasna, într-un dosar penal având aceleași părți, se desprinde concluzia că obiectul invenției a fost folosit de către pârâtă în perioada 2001 - 2003. Instanța de apel a apreciat că nu pot fi primite concluziile expertului parte, întrucât arzătoarele cercetate la sediul SC T.S. SA (proces verbal din 8 noiembrie 2012) au prezentat urme vizibile de exploatare (pag.
15 -17 din anexă - fotografii), iar procesul verbal de cercetare la fața locului efectuat de instanță, conform art. 215 C. proc. civ. (fila 118, vol. I), reține că arzătoarele modificate de reclamanți se aflau în incinta spațiului de producție. Nu se poate da eficiență depozițiilor de martori administrate în apel, în primul ciclu procesual, soluția de casare cu trimitere echivalând cu anularea în tot a probelor administrate în acel ciclu procesual, după casare, instanța judecând din nou cauza, dispozițiile deciziei de casare asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesitații administrării de probe fiind obligatorii pentru instanța de apel. Depozițiile martorilor date în fața I.P.J.
Covasna au caracter extrajudiciar, iar reaudierea martorilor L.M.S., D.G. și I.J. nu a fost utilă cauzei, întrucât teza probatorie privea împrejurarea dacă obiectul Brevetului de invenție a fost folosit de către SC T.S. SA în perioada 2001 - 2003, în condițiile în care raportul de expertiză tehnică judiciară a stabilit că soluția constructivă descrisă în brevet prezintă deficiențe funcționale, răcirea fiind mult îngreunată, iar din punct de vedere constructiv, sub anumite aspecte imposibil de realizat în practică. Cu alte cuvinte, soluția constructivă din brevetul de invenție nu este aptă de a fi pusă în practică, fiind de prisos administrarea de probe cu privire la folosința sa de către SC T.S.
SA, în perioada 2001-2003. Aceasta, în condițiile în care martorul L.M.S., fost mecanic șef la societatea pârâtă între anii 1998-2002, declara în fața instanței de fond că nu se poate pronunța, în lipsa unei expertize de specialitate, dacă există diferențe între arzătorul executat la I. Mediaș și cel despre care se susține că a fost brevetat de reclamantul R.T.Z., neputând face aprecieri în ceea ce privește randamentul celor două tipuri de arzătoare, el primind arzătorul gata confecționat în atelierul întreprinderii. Martorul S.A.
a afirmat că la 25 septembrie 1995 s-a făcut recepția și punerea în funcțiune a cuptorului microtunel modernizat, care a condus la scăderea consumului de gaze, fapt constatat prin contor, fiind redus și timpul de împingere a cahlelor de teracotă, acest tip de arzător fiind omologat în 1996, la Institutul de cercetări din Mediaș, reclamantul R. fiind cel care a coordonat activitatea de montare a arzătorului în colaborare cu o întreprindere din Mediaș. Depozițiile martorilor audiați se coroborează, astfel, cu concluziile raportului de expertiză tehnică C., care a reținut că între cele două arzătoare există deosebiri esențiale care determină soluții tehnice diferite, că soluția constructivă descrisă în brevet prezintă deficiențe funcționale, iar din punct de vedere constructiv este imposibil de realizat în practică, apelantul reclamant R. fiind cel care doar a pus în practică proiectul I., alături de o echipă de lucrători pe care a coordonat-o.
Raportul de expertiza tehnică judiciară întocmit în cauză de expert tehnic B.I., specialist în proprietate industrială, a stabilit că valoarea drepturilor bănești corespunzând efectelor economice, indexată la nivelul sfârșitului anului 2013, în cazul în care invenția a fost aplicată este de 49.020,70 lei (calculul fiind efectuat conform prevederilor Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și Regulamentului de aplicare a acestei legi). Pârâta apelantă SC T.S. SA nu a folosit, însă, obiectul invenției brevetate de reclamanți, iar invenția nu a fost aplicată, arzătorul folosit de către pârâtă corespunzând funcțional și constructiv proiectului I. Mediaș, care a realizat arzătorul cu jeturi pentru cuptor microtunel, în baza documentației întocmite de C.C.I.T.G.M.
Mediaș, conform contractului din 1996. Inventatorul salariat R.T.Z. nu și-a îndeplinit obligația de a informa în scris și imediat pe conducătorul unității, dată fiind calitatea pe care și-a arogat-o, aceea de inventator salariat, față de dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 64/1991.
