ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2223/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2223/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la 19 decembrie 2003, reclamanții

R.T.Z. și M.D. au chemat în judecată pe pârâta SC T.S. SA (fosta SC B. SA),

solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 416.054 euro, în echivalent

lei, reprezentând daune, constând în diferența dintre consumul pe unitate de

produs anterior aplicării brevetului și cel ulterior aplicării acestuia,

stoparea aplicării invenției.

Prin sentința civilă

nr. 690/2010 Tribunalul Covasna a respins acțiunea promovată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții sunt titularii

brevetului de invenție eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și

acordat în temeiul Hotărârii nr. 04/021 din 29 ianuarie 2003 a aceleiași

autorități, cu mențiunea că durata de valabilitate a brevetului se întinde de

la 30 ianuarie 2001 până la 30 ianuarie 2021.

Invenția brevetată

constă într-un arzător cu jeturi multiple despre care reclamanții susțin că a

condus la o scădere semnificativă a consumului de gaz metan al SC T.S. SA prin

raportare la producția de plăci de teracotă produse.

Societatea pârâtă nu

a recunoscut la interogatoriu că ar fi folosit acel tip de arzător brevetat,

iar din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă ca aceeași societate pârâtă ar

fi mărturisit pe cale extrajudiciară, adică înainte de începerea litigiului,

faptul că a uzat ori uzează de acel arzător.

Instanța a mai

reținut că pentru SC B. SA, actuala SC T.S. SA, a fost proiectat în anul 1996

de către R. RA Mediaș, un arzător cu jeturi pentru cuptor micro-tunel, martorul

L.M.S., fost mecanic șef la societatea pârâtă între anii 1998-2002, declarând

că nu se poate pronunța, în lipsa unei expertize de specialitate, dacă există

diferențe între arzătorul executat la I. Mediaș și cel despre care se susține

că a fost brevetat de reclamantul R.T.Z., neputând face nici aprecieri în ceea

ce privește randamentul celor două tipuri de arzătoare.

De asemenea, instanța

a reținut din declarațiile celorlalți martori că este cert că în cadrul

societății pârâte s-a montat un arzător care a contribuit la scăderea

consumului de gaz metan în ceea ce privește producția cahlelor de teracotă, dar

nu se cunoaște care a fost economia realizată asupra consumului de gaz metan,

fiind incert dacă acest arzător este chiar cel brevetat de către reclamanți ori

este vorba de un arzător conceput, proiectat și executat în cadrul unei

întreprinderi din municipiul Mediaș și în privința căruia reclamantul R.T.Z.

doar a contribuit la montarea lui.

Chiar admițând că

arzătorul utilizat de SC T.S. SA a fost cel brevetat de reclamanți, pentru ca

pretențiile acestora să fie probate era nevoie de o expertiză tehnică, care să

determine consumul specific de gaz metan pentru uscarea și arderea unei unități

echivalente (cahle de teracotă) după montarea arzătorului brevetat raportat la

producția anilor 2001, 2002 și 2003, expertiză la efectuarea căreia reclamanții

s-au opus.

Pentru că sarcina

probei revenea reclamanților pe temeiul art. 1169 C. civ., instanța a hotărât

că pretențiile reclamanților nu sunt dovedite nici sub aspectul folosirii de

către societatea pârâtă a arzătorului brevetat și nici cu privire la avantajele

pecuniare obținute prin economia de gaz metan în procesul de producție.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În faza apelului a

fost suplimentat probatoriul, administrându-se proba cu martori, interogatoriu,

înscrisuri și expertiză tehnică.

Prin decizia civilă

nr. 87 din 5 iulie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis apelul și a schimbat în

tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea precizată și în consecință,

a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 2.413.828 lei, cu titlu de

despăgubiri pentru folosirea fără drept a invenției.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că reclamanții sunt titularii brevetului

de invenție emis de O.S.I.M. pe baza Hotărârii nr. 04/021 din 29 ianuarie 2003

a aceleiași instituții, având titlul “Arzător cu jeturi multiple”.

S-a reținut că

arzătorul a fost folosit de pârâtă, inclusiv pe perioada reclamată, respectiv

anii 2001 – 2003, cu consecințe economice favorabile, așa cum a rezultat „în

bună măsură” din declarațiile martorilor audiați.

Raportul de expertiză

efectuat a stabilit împrejurările de fapt cu privire la utilizarea arzătoarelor

și drepturile cuvenite inventatorilor față de avantajele economice obținute în

urma punerii invenției în aplicare.

S-a reținut, de

asemenea, că expertiza este concludentă și statuează fără echivoc faptul că

invenția, prin natura ei, acoperă orice altă soluție constructivă.

