ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei civile de față constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 690/2010,

t

ribunalul Covasna a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții R.T.Z. și M.D. împotriva

pârâtei SC T.S. SA.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că reclamanții sunt titularii brevetului de invenție

eliberat de O.S.I.M., valabil cu începere de la 30 ianuarie 2001 până la 30

ianuarie 2021, având ca obiect un arzător cu jeturi multiple.

Prin cererea

formulată în cauză, s-a solicitat constatarea folosirii invenție brevetate de

O.S.I.M de către SC T.S. SA, plata de daune pentru folosirea fără drept a

invenției și obligarea pârâtei la încetarea folosinței brevetului de invenție,

așa cum a fost precizată, reclamanții susținând că invenția brevetată a condus

la o scădere semnificativă a consumului de gaz metan al SC T.S. SA prin

raportare la producția de plăci de teracotă produse.

Societatea pârâtă nu

a recunoscut la interogatoriu că ar fi folosit acel tip de arzător brevetat,

iar din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă ca aceeași societate pârâtă ar

fi mărturisit pe cale extrajudiciară, adică înainte de începerea litigiului,

faptul că a uzat ori uzează de acel arzător.

Din piesele dosarului

mai rezultă că pentru SC B. SA Sfântu Gheorghe, actuala SC T.S. SA, a fost

proiectat în anul 1996 de către SC R. RA Mediaș - C.C.I.T. Mediaș un arzător cu

jeturi pentru cuptor micro-tunel.

Pe baza tuturor probelor

administrate, inclusiv a depozițiilor martorilor audiați, tribunalul a constatat

că, în mod cert, în cadrul societății pârâte s-a montat un arzător care a

contribuit la scăderea consumului de gaz metan în ceea ce privește producția

cahlelor de teracotă, dar nu se cunoaște care a fost economia realizată în mod

exact asupra consumului de gaz metan, fiind incert dacă acest arzător este

chiar cel brevetat de către reclamanți ori este vorba de un arzător conceput,

proiectat și executat în cadrul unei întreprinderi din municipiul Mediaș și în

privință căruia reclamantul R.T.Z. a contribuit doar la montarea lui.

S-a apreciat că, și

dacă s-ar admite că arzătorul utilizat de pârâtă a fost cel brevetat de

reclamanți, pentru ca pretențiile acestora să fie probate era nevoie de o

expertiză tehnică, realizată de un expert absolut neutru, care să determine

consumul specific de gaz metan pentru uscarea și arderea unei unități

echivalente (cahle de teracotă) după montarea arzătorului brevetat raportat la

producția anilor 2001, 2002 și 2003. Prin urmare, calculele reclamanților nu

pot fi privite ca exacte, deoarece nimeni nu poate fi atât expert, cât și parte,

în propria-i pricină.

Expertiza tehnică era

o probă indispensabilă cauzei atât pentru că putea lămuri tipul de arzător

utilizat de pârâtă între anii 2001-2003, cu alte cuvinte dacă era chiar cel

brevetat de reclamanți, cât și pentru că putea determina în mod științific dacă

de pe urma utilizării arzătorului brevetat s-a înregistrat sau nu o economie a

consumului de gaz metan și care este expresia valorică a unei asemenea

economii, în funcție de care se puteau stabili eventualele beneficii care se

cuvin inventatorilor.

În consecință, pentru

că sarcina probei cu expertiza mai sus menționată revenea reclamanților pe

temeiul art. 1169 C. civ. și pentru că o atare expertiză nu s-a putut efectua

chiar și cu prețul repunerii cauzei pe rol, s-a apreciat că pretențiile

reclamanților nu sunt dovedite nici sub aspectul folosirii de către societatea

pârâtă a arzătorului brevetat și nici cu privire la avantajele pecuniare

obținute prin economia de gaz metan în procesul de producție, drept pentru care

acțiunea, așa cum a fost precizată, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 87/AP/2011

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței

menționate, care a fost schimbată în tot, în sensul admiterii acțiunii, astfel

cum a fost precizată, al obligării pârâtei la plata către reclamanți a sumei de

2.413.828 lei cu titlu de despăgubiri pentru folosirea fără drept a invenției.

Premergător analizei

pretențiilor deduse judecății, este necesară stabilirea normelor legale

incidente în cauză, curtea având în vedere legislația specială, respectiv

prevederile Legilor nr. 64/1991 și nr. 8/1996, cu modificările și completările

ulterioare.

Prin Decizia nr. 2223/2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul

declarat de pârâta SC T.S. SA împotriva deciziei menționate, ce a fost casată,

iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a apreciat că, fundamentându-și soluția referitoare

la calculul despăgubirilor bănești pe raportul de expertiză întocmit de un

expert având specializarea proprietate industrială, instanța de apel a

nesocotit normele referitoare la specializarea experților, respectiv

prevederile art. 14 din Ordonanța nr. 2/2000 privind organizarea activității de

expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară și Nomenclatorul specializărilor,

aprobat prin Ordinul nr. 199/2010 al ministrului justiției.

Acest din urmă act

normativ evidențiază distinct, la poz. 26 specializarea „Drepturi bănești

cuvenite inventatorilor”, iar la poz. 84 „Proprietate intelectuală (2) -

Proprietate industrială”, cu subdiviziunile brevete de invenție, mărci și

indicații geografice, desene și modele industriale, topografii de circuite

integrate.

În speță, întocmirea

raportului de expertiză, atât în partea acestuia referitoare la elementele

brevetului de invenție și soluția tehnică oferită de acesta, cât și la partea

economică a aplicării acestuia, din punct de vedere al drepturilor cuvenite

inventatorilor, s-a făcut de un singur expert, specialist în proprietate

industrială.

Aceasta, în

condițiile în care încheierea din 5 octombrie 2010 de încuviințare a

probatoriului, a vizat, de o manieră generală, ca obiectiv al expertizei,

„elucidarea aspectelor legate de arzătoarele folosite de intimată raportat la

brevetul de invenție”, sens în care s-a dispus efectuarea unei adrese la Biroul

local de expertize pentru desemnarea unui expert cu specialitatea proprietate

industrială.