Astfel, adresa din 14 februarie 2001 nu constituie o informare, ea a fost depusă ulterior momentului la care apelantul a fost salariat al pârâtei, raporturile de muncă cu societatea pârâtă încetând în anul 2000. Pe perioada existenței raporturilor de muncă, acesta nu a făcut nicio informare asupra invenției, iar înștiințarea din 14 februarie 2001, semnată doar de unul dintre inventatori, este informă, întrucât, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991, în cazul în care invenția a fost realizată în comun, ea trebuie făcută de toți inventatorii ori de împuternicitul lor, să cuprindă toate elementele necesare stabilirii regimului legal aplicabil, obiectul invenției și domeniul de aplicare, condițiile în care s-a realizat și textul aplicabil.
Or, dreptul la exclusivitatea exploatării invenției, recunoscută titularului, de a opune terților prerogativa de a exploata invenția brevetată, este supusă informării prealabile, informare, care, în speță, nu s-a realizat. S-a apreciat că nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, privitoare la dreptul de folosire a invenției, întrucât SC T.S. SA nu a folosit obiectul invenției brevetate, soluția constructivă din brevetul de invenție nefiind aptă de a fi pusă în practică.
În ceea ce privește excepția nulității raportului de expertiză tehnică în specialitatea proprietate industrială, brevete de invenție - efectuată de expert tehnic judiciar C.C., sub motivul lipsei de specializare, a fost respinsă, deoarece expertul tehnic desemnat de instanță figurează pe lista experților tehnici specializați în materia proprietății industriale, astfel cum rezultă din adresa remisă instanței, pentru termenul de judecata din 4 iulie 2012. A fost respinsă și excepția nulității raportului de expertiză efectuat de B.I., sub motiv că părțile nu au fost citate pentru a se prezenta la fața locului cu ocazia efectuării expertizei, întrucât potrivit art. 208 C. proc. civ., doar dacă expertiza necesită o cercetare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea parților.
Or, expertul tehnic judiciar desemnat, specialist în proprietate industrială (Invenții, Mărci, Desene și Modele - Drepturi bănești cuvenite inventatorilor), a avut drept obiectiv stabilit valoarea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, nefiind necesară verificarea unor împrejurări care necesitau deplasarea la fața locului, nefiind necesară citarea părților când se face un supliment de expertiză doar pe baza pieselor dosarului (dovezile de citare a părților s-au exhibat instanței la filele 119-123 vol. IV, dosar Curte). În raport de art. 294 alin. (2) C. proc. civ., cererea de stabilire și de calcul al dobânzilor medii folosite de bănci, pentru lipsa de folosință a sumei de 514.261,16 lei, reprezentând economia totală calculată pe anii 2001, 2002, 2003 la nivelul prețurilor din 2014, formulată de apelantul reclamant M.D., este inadmisibilă, neconstituind dobânzi ivite după darea hotărârii primei instanțe, ca accesoriu al cererii principale.
Cererea de acordare a drepturilor materiale și morale formulată de apelantul reclamant M.D. constituie completare de acțiune, care nu poate fi primită de instanță, în raport de art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ. A fost respinsă cererea de reducere a onorariului cuvenit expertului judiciar C.C., în temeiul art. 23 din O.G. nr. 2/2000, deoarece expertul a detaliat modul de lucru, precum și timpul efectiv necesar pentru fiecare operațiune în parte, descriere care explică și justifică complexitatea lucrării efectuate, raportul de expertiză tehnică depus (vol. II dosar curte) apărând ca fiind complex și bine structurat. Împotriva deciziei menționate mai sus au declarat recurs, în termen legal, reclamanții M.D.
și R.T.Z., criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează: I. Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 5, 7 și 9 C. proc. civ., reclamantul R.T.Z. a susținut următoarele: - Instanța a aplicat greșit legea în materia recuzării judecătorilor care au intrat în compunerea unui complet de judecată incompatibil și nelegal constituit (art. 304 pct. 1 C. proc. civ.); - Expertiza s-a efectuat de către un expert nespecialist în domeniu, fără legala citare a reclamanților la efectuarea expertizelor, care a condus la greșeli de calcul nepermise; probele testimoniale nu au fost evaluate (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.); - Decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că nu se motivează înlăturarea susținerilor reclamantului, pe care le menține și le reiterează (art. 304 pct. 7 C. proc.
civ.); - În temeiul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, inventatorii au informat societatea despre depunerea cererii la O.S.I.M., despre existența invenției și folosirea fără drept a acesteia, iar însăși societatea pârâtă recunoaște că acest document de informare există (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). II. Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., reclamantul M.D. a susținut, în esență, următoarele: A.