În ce privește

cuantumul despăgubirilor, instanța a ținut seama de faptul că pârâta a utilizat

arzătoarele fără a avea acordul inventatorilor, la dosar nefiind depus vreun

contract și în consecință, a obligat pârâta la plata sumei de 2.413.828 lei, reținând

că aceasta a fost „stabilită categoric, pe baza unor calcule aprofundate, de

expert”.

Au fost înlăturate

apărările pârâtei pentru aceleași considerente pentru care au fost găsite

întemeiate pretențiile reclamanților.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către societatea-pârâtă, care a invocat următoarele

aspecte de nelegalitate:

- Hotărârea a fost

dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului

de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, s-a

susținut că raportul de expertiză pe care s-a întemeiat soluția este lovit de

nulitate, deoarece instanța nu a respectat specializarea expertului, rezultată

din interpretarea a contrario a dispozițiilor art. 201 alin. (3), precum și din

dispozițiile art. 11, 14, 18 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 și dispozițiile

Ordinului nr. 199/2011 pentru aprobarea nomenclatorului specializărilor

expertizei tehnice.

Astfel, expertul

desemnat în cauză, specialist în proprietate industrială/intelectuală, s-a

pronunțat asupra unor aspecte, referitoare la chestiuni contabile și la

drepturi bănești cuvenite inventatorilor, care depășeau competența acestuia.

Or, singurele aspecte

asupra cărora expertul se putea pronunța erau reprezentate de eventuala

conformitate a modelului de arzător folosit în procesul de producție de către

societate cu invenția brevetată de reclamanți.

De altfel, „partea

contabilă” a raportului nu a fost discutată la întâlnirea dintre expert și

părți, ci aceasta a fost redactată, așa cum recunoaște și expertul, în urma

discuțiilor avute de acesta cu reclamantul M.D.

Neregularitățile

procedurale cu privire la raportul de expertiză au fost invocate în termen în

fața instanței de apel, prin obiecțiunile și completările la obiecțiuni depuse

la dosar, pe care instanța le-a respins însă nemotivat.

Un alt aspect care

atrage incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este cel legat de încălcarea

principiului nemijlocirii, întrucât a fost valorificată declarația unui martor

care nu a fost audiat nici în fața instanței de fond, nici în apel, ci într-un

proces penal.

Decizia a acordat

ceea ce nu s-a cerut și aceasta face aplicabil motivul prevăzut de art. 304

pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de

chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea societății la plata

sumei de 416.054 euro, cu titlu de daune pentru folosirea fără drept a

invenției, raportându-se la diferența dintre consumul pe unitate de produs

realizat anterior aplicării invenției și cel realizat în urma aplicării

invenției, adică acordarea despăgubirilor după calculul eficienței invenției.

În condițiile în

care, în temeiul disponibilității în procesul civil, reclamanții au înțeles să

se raporteze la calculul eficienței invenției, instanța nu avea posibilitatea

să oblige la despăgubiri constând în valoarea producției totale a unității

pentru perioada reclamată, ratificând astfel, varianta din raportul de

expertiză cea mai favorabilă pentru intimații-reclamanți.

Hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină și de asemenea, conține motive contradictorii,

devenind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, instanța nu

motivează înlăturarea susținerilor pârâtei, limitându-se la o simplă afirmație,

potrivit căreia „apărările pârâtei sunt înlăturate pentru aceleași considerente

pentru care a fost admisă acțiunea reclamanților”.

Or, considerentele

pentru care instanța a admis cererea de chemare în judecată nu pot reprezenta o

motivare pentru respingerea argumentelor substanțiale invocate de pârâtă în

apărare.

De asemenea, din

conținutul hotărârii nu se poate deduce dacă instanța a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o motivare

contradictorie.

Aceasta, întrucât

instanța de apel critică răspunsurile pârâtei, pretins echivoce, la

interogatoriu, dar nu se pronunță cu privire la prezumția simplă dedusă din

art. 225 C. proc. civ.

Hotărârea a fost dată

cu aplicarea greșită a legii întrucât instanța nu s-a raportat la legea în

vigoare la momentul (perioada 2001 – 2003) pretinselor încălcări reclamate, ci

la legea în vigoare în prezent.

De asemenea, instanța

a încălcat și a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) din Legea

nr. 64/1991 (actualul art. 34 alin. (1) lit. b), text potrivit căruia nu

constituie o încălcare a drepturilor inventatorilor „folosirea invenției de

către o persoană care a aplicat invenția sau a luat măsuri efective și serioase

în vederea folosirii ei cu bună-credință pe teritoriul României înainte de

constituirea unui depozit național reglementar privind invenția”.