Ulterior, obiectivele

au fost dezvoltate și precizate, în sensul că, pe lângă obiectivele legate

strict de brevetul de invenție și folosirea arzătoarelor de către intimată,

aspecte care cădeau în competența expertului de proprietate industrială, a fost

menționat și calculul despăgubirilor pentru perioada pretențiilor, 2001 - 2003.

Deși intimata a

contestat, prin obiecțiunile formulate, efectuarea calculului privind

eventualele economii de către un expert în proprietate industrială, ca depășind

specializarea sa, instanța nu a dat rezolvare acestui aspect.

Dimpotrivă, audiind

expertul cu privire la obiecțiunile părților, instanța a consemnat, în ce

privește modalitatea de calcul, că „a fost corectat calculul făcut de inginer

M.”

S-a considerat că toate

aceste aspecte, legate de specializarea expertului și nerespectarea

dispozițiilor legale în materie, atrag nulitatea actului procedural (raportul

de expertiză) și în sensul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., soluția de casare a

hotărârii întemeiate pe acest act.

Instanța de casare a

apreciat că nelegalitatea hotărârii decurge și din depășirea limitelor

învestirii și acordarea de despăgubiri peste petitul cererii.

Astfel, obiectul

cererii de chemare în judecată a constat în pretenția de despăgubiri pentru

folosirea invenției, reprezentate de „diferența dintre consumul pe unitate de

produs realizat de unitatea pârâtă anterior aplicării invenției și cel realizat

în urma aplicării acesteia”.

Nesocotind aceste

limite ale învestirii, instanța de apel a acordat despăgubirile stabilite de

către expert cu luarea în considerare a „valorii producției totale a unității

în perioada 2001 - 2003, actualizată în anul 2011, cu un factor de actualizare

mediu de 12% pe an”.

Expertiza a prezentat

două variante de calcul - una, raportată la obiectul pretențiilor reclamanților

și o alta pe care expertul, substituindu-se părților, a considerat-o mai

adecvată, reținând ca reper valoarea totală a producției unității pe intervalul

2001 - 2003.

Validând această

variantă a raportului de expertiză, cu motivarea că „a fost stabilită

categoric, pe baza unor calcule aprofundate, de expert”, instanța a încălcat

principiul disponibilității care guvernează procesul civil.

În speță, nu este

vorba, cum pretind intimații-reclamanți, despre o simplă majorare a cuantumului

pretențiilor, ci de un alt conținut al pretenției și astfel, de modificarea

obiectului cererii de chemare în judecată în apel.

Solicitarea privind

despăgubirile în funcție de calculul eficienței economice este diferită de cea

constând în valoarea producției totale a unității și ea nu poate fi schimbată

în apel, în considerarea conținutului raportului de expertiză, prin însușirea

concluziilor acestuia.

În felul acesta,

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și a încălcat principiul

disponibilității, situație care atrage incidența motivului de modificare prev.

de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

S-a apreciat că este

întemeiată și critica referitoare la nemotivarea hotărârii, care nu răspunde

apărărilor pârâtei decât printr-o simplă afirmație, generică, în sensul că

acestea „vor fi înlăturate pentru aceleași considerente pentru care a fost

admisă acțiunea reclamanților”.

Or, poziția

procesuală a fiecărei părți în cadrul litigiului s-a sprijinit pe argumente

diferite, neputându-se spune că primindu-se susținerile unei părți au fost

respinse, de o manieră implicită, cele ale celeilalte părți, fără ca acestea să

mai primească o analiză punctuală.

Chiar în condițiile

în care s-a constatat că intimata-pârâtă era decăzută din dreptul de a formula

întâmpinare, aceasta a păstrat posibilitatea, în condițiile art. 171 C. proc.

civ., de a se apăra, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor

părții potrivnice.

Aceste apărări ale

pârâtei, concretizate în mai multe rânduri de obiecțiuni la raportul de

expertiză, nu au primit nicio dezlegare punctuală din partea instanței, ceea ce

afectează hotărârea deopotrivă de viciul nemotivării în sensul art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. și de încălcarea principiului dreptului de apărare (critica, sub

acest din urmă aspect, fiind încadrabilă în dispoz. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

care sancționează și nerespectarea formelor exterioare - în sensul de reguli de

bază ale procedurii jurisdicționale).

Prin Decizia nr. 859

din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins

apelul declarat de reclamanții R.T.Z. și M.D. împotriva sentinței civile nr.

690 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Covasna, Secția civilă, respingând, în

prealabil, excepția nulității raportului de expertiză tehnică în proprietate

industrială și a nulității raportului de expertiză contabilă.

Totodată, a respins ca

inadmisibilă cererea de stabilire și calcul a dobânzilor, formulată de

apelantul M.D., precum și cererea de acordare a drepturilor materiale și

morale.

A respins cererea de

reducere a cuantumului onorariului expertului tehnic C.C. și cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de apelantul M.D.

În motivarea deciziei,

instanța de apel a reținut că obiectul învestirii instanței îl constituie

pretenția de despăgubiri pentru folosirea invenției, reprezentate de „diferența

dintre consumul pe unitate de produs realizat de unitatea pârâtă anterior

aplicării invenției și cel realizat în urma aplicării acesteia” pentru perioada

2001 -2003, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport

cu limitele învestirii instanței, cu respectarea principiului disponibilității.

În raport de

dispozițiile deciziei de casare, Curtea de apel a ordonat efectuarea a două

expertize, pentru a stabili în principal dacă pârâta a folosit obiectul

invenției și, față de aceasta, dreptul la despăgubiri al reclamanților, în

funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, iar, în al doilea rând, să

analizeze aplicabilitatea art. 5 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, cu privire la

îndeplinirea obligației de informare, art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991,

respectiv dacă a existat acordul inventatorilor pentru folosirea invenției.

Raportul de expertiză

tehnică judiciară din 20 februarie 2013, întocmit în cauză de expert tehnic C.C.,

specialitatea proprietate intelectuală - proprietate industrială, stabilește că,

din punctul de vedere al elementelor constructive principale, arzătorul cu jeturi

multiple, obiect al brevetului de invenție, are elemente constructive similare

cu arzătorul pentru cuptoare microtunel omologat, executat conform desen tehnic

(același ca și desenul tehnic) și prezintă același principiu referitor la

necesitatea răcirii cu aer a corpului interior.