Prin desemnarea unui expert a cărui specialitate nu corespunde domeniului în care s-a efectuat expertiza tehnică ale cărei concluzii au fost valorificate în adoptarea soluției finale, instanța de apel a încălcat norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, fiind aplicabile dispozițiile art. 105 alin. (2) și art. 106 alin. (1) C. proc. civ. (motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). S-a susținut că expertiza tehnică s-a derulat în ramura industriei ceramice, mai exact privitor la arzătoare folosite pentru arderea cahlelor de teracotă (plăci ceramice de teracotă pentru sobe) în cuptoare microtunel. Arzătorul este un dispozitiv termoenergetic, de asemenea, cuptorul este un utilaj termoenergetic, astfel încât expertiza ar fi trebuit realizată de un specialist în termoenergetică (ce reprezintă, conform Dicționarului explicativ al limbii române, o „ramură a energeticii care se ocupă de producerea și folosirea energiei termice”). Curtea de Apel Brașov a numit pentru efectuarea unei expertize tehnice judiciare pe d-na C.C., inginer T.C.M. (tehnologia construcțiilor de mașini), expert tehnic judiciar în proprietate industrială-brevete de invenție, care se află pe lista experților întocmită conform O.G. nr. 2/2000, la poziția 84 din anexa la Ordinul Ministerului Justiției nr. 199/2010. Întrucât specialitatea expertului desemnat nu corespunde domeniului în care s-a efectuat expertiza tehnică, au fost încălcate prevederile art. 14 din O.G. nr. 2/2000 (față și de cele ale art. 11 alin. (1) din ordonanță), precum și cele ale Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 199/2010, care, în anexă, cuprinde ca specializare distinctă „Termoenergetica”, la poziția 95. Expertul de la poziția 84 este în drept să se ocupe numai de brevete de invenție și numai prin prisma legislației în materie, astfel încât expertul C.C. și-a depășit atribuțiile acordate prin lege, pronunțându-se în chestiuni ce privesc sfera de activitate a unui expert de la poziția 95, eventual de la poziția 67 - „Materiale de construcții”, incluzându-se în grupa mai largă a materialelor de construcții, căruia i se putea încredința efectuarea expertizei în situația în care nu se găsea un expert în termoenergetică. Facultățile de inginerie chimică au o secție (specializare) de „materiale de construcții și compuși oxidici”, singura din învățământul tehnic romanesc în care se studiază produsele ceramice sub toate aspectele inclusiv tehnologie, utilaje, ardere, domeniu de utilizare etc. S-a susținut că nerespectarea normelor privind specialitatea expertului atrage nulitatea actului de procedură astfel întocmit (raportul de expertiză), precum și nulitatea actelor de procedură subsecvente (decizia recurată). Recurentul a făcut referire la Decizia nr. 2223 din 27 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în ciclul procesual anterior, prin care a fost casată decizia instanței de apel tocmai pentru alegerea expertului de altă specialitate decât cea în care este abilitat să se pronunțe pentru obiectivele expertizei, decizie ce are caracter de îndrumare și este obligatorie în rejudecarea dispusă, care dar nu a fost respectată de Curtea de Apel Brașov.
Ca urmare a specialității diferite a expertului de cea necesară domeniului studiat, conținutul expertizei este plin de confuzii, greșeli tehnice grave, inepții și dezvăluie că expertul nu cunoaște nici măcar vag domeniul la care se referă lucrarea sa și că nu posedă cunoștințe minime din disciplinele incidente în expertiză: chimie elementară, chimia fizică a silicaților tehnici, mecanica fluidelor, termoenergetică, termotehnică, ceramică și altele. Acest lucru este relevat de greșeli precum: despre cuptoarele văzute la pârâtă spune în unele locuri că sunt cu „flacără directă”, în altă parte că sunt cu „flacără indirectă”, respectiv că „au mufe”, alteori nu au mufe”, noțiuni contradictorii care se exclud reciproc; „arzătorul brevetat nu poate fi construit”, cu toate că el a fost confecționat în atelierul pârâtei și folosit mulți ani, ceea ce putea constata din declarațiile unor martori de la dosar; greșeli referitoare la mediul oxidant din cuptor, precum și la fibra ceramică ce învelește arzătorul brevetat, ca protecție, la exterior. Aceste greșeli și multe altele au fost arătate în cursul judecății (de exemplu, Contestație termen 26 mai 2013, Observații la Nota de răspuns a expertului - termen 18 mai 2013 și Concluzii - termen 18 noiembrie 2014) și dovedesc incapacitatea expertului de a face o expertiză profesionistă în domeniu.