Or, deși din situația

de fapt reținută de instanța de apel rezultă că dispoziția legală menționată

este pe deplin aplicabilă, instanța a pronunțat hotărârea cu neobservarea ei.

Tot astfel, instanța

de apel a omis să facă aplicarea art. 5 alin. (3) din Legea nr. 64/1991,

referitor la obligația de informare reciprocă în scris dintre inventator,

unitate în ceea ce privește crearea și stadiul realizării invenției. Reparația

cea mai adecvată pentru nerespectarea acestei obligații poate fi chiar

respingerea cererii ca neîntemeiată.

Instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 34 din Legea nr. 64/1991

(actualul art. 32) pentru că, așa cum a rezultat din probele administrate,

investițiile realizate în anul 1995 de către societate, în scopul reducerii

consumului de gaze naturale nu au vizat exclusiv realizarea unui nou arzător,

ci au fost raportate la un cadru mai larg, respectiv modernizarea instalațiilor

termice.

În consecință,

făcându-se aplicarea art. 34 (actualmente art. 32) din Legea nr. 64/1991,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre greșită deoarece nu se pune problema

protejării prin brevet a soluției profitabile pentru societate ci, cel mult,

dacă se admite că societatea a folosit arzătorul brevetat, a arzătorului (care

nu avea vocația de a spori producția realizată de societate, ci întregul

ansamblu utilizat, respectiv cuptorul modernizat).

Intimatul M.D. a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea

nulității recursului arătând că nu sunt critici susceptibile de încadrare în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., întrucât se invocă aspecte de netemeinicie

și în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, arătând că motivul prevăzut

de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu e incident întrucât obiectul cererii a

rămas neschimbat; la fel, în ce privește motivele prevăzute de art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., acestea nu se regăsesc în speță, hotărârea fiind motivată,

iar dispozițiile de drept material corect aplicate.

Analizând criticile

deduse judecății, Înalta Curte constată, contrar susținerii

intimatului-reclamant, că argumentele aduse în susținerea lor permit încadrarea

în motivele de recurs invocate și că acestea au caracter fondat, în sensul și

în limita următoarelor considerente:

Fundamentându-și

soluția referitoare la calculul despăgubirilor bănești pe raportul de expertiză

întocmit de un expert având specializarea proprietate industrială, instanța de

apel a nesocotit, într-adevăr, așa cum se arată prin motivele de recurs,

normele referitoare la specializarea experților.

În acest sens, se

constată că potrivit art. 14 din Ordonanța nr. 2/2000 privind organizarea

activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară: „Persoana care a

dobândit calitatea de expert tehnic judiciar sau de specialist, în condițiile

prezentei ordonanțe, poate efectua expertize tehnice judiciare numai în

specialitatea în care a fost atestată (1).

Specializările

expertizei tehnice judiciare sunt stabilite în Nomenclatorul specializărilor

expertizei tehnice judiciare, aprobat prin ordin al ministrului justiției(2)”.

În ce privește

Nomenclatorul specializărilor, aprobat prin Ordinul nr. 199/2010 al ministrului

justiției, acesta evidențiază distinct, specializarea „Drepturi bănești

cuvenite inventatorilor”, iar „Proprietate intelectuală (2) – Proprietate

industrială”, cu subdiviziunile brevete de invenție, mărci și indicații

geografice, desene și modele industriale, topografii de circuite integrate.

În speță, întocmirea

raportului de expertiză, atât în partea acestuia referitoare la elementele

brevetului de invenție și soluția tehnică oferită de acesta, cât și la partea

economică a aplicării acestuia, din punct de vedere al drepturilor cuvenite

inventatorilor, s-a făcut de un singur expert, specialist în proprietate

industrială.

Aceasta, în

condițiile în care încheierea din 5 octombrie 2010 de încuviințare a

probatoriului, a vizat, de o manieră generală, ca obiectiv al expertizei,

„elucidarea aspectelor legate de arzătoarele folosite de intimată raportat la

brevetul de invenție”, sens în care s-a dispus efectuarea unei adrese la Biroul

local de expertize pentru desemnarea unui expert cu specialitatea proprietate

industrială.

Ulterior, obiectivele

au fost dezvoltate și precizate, în sensul că, pe lângă obiectivele legate

strict de brevetul de invenție și folosirea arzătoarelor de către intimată,

aspecte care cădeau în competența expertului de proprietate industrială, a fost

menționat și calculul despăgubirilor pentru perioada pretențiilor, 2001 – 2003.

Deși intimata a

contestat, prin obiecțiunile formulate, efectuarea calculului privind

eventualele economii de către un expert în proprietate industrială, arătând că

aprecierile acestuia trebuia să se limiteze la problemele legate de

proprietatea industrială, instanța nu dă rezolvare acestui aspect.