Deosebirile esențiale

constau, însă, în construcția tubului exterior de protecție, ceea ce determină

soluții tehnice diferite pentru evacuarea aerului de răcire și generează efecte

tehnice diferite, respectiv definirea rolului spiralei metalice dintre cele două

tuburi.

Astfel, la arzătorul

omologat, soluția constructivă adoptată pentru tubul de protecție exterior

constă într-un cilindru prevăzut în partea opusă aducțiunii de aer de răcire cu

un stuț lateral, înclinat (poziția 14 - desen, planșa 1), aerul fiind evacuat

liber în cuptor.

Brevetul de invenție

renunță la soluția de evacuare a aerului prin stuț și adoptă niște orificii

(14) executate longitudinal pe peretele tubului exterior (10) pentru evacuarea

aerului de răcire, evacuarea aerului fiind obturată de izolația de fibră

ceramică (6), ce înfășoară corpul exterior (10), conform fig. 3, brevet de

invenție (pag. 101 -102 din anexă).

Brevetul de invenție

prezintă deficiențe constructive și funcționale, deoarece:

- constructiv, nu poate

fi construit conform descrierii din brevet;

- prezența spiralei metalice

în sistemul de răcire din brevetul de invenție, coroborată cu porozitatea

nedefinită a izolației din fibră ceramică, poate conduce la o posibilă refulare

în admisie a aerului, o răcire inegală și ineficientă;

- sistemul de răcire

adoptat prin brevet nu asigură un surplus suficient de aer în cuptor pentru crearea

unui mediu oxidant necesar arderii complete a eventualelor urme de gaz și

pentru arderea cahlelor de teracotă, spre deosebire de arzătorul omologat, care

asigură un mediu oxidant puternic.

Așadar, prin expertiză

s-a stabilit că soluția constructivă descrisă în brevet prezintă deficiențe

funcționale, răcirea fiind mult îngreunată, iar din punct de vedere

constructiv, sub anumite aspecte, imposibil de realizat în practic.

Expertul a conchis că,

având în vedere cele constatate privind construcția arzătoarelor cercetate la sediul

SC T.S. SA (proces verbal din 8 noiembrie 2012), cu urme vizibile de exploatare

(pag. 15 -17 din anexă - fotografii), în perioada 2001 - 2003 s-au utilizat

arzătoarele omologate în 1996 - desen tehnic, același ca și desenul tehnic,

adică soluția I.

În același sens, este

și depoziția martorului B.A. (filele 143, vol. I, dosar Curte), care a învederat

că arzătorul pus la dispoziție de pârâtă corespunde ca date tehnice cu

documentația de avizare a centrului abilitat de la Mediaș, iar nu desenului din

brevetul de invenție.

În răspunsul la obiecțiuni

se arată că arzătorul din brevetul de invenție nu a fost realizat practic,

nefiind identificat, cu ocazia cercetării la fața locului, niciun arzător de

genul celui brevetat și niciun desen tehnic în care să fie prezentată soluția

din brevet.

Nu au exhibate

expertului vreun buletin de constatare și analiza privind parametrii săi de

funcționare și care să fi făcut obiectul vreunei proceduri de avizare pentru

omologare din partea C.C.I.T.G.M. Mediaș, în condițiile în care, întrucât

arzătorul din brevet prezintă o variantă total modificată a sistemului de

răcire față de arzătorul modificat în anul 1996, orice modificare adusă

arzătorului ar fi trebuit avizată de către proiectant pentru a putea fi

utilizată legal de către întreprindere.

În privința

imposibilității practice de realizare a Brevetului de invenție, reclamantul M.D.

a recunoscut fără echivoc greșeala din brevet privitoare la poziționarea spiralei

metalice din interior și cea privind obstrucționarea evacuării aerului de către

fibra ceramică, recunoaștere inserată în obiecțiunile formulate de apelant la

raportul de expertiză tehnică C.

În raportul de

expertiză parte, întocmit de expert tehnic R.S.F. (file 68-86, vol. 3, dosar

Curte), s-a arătat că este eronată și tendențioasă concluzia expertizei C.

privitoare la imposibilitatea practică de realizare a arzătorului din brevetul de

invenție, arzătorul fiind construit, modificat de mai multe ori, soluțiile

fiind din ce în ce mai bune. Aceasta, întrucât brevetarea nu putea aștepta o

ultimă soluție perfectă, însemnările reclamantului apelant R. de pe desenele de

execuție demonstrând această realitate, confirmată de martori cu

responsabilitate decizională.

Instanța de apel a

considerat că raționamentul expertului tehnic parte nu poate fi primit,

întrucât are în vedere transpunerea în practică, punerea în operă a proiectului

I.: martorii la care face referire expertul parte au arătat că o echipă de

lucrători, coordonată de apelantul R., a debitat, găurit, sudat, montat

elemente tehnice pentru realizarea unui arzător, ceea ce nu înseamnă că

executantul devine autorul proiectului.

În privința folosirii

obiectului Brevetului de invenție de către SC T.S. SA, expertul parte a învederat

că nu se poate practic răspunde la acest obiectiv, întrucât pârâta a distrus

sau ascuns toate probele, însă, din punct de vedere istoric, analizând

depozițiile de martori, atât cele date în primul ciclu procesual, în fața Curții

de Apel Brașov, cât și cele date la I.P.J. Covasna, într-un dosar penal având

aceleași părți, se desprinde concluzia că obiectul invenției a fost folosit de către

pârâtă în perioada 2001 - 2003.

Instanța de apel a

apreciat că nu pot fi primite concluziile expertului parte, întrucât arzătoarele

cercetate la sediul SC T.S. SA (proces verbal din 8 noiembrie 2012) au

prezentat urme vizibile de exploatare (pag. 15 -17 din anexă - fotografii), iar

procesul verbal de cercetare la fața locului efectuat de instanță, conform art.

215 C. proc. civ. (fila 118, vol. I), reține că arzătoarele modificate de

reclamanți se aflau în incinta spațiului de producție. Nu se poate da eficiență

depozițiilor de martori administrate în apel, în primul ciclu procesual, soluția

de casare cu trimitere echivalând cu anularea în tot a probelor administrate în

acel ciclu procesual, după casare, instanța judecând din nou cauza,

dispozițiile deciziei de casare asupra problemelor de drept dezlegate, precum și

asupra necesitații administrării de probe fiind obligatorii pentru instanța de

apel.