Au fost învederate următoarele aspecte formale ale efectuării expertizei și încălcări ale legislației de către expert, nesancționate de către instanța de apel: - nu au fost respectate dispozițiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ. prin necitarea reclamanților în data de 11 ianuarie 2013, când expertul, însoțit numai de delegatul pârâtei s-a deplasat la Mediaș unde a fost audiat dl. G., fostul reprezentant din anul 1995 al firmei SC I. SRL Mediaș, consemnându-se în procesul verbal întocmit cele declarate, încălcându-se dreptul reclamanților de a discuta în contradictoriu; - expertul, prin audierea unui martor, și-a depășit competența acordată de lege, substituindu-se unui judecător, prin încălcarea drepturilor și obligațiilor acestuia, prevăzute printre altele de art. 129 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ.; - cu ocazia deplasării la sediul pârâtei în data de 8 noiembrie 2012, înainte de examinarea arzătorului, era obligatorie datarea precisă a timpului de folosire a lui pentru perioada 2001 - 2003, așa cum s-a stabilit în obiectivele expertizei. Expertul C. scrie în raport că, în lipsa marcajului (care era obligatoriu conform caietului de sarcini), nu s-a putut identifica cu precizie perioada exactă de timp la care au fost utilizate. În schimb, expertul a datat arzătorul ca provenind din anii 2001-2003 numai după declarația pârâtei, în contradicție cu toți martorii care au indicat arzătorul brevetat pentru anii respectivi și incertitudinea expertului conform celor scrise. - dovada folosirii arzătoarelor brevetate în anii de litigiu 2001-2003 se poate vedea și din raportul de expertiză întocmit de B.A. în iulie 2004, la cererea I.P.J. Covasna în Dosarul penal nr. 74/P/2004, iar cele constatate au fost confirmate în fața Curții de Apel Brașov, la data de 2 octombrie 2012 (obiectivul 2 al expertizei a fost similar cu al expertizei C.). Recurentul a expus pe larg modul în care expertul B. a realizat lucrarea în anul 2004, conchizând în sensul că expertului nu i-a fost arătat un arzător folosit în acel moment, ci unul nou, construit în atelier, pe care expertul l-a examinat și comparat cu desenul, cu care era în concordanță perfectă, de unde se poate trage concluzia univocă asupra situației de atunci, anume că în cuptor se aflau arătătoarele brevetate, nu cele vechi, folosite în anii 1995-2000 (parțial). A arătat că această concluzie este întărită de faptul că expertiza făcea parte dintr-o anchetă penală, iar pârâta cu atât mai mult trebuia să convingă expertul scoțând din cuptor în fața lui, arzătorul declarat că este cel vechi, dar pârâta nu a făcut-o, pentru că, în realitate, cuptorul era echipat cu arzătoarele brevetate, rămase din anul 2000, când reclamantul R. a plecat de la societate. Față de refuzul pârâtei de a se obține un răspuns precis la întrebarea ce arzător se folosea în momentul expertizei B. și față de modul în care s-a efectuat expertiza, instanța de apel trebuia să aplice dispozițiile art. 225 C. proc. civ., care prevede, pentru această situație, că „.instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau ca început de dovadă în folosul părții potrivnice”. Cele rezultate din expertiza B. se pot completa cu observațiile martorului S., care atestă existența arzătoarelor brevetate, însă instanța, în loc să valorifice mărturia unei persoane care a fost șeful Secției de teracotă în anii 2000 - 2003, neutră și bună cunoscătoare a evenimentelor din anii 1985 - 2008, când a lucrat acolo, a reținut că utilizarea arzătoarelor nu este cunoscută ca timp, incertă, ca și declarațiile unora dintre martori. Astfel, decizia cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 7, dar și a art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru nerespectarea procedurilor legale, modul de a trage concluzii pe baza unor dovezi inexistente. - arzătorul conservat de instanță și examinat de expert nu poate fi acceptat ca probă în proces, deoarece nu a fost datat cu precizie, ci doar i s-au atribuit anii de folosire 2001 - 2003, exclusiv pe baza declarațiilor pârâtei, fără a se ține cont de susținerile reclamanților sau de depozițiile martorilor. De altfel, arzătorul nu putea fi decât după 2004, pentru că martorii au arătat că în anul 2000, reclamantul R. a echipat ambele cuptoare cu arzătoarele brevetate, iar în iulie 2004, expertul B. a măsurat un arzător nou, nu l-a văzut în cuptor pe cel vechi, care nu exista în stoc. Campania de înlocuire a arzătoarelor brevetate a început odată cu procesul intentat pârâtei, nu înainte, cum arată și datele consumului specific de gaz metan și probabil s-a terminat în 2008.