Dimpotrivă, audiind

expertul cu privire la obiecțiunile părților, instanța consemnează, în ce

privește modalitatea de calcul, că „a fost corectat calculul făcut de inginer M.”.

Toate aceste aspecte,

legate de specializarea expertului și nerespectarea dispozițiilor legale în

materie, atrag nulitatea actului procedural (raportul de expertiză) și în

sensul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., soluția de casare a hotărârii întemeiate

pe acest act.

De asemenea,

nelegalitatea hotărârii decurge din depășirea limitelor învestirii și acordarea

de despăgubiri peste petitul cererii.

Astfel, obiectul

cererii de chemare în judecată a constat în pretenția de despăgubiri pentru

folosirea invenției, reprezentate de „diferența dintre consumul pe unitate de

produs realizat de unitatea pârâtă anterior aplicării invenției și cel realizat

în urma aplicării acesteia”.

Nesocotind aceste

limite ale învestirii, instanța de apel a acordat despăgubirile stabilite de

către expert cu luarea în considerare a „valorii producției totale a unității

în perioada 2001 – 2003, actualizată în anul 2011, cu un factor de actualizare

mediu de 12% pe an”.

Expertiza a prezentat

două variante de calcul, una, raportată la obiectul pretențiilor reclamanților

și o alta pe care expertul, substituindu-se părților, a considerat-o mai

adecvată, reținând ca reper valoarea totală a producției unității pe intervalul

2001 – 2003.

Validând această

variantă a raportului de expertiză, cu motivarea că „a fost stabilită

categoric, pe baza unor calcule aprofundate, de expert”, instanța a încălcat

principiul disponibilității care guvernează procesul civil.

În speță, nu este

vorba, cum pretind intimații-reclamanți, despre o simplă majorare a cuantumului

pretențiilor, ci de un alt conținut al pretenției și astfel, de modificarea

obiectului cererii de chemare în judecată în apel.

Solicitarea privind

despăgubirile în funcție de calculul eficienței economice este diferită de cea

constând în valoarea producției totale a unității și ea nu poate fi schimbată

în apel, în considerarea conținutului raportului de expertiză, prin însușirea

concluziilor acestuia.

În felul acesta,

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și a încălcat principiul disponibilității,

situație care atrage incidența motivului de modificare prevăzut de art. 304

pct. 6 C. proc. civ.

Este întemeiată și

critica referitoare la nemotivarea hotărârii, care nu răspunde apărărilor

pârâtei decât printr-o simplă afirmație, generică, în sensul că acestea „vor fi

înlăturate pentru aceleași considerente pentru care a fost admisă acțiunea

reclamanților”.

Or, poziția

procesuală a fiecărei părți în cadrul litigiului s-a sprijinit pe argumente

diferite, neputându-se spune că primindu-se susținerile unei părți au fost

respinse, de o manieră implicită, cele ale celeilalte părți, fără ca acestea să

mai primească o analiză punctuală.

Chiar în condițiile

în care s-a constatat că intimata-pârâtă era decăzută din dreptul de a formula

întâmpinare, aceasta a păstrat posibilitatea, în condițiile art. 171 C. proc. civ.,

de a se apăra, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor părții

potrivnice.

Aceste apărări ale

pârâtei, concretizate în mai multe rânduri de obiecțiuni la raportul de

expertiză, nu au primit nicio dezlegare punctuală din partea instanței, ceea ce

afectează hotărârea deopotrivă de viciul nemotivării în sensul art. 304 pct. 7

C. proc. civ. și de încălcarea principiului dreptului de apărare (critica, sub

acest din urmă aspect, fiind încadrabilă în dispozițiile 304 pct. 5 C. proc. civ.,

care sancționează și nerespectarea formelor exterioare, în sensul de reguli de

bază ale procedurii jurisdicționale).

Toate aceste

neregularități procedurale anterior enunțate, care atrag incidența unor motive

de modificare (art. 304 pct. 6 și 7) și de casare (304 pct. 5) impun, pentru o

judecată unitară, potrivit art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.,

soluția de casare.

Casarea se va dispune

cu trimiterea spre rejudecare, având în vedere că, în condițiile nesocotirii

limitelor învestirii, încălcării principiului dreptului de apărare, întemeierii

soluției pe un act procedural nul (raportul de expertiză), hotărârea este ea

însăși lovită de nulitate, fiind necesară reluarea judecății pentru acoperirea tuturor

neregularităților menționate.

Față de criticile

care s-au impus analizei cu prioritate, celelalte aspecte care vizează normele

de drept material incidente cauzei vor fi avute în vedere de instanță la momentul

rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC T.S. SA împotriva deciziei nr. 87/ Ap din 05 iulie 2011 a

Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.