Depozițiile

martorilor date în fața I.P.J. Covasna au caracter extrajudiciar, iar

reaudierea martorilor L.M.S., D.G. și I.J. nu a fost utilă cauzei, întrucât

teza probatorie privea împrejurarea dacă obiectul Brevetului de invenție a fost

folosit de către SC T.S. SA în perioada 2001 - 2003, în condițiile în care raportul

de expertiză tehnică judiciară a stabilit că soluția constructivă descrisă în

brevet prezintă deficiențe funcționale, răcirea fiind mult îngreunată, iar din

punct de vedere constructiv, sub anumite aspecte imposibil de realizat în

practică.

Cu alte cuvinte,

soluția constructivă din brevetul de invenție nu este aptă de a fi pusă în

practică, fiind de prisos administrarea de probe cu privire la folosința sa de

către SC T.S. SA, în perioada 2001-2003.

Aceasta, în condițiile

în care martorul L.M.S., fost mecanic șef la societatea pârâtă între anii

1998-2002, declara în fața instanței de fond că nu se poate pronunța, în lipsa

unei expertize de specialitate, dacă există diferențe între arzătorul executat

la I. Mediaș și cel despre care se susține că a fost brevetat de reclamantul R.T.Z.,

neputând face aprecieri în ceea ce privește randamentul celor două tipuri de

arzătoare, el primind arzătorul gata confecționat în atelierul întreprinderii.

Martorul S.A. a

afirmat că la 25 septembrie 1995 s-a făcut recepția și punerea în funcțiune a

cuptorului microtunel modernizat, care a condus la scăderea consumului de gaze,

fapt constatat prin contor, fiind redus și timpul de împingere a cahlelor de

teracotă, acest tip de arzător fiind omologat în 1996, la Institutul de

cercetări din Mediaș, reclamantul R. fiind cel care a coordonat activitatea de

montare a arzătorului în colaborare cu o întreprindere din Mediaș.

Depozițiile martorilor

audiați se coroborează, astfel, cu concluziile raportului de expertiză tehnică C.,

care a reținut că între cele două arzătoare există deosebiri esențiale care determină

soluții tehnice diferite, că soluția constructivă descrisă în brevet prezintă

deficiențe funcționale, iar din punct de vedere constructiv este imposibil de

realizat în practică, apelantul reclamant R. fiind cel care doar a pus în

practică proiectul I., alături de o echipă de lucrători pe care a coordonat-o.

Raportul de expertiza

tehnică judiciară întocmit în cauză de expert tehnic B.I., specialist în

proprietate industrială, a stabilit că valoarea drepturilor bănești corespunzând

efectelor economice, indexată la nivelul sfârșitului anului 2013, în cazul în

care invenția a fost aplicată este de 49.020,70 lei (calculul fiind efectuat

conform prevederilor Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și

Regulamentului de aplicare a acestei legi).

Pârâta apelantă SC

T.S. SA nu a folosit, însă, obiectul invenției brevetate de reclamanți, iar

invenția nu a fost aplicată, arzătorul folosit de către pârâtă corespunzând funcțional

și constructiv proiectului I. Mediaș, care a realizat arzătorul cu jeturi

pentru cuptor microtunel, în baza documentației întocmite de C.C.I.T.G.M. Mediaș,

conform contractului din 1996.

Inventatorul salariat

R.T.Z. nu și-a îndeplinit obligația de a informa în scris și imediat pe

conducătorul unității, dată fiind calitatea pe care și-a arogat-o, aceea de

inventator salariat, față de dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr.

64/1991. Astfel, adresa din 14 februarie 2001 nu constituie o informare, ea a

fost depusă ulterior momentului la care apelantul a fost salariat al pârâtei,

raporturile de muncă cu societatea pârâtă încetând în anul 2000. Pe perioada existenței

raporturilor de muncă, acesta nu a făcut nicio informare asupra invenției, iar

înștiințarea din 14 februarie 2001, semnată doar de unul dintre inventatori, este

informă, întrucât, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991, în

cazul în care invenția a fost realizată în comun, ea trebuie făcută de toți

inventatorii ori de împuternicitul lor, să cuprindă toate elementele necesare

stabilirii regimului legal aplicabil, obiectul invenției și domeniul de aplicare,

condițiile în care s-a realizat și textul aplicabil. Or, dreptul la

exclusivitatea exploatării invenției, recunoscută titularului, de a opune

terților prerogativa de a exploata invenția brevetată, este supusă informării

prealabile, informare, care, în speță, nu s-a realizat.

S-a apreciat că nu

sunt incidente în speță dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991,

privitoare la dreptul de folosire a invenției, întrucât SC T.S. SA nu a folosit

obiectul invenției brevetate, soluția constructivă din brevetul de invenție nefiind

aptă de a fi pusă în practică.

În ceea ce privește

excepția nulității raportului de expertiză tehnică în specialitatea proprietate

industrială, brevete de invenție - efectuată de expert tehnic judiciar C.C.,

sub motivul lipsei de specializare, a fost respinsă, deoarece expertul tehnic

desemnat de instanță figurează pe lista experților tehnici specializați în

materia proprietății industriale, astfel cum rezultă din adresa remisă

instanței, pentru termenul de judecata din 4 iulie 2012.

A fost respinsă și

excepția nulității raportului de expertiză efectuat de B.I., sub motiv că

părțile nu au fost citate pentru a se prezenta la fața locului cu ocazia

efectuării expertizei, întrucât potrivit art. 208 C. proc. civ., doar dacă

expertiza necesită o cercetare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât

după citarea parților. Or, expertul tehnic judiciar desemnat, specialist în

proprietate industrială (Invenții, Mărci, Desene și Modele - Drepturi bănești

cuvenite inventatorilor), a avut drept obiectiv stabilit valoarea drepturilor

bănești cuvenite inventatorilor, nefiind necesară verificarea unor împrejurări

care necesitau deplasarea la fața locului, nefiind necesară citarea părților

când se face un supliment de expertiză doar pe baza pieselor dosarului (dovezile

de citare a părților s-au exhibat instanței la filele 119-123 vol. IV, dosar Curte).