A fost încălcat principiul nemijlocirii, prin neadministrarea probei cu martori, a cărei necesitate a reieșit din dezbateri și din dispariția probelor materiale prin grija pârâtei, și a fost solicitată de mai multe ori în cursul judecății. Cu toate că în decizia de casare din ciclul procesual anterior nu se arată că probatoriul a fost anulat în întregime (cu excepția raportului de expertiză), instanța de apel a reținut că soluția de casare cu trimitere echivalează cu anularea în tot a probelor administrate, ceea ce înseamnă că a respins în mod nejustificat proba cu martori, cu încălcarea principiului nemijlocirii, privând pe reclamanți de dreptul la apărare. Instanța de apel a interpretat greșit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 64/1991 atunci când a considerat că reclamantul R., în calitate de salariat al unității, nu și-a îndeplinit obligația de informare în scris și imediat, deoarece informarea trebuie făcută în termen de 60 de zile, termen ce a fost respectat, iar reclamantul nu putea face informarea cât timp a fost salariatul pârâtei, pentru că nu depusese cererea la O.S.I.M.
Expertul C.C. și-a depășit atribuțiile și competențele prin faptul că a formulat critici în legătură cu acordarea brevetului de invenție, probleme care nu au făcut parte din obiectivele expertizei și nici din obiectul procesului. Astfel, expertul a scris în raport, în mod repetat, despre spirala de turbionare, iar în decizia recurată se vorbește despre „spirala metalică din interior”, care nu există în textul revendicării brevetului, motiv pentru care au fost încălcate prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data cererii de brevet) referitoare la întinderea protecției oferite prin brevet, care se determină prin conținutul revendicărilor, interpretat în legătură cu descrierea și desenele invenției. S-a susținut că recunoașterea menționată de către expert se referă la un desen în care apare o eroare materială minoră ce nu afectează conținutul revendicării, de asemenea, că i s-a atribuit în mod greșit reclamantului recunoașterea „obstrucționării aerului evacuat”, ambele preluate în decizie din raportul de expertiză.
În mod greșit, instanța de apel nu a admis recuzarea expertului C., solicitată la data de 1 februarie 2013 (pentru termenul din 26 februarie 2013), completată cu înscrisul din 16 februarie 2013, în temeiul art. 204 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu trimitere la art. 29 alin. (2) din cod, și nici audierea expertului în ședință publică, solicitată în temeiul art. 211 C. proc. civ., ca să se vadă erorile expertizei și să fie corectate.