În raport de art. 294

alin. (2) C. proc. civ., cererea de stabilire și de calcul al dobânzilor medii

folosite de bănci, pentru lipsa de folosință a sumei de 514.261,16 lei,

reprezentând economia totală calculată pe anii 2001, 2002, 2003 la nivelul prețurilor

din 2014, formulată de apelantul reclamant M.D., este inadmisibilă, neconstituind

dobânzi ivite după darea hotărârii primei instanțe, ca accesoriu al cererii

principale.

Cererea de acordare a

drepturilor materiale și morale formulată de apelantul reclamant M.D.

constituie completare de acțiune, care nu poate fi primită de instanță, în

raport de art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ.

A fost respinsă

cererea de reducere a onorariului cuvenit expertului judiciar C.C., în temeiul art.

23 din O.G. nr. 2/2000, deoarece expertul a detaliat modul de lucru, precum și

timpul efectiv necesar pentru fiecare operațiune în parte, descriere care

explică și justifică complexitatea lucrării efectuate, raportul de expertiză

tehnică depus (vol. II dosar curte) apărând ca fiind complex și bine

structurat.

Împotriva deciziei

menționate mai sus au declarat recurs, în termen legal, reclamanții M.D. și R.T.Z.,

criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

I. Prin motivele de

recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 5, 7 și 9 C.

proc. civ., reclamantul R.T.Z. a susținut următoarele:

- Instanța a aplicat

greșit legea în materia recuzării judecătorilor care au intrat în compunerea

unui complet de judecată incompatibil și nelegal constituit (art. 304 pct. 1 C.

proc. civ.);

- Expertiza s-a

efectuat de către un expert nespecialist în domeniu, fără legala citare a

reclamanților la efectuarea expertizelor, care a condus la greșeli de calcul

nepermise; probele testimoniale nu au fost evaluate (art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.);

- Decizia nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, în sensul că nu se motivează înlăturarea

susținerilor reclamantului, pe care le menține și le reiterează (art. 304 pct. 7

C. proc. civ.);

- În temeiul art. 5 alin.

(3) din Legea nr. 64/1991, inventatorii au informat societatea despre depunerea

cererii la O.S.I.M., despre existența invenției și folosirea fără drept a

acesteia, iar însăși societatea pârâtă recunoaște că acest document de

informare există (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

II. Prin motivele de

recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., reclamantul M.D. a susținut, în esență, următoarele:

A. 1. Prin desemnarea

unui expert a cărui specialitate nu corespunde domeniului în care s-a efectuat

expertiza tehnică ale cărei concluzii au fost valorificate în adoptarea

soluției finale, instanța de apel a încălcat norme de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității, fiind aplicabile dispozițiile art. 105 alin. (2) și art. 106

alin. (1) C. proc. civ. (motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.).

S-a susținut că expertiza

tehnică s-a derulat în ramura industriei ceramice, mai exact privitor la

arzătoare folosite pentru arderea cahlelor de teracotă (plăci ceramice de

teracotă pentru sobe) în cuptoare microtunel.

Arzătorul este un

dispozitiv termoenergetic, de asemenea, cuptorul este un utilaj termoenergetic,

astfel încât expertiza ar fi trebuit realizată de un specialist în termoenergetică

(ce reprezintă, conform Dicționarului explicativ al limbii române, o „ramură a

energeticii care se ocupă de producerea și folosirea energiei termice”).

Curtea de Apel Brașov

a numit pentru efectuarea unei expertize tehnice judiciare pe d-na C.C.,

inginer T.C.M. (tehnologia construcțiilor de mașini), expert tehnic judiciar în

proprietate industrială-brevete de invenție, care se află pe lista experților

întocmită conform O.G. nr. 2/2000, la poziția 84 din anexa la Ordinul Ministerului

Justiției nr. 199/2010.

Întrucât specialitatea

expertului desemnat nu corespunde domeniului în care s-a efectuat expertiza

tehnică, au fost încălcate prevederile art. 14 din O.G. nr. 2/2000 (față și de

cele ale art. 11 alin. (1) din ordonanță), precum și cele ale Nomenclatorului specializărilor

expertizei tehnice judiciare aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 199/2010,

care, în anexă, cuprinde ca specializare distinctă „Termoenergetica”, la

poziția 95.

Expertul de la

poziția 84 este în drept să se ocupe numai de brevete de invenție și numai prin

prisma legislației în materie, astfel încât expertul C.C. și-a depășit

atribuțiile acordate prin lege, pronunțându-se în chestiuni ce privesc sfera de

activitate a unui expert de la poziția 95, eventual de la poziția 67 -

„Materiale de construcții”, incluzându-se în grupa mai largă a materialelor de

construcții, căruia i se putea încredința efectuarea expertizei în situația în

care nu se găsea un expert în termoenergetică.

Facultățile de inginerie

chimică au o secție (specializare) de „materiale de construcții și compuși

oxidici”, singura din învățământul tehnic romanesc în care se studiază

produsele ceramice sub toate aspectele inclusiv tehnologie, utilaje, ardere, domeniu

de utilizare etc.

S-a susținut că

nerespectarea normelor privind specialitatea expertului atrage nulitatea

actului de procedură astfel întocmit (raportul de expertiză), precum și

nulitatea actelor de procedură subsecvente (decizia recurată).

Recurentul a făcut

referire la Decizia nr. 2223 din 27 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție pronunțată în ciclul procesual anterior, prin care a fost casată decizia

instanței de apel tocmai pentru alegerea expertului de altă specialitate decât

cea în care este abilitat să se pronunțe pentru obiectivele expertizei, decizie

ce are caracter de îndrumare și este obligatorie în rejudecarea dispusă, care dar

nu a fost respectată de Curtea de Apel Brașov.

specialității diferite a expertului de cea necesară domeniului studiat, conținutul

expertizei este plin de confuzii, greșeli tehnice grave, inepții și dezvăluie

că expertul nu cunoaște nici măcar vag domeniul la care se referă lucrarea sa și

că nu posedă cunoștințe minime din disciplinele incidente în expertiză: chimie

elementară, chimia fizică a silicaților tehnici, mecanica fluidelor, termoenergetică,

termotehnică, ceramică și altele.