În ceea ce privește proiectantul arzătorului vechi, așa zisul „proiect tehnic” al firmei I. Mediaș conține date sumare despre arzător (și cuptor), iar desenele sunt schițe de prezentare a unei idei de arzător, și nu proiect de execuție după care se poate confecționa arzătorul, deoarece: desenele nu arată toate dimensiunile arzătorului, din care să reiasă imaginea obiectului; nu se indică materialele din care trebuie confecționate subansamblele, precum și calitatea lor (standardizată), care astfel nu pot fi identificate; nu există un calcul de dimensionare, în special al duzelor prin care iese amestecul gaz-aer și nici puterea calorică a arzătorului, care să asigure cantitatea de energie termică necesară procesului tehnologic; nu este indicată producția programată a se realiza (capacitatea de producție a cuptorului). Cel care a completat lipsurile schițelor I., atât pentru arzător, cât și pentru cuptorul în care acesta urma să fie utilizat a fost reclamantul R., director tehnic al societății în 1994-1999, transformând respectivele schițe într-o documentație inteligibilă după care a fost confecționat arzătorul în atelierul mecanic al pârâtei și cuptorul. Completările le-a făcut în urma unor calcule sau încercări practice. Consumul de gaz al arzătoarelor s-a măsurat direct în cuptor, care avea contor de gaz. Cea mai clară dovadă că nu a existat un proiect pentru arzător provenit de la firma I. este faptul că, atunci când s-a cerut de la C.C.I.T.G.M. Mediaș avizarea arzătorului, în lipsa unui proiect, a trebuit să completeze (contra cost) dosarul de avizare cu documentele prevăzute în actele normative și, pe baza arzătorului fizic realizat în atelierul propriu al pârâtei, s-au întocmit desenele respective, după cum scrie chiar în cartușul desenelor prin relevare, nu proiectare. Relevarea nu este o activitate creativă sau de proiectare și, în general, o poate face oricine care cunoaște desen tehnic și are o pregătire tehnică minimă. La relevare, desenul de ansamblu al arzătorului a primit indicativ, care se referă la arzătorul folosit de pârâtă din anul 1995 până în 2000 (parțial), când R., acum director general, le-a înlocuit cu arzătoarele brevetate. Aceste aspecte au fost învederate prin numeroasele obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expertul C.C., care nu a răspuns și argumentat tehnico - științific susținerile sale și nici nu au fost luate în considerare de către instanța de apel, care fie le-a respins global, fie a preluat în explicațiile din expertiză, greșite și criticate. Niciunul dintre considerentele deciziei nu se bazează pe probe materiale sau înscrisuri, ci doar pe presupunerile expertului. B. Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), deoarece: - cuprinde aproape exclusiv motivarea și argumentele extrase din expertiza C., adică o expertiză nulă de drept efectuată de un expert incompetent, de altă specialitate decât cea cerută de legislație; - procedurile de întocmire a expertizei au fost încălcate, fără a fi sancționate de instanța de apel; - motivarea s-a bazat pe examinarea de către expert a unui arzător imposibil de datat, însă căruia i s-a atribuit ca funcționare anii 2001-2003; - în mod greșit, s-a reținut necesitatea unui buletin de analiză și a unui aviz pentru arzătorul brevetat. Avizul dat de organele abilitate pentru controlul rețelelor și receptorilor de gaze pentru arzătorul vechi era valabil și pentru arzătorul brevetat, deoarece acesta nu avea modificat decât răcirea arzătorului, în sensul că s-a mărit siguranța lui în exploatare (durata de serviciu dublă și scăderea semnificativă a consumului de gaz). Problema avizului și a buletinului de încercare nu intră în atribuțiile expertului, ci numai a inspectorilor de la gaze. Consumul obținut cu noul arzător a fost verificat prin contorul de gaz al cuptorului. În ceea ce privește avizul de la proiectant, acesta nu era necesar, cât timp schițele predate de acesta beneficiarului nu conțineau dimensiuni, astfel încât nu permiteau confecționarea arzătorului. - În mod greșit, au fost înlăturate constatările expertului - parte dr. ing. F.R., prin care au fost combătute pertinent argumentele expertului C., atât timp cât se coroborează cu declarațiile a patru martori. În lipsa datării arzătorului examinat la 8 noiembrie 2012, invocarea procesului verbal de la acea dată pentru a înlătura expertiza F., echivalează cu o motivare confuză și contradictorie a deciziei și cu încălcarea art. 129 alin. (5) și art. 261 alin. (1) C. proc. civ. - În mod greșit, s-a reținut că recurentul ar fi recunoscut două erori de brevet, despre spirala metalică din arzător și obturarea duzelor de evacuare a aerului de răcire. - Expertiza B.A. nu a fost evaluată corect, deoarece, față de refuzul pârâtei de a arăta ce este în cuptor și față de modul în care s-a efectuat expertiza, instanța de apel trebuia să aplice dispozițiile art. 225 C. proc. civ. și să rețină că se utilizau arzătoarele brevetate, și nu cele declarate de reprezentantul pârâtei că ar fi fost cele vechi, fapt confirmat prin declarația martorului S.. - Folosirea arzătorului brevetat este dovedită și de tabelul consumurilor specifice