Acest lucru este

relevat de greșeli precum: despre cuptoarele văzute la pârâtă spune în unele

locuri că sunt cu „flacără directă”, în altă parte că sunt cu „flacără

indirectă”, respectiv că „au mufe”, alteori nu au mufe”, noțiuni contradictorii

care se exclud reciproc; „arzătorul brevetat nu poate fi construit”, cu toate

că el a fost confecționat în atelierul pârâtei și folosit mulți ani, ceea ce

putea constata din declarațiile unor martori de la dosar; greșeli referitoare

la mediul oxidant din cuptor, precum și la fibra ceramică ce învelește arzătorul

brevetat, ca protecție, la exterior.

Aceste greșeli și

multe altele au fost arătate în cursul judecății (de exemplu, Contestație

termen 26 mai 2013, Observații la Nota de răspuns a expertului - termen 18 mai 2013

și Concluzii - termen 18 noiembrie 2014) și dovedesc

incapacitatea expertului de a face o expertiză profesionistă în domeniu.

următoarele aspecte formale ale efectuării expertizei și încălcări ale

legislației de către expert, nesancționate de către instanța de apel:

- nu au fost

respectate dispozițiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ. prin necitarea

reclamanților în data de 11 ianuarie 2013, când expertul, însoțit numai de

delegatul pârâtei s-a deplasat la Mediaș unde a fost audiat dl. G., fostul

reprezentant din anul 1995 al firmei SC I. SRL Mediaș, consemnându-se în

procesul verbal întocmit cele declarate, încălcându-se dreptul reclamanților de

a discuta în contradictoriu;

- expertul, prin

audierea unui martor, și-a depășit competența acordată de lege, substituindu-se

unui judecător, prin încălcarea drepturilor și obligațiilor acestuia, prevăzute

printre altele de art. 129 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ.;

- cu ocazia

deplasării la sediul pârâtei în data de 8 noiembrie 2012, înainte de examinarea

arzătorului, era obligatorie datarea precisă a timpului de folosire a lui

pentru perioada 2001 - 2003, așa cum s-a stabilit în obiectivele expertizei.

Expertul C. scrie în raport că, în lipsa marcajului (care era obligatoriu

conform caietului de sarcini), nu s-a putut identifica cu precizie perioada

exactă de timp la care au fost utilizate. În schimb, expertul a datat arzătorul

ca provenind din anii 2001-2003 numai după declarația pârâtei, în contradicție

cu toți martorii care au indicat arzătorul brevetat pentru anii respectivi și

incertitudinea expertului conform celor scrise.

- dovada folosirii

arzătoarelor brevetate în anii de litigiu 2001-2003 se poate vedea și din

raportul de expertiză întocmit de B.A. în iulie 2004, la cererea I.P.J. Covasna

în Dosarul penal nr. 74/P/2004, iar cele constatate au fost confirmate în fața Curții

de Apel Brașov, la data de 2 octombrie 2012 (obiectivul 2 al expertizei a fost

similar cu al expertizei C.).

Recurentul a expus pe

larg modul în care expertul B. a realizat lucrarea în anul 2004, conchizând în

sensul că expertului nu i-a fost arătat un arzător folosit în acel moment, ci

unul nou, construit în atelier, pe care expertul l-a examinat și comparat cu

desenul, cu care era în concordanță perfectă, de unde se poate trage concluzia

univocă asupra situației de atunci, anume că în cuptor se aflau arătătoarele

brevetate, nu cele vechi, folosite în anii 1995-2000 (parțial). A arătat că această

concluzie este întărită de faptul că expertiza făcea parte dintr-o anchetă

penală, iar pârâta cu atât mai mult trebuia să convingă expertul scoțând din

cuptor în fața lui, arzătorul declarat că este cel vechi, dar pârâta nu a

făcut-o, pentru că, în realitate, cuptorul era echipat cu arzătoarele brevetate,

rămase din anul 2000, când reclamantul R. a plecat de la societate.

Față de refuzul pârâtei

de a se obține un răspuns precis la întrebarea ce arzător se folosea în

momentul expertizei B. și față de modul în care s-a efectuat expertiza,

instanța de apel trebuia să aplice dispozițiile art. 225 C. proc. civ., care

prevede, pentru această situație, că „.instanța poate socoti aceste împrejurări

ca o mărturisire deplină sau ca început de dovadă în folosul părții potrivnice”.

Cele rezultate din

expertiza B. se pot completa cu observațiile martorului S., care atestă

existența arzătoarelor brevetate, însă instanța, în loc să valorifice mărturia

unei persoane care a fost șeful Secției de teracotă în anii 2000 - 2003, neutră

și bună cunoscătoare a evenimentelor din anii 1985 - 2008, când a lucrat acolo,

a reținut că utilizarea arzătoarelor nu este cunoscută ca timp, incertă, ca și

declarațiile unora dintre martori.

Astfel, decizia

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ceea ce atrage

incidența art. 304 pct. 7, dar și a art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru

nerespectarea procedurilor legale, modul de a trage concluzii pe baza unor

dovezi inexistente.

- arzătorul conservat

de instanță și examinat de expert nu poate fi acceptat ca probă în proces,

deoarece nu a fost datat cu precizie, ci doar i s-au atribuit anii de folosire

2001 - 2003, exclusiv pe baza declarațiilor pârâtei, fără a se ține cont de

susținerile reclamanților sau de depozițiile martorilor. De altfel, arzătorul

nu putea fi decât după 2004, pentru că martorii au arătat că în anul 2000,

reclamantul R. a echipat ambele cuptoare cu arzătoarele brevetate, iar în iulie

2004, expertul B. a măsurat un arzător nou, nu l-a văzut în cuptor pe cel vechi,

care nu exista în stoc. Campania de înlocuire a arzătoarelor brevetate a

început odată cu procesul intentat pârâtei, nu înainte, cum arată și datele

consumului specific de gaz metan și probabil s-a terminat în 2008.

nemijlocirii, prin neadministrarea probei cu martori, a cărei necesitate a

reieșit din dezbateri și din dispariția probelor materiale prin grija pârâtei,

și a fost solicitată de mai multe ori în cursul judecății.

Cu toate că în

decizia de casare din ciclul procesual anterior nu se arată că probatoriul a

fost anulat în întregime (cu excepția raportului de expertiză), instanța de

apel a reținut că soluția de casare cu trimitere echivalează cu anularea în tot

a probelor administrate, ceea ce înseamnă că a respins în mod nejustificat proba

cu martori, cu încălcarea principiului nemijlocirii, privând pe reclamanți de

dreptul la apărare.

Instanța de apel a interpretat

greșit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 64/1991 atunci când a considerat că reclamantul

R., în calitate de salariat al unității, nu și-a îndeplinit obligația de

informare în scris și imediat, deoarece informarea trebuie făcută în termen de

60 de zile, termen ce a fost respectat, iar reclamantul nu putea face

informarea cât timp a fost salariatul pârâtei, pentru că nu depusese cererea la

O.S.I.M.

depășit atribuțiile și competențele prin faptul că a formulat critici în legătură

cu acordarea brevetului de invenție, probleme care nu au făcut parte din

obiectivele expertizei și nici din obiectul procesului.

Astfel, expertul a

scris în raport, în mod repetat, despre spirala de turbionare, iar în decizia

recurată se vorbește despre „spirala metalică din interior”, care nu există în

textul revendicării brevetului, motiv pentru care au fost încălcate prevederile

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data cererii de

brevet) referitoare la întinderea protecției oferite prin brevet, care se

determină prin conținutul revendicărilor, interpretat în legătură cu descrierea

și desenele invenției.

S-a susținut că

recunoașterea menționată de către expert se referă la un desen în care apare o

eroare materială minoră ce nu afectează conținutul revendicării, de asemenea,

că i s-a atribuit în mod greșit reclamantului recunoașterea „obstrucționării

aerului evacuat”, ambele preluate în decizie din raportul de expertiză.

de apel nu a admis recuzarea expertului C., solicitată la data de 1 februarie 2013

(pentru termenul din 26 februarie 2013), completată cu înscrisul din 16

februarie 2013, în temeiul art. 204 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu

trimitere la art. 29 alin. (2) din cod, și nici audierea expertului în ședință

publică, solicitată în temeiul art. 211 C. proc. civ., ca să se vadă erorile

expertizei și să fie corectate.

privește proiectantul arzătorului vechi, așa zisul „proiect tehnic” al firmei I.

Mediaș conține date sumare despre arzător (și cuptor), iar desenele sunt schițe

de prezentare a unei idei de arzător, și nu proiect de execuție după care se

poate confecționa arzătorul, deoarece: desenele nu arată toate dimensiunile arzătorului,

din care să reiasă imaginea obiectului; nu se indică materialele din care

trebuie confecționate subansamblele, precum și calitatea lor (standardizată),

care astfel nu pot fi identificate; nu există un calcul de dimensionare, în

special al duzelor prin care iese amestecul gaz-aer și nici puterea calorică a

arzătorului, care să asigure cantitatea de energie termică necesară procesului

tehnologic; nu este indicată producția programată a se realiza (capacitatea de

producție a cuptorului).

Cel care a completat

lipsurile schițelor I., atât pentru arzător, cât și pentru cuptorul în care acesta

urma să fie utilizat a fost reclamantul R., director tehnic al societății în

1994-1999, transformând respectivele schițe într-o documentație inteligibilă

după care a fost confecționat arzătorul în atelierul mecanic al pârâtei și

cuptorul. Completările le-a făcut în urma unor calcule sau încercări practice.

Consumul de gaz al arzătoarelor s-a măsurat direct în cuptor, care avea contor

de gaz.

Cea mai clară dovadă

că nu a existat un proiect pentru arzător provenit de la firma I. este faptul că,

atunci când s-a cerut de la C.C.I.T.G.M. Mediaș avizarea arzătorului, în lipsa

unui proiect, a trebuit să completeze (contra cost) dosarul de avizare cu

documentele prevăzute în actele normative și, pe baza arzătorului fizic realizat

în atelierul propriu al pârâtei, s-au întocmit desenele respective, după cum

scrie chiar în cartușul desenelor prin relevare, nu proiectare. Relevarea nu

este o activitate creativă sau de proiectare și, în general, o poate face oricine

care cunoaște desen tehnic și are o pregătire tehnică minimă. La relevare, desenul

de ansamblu al arzătorului a primit indicativ, care se referă la arzătorul

folosit de pârâtă din anul 1995 până în 2000 (parțial), când R., acum director

general, le-a înlocuit cu arzătoarele brevetate.

Aceste aspecte au

fost învederate prin numeroasele obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit

de expertul C.C., care nu a răspuns și argumentat tehnico - științific

susținerile sale și nici nu au fost luate în considerare de către instanța de

apel, care fie le-a respins global, fie a preluat în explicațiile din expertiză,

greșite și criticate. Niciunul dintre considerentele deciziei nu se bazează pe

probe materiale sau înscrisuri, ci doar pe presupunerile expertului.

B. Decizia atacată nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii (art. 304

pct. 7 C. proc. civ.), deoarece:

- cuprinde aproape

exclusiv motivarea și argumentele extrase din expertiza C., adică o expertiză

nulă de drept efectuată de un expert incompetent, de altă specialitate decât

cea cerută de legislație;

- procedurile de

întocmire a expertizei au fost încălcate, fără a fi sancționate de instanța de

apel;

- motivarea s-a bazat

pe examinarea de către expert a unui arzător imposibil de datat, însă căruia i

s-a atribuit ca funcționare anii 2001-2003;

- în mod greșit, s-a

reținut necesitatea unui buletin de analiză și a unui aviz pentru arzătorul

brevetat.

Avizul dat de organele

abilitate pentru controlul rețelelor și receptorilor de gaze pentru arzătorul

vechi era valabil și pentru arzătorul brevetat, deoarece acesta nu avea modificat

decât răcirea arzătorului, în sensul că s-a mărit siguranța lui în exploatare

(durata de serviciu dublă și scăderea semnificativă a consumului de gaz).

Problema avizului și a

buletinului de încercare nu intră în atribuțiile expertului, ci numai a

inspectorilor de la gaze. Consumul obținut cu noul arzător a fost verificat

prin contorul de gaz al cuptorului.

În ceea ce privește avizul

de la proiectant, acesta nu era necesar, cât timp schițele predate de acesta

beneficiarului nu conțineau dimensiuni, astfel încât nu permiteau confecționarea

arzătorului.

- În mod greșit, au

fost înlăturate constatările expertului - parte dr. ing. F.R., prin care au

fost combătute pertinent argumentele expertului C., atât timp cât se

coroborează cu declarațiile a patru martori.