de gaz metan la pârâta pentru fabricarea teracotei, exprimate în mc gaz/unitatea echivalentă de cahle de teracotă, din care rezultă că în anii 2001 - 2003 consumul s-a redus cu 47,07 % în comparație cu anii 1995-2000, în condițiile în care în perioada 1995 - 2003 s-a lucrat cu aceleași materii prime, tehnologie, utilaje și cuptoare. - Instanța de apel a ignorat că, în conformitate cu Legea nr. 64/1991, beneficiarul trebuia să aibă dreptul legal de folosire a invenției, prin încheierea unui contract de licență sau cesiune ca titularii brevetului, iar folosirea fără drept a invenției reprezintă „infracțiune de contrafacere” (art. 59 din Legea nr. 64/1991). Drepturile bănești arătate în decizie, calculate după algoritmul din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, reprezintă suma minimă de la care începe negocierea cu beneficiarul și consemnată într-un contract între părți, conform art. 39 din Legea nr. 64/1991. C. În mod greșit, nu au fost soluționate cererile reclamanților pentru defalcarea, individualizarea și nominalizarea cheltuielilor ocazionate de prezentul proces (și a eventualelor beneficii), în aplicarea art. 277 C. proc. civ. și art. 969 C. civ., conform raportului de drept dintre ei, consemnat în convenția încheiată de titularii brevetului, referitoare la cotele de participare la invenție ale celor doi coautori, respectiv: R.T.Z. - 80 % și M.D. - 20 % (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). La termenul de judecată din 13 martie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantul R.T.Z., pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., reținând recursul spre soluționare pe acest aspect. I. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul R.T.Z., analizând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente: În conformitate cu art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora, în timp ce art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Neîncadrarea susținerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, respectiv odată cu cererea de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei de apel. Din textele legale menționate anterior, rezultă că, pentru ca recursul să fie considerat ca fiind motivat, nu este suficientă enunțarea unor nemulțumiri ale părții în legătură cu pretinse încălcări ale unor norme de drept procesual sau substanțial, fiind necesară dezvoltarea criticilor de nelegalitate la adresa deciziei pronunțate în apel, prin prisma considerentelor reținute de instanța de apel în sprijinul soluției adoptate. Astfel, partea trebuie să arate argumentele de fapt pentru care consideră că decizia este nelegală, într-o expunere articulată și coerentă, cu referire la considerentele criticate, pentru demonstrarea încălcării de către instanță a dispozițiilor legale invocate, de natură a permite controlul de legalitate din partea instanței de control judiciar. Indicarea cazurilor de recurs în care s-ar încadra motivele formulate nu suplinește motivarea recursului, atât timp cât instanța de recurs poate face încadrarea juridică adecvată, rezultată din dezvoltarea motivelor de recurs, fiind, așadar, necesar a se arăta în concret în ce constă pretinsa nelegalitate a deciziei recurate. Ca atare, sancțiunea nulității căii de atac nu poate fi evitată dacă recursul nu conține critici de nelegalitate, susceptibile de a fi încadrate în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Față de cele expuse anterior în legătură cu cerințele de operare a sancțiunii nulității, Înalta Curte constată că, în speță, recursul este nul, în condițiile în care niciuna dintre susținerile din cererea de recurs nu relevă vreo critică de nelegalitate care să poată fi încadrată în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 din cod. Recurentul a enunțat mai multe încălcări ale legii de către instanța de apel, iar partea ce ar fi trebuit să reprezinte dezvoltarea motivelor de recurs nu conține niciun fel de argumente în sprijinul acestor afirmații, ci doar o înșiruire dezlânată și neinteligibilă de cuvinte care nu poate fi considerată o demonstrație juridică susceptibilă de a declanșa controlul de legalitate a deciziei recurate. Astfel, cât privește efectuarea expertizei de către un expert nespecialist în domeniu, se deduce că recurentul face referire la expertul care a întocmit lucrarea de specialitate pe aspectele tehnice (cu toate că îl menționează și pe expertul desemnat pentru evaluarea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor), însă nu se arată în concret în ce a constat nelegalitatea deciziei și nici măcar textele de lege încălcate. Nu a fost dezvoltată în vreun fel susținerea referitoare la nelegala citare a reclamanților la efectuarea expertizelor, ca, de altfel, nici cea privind nemotivarea hotărârii, în condițiile în care nu au fost, cel puțin, menționate apărările reclamantului pretins a fi fost nelegal înlăturate. Nu s-au arătat motivele pentru care recurentul consideră că judecătorii au fost incompatibili, iar completul de judecată nelegal constituit. În privința art. 5 din Legea nr. 64/1991, instanța de apel s-a refe
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.