În lipsa datării

arzătorului examinat la 8 noiembrie 2012, invocarea procesului verbal de la

acea dată pentru a înlătura expertiza F., echivalează cu o motivare confuză și

contradictorie a deciziei și cu încălcarea art. 129 alin. (5) și art. 261 alin.

(1) C. proc. civ.

- În mod greșit, s-a

reținut că recurentul ar fi recunoscut două erori de brevet, despre spirala

metalică din arzător și obturarea duzelor de evacuare a aerului de răcire.

- Expertiza B.A. nu a

fost evaluată corect, deoarece, față de refuzul pârâtei de a arăta ce este în

cuptor și față de modul în care s-a efectuat expertiza, instanța de apel

trebuia să aplice dispozițiile art. 225 C. proc. civ. și să rețină că se

utilizau arzătoarele brevetate, și nu cele declarate de reprezentantul pârâtei

că ar fi fost cele vechi, fapt confirmat prin declarația martorului S..

- Folosirea

arzătorului brevetat este dovedită și de tabelul consumurilor specifice de gaz

metan la pârâta pentru fabricarea teracotei, exprimate în mc gaz/unitatea

echivalentă de cahle de teracotă, din care rezultă că în anii 2001 - 2003

consumul s-a redus cu 47,07 % în comparație cu anii 1995-2000, în condițiile în

care în perioada 1995 - 2003 s-a lucrat cu aceleași materii prime, tehnologie,

utilaje și cuptoare.

- Instanța de apel a

ignorat că, în conformitate cu Legea nr. 64/1991, beneficiarul trebuia să aibă

dreptul legal de folosire a invenției, prin încheierea unui contract de licență

sau cesiune ca titularii brevetului, iar folosirea fără drept a invenției

reprezintă „infracțiune de contrafacere” (art. 59 din Legea nr. 64/1991).

Drepturile bănești

arătate în decizie, calculate după algoritmul din Regulamentul de aplicare a Legii

nr. 64/1991, reprezintă suma minimă de la care începe negocierea cu

beneficiarul și consemnată într-un contract între părți, conform art. 39 din

Legea nr. 64/1991.

C. În mod greșit, nu au

fost soluționate cererile reclamanților pentru defalcarea, individualizarea și

nominalizarea cheltuielilor ocazionate de prezentul proces (și a eventualelor

beneficii), în aplicarea art. 277 C. proc. civ. și art. 969 C. civ., conform

raportului de drept dintre ei, consemnat în convenția încheiată de titularii

brevetului, referitoare la cotele de participare la invenție ale celor doi

coautori, respectiv: R.T.Z. - 80 % și M.D. - 20 % (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.).

La termenul de

judecată din 13 martie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția

nulității recursului declarat de reclamantul R.T.Z., pentru neîncadrarea

criticilor formulate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., reținând

recursul spre soluționare pe acest aspect.

I. În ceea ce privește recursul declarat de

reclamantul R.T.Z., analizând excepția nulității recursului, invocată din

oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

În

conformitate cu art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea

de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora, în timp ce

art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este

posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Neîncadrarea

susținerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu

nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, respectiv odată cu cererea

de recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau

înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la

comunicarea deciziei de apel.

Din

textele legale menționate anterior, rezultă că, pentru ca recursul să fie

considerat ca fiind motivat, nu este suficientă enunțarea unor nemulțumiri ale

părții în legătură cu pretinse încălcări ale unor norme de drept procesual sau

substanțial, fiind necesară dezvoltarea criticilor de nelegalitate la adresa

deciziei pronunțate în apel, prin prisma considerentelor reținute de instanța

de apel în sprijinul soluției adoptate.

Astfel,

partea trebuie să arate argumentele de fapt pentru care consideră că decizia

este nelegală, într-o expunere articulată și coerentă, cu referire la

considerentele criticate, pentru demonstrarea încălcării de către instanță a

dispozițiilor legale invocate, de natură a permite controlul de legalitate din

partea instanței de control judiciar.

Indicarea

cazurilor de recurs în care s-ar încadra motivele formulate nu suplinește motivarea

recursului, atât timp cât instanța de recurs poate face încadrarea juridică

adecvată, rezultată din dezvoltarea motivelor de recurs, fiind, așadar, necesar

a se arăta în concret în ce constă pretinsa nelegalitate a deciziei recurate.

Ca

atare, sancțiunea nulității căii de atac nu poate fi evitată dacă recursul nu

conține critici de nelegalitate, susceptibile de a fi încadrate în cazurile

expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Față

de cele expuse anterior în legătură cu cerințele de operare a sancțiunii

nulității, Înalta Curte constată că, în speță, recursul este nul, în condițiile

în care niciuna dintre susținerile din cererea de recurs nu relevă vreo critică

de nelegalitate care să poată fi încadrată în vreunul dintre cazurile prevăzute

de art. 304 din cod.

Recurentul

a enunțat mai multe încălcări ale legii de către instanța de apel, iar partea

ce ar fi trebuit să reprezinte dezvoltarea motivelor de recurs nu conține niciun

fel de argumente în sprijinul acestor afirmații, ci doar o înșiruire dezlânată și

neinteligibilă de cuvinte care nu poate fi considerată o demonstrație juridică

susceptibilă de a declanșa controlul de legalitate a deciziei recurate.

Astfel,

cât privește efectuarea expertizei de către un expert nespecialist în domeniu,

se deduce că recurentul face referire la expertul care a întocmit lucrarea de

specialitate pe aspectele tehnice (cu toate că îl menționează și pe expertul

desemnat pentru evaluarea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor), însă nu

se arată în concret în ce a constat nelegalitatea deciziei și nici măcar

textele de lege încălcate.

Nu

a fost dezvoltată în vreun fel susținerea referitoare la nelegala citare a

reclamanților la efectuarea expertizelor, ca, de altfel, nici cea privind

nemotivarea hotărârii, în condițiile în care nu au fost, cel puțin, menționate apărările

reclamantului pretins a fi fost nelegal înlăturate.

Nu

s-au arătat motivele pentru care recurentul consideră că judecătorii au fost

incompatibili, iar completul de judecată nelegal constituit.

În

privința art. 5 din Legea nr. 64/1991, instanța de apel s-